Hârtia mărcilor din prima emisiune a Poştei Române în Constantinopol
Am menţionat într-un episod anterior care sunt caracteristicile hârtiilor pentru fiecare tiraj executat la mărcile Spic de grâu cu filigran PR. Puteţi să recitiţi ce am scris deja în episodul 16.
Ei bine, punerea în circulaţie a unor mărci poştale româneşti supratipărite cu valori în moneda turcească, destinate oficiului român din Constantinopol a marcat foarte rapid piaţa filatelică, după cum atestă şi presa de specialitate din epocă. La acea dată, colecţionarii strângeau în mod covârşitor mărcile după ceea ce denumim astăzi "colecţie după catalog". Timp de câţiva ani după punerea în circulaţie a acestor mărci, cererea pentru ele din partea filateliştilor a fost una însemnată, iar utilizarea lor pentru o perioadă destul de scurtă (între 4/16 martie şi 14/26 aprilie 1896, conform CMPR 1974) a accentuat această cerere.
Referitor la datele din ştampile, trebuie să precizez că la acea dată Poşta Română utiliza calendarul iulian (sau aşa-zisul "stil vechi"), abia în 1919 trecându-se la calendarul gregorian (ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie). În consecinţă, unul din criteriile pe care ar trebui să le aveţi în vedere este şi data ştampilei de pe exemplarele obliterate, care ar trebui să fie cuprinsă între 4 martie şi 14 aprilie 1896. Personal am însă unele dubii asupra exactităţii datei de retragere din circulaţie.
Tirajul mărcilor cu supratipar nu se cunoaşte cu exactitate, sursele având unele neconcordanţe. Dar autorii se pun oarecum de acord în sensul că nicio valoare nu a avut un tiraj mai mare de 7.500 exemplare. Presupunând că o coală avea 150 de mărci (există dubii cu privire la compoziţia planşelor tirajului din 1896 al mărcilor Spic de grâu), asta ar însemna până în 50 de coli de fiecare valoare. La nivelul tirajului mărcilor de 5, 10 şi 25 bani Spic de grâu (valori îndeobşte mai folosite), aceste cantităţi nu sunt unele însemnate, ba chiar aş putea afirma că sunt relativ nesemnificative. Mai mult decât probabil este că pentru supratipărire s-au utilizat coli de mărci aflate în depozit la acea dată, lucru confirmat de faptul că toate mărcile aparţin aceluiaşi tiraj: cel imprimat pe hârtie gălbuie, de grosime medie, netedă, slab lucioasă, cu filigran PR IV (de 14 mm înălţime), adică din al doilea tiraj imprimat din mărcile Spic, pus în circulaţie în 1895.
Timpul foarte scurt de utilizare a acestor mărci, precum şi modul relativ greoi de răspândire a ştirilor în epocă au făcut ca marea masă a colecţionarilor vremii să afle despre existenţa acestor mărci cu mult timp după ce ele fuseseră retrase din circulaţie. Mai mult ca sigur că au fost mulţi colecţionari nemulţumiţi, deoarece nu îşi mai puteau procura piesele care le lipseau din colecţii. Aici au intervenit, cel mai probabil, comercianţii, întreprinzătorii şi falsificatorii vremii, care s-au substituit canalelor oficiale de distribuţie. Aceştia au apelat la ce s-a putut găsi pe piaţă după o anumită perioadă, cel mai probabil cam după un an şi jumătate după retragerea mărcilor supratipărite din circulaţie. Adică mărci Spic de grâu dintr-un tiraj ulterior. Conform "producţiilor" întâlnite pe piaţă cel mai des, este vorba de mărci din cel de-al patrulea tiraj, care are de asemenea filigranul PR IV, dar pe hârtie albă (în loc de gălbuie), aspră la pipăit (în loc de netedă, slab lucioasă), mărcile aparţinând acestui tiraj fiind şi cele mai comune mărci cu filigranul PR. Acest tiraj a fost pus în circulaţie în a doua jumătate a anului 1897 şi - un lucru nesemnalat în literatură până în urmă cu circa zece ani - care a utilizat planşe noi, refăcute, pentru valorile de 5 şi 25 de bani. În această situaţie, este de la sine înţeles că orice marcă din planşele noi, dar care poartă supratiparul cu valoarea în "Paras" sau "Piastre" este contrafăcută!
Am să vă dau câteva exemple.
Mărcile de 5 şi 25 bani aparţin planşei 1
Să vedem acum şi piese contrafăcute.
Despre danteluri şi filigrane
Al doilea tiraj al mărcilor Spic cu filigran PR are unele caracteristici. Pentru oricare din cele trei valori, dantelura comună este A, 13½. Exemplarele dantelate D, 13½x11½ sunt extrem de rare. Din această cauză, presupun că printre cele cel mult 50 de coli de fiecare valoare este posibil să nu fi existat niciuna cu dantelura D, dacă se ţine cont de proporţia între numărul de exemplare fără supratipar dantelate A şi cele dantelate D.
Un lucru oarecum similar se petrece şi cu poziţia filigranului PR, care este comun în poziţia 1, rar în poziţia 2 şi foarte rar în poziţiile 3 şi 4.
La mărcile din tirajul al patrulea, utilizate preponderent la contrafacere, dantelura D şi poziţiile 2, 3 şi 4 ale filigranului PR sunt incomparabil mai comune.
Din toate mărcile supratipărite pe care am avut posibilitatea să le verific personal, nu am întâlnit originale decât piese dantelate A, cu filigranul în poziţia 1. orice altă dantelură sau poziţie a filigranului PR nu am văzut decât la mărci cu supratiparul falsificat.
Corelând informaţiile de mai sus, personal am serioase îndoieli că ar exista mărci originale cu altă dantelură decât A şi cu filigranul în altă poziţie decât 1.
Supliment
Nu pot să mă abţin să nu vă prezint o piesă văzută acum ceva timp pe un portal de licitaţii online (click pe imagini pentru mărire).
Tare mult mi-ar plăcea să văd un studiu pertinent al acestei emisiuni.
© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.
Mai urmeaza si 19 ?
RăspundețiȘtergereVor urma mai multe.
Ștergere