Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Propuneri şi sugestii privind Tezele Codului Patrimoniului Naţional

Astăzi, mai devreme, am finalizat redactarea unui set de sugestii şi propuneri specifice filateliei pe care le-am înaintat prin mail la adresa pusă la dispoziţie de către Ministerul Culturii, aici (postarea din 20.10.2016) şi aici. Tezele pot fi consultate de către orice persoană interesată aici.

Pentru a putea fi cunoscute şi discutate şi de către colecţionari, le public şi aici. Sunteţi liberi să vă exprimaţi opiniile în formularul de comentarii de mai jos.



PROPUNERI ŞI SUGESTII LA TEZELE PREALABILE ALE CODULUI PATRIMONIULUI

PATRIMONIUL MOBIL - TIMBRE ŞI FILATELIE

1. Referitor la Titlul II, Capitolul 1 şi la Titlul VI, Capitolul 1

a. Pornind de la definiţia filateliei (acţiunea de colecţionare şi studiere a mărcilor poştale), este necesară clarificarea definirii noţiunii de patrimoniu cultural mobil pentru sfera timbrelor şi a filateliei, în condiţiile în care acestea au caracteristici total diferite faţă de celelalte obiecte aparţinând patrimoniului mobil, nu provin din depozite precum obiectele arheologice şi se mai păstrează astăzi în principal doar prin efort privat.

Filatelia presupune şi are ca obiect principal realizarea unei colecţii de timbre. La nivel naţional există deja o colecţie completă de timbre româneşti în cadrul Muzeului Naţional Filatelic. Este necesar a se stabili ceea ce se doreşte în continuare: construirea unei alte colecţii paralele cu aceleaşi timbre, a două sau a altor cinci colecţii? Ce se doreşte de fapt în termeni concreţi? Realizarea unui depozit naţional de timbre?

b. Pornind de la aceeaşi definiţie a filateliei, este necesar a se clarifica şi a se declara în mod public care este finalitatea măsurilor de protecţie, deoarece impunerea protecţiei este ilogică în lipsa obligativităţii valorificării patrimoniului din punct de vedere istoric, cultural, ştiinţific etc., ea generează în această situaţie cheltuieli inoportune şi nejustificate ale fondurilor publice în raport cu nevoile de informare ale societăţii.

În actuala Strategie naţională pentru cultură, filatelia lipseşte cu desăvârşire.

2. Referitor la Titlul III

Arhivele fac parte dintre instituţiile menţionate în cuprinsul titlului şi care se pot afla în posesia unor piese filatelice sau documente de interes deosebit pentru istoria poştală şi/sau istoria comunicaţiilor din România. Totuşi aceste instituţii nu au personal specializat pentru filatelie. De aceea, în opinia mea s-ar impune adoptarea unor proceduri specifice care să aibă ca scop identificarea şi prezervarea unor documente din categoriile menţionate (de regulă corespondenţă), chiar dacă acestea nu au timbre ataşate.

Despre acest subiect am publicat un articol disponibil la adresa de internet:

3. Referitor la Titlul VI

a. Consider că pentru timbre şi filatelie este necesară includerea unui set separat de definiţii şi reglementări în cadrul fiecărui capitol şi al fiecărei secţiuni.

b. Propun ca necesară pentru identificarea timbrelor susceptibile să facă parte din patrimoniu utilizarea cataloagelor filatelice acceptate pe plan internaţional, deoarece astfel se elimină adoptarea unor clasificări arbitrare care să ducă la măsuri de protecţie nejustificate de valoarea şi raritatea timbrelor respective (ca echivalent potenţial în arhitectură, se poate ajunge la o decizie de protecţie de genul "sunt protejate toate clădirile cu acoperiş verde").

Între 1858 şi 1947 au fost tipărite peste 1200 de timbre diferite, într-un tiraj cumulat apreciat la peste 100.000.000 exemplare; în perioada 1948-1990 au fost tipărite alte peste 3.600 de timbre diferite, într-un tiraj cumulat apreciat la peste 250.000.000 de exemplare. Marea majoritate a timbrelor din ambele perioade sunt comune sau foarte comune, excepţiile nedepăşind 10-15 poziţii (care se pot identifica facil prin numărul acordat de cataloagele internaţionale şi prin fotografie). Ca ordin de mărime, marea majoritate a colecţiilor particulare au o valoare cumulată a timbrelor componente situată sub preţul de achiziţie al unui autoturism de serviciu din MC sau MAI.

Plecând de la acestea, consider că pentru includerea în patrimoniul mobil criteriile de identificare trebuie să se stabilească în raport de nivelul de raritate şi de un anumit nivel minim al preţului de piaţă, nu global sau implicit  în raport de vechime ori alte criterii colective.

c. Consider că este necesară eliminarea aberaţiilor existente în legislaţia actuală referitor la protecţia implicită şi circulaţia timbrelor şi a pieselor filatelice şi adaptarea la legislaţia şi practicile existente în ţările membre ale UE (în conformitate cu principiul X din Titlul I).

d. Lipsa de preocupare pentru domeniul filateliei manifestată până acum  de autorităţi are ca rezultat dispariţia specialiştilor. La nivel naţional mai există în prezent numai 3 (trei) experţi atestaţi în viaţă (dintre care unul a primit atestare în condiţii dubioase, fiind străin de acest domeniu).

Lipsa specialiştilor generează o situaţie imposibilă: atestarea unor noi specialişti şi/sau experţi este în acest moment imposibilă fără încălcarea legislaţiei în vigoare.

Din această cauză vă propun ca pe parcursul discuţiilor viitoare pe marginea Codului să fie cooptate persoane recomandate de către Muzeul Filatelic Naţional şi de către Federaţia Filatelică Română.

vineri, 28 octombrie 2016

News: Acces gratuit permanent la varianta electronică a Monitorului Oficial

Astăzi preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii potrivit căreia cetăţenii vor avea acces gratuit permanent la varianta electronică a Monitorului Oficial, părţile I şi II, începând din 1 iunie 2017.

