Sunt convins de faptul că atunci când se dă dovadă de consecvenţă în cercetare, rezultatele nu întârzie să apară. Dovada care înătreşte acest lucru o reprezintă identificarea unei piese martor pentru o eroare pe care o întâlnisem la marca de 10 bani Taxa de plată fără filigran.
Iniţial întâlnisem unicatul din imaginea de mai jos, care prezintă cadrul vertical drept serios deteriorat.
După culoarea tiparului şi structura hârtiei, marca face parte dintr-un tiraj mai târziu, aproape sigur după 1906. Marca prezintă (în afara cadrului deteriorat) şi o linie vizibilă de culoare pe marginea superioară, specifică pieselor provenite din marginile colilor.
Ceva mai devreme am dat peste o pereche varticală, la care marca inferioară prezintă acelaşi defect al cadrului vertical drept.
După hârtie şi culoarea tuşului tiparului, perechea aparţine unui tiraj ceva mai timpuriu, posibil anterior anului 1904 (anul din ştampilă nu este vizibil).
Partea frumoasă la această piesă este că marca cu eroarea nu provine din marginea superioară a colii, şi nici nu mai există acea linie orizontală de culoare deasupra cadrului superior. Acest amănunt demonstrează un fapt important, în opinia mea: planşele (constituite din clişee individuale detaşabile) erau desfăcute (probabil în vederea reparării, întreţinerii sau a înlocuirii unor clişee deteriorate), iar clişeele care se pot distinge prin erori constante nu mai ocupau acelaşi loc în coala de tipar.
Mai jos puteţi admira cele două piese fără săgeţile indicatoare.
Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă.
sâmbătă, 31 august 2013
Au fost la Schwanke
Cunoscuta casă a prezentat o ofertă interesantă pentru colecţionari cu ocazia ultimei licitaţii, cu termen de depunere a ofertelor pe 29 august a.c. O scurtă trecere în revistă a pieselor cred că este instructivă, cu rezerva preţurilor finale desigur, deoarece încă nu au fost publicate.
Iată o piesă rară, o scrisoare francată cu combinaţia rară dintre mărcile de 15 şi 25 Soldi ("grober Druck", 1867), expediată din Constanţa (LLOYD AGENZIE KUSTENDJE) pe 15 iunie 1870 la Genova. Ştampila de zi este însoţită şi de o ştampilă "P.D.", care a fost aplicată cu acelaşi tuş. Preţ de strigare: 1.200 euro.
Un lot compus din două mărci obliterate din a doua emisiune (40 şi 80 parale pe hârtie albă) a fost oferit la 120 euro.
Un unicat de 40 de parale pe hârtie albăstruie, obliterat cu o ştampilă "FRANCO" prefilatelică moldovenească, cu litere chirilice, a fost oferit pentru numai 75 euro.
Acest unicat obliterat de 80 parale pe hârtie albă a fost oferit la 100 euro.
Acest frumos bloc de patru mărci (tirajul din 1862, Principatele Unite) conţinând două perechi întoarse a fost oferit la un preţ de strigare de 120 euro.
Aceasta este o piesă rară: pereche întoarsă (din mijlocul colii) la marca de 30 parale Principatele Unite (tirajul 1864), atenţie însă, tipărită pe hârtie vărgată! Este o variantă care nu este trecută în niciunul din cataloagele tradiţionale, dar care există, fiind semnalată de experţii români iniţial, apoi consemnată şi de Heimbüchler în monografia sa. Această pereche a fost oferită la un preţ de strigare de 600 euro.
Aceasta este o piesă asemănătoare, pereche cu o marăc orizontală şi una verticală, tot din tirajul 1864, tot pe hârtie vărgată. Preţul de strigare: 500 euro.
Aceasta este o scrisoare simplă expediată de la Focşani la Bucureşti, francată cu o singură marcă Cuza 1865. Ştampila de plecare este FOKSCHANI simplă (fără "Moldova"), o ştampilă ceva mai rară. Preţ de strigare: 250 euro.
Printre litografiatele mai târzii am remarcat această pereche neuzată de 18 bani, oferită pentru 450 euro (orice unitate neuzată începând cu perechea este rară la această marcă).
Aceasta este una dintre piesele străine care mi-au plăcut. Este vorba de marca ungurească de 20 kreuzer din emisiunea 1881, un unicat care prezintă un tipar dublu bine vizibil. Marca a fost însoţită de un certificat eligerat de Sismondo şi a avut un preţ de strigare de 350 euro.
Ca particularitate, această piesă a circulat la Bechicerecul Mare pe 15 februarie 1884 (fragmentul de legendă a ştampilei pe care o poartă nu poate fi decât NAGY-BECSKÉREK/B, tip utilizat la acest oficiu între 1881 şi 1904). Localitatea poartă în prezent numele Zrenjanin (fost Veliki Bečkerek, Serbia), fiind localizată la vest de graniţa română a judeţului Timiş.
Iată o piesă rară, o scrisoare francată cu combinaţia rară dintre mărcile de 15 şi 25 Soldi ("grober Druck", 1867), expediată din Constanţa (LLOYD AGENZIE KUSTENDJE) pe 15 iunie 1870 la Genova. Ştampila de zi este însoţită şi de o ştampilă "P.D.", care a fost aplicată cu acelaşi tuş. Preţ de strigare: 1.200 euro.
Un lot compus din două mărci obliterate din a doua emisiune (40 şi 80 parale pe hârtie albă) a fost oferit la 120 euro.
Un unicat de 40 de parale pe hârtie albăstruie, obliterat cu o ştampilă "FRANCO" prefilatelică moldovenească, cu litere chirilice, a fost oferit pentru numai 75 euro.
Acest unicat obliterat de 80 parale pe hârtie albă a fost oferit la 100 euro.
Acest frumos bloc de patru mărci (tirajul din 1862, Principatele Unite) conţinând două perechi întoarse a fost oferit la un preţ de strigare de 120 euro.
Aceasta este o piesă rară: pereche întoarsă (din mijlocul colii) la marca de 30 parale Principatele Unite (tirajul 1864), atenţie însă, tipărită pe hârtie vărgată! Este