Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 1 aprilie 2018

Se întâmplă şi la case mari

Mărcile poştale dn primele emisiuni clasice româneşti au atras întotdeauna colecţionarii de pe întregul blog. Din păcate în perioada mai timpurie a filateliei au existat întreprinzători care s-au gândit că pot scoate un profit pe seama cererii filateliştilor. Nu în toate ţările au existat reglementări care să încadreze copierea timbrelor acolo unde îi este locul, în rândul infracţiunilor.

Cel mai adesea, copiile realizate după timbrele vechi au fost comercializate drept ceea ce erau - simple copii ori facsimile menite să umple căsuţele goale din albumele pasionaţilor care nu-şi puteau permite achiziţionarea originalelor, ori nu aveau de unde. O parte a negustorilor "cinstiţi" au lăsat însă la o parte orice ruşine, înşelându-i pe amatori. Practica a devenit din ce în ce mai des întâlnită, încât astăzi nu mai miră aproape pe nimeni. "N-am ştiut" - se apără negustorii, sau aruncă în faţă... "nu sunt specialist!".

Din păcate copii grosolane (sau caricaturi cum le-am denumit) continuă să se regăsească în ofertele unor negustori cu pretenţii, pentru care obţinerea unui pumn de mărunţiş contează mai mult decât onoarea şi profesionalismul.


Aveţi mai sus o mostră de caricatură oferită drept original.


Sau acest fals uşor de identificat pentru un cunoscător de nivel mediu.

Păcat!