Având în vedere hăţişul legislativ generat de multitudinea actelor normative şi a modificărilor repetate ale acestora, măsura permiterii accesului gratuit la Monitorul Oficial nu poate fi decât una foarte bună.

joi, 20 octombrie 2016

Prin loturi poţi descoperi lucruri interesante

Am observat un lucru care nu se întâmplă multor colecţionari ai mărcilor mai vechi: căutatul pieselor potenţial deosebite în loturi. Ştiu din experienţă că cei care le oferă au mai lăsat câte ceva în grămăjoara de care doresc să scape. Şi se mai întâmplă relativ des ca în loturile cu pricina tot să rămână câte ceva, chiar dacă vânzătorii le-au verificat. De aceea nu scap ocazia să verific ceea ce se oferă pentru că mi s-a întâmplat să am surprize plăcute de multe ori.


În imagine este un lot de câteva mărci în cadrul căruia la o parcurgere rapidă se poate observa o marcă de 25 bani dantelată Carol cu barbă cu ştampilă albastră Botoşani (nu prea comună), o marcă Bucureşti colţ de coală, o ştampilă violetă Mihăileni pe o marcă de 25 bani Perle etc., etc. Pentru unii pot fi mărci de interes, pentru alţii nu.

Surpriza vine de pe ultimul rând, unde chiar prima marcă este de fapt un fals dintr-un model pe care nu cred că l-am mai întâlnit.


Observându-l, am acum ocazia de a-l indexa în baza de date pentru a-l putea menţiona mai târziu, la nevoie.

miercuri, 19 octombrie 2016

Fraudă poştală la Oradea

Prima dată când am văzut cartea poştală din imaginea de mai jos (click pentru mărire) aveam senzaţia că mă uit şi nu înţeleg despre ce este vorba, din cauza culorii mărcii de 1 leu Ferdinand "cap mare". M-am uitat apoi la dată şi am realizat că ân acea perioadă tariful pentru o carte poştală simplă nu era de 1 leu, ci mai mic (el a fost de numai 50 de bani).


Ulterior am realizat defapt ce nu înţelegeam (nu râdeţi, se întâmplă să simţi că nu mai procesezi ceea ce vezi după ce stai cu nasul în timbre vreo zece ori). Expeditorul, probabil un farmacist din Oradea, a expediat la Bucureşti o solicitare pentru un eşantion de medicament, francând cartea poştală cu o marcă fixă de 1 leu albastru decupată dintr-un formular de mandat poştal (şi uite-aşa omul a făcut o economie de 50 de bani).



Cartea poştală a circulat fără ca mica fraudă să fie observată (altfel trimiterea ar fi fost ori marcată cu vreo ştampilă "T" sau "Porto", ori ar fi primit o marcă taxa de plată (ori amândouă).

Această carte poştală ar putea sta foarte bine într-o colecţie de istorie poştală care are ca obiect studiul tarifelor.

O fi el şi retuş, dar mai frumoasă e presepararea

Presepararea mărcilor la biroul din Iaşi a fost semnalată pentru prima oară de către Fritz Heimbüchler, în a sa monografie a Capetelor de bour.

Ulterior, existenţa la acelaşi birou a preseparării la mărcile clasice litografiate a fost semnalată la o scrisoare oferită în prima licitaţie Yaman (octombrie 2007, preseparare specificată în clar în descrierea din catalog), scrisoare despre care am scris  în urmă cu mai bine de 4 ani, După vreo cinci ani de la acea licitaţie Norbert Blistyar a publicat un articol în revista Philatelica.ro, nr. 17/2012, semnalând existenţa preseparării şi la o marcă de 25 bani din 1869. Luna trecută am mai semnalat o scrisoare francată cu o marcă de 10 bani şi una de 15 bani din aceeaşi emisiune litografiată.

La începutul lunii septembrie a.c. a mai fost comercializată o faţă de scrisoare francată cu un unicat de 25 bani din 1869, care prezintă şi el urmele preseparării, expediţia fiind făcută tot de la Biroul Iaşi.


Faţa de scrisoare a fost vândută cu 132 euro, dar preţul (destul de ridicat pentru un fragment mare, practic) cred că a fost ridicat de o adnotare făcută pe fragment: "Retouche am Hinterkopf! RR!". Într-adevăr, marca prezintă un retuş al occipitalului şi cefei efigiei, dar în umila mea opinie elementul interesant al piesei îl reprezintă semnele preseparării mărcii (click pe imagine pentru mărire):


Care este elementul de interes care cred că trebuie menţionat în mod special? Până acum, toate exemplarele semnalate au fost tăiate parţial pe laturile verticale ale mărcilor. Ori la această piesă, semnele pretăierii arată clar tăierea pe laturile orizontale.

În definitiv concluzia care se poate trage nu este latura pe care s-au pretăiat mărcile, ci confirmarea repetată a obiceiului preseparării pe care l-au dovedit amploiaţii biroului din Iaşi. Din cauza traficului însemnat înregistrat la acest birou nu se poate aprecia că astfel de piese ar fi rare sau mai rare decât cele purtând mărci care au fost debitate normal. Totuşi, cred că într-o colecţie de studiu a perioadei, a emisiunii sau un studiu de istorie poştală locală asemenea scrisori nu ar trebui să lipsească.

marți, 18 octombrie 2016

Carte poştală particulară

Am avut onoarea să îl cunosc personal. De multe ori am avut prilejul să asist la scurte prelegeri pe care le ţinea colecţionarilor mai tineri pe timpul întâlnirilor duminicale de pe Strada 11 Iunie (ironic: fusese negustor adevărat înainte de naţionalizare). Probabil că generaţia următoare o să uite cine a fost, dar eu împreună cu câţiva prieteni am "furat" câteva secrete ale colecţionării de la el şi nu pot să îl uit. Îl am în "galeria" mea interioară, alături de alte nume mari: Ionel Petrescu, Nicolae Tripcovici, Kiriac Dragomir...

(Click pe imagine pentru mărire)


Banală numai în aparenţă

Piesa de mai jos (click pentru mărire) a produs o oarecare emoţie colecţionarilor români care obişnuiesc să urmărească rezultatele înregistrate în diverse licitaţii de corespondenţele şi timbrele româneşti.


La prima vedere, plicul de mai sus este o corespondenţă tipică pentru perioada respectivă. Cu toate acestea, plicul a fost oferit la o licitaţie din Israel la un preţ de strigare de 1.500 dolari SUA, realizând în final un preţ final de 2.500 de dolari!

Plicul a fost expediat pe 7 mai 1948 din Bucureşti spre Israel ca trimitere par avion. Cursa aeriană s-a efectuat prin liniile aeriene cehoslovace, aterizând la Haifa pe 14 mai (potrivit experţilor israelieni; plicul a fost însoţit de un certificat semnat de Tsachor). Peste două zile, plicul a primit şi ştampila de sosire la Kvar Afa.

Pentru cei care nu ştiu, în ziua de 14 mai 1948 David Ben-Gurion a declarat independenţa Statului Israel, iar acest plic este o corespondenţă foarte timpurie sosită în proaspătul stat independent.

Iată aşadar că printre piesele care ni se par comune pot exista şi unele deosebite.

duminică, 16 octombrie 2016

CASTEL PELEŞ - două perechi frumoase

Perechile n-au nimic senzaţional, nu constituie rarităţi, dar îmi plac şi vreau să vi le arăt tocmai pebtru asta, că îmi plac.

Umblând prin clasoarele în care am uzuala despre care tot scriu de ceva vreme, am văzut perechile cu coada ochiului şi nu m-am abţinut să le scot din clasor şi să le admir.


Probabil că cineva a dorit să îşi realizeze la acea dată un suvenir, obliterând perechile din emisiunea "Semicentenarul palatului Peleş" (de complezenţă - mărcile au gumă) cu ştampila oficiului, "CASTEL PELEŞ". Data din ştampilă nu este "prima zi" (care este 1 septembrie), dar perechile îmi plac şi aşa.

Întâmplător, la marca de jos din perechea de 1 leu am observat prezenţa unui fragment din crucea de potriveală care există pe marginea de coală, la mijlocul acesteia.

Am mai găsit ceva

Tot despre uzuala "Carol II călare" este vorba. Scanând nişte perechi şi ştraifuri, am observat o aliniere defectuoasă a unui clişeu.

Am o slăbiciune pentru perechi şi blocuri (nu numai la această uzuală, ci la toate mărcile româneşti emise până la proclamarea republicii. Cu ajutorul unor astfel de piese am reuşit să identific multe tipuri şi planşe la mărcile emisiunii Spic de grâu. De atunci am pus în colecţie aproape orice pereche, ştraif şi bloc care mi-au ajuns în mână în cadrul unor sortimente sau loturi mai consistente.

S-a întâmplat ca şi la această marcă uzuală să găsesc câteva zeci de perechi, ştraifuri şi blocuri. La grămadă, aranjate în clasoare, nu am sesizat ceva deosebit (deşi le mai luasem la mână cu mai mulţi ani în urmă, aranjându-le pe poziţii ale filigranului CC monogram). Abia când m-am apucat să verific cu mai multă atenţie uzuala am observat abaterea, când mi-am pus imaginile cât o pleaşcă, pe întreg ecranul monitorului.

Diferenţa de poziţionare este destul de mică (circa 0,3 mm), dar ea poate indica o anumită particularitate caracteristică cilinfrului (sau a unui cilindru din cei confecţionaţi pentru această uzuală. Click pe imagini pentru mărire.


Prima dată alinierea defectuoasă mi-a sărit în ochi la o pereche. Dacă măriţi imaginea puteţi observa liniile roşii plasate pe marginile cadrelor desenului.

Odată observată particularitatea, m-am întors şi la celelalte perechi şi ştraifuri scanate deja, descoperind încă un ştraif de trei mărci (click pentru mărire).


Care este semnificaţia alinierii defectuoase o voi prezenta într-o broşură pe care o voi realiza în viitor.

Falsuri şi făcături

Nu există zi de verificare a noutăţilor apărute pe portalurile online în care să nu se întâlnească vreun fals sau vreo făcătură. Am să vă dau două exemple ca să ştiţi de ce anume să vă feriţi când "ieşiţi" la cumpărături.

Primul exemplu: un plic ce pare falsificat aproape în întregime (click pe imagine pentru mărire).


La acest plic, francatura pare, la prima vedere, atractivă (mai ales pentru un colecţionar nespecializat în mărcile ocupaţiei franceze în Arad). Plicul are una dintre caracteristicile care "gâdilă" inconştientul colecţionarului, îndemnându-l să facă o ofertă pentru că aspectul este unul frumos, estetic.

Când am văzut prima dată plicul pe internet mi-a sărit în ochi aspectul puţin nefiresc al ştampilei (pentru că urmăresc piese care poartă ştampile maghiare, acesta a fost primul detaliu la care m-am uitat). Am postat imaginea pe Gacebook, cerând şi opinia altor colecţionari. Făcătura mi s-a confirmat, în sensul că supratiparele de pe mărci sunt falsificate. Astfel se conturează destul de clar modul în care s-a fabricat făcătura.

Pe un plic de epocă cu un antet din Arad (provenind probabil din vreo arhivă) s-au aplicat mai multe mărci cu supratiparul falsificat (imitând de fapt francaturile filatelice ralizate în epocă cu mărci originale). Desigur că nominalul nu are niciun fel de legătură cu vreun tarif. Apoi mărcile au fost anulate cu o ştampilă care pare falsificată, deoarece nu se potriveşte cu ştampila J folosită la Oficiul nr. 1 din Arad (ştampila aplicată pe acest plic are o amprentă care sugerează faptl că ar fi confecţionată din cauciuc, dar ştemplurile originale au fost metalice). Pe verso, plicul poartă o ştampilă identică, dar pe corespondenţele ciruclate efectiv acest lucru nu se prea întâmplă.

Această "piesă" a fost oferită cu un preţ modest. Este posibil ca natura ei să nici nu fi fost cunoscută de vânzător. De altfel aşa se şi răspândesc făcăturile de acest fel: ele se transmit din mână în mână de la şi către colecţionari fără prea multe cunoştinţe, înşelaţi de "frumuseţea" plicului.

O altă categorie de făcătură (despre care am mai scris pe blog) se referă la FDC-uri fabricate (click pe imagine pentru mărire).


Este vorba despre aşa-zise FDC-uri purtând mărci din perioada domniei regelui Carol al II-lea.
Elementul care "trădează" piesa este ştampila "Bucureşti" care este dintr-un tip ce nu se regăseşte pe francaturile uzuale din perioadă (pentru că tocmai sunt în toiul cercetării mărcii uzuale "Carol II călare" şi am deja scanate peste o mie de exemplare am mai făcut o trecere în revistă a imaginilor).

Şi data din ştampilă poate fi un element, deoarece emisiunea a fost pusă în circulaţie în 1931, nu în 1932 (aşadar plicul numai FDC nu poate fi).

Mai există un element care mi se pare curios: toate aceste "FDC"-uri sunt mereu oferite de doar câţiva vânzători, unii din Anglia, ceilalţi din Germania. Ori este vorba despre un stoc mai mare (realizat mai demult şi scos acum la vânzare cu picătura), ori sunt producţii mai recente care urmăresc valorificarea unor serii cu şarnieră, cu gumă deteriorată ori cu alte defecte minore, pentru care nu există cerere pe piaţă (ca paranteză, multe mărci din această perioadă au cotele din cataloage puţin cam umflate, dacă se face o comparaţie cu frecvenţa ofertelor de pe piaţă).

Desigur că fiecare FDC întâlnit trebuie analizat separat, funcţie de elementele pe care le are.

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Cu şi fără rastru

Azi am continuat să verific plicurile cu uzuala "Carol II călare" (dacă tot m-am apucat). Abia în seara aceasta mi-am dat seama de existenţa unei diferenţe la fundalul cifrei valorii.

La prima vedere (şi privită cu ochii mei cam obosiţi, că de aceea am apelat la scanner ca să mă ajute), marca are toate inscripţiile albe. Dar privită cu mai multă atenţie, verificarea desenului mi-a demonstrat că nu este chiar aşa.


La marca de sus, fundalul cifrei este într-adevăr alb. Dar la marca de jos este foarte bine vizibil rastrul (punctele) de culoare.

La heliogravură influenţa tiparului (presiune, cantitatea de cerneală) nu modifică sesizabil amprenta cilindrului (aşa cum se întâmplă la tiparul înalt - tipografie). Prezenţa sau absenţa rastrului îmi confirmă bănuiala că există cilindri diferiţi. De altfel, la tirajul mare al uzualei (apreciat în urma caracterului comun al mărcii şi al corespondenţei francate cu această marcă, frecvent întâlnită) ar fi fost greu să nu se întâmple acest lucru.

vineri, 14 octombrie 2016

Cine n-are de lucru îşi face

Ajunsesem cu verificarea uzualei Carol călare la un lot de perechi şi ştraifuri. M-am oprit la acest grupaj...


... cu gândul să mai verific încă odată dantelura, pentru a mă convinge că este 13½ şi că nu apare vreo varietate interesantă. N-am făcut nicio descoperire fenomenală (în afara existenţei la acelaşi perfor al dantelurii a unor ace mai groase sau mai subţiri). Dar pentru că mi-a fost lene până la acel moment (recunosc) să fac măsurători la dimensiunea clişeelor, am încercat să verific vizual cum stă treaba cu aceste dimensiuni. Subliniez că toate perechile au fost scanate într-o singură operaţie, deci rezoluţia este aceeaşi pentru toate piesele.

Cu ajutorul unei selecţii (ale cări dimensiuni nu le-am mai modificat până la terminare) am copiat câte două fâşii de la fiecare pereche, una de sus şi una de la bază, pe care le-am suprapus pentru comparaţie.

Ca metodică, am ales să compar câte două fâşii deoarece am experienţa clişeelor deformate la alte emisiuni şi am dorit astfel să elimin o posibilă eroare. De asemenea, din cele 12 perechi am eliminat una la care dantelura dintre mărci a fost uşor ruptă, putându-mi genera, la fel, vreo eroare nedorită.

După suprapunerea fiecărei fâşii, am aliniat toate "lipiturile" faţă de marginea stângă. Fâşiile din partea superioară au generat montajul următor (click pentru mărire):

Diferenţele de dimensiuni apar destul de marcate, în mod vizual. Repetând suprapunerea cu celelalte fâşii, şi acest montaj prezintă clar diferenţele de dimensiuni (click pentru mărire):


Las cititorii să formuleze ipoteze referitoare la cauzele diferenţelor. Între timp, m-am hotărât ca toate informaţiile pe care le am (şi pe care le voi mai găsi) să le adun în cadrul unei broşurele. Nu pentru că ar fi unele nemaipomenite, ci pentru că pot constitui un îndrumar privind metodologia de studiu pe care am utilizat-o.

Sunt nişte detalii care mă încurcă

Zilele acestea am continuat cu studiul mărcii de 10 lei "Carol al II-lea călare".

Printre sutele de exemplare pe care le-am verificat până acum am întâlnit mai multe mărci care au anumite elemente ale desenului  ce mă pun în încurcătură.

Am scris despre exemplarele pe care le cred că sunt retuşuri ale cadrului vertical drept. Pe lângu multe astfel de exemplare (pe care le cred a exista aproape în fiecare coală de 100, potrivit frecvenţei cu care le-am regăsit raportată la cantitatea totală deja verificată), am mai întâlnit exemplare (într-o proporţie mult mai mică, ce-i drept) la care este prezentă îngustarea sensibilă a cadrului interior alb spre colţul superior (vezi săgeata din imagine), dar care mai prezintă o uşoară dublare a cadrului în jumătatea sa inferioară click pe imagine pentru mărire).


Frecvenţa cu care apare această caracteristică mă împiedică să afirm că ar fi o eroare. Încă studiez problema.

Ca o completare la varietăţile deja descoperite, am mai descoperit un unicat care prezintă o frumoasă dantelură "diamant" pe latura orizontală superioară, care indică existenţa dublei danteluri la această marcă (click pe imagine pentru mărire).


Sper să revin cu alte semnalări.

joi, 13 octombrie 2016

Băcăuanul Ioan Catană recidivează

Consiliul Judeţean Bacău, împreună cu Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" au contribuit la publicarea volumului Carpica XLV, eveniment care mi-a fost adus la cunoştinţă de Ioan Catană, colecţionar cu ştate vechi, pasionat de istorie poştală şi expozant.


Tot Ioan Catană semnează în paginile tomului apărut un material care se referă la poşta feroviară locală.


Cred că autorul nu se supără dacă pun la dispoziţia cititorilor articolul în format PDF, articol care se bazează pe unul dintre exponatele domniei sale, dacă nu mă înşel.
PDF-ul poate fi descărcat de aici (căutaţi butonul verde pentru download dacă vedeţi reclame).

Îmi pare rău că nici în Capitală, nici prin alte judeţe consiliile locale nu manifestă aceeaşi deschidere faţă de această ramură a istoriei mai puţin cunoscută de către publicul larg, şi anume istoria poştală.

marți, 11 octombrie 2016

Ştampilă utilizată în Bucureşti (!) pe care n-am mai întâlnit-o

Pentru ştampilele oficiilor, agenţiilor şi gărilor poştale am o atracţie anume care s-a născut odată cu alegerea (cu mulţi ani în urmă) ca obiect de studiu a mărcilor Spic de grâu. Fiind o emisiune cu o largă circulaţie pe timpul a mai bine de 16 ani, mărcile Spic de grâu sunt, probabil, cele mai utilizate din întreaga perioadă postclasică. Ulterior mi-am extins aria de interes şi peste 1910, mergând până la intrarea României în război. Din emisiunile ulterioare (Gravate, Tipografiate, timbrele de ajutor din 1915-1916, taxele de plată) am încă multe mii de bucăţi necercetate încă (şi probabil că voi avea unele surprize plăcute, căci altfel nu se poate).   :)

Când îmi pică ochii pe câte o piesă mă uit invariabil şi la ştampilă. Mă laud cu o bună memorie vizuală (deşi mi se întâmplă să mai şi greşesc) şi datorită acestui lucru am un "beculeţ" propriu şi proprietate personală (sic!) care mi se-aprinde când prin cotloanele minţii nu găseşte ceva stocat. Aşa şi cu formularul de buletin de expediţie de mai jos (click pentru mărire).


Formularul a însoţit un colet expediat de la Oficiul Bucureşti 3, în iunie 1914, la Viena. Că este vorba de Oficiul Bucureşti 3 o atestă atât eticheta cu numărul de înregistrare, cât şi ştampila de expediţie, şi despre această ştampilă este vorba de fapt:


Aşa că îmi aduc aminte de o vorbă a unui fost coleg de şcoală: "hai, băieţi, puneţi mâna pe lopeţi" că mai avem de cercetat!

luni, 10 octombrie 2016

Tehnica de calcul te poate ajuta dacă o foloseşti

În urmă cu vreo doi sau trei ani stăteam la o cafea cu Emanoil Săvoiu, schimbând impresii şi păreri legate de modul de verificare a unor cantităţi mai mari de timbre. Nu era vroba de timbre anume, ci de timpul foarte îndelungat pe care trebuie să-l consumi ca să poţi verifica în amănunţime o cantitate de timbre. La un moment dat m-a întrebat dacă ştiu vreun program (de genul celor văzute prin filmele poliţiste folosite pentru identificarea persoanelor ori citirea amprentelor) care să determine automat diferenţele dintre două (sau mai multe) timbre. Atunci i-am spus că nu există. Sincer să fiu, nici acum nu ştiu dacă există vreun program care poate fi utilizat pentru aşa ceva (oricum softurile utilizate prin filme nu ştiu să existe şi în realitate, ori poate există, dar nu au difuzare publică). În orice caz, un soft dedicat în mod special pentru timbre nu ştiu să existe.

Asta nu înseamnă că nu se pot utiliza alte programe din categoria celor destinate graficii digitale. Cu o observaţie însă: procesul de identificare a diferenţelor nu ştiu să se poată automatiza. Cert este că niciunul dintre programele de grafică de pe piaţă (gratuite sau comerciale) nu înglobează elemente de inteligenţă artificială, ci - cel mult - posibilităţi de înregistrare succesivă a unei înşiruiri de comenzi pentru realizarea automatizării atunci când se lucrează în mod repetitiv în aceeaşi succesiune (utilizatorii de Photoshop ştiu despre ce este vorba, sunt acele "actions", cum sunt ele denumite).

Pe la sfârşitul anilor '90 am realizat că scanarea timbrelor poate fi de mare ajutor la verificarea desenului lor şi, eventual, la descoperirea unor potenţiale erori şi varietăţi. Utilizez foarte des scannerul şi acum şi trebuie să recunosc faptul că m-a ajutat mult la descoperirea multor "minuni" la timbrele care mi-au trecut prin mână. Nu mai vorbesc de faptul că o imagine scanată la rezoluţie mare poate fi de mare ajutor la identificarea unor caracteristici-cheie, precum şi la descoperirea falsurilor. În plus, odată scanate, imaginile mărcilor pot fi oricând utilizate pentru ilustrarea unui articol.

Revenind însă la studiul varietăţilor mărcilor, una dintre tehnicile pe care le folosesc frecvent este cea a suprapunerii imaginilor a două sau mai multe mărci pe care le-am scanat anterior împreună (aceasta este una dintre condiţiile care trebuie urmărite, deoarece scanarea în operaţii diferite poate induce erori). Scanarea într-o singură operaţie asigură respectarea aceloraşi preferinţe: rezoluţie identică şi citirea concomitentă a mărcilor de către senzor.

Odată scanate, mărcile pot fi "aşezate" pe întreg ecranul, studiul desenului fiind mult uşurat.


Cu toate acestea, în cazul în care doreşti să faci şi diverse comparaţii între două sau mai multe mărci nu ai altă soluţie la îndemână decât să le măsori. Uneori, măsurarea tuturor timbrelor dintr-un anumit tip poate fi utilă, deşi este foarte mare consumatoare de timp.

Totuşi, în alte ocazii nu intenţionezi să faci un studiu amănunţit pe un timbru care nu prezintă o însemnătate deosebită. Atunci se poate apela la o tehnică ceva mai simplă şi mai la îndemână: suprapunerea imaginilor aparţinând unor mărci diferite.

Odată cu suprapunerea poţi realiza că dimensiunile mărcilor sunt uşor diferite. Cum se întâmplă în imaginea de mai jos (click pentru mărire):


Am aşezat cele două imagini pe două "straturi" diferite, cel aflat deasupra având o transparenţă de circa 45% faţă de opacitatea normală. Prin deplasarea fină pe orizontală şi verticală a stratului aflat deasupra, am aliniat desenul celor două mărci faţă de colţul drept superior. Examinând apoi colţul opus am observat diferenţe evidente care nu pot fi generate decât de dimensiunea diferită a desenului celor două mărci.

Există însă şi o altă tehnică de suprapunere, pe care unii utilizatori ai programelor de prelucrare a imaginilor o folosesc atunci când scanează "pe bucăţi" o coală mai mare de hârtie, lipind ulterior imaginile separate într-o singură imagine mare.

Pentru cititorii neiniţiaţi, imaginile în format digital pot fi formate din mai multe straturi suprapuse succesiv, unul peste altul. Cu ajutorul programelor specializate, straturile pot fi prelucrate şi/sau alterate separat sau global, ordinea lor poate fi schimbată, dar - un lucru important - poate fi modificat şi modul în care acestea interacţionează unul cu altul. Aceste moduri de interacţiune sunt unele prestabilite, iar alegerea lor poate genera efecte deosebit de frumoase şi spectaculoase (prin modificarea anumitor parametri). Ele au însă şi aplicaţii practice, aşa cum este cazul care ne interesează.

Unul dintre modurile prestabilite se cheamă "Difference" în engleză, exact ceea ce se înţelege şi în română: face vizibile diferenţele între două straturi.
În mod ideal, când imaginea de pe fiecare strat este identică şi s-a făcut anterior alinierea faţă de o axă a fiecărei imagini, când se aplică modul "Difference" imaginea ar trebui să fie complet neagră.
Atunci când imaginile de pe cele două straturi diferă, pe fundalul negru se vor reprezenta contururile şi suprafeţele care nu se mai potrivesc.

La imaginea de mai sus, cea care conţine câte un strat separat pentru fiecare din cele două mărci, am modificat parametrul "Blending mode" al programului de la "Normal" la "Difference", obţinând ceea ce se vede în imaginea de mai jos (click pentru mărire):


Dacă în colţul drept superior al desenului mărcilor apare câte un contur cauzat de tiparul mai fin sau mai ancrasat, în celălalt colţ sunt evidente diferenţele foarte bine marcate dintre desenele celor două mărci.

Odată realizată această operaţie am certitudinea că există diferenţe de dimensiune. Ele nu pot apărea (la tiparul realizat în heliogravură) decât pe timpul operaţiunii de reducere fotografică a machetei, aşadar există operaţiuni separate de multiplicare, deci şi cilindri gravaţi în operaţii separate. De aici ar urma apoi continuarea studiului în vederea descoperirii altor varietăţi.

Prima imagine din articol este o captură de ecran realizată la fereastra programului Adobe Photoshop. Acesta este un program comercial scump, pentru care este nevoie de plata lunară a unui abonament de până în 20 de dolari. Pentru cei care dispun de calculator, dar nu îşi permit să plătească un asemenea abonament, există programe gratuite care au capacitatea de a lucra cu imagini care conţin straturi diferite şi care au şi capacitatea de a utiliza moduri diferite de interacţiune între straturi (acele "blending modes" din Photoshop).

Cel mai bun şi cel mai complex program de prelucrare a imaginilor disponibil gratuit (cu licenţă de tip Open Source) este venerabilul Gimp. Despre lucrul cu straturi puteţi citi aici. Dacă vi se pare mult prea complicat acest program, există altul mai simplu (dar la fel de puternic): se cheamă Paint.net, iar despre modul de lucru cu straturi puteţi afla aici.

Am încercat să fiu cât se poate de puţin tehnic în prezentarea mea. Dacă aveţi totuşi întrebări le puteţi adresa fără teamă. Despre cele două programe gratuite puteţi găsi multe detalii pe internet.

duminică, 9 octombrie 2016

Nu este vorba despre tip, este un retuş

Într-un articol precedent scriam că este posibil ca la uzuala "Carol al II-lea călare" să existe tipuri.
Verificând însă cu mai multă atenţie (şi făcând scanări la înaltă rezoluţie), am găsit un alt exemplar la care intervenţia (retuşul) este bine scoasă în evidenţă.

Aceasta este o marcă normală dintr-un tiraj ceva mai timpuriu, cu tiparul curat, cu rastrul bine vizibil.

Aceasta este marca retuşată (este defectă, dar nu va putea realiza nimeni un studiu numai pe baza mărcilor lux). Retuşul este vizibil pe toată lungimea cadrului vertical drept.

Separat puteţi examina (la rezoluţie mult mai mare - click pe imagine pentru mărire) cele două cadre, comparându-le.

Retuşurileîn heliografie nu se făceau pe cilindru, ci pe montajul foto utilizat la impresionarea fotografică a cilindrului. Retuşul se realiza de către un grafician, lucrând sub lupă cu ajutorul unui toc cu cerneală, direct pe fotografia din montaj. În anii '90 am avut ocazia să văd cu ochii mei cum se retuşează o fotografie înainte de a fi utilizată la multiplicare.

Concluzia: dacă se cercetează cu atenţie este imposibil să nu fie observate variaţiile faţă de marca tip.
Abia am început verificarea acestei uzuale, sper să mai apară lucruri interesante.

UPDATE

Cred că am descoperit şi o marcă ce are prezentă deteriorarea desenului exact în zona care a fost ulterior retuşată:

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Bloc interesant

A început să mă îngrijoreze tendinţa pe care o simt că se dezvoltă de câţiva ani încoace în ceea ce priveşte modul de prezentare în expoziţii (inclusiv în cele la nivel înalt) a exponatelor de studiu înscrise la clasa de "filatelie tradiţională". Mai exact, cred că se înregistrează tendinţa de a umple foile de exponat cu tot felul de circulaţii şi plicuri care mai de care tapetate, dar - din păcate - multe având origine filatelică (şi nefiind circulaţii poştale propriu-zise).

Concomitent, varietăţile de imprimare şi erorile sunt vag abordate şi acoperite. Nu ştiu care mai sunt ultimele "linii directoare" insuflate membrilor de jurii internaţionale, dar exponate excepţionale (din punct de vedere al nivelului de studiu abordat) am mai văzut pe la alţii. Nu şi la noi. Din ce în ce mai mult am senzaţia că nu mai ştim la ce să ne uităm.

Desigur că nu e căderea mea să mă autopropun ca judecător în această problemă (nici nu îmi doresc acest lucru), dar aceasta nu înseamnă că nu pot să-mi dau cu părerea.

Am să vă dau un exemplu. De vreo trei luni, pe un portal online se tot oferă un bloc de 5 bani Bucureşti I, fără ca cineva să-l ia în seamă. Pentru un ochi format, ceea ce are blocul este evident (click pentru mărire). Nu am de gând să-i descriu "minunile", nu orice este public. Dar pentru învăţare ar fi bine (pentru cei care îşi doresc să aprofundeze filatelia tradiţională) să încerce să descopere ce anume are anormal blocul.


Să aveţi spor!

joi, 6 octombrie 2016

Te pomeneşti că or fi tipuri şi la această marcă

Prima parte a studiului referitor la marca uzuală "Carol al II-lea călare" publicat în revista Info-Hobby nr. 9/2016 de către Alexandru Leonard Pop m-a făcut să-mi verific clasoarele cu mărci din perioada interbelică. Aşa că am început să scanez cele câteva sute de exemplare din uzuala menţionată, cu gândul să am la îndemână stocul digitizat ca să-mi fi mai uşor mai tâziu, când mă voi acupa şi de această perioadă.

Iniţiativa ing. Alexandru Leonard Pop este una foarte bună, eu unul apreciind-o.

Revenind la uzualele cu pricina, nici nu am început să scanez prea multe piese şi mi-au şi rămas ochii la o pereche aflată pe un fragment (click pentru mărire).


Perechea se află în colţul stâng inferior.


Tot uitându-mă la ea, am observat uşoare variaţii între zonele întunecate echivalente ale celor două mărci. Mărcile sunt în pereche, deci provin din aceeaşi coală, aşadar ele au fost imprimate cu acelaşi cilindru (este la mintea cocoşului). Uitându-mă cu şi mai multă atenţie, am observat o diferenţă destul de mare a grosimii cadrului înterior alb de pe marginea dreaptă. Mărind cele două zone şi comparându-le, diferenţele sunt evidente:


Cel mai interesant element este delimitarea (la marca dreaptă) bine marcată a marginii desenului. Este evident însă că nu numai la acest element de desen există diferenţe, comparaţi zona din dreptul crupei şi cozii calului.

Cel mai probabil aceste diferenţe sunt generate în procesul de multiplicare fotografică a clişeelor, aşadar ar putea îndeplini condiţiile pentru declararea existenţei unor tipuri. Dar deocamdată aceasta este o supoziţie, mai am mule piese de verificat şi voi reveni.

Între timp şi voi, cititorii, aţi putea lua această marcă la verificat, dacă o aveţi în colecţie. Poate descoperim şi alte lucruri interesante.

luni, 3 octombrie 2016

Destinaţiile exotice pot fi pentru alţii piese la fel de exotice

Un subiect abordat cu mare atenţie de către colecţionarii de filatelie tradiţională şi istorie poştală aproape din toată lumea este cel al destinaţiilor (respectiv cel denumit "incoming mail" - corespondenţe primite).

Un exemplu dintr-o licitaţie online care s-a desfăşurat mai demult într-o ţară asiatică (click pentru mărire):


Cartea poştală este una comună, dar circulaţia (ca destinaţie a trimiterii externe) este una neobişnuită în epocă (probabil că numărul corespondenţelor expediate în acea direcţie este mic dacă este comparat cu alte ţări de destinaţie - de exemplu Germania, Franţa, Italia etc.).

Nu ştiu dacă preţul solicitat de organizatorii licitaţiei este considerat de români unul realist. Dar ei pun problema altfel (am observat acest lucru urmărind licitaţiile organizate în China): Sunt mulţi colecţionari care strâng corespondenţele sosite în China din străinătate împărţindu-le pe ţări.
Aşa cum pentru români destinaţia Hong Kong este una exotică, la fel de exotică este şi România ca ţară de origine pentru colecţionarii asiatici.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Un subiect de studiu neabordat

Zilele trecute mă gândeam cum ar fi mai bine să fie tratate întregurile poştale în cadrul unui studiu tradiţional şi/sau de istorie poştală în ceea ce priveşte abordarea tarifelor, deoarece există numeroase întreguri care au circulat cu francatură suplimentară adăugată lângă mărcile fixe.

Mai devreme, "pieptănând" netul am observat o carte poştală ilustrativă pentru problema la care mă gândeam, însă nu din punctul de vedere al circulaţiei, francaturilor şi tarifelor, ci din cel clasic, specific studiului tradiţional - studiul clişeelor mărcilor fixe.

Prin cataloagele noastre nu sunt semnalate/catalogate decât aşa-zisele tipuri I şi II la mărcile de 5 bani albastru tip Spic de grâu (imprimate pe cărţi poştale). Din păcate (sau din fericire pentru amatorii de studiu), situaţiile în care se pot întâlni tipuri de clişeu sunt ceva mai multe.


Ideea rândurilor de mai sus mi-a fost dată de carte poştală din imaginea de mai sus.


Întâmplarea a făcut ca marca fixă de pe cartea poştală să aparţină unui tip, iar marca uzuală mobilă (cu acelaşi desen şi culoare) să aparţină unui alt tip.
Marca fixă de pe cartea poştală prezintă cuvântul LEU cu litere ceva mai groase, plasat central faţă de cadrul cartuşului, în timp ce marca uzuală mobilă are clişeul din tipul II (literele din LEU mai subţiri, iar cuvântul este plasat mai apropiat de cadrul stâng al cartşului decât de cel drept).

Detaliul observat m-a dus cu gândul la emisiunile unde există mai multe tipuri de clişee la aceeaşi valoare, dar la care există şi întreguri poştale cu mărci fixe imprimate cu clişee similare sau identice.
Din păcate, acest detaliu nu pare să fi fost subiectul vreunui studiu, din câte ştiu. Iar posibile varietăţi de tip al clişeului s-ar putea descoperi la mai multe emisiuni de întreguri:
- la mărci fixe Spic de grâu (tipuri diferite se întregistrează la mult mai multe valori, nu numai la 5 bani albastru; recent am identificat un ştraif de 5 exemplare al benzii de ziar de 1 BAN negru Spic de grâu la care patru clişee erau tip III, iar un clişeu era tipul I;);
- la mărci fixe Carol I Tipografiate (e o poveste frumoasă la clişeele valorii de 5 bani, şi încă una la clişeele valorii de 10 bani regravate în Moldova şi utilizate la supratipărirea cu "1918" şi "PTT-FF");
- la mărci fixe Ferdinand cap mic, unde o parte a clişeelor cu tipuri multiple au fost reluate şi pe cărţi poştale; cele mai interesante sunt cele de 50 bani galben-portocaliu şi 1 leu violet.

Cineva îmi povestea mai demult că el ştie că ar exista tipuri de clişeu şi la întregurile cu marcă fixă Mihai (aşa-zisul "format englez"). N-am verificat, dar problema îşi aşteaptă rândul pe listă.

N-am verificat nici care este situaţia la benzile de ziar cu mărci fixe Cifra în patru colţuri (la clişeul valorii de 1½ bani - la uzuală - bănuiesc existenţa a trei tipuri, nu numai a două, aşa cum este semnalat în prezent; n-ar fi o surpriză să se descopere ceva şi la clişeele benzilor de ziare).

Carte poştală cu abklatsch

Văzută mai devreme pe net, merită să o semnalez  pentru ca varietatea să fie luată în evidenţă de către colecţionarii interesaţi. Click pe imagini pentru mărire.


Imaginile postate iniţial pe net au fost foarte pale, prima dată am crezul că pe verso numai marca fixă este vizibilă. Şi restul elementelor sunt vizibile, foarte slab însă.
Observaţie: acum văd că odată cu încărcarea pe blog imaginile au fost făcute iar uşor pale (probabil de către programul utilizat în cloud de platforma de blogging).

Catalogarea dantelurilor - puţină metodică

Atunci când creionezi o catalogare a mărcilor poştale dintr-o perioadă în care există o variaţie importantă a caracteristicilor tehnice ale emisiunilor, lucrul care mi se pare cel mai important de urmărit este consecvenţa. Faptul că la multe emisiuni nu se înregistrează varietăţi de dantelură nu ar trebui să însemne că specificaţiile tehnice ar putea trece pe locul doi.

Cel mai nimerit exemplu la mărcile româneşti poate fi dat de diversitatea caracteristicilor dantelurilor din perioada 1928-1947. În afara faptului că niciun catalog nu menţionează varietăţile de dantelură din perioadă (ele există, dar nu au fost studiate), nici nu s-a făcut vreodată o sistematizare a dantelurilor.

Ca de obicei, nu putem noi, românii să inventăm roata, pentru că (din punctul de vedere al metodologiei) au făcut-o deja alţii. Ce putem noi face e să ne inspirăm din lucrările lor şi nu cred că ne poate acuza cineva de ceva pentru că am făcut-o.

Un sistem de codificare interesant (şi care ajută la prezentarea eficientă a emisiunilor făcându-se concomitent şi economie de spaţiu) am avut norocul să-l întâlnesc într-una din ediţiile vechi, de acum vreo 50 de ani, ai catalogului suedez Facit (unul dintre cataloagele cu mare tradiţie, dar destul de puţin cunoscut în România). Ca o paranteză pe care mă simt dator să o fac, trebuie să menţionez una dintre particularităţile ediţiilor mai vechi ale Facit-ului: în fiecare an, catalogul conţinea un studiu pentru una dintre ţările nordice ale căror mărci le descrie. Am căutat volumul cu pricina, dar n-am mai dat de el (aş fi făcut un scan paginii cu pricina, ca să vă daţi seama despre ce este vorba; mutatul bibliotecii la ultima renovare m-a dat peste cap).

Dar pot să vă şi povestesc pe scurt despre ce este vorba.
Într-o conveţie unică de clasificare alfanumerică, dantelurile sunt împărţite în două categorii  principale funcţie de sistemul de dantelare utilizat: linie, respectiv pieptene.
La dantelarea în linie treburile sunt simple, singurele variaţii fiind dimensiunea (numărul de perforuri pe 2 cm), respectiv mărimea acelor perforului.

Codificarea mai interesantă în opinia mea a fost realizată la dantelurile în pieptene. Datorită faptului că orice dantelură în pieptene se realizează cu ace fixate într-o matriţă, întotdeauna unei matriţe îi sunt caracteristice un format dat al mărcii finite (care este constant) şi o dimensiune constantă a dantelurilor pe fiecare latură (caracterizată printr-un număr dat de perforuri pe fiecare latură, care este întotdeauna constant la tot tirajul unei mărci care a fost dantelat cu matriţa respectivă a perforului. Cu alte cuvinte, marca respectivă va avea întotdeauna dimensiunile de 20×28 mm (un exemplu arbitrar), având întotdeauna 20 de orificii de perfor pe laturile orizontale şi 27 de orificii pe laturile verticale (şi acestea sunt doar exemple arbitrare).

Confecţionarea matriţelor de perfor este relativ costisitoare, iar din această cauză o tipografie nu va eva decât un număr limitat de matriţe, pentru  cele mai uzuale formate. Înlocuirea matriţelor cu alte matriţe având caracteristici diferite a intervenit ori când s-au înlocuit maşinile din tipografie, ori când s-a produs vreo modernizare trecându-se la dimensiuni şi forme noi ale timbrelor, respectiv şi ale matriţelor de perfor.

Ştiind aceste detalii, putem să ne gândim la un sistem de codificare a formatului mărcii (pentru care dimensiunea perforului, respectiv numărul de dinţi pe fiecare latură rămâne întotdeauna constant). Mai departe, funcţie de formatul mărcii (dreptunghi înalt sau culcat, pătrat ori altă formă), din studiul colilor şi al blocurilor provenite din marginile şi colţurile colilor se poate deduce poziţia "pieptenului" perforului, poziţiile posibile putând fi şi ele codificate.
Deoarece formatul pentru fiecare dimensiune a unei matriţe perfor rămâne şi el constant, într-o coală de tipar nu mai diferă (în afara poziţiei pieptenului) decât numărul de mărci. Odată codificat şi acest detaliu tehnic, printr-o simplă înşiruire de coduri se pot indica o mulţime de detalii tehnice ale unei emisiuni.

Probabil că un astfel de sistem de catalogare nu ar interesa colecţionarul obişnuit, interesat să-şi pună în clasor doar o serie simplă fără varietăţi, dar ar putea reprezenta o soluţie bună pentru un catalog specializat sau o monografie a mărcii poştale româneşti (care tot se va face odată şi odată, indiferent de ce anume mai cârcotim noi astăzi).

Lucrul pe fişe (fie ele chiar şi electronice) uşurează tehnica descrisă.


Din păcate o asemenea întreprindere este dificil de realizat, mănâncă multă muncă şi mult timp.
Dacă am scăpar oarece greşeli în textul de mai sus îmi cer iertare, nu sunt în cea mai bună formă acum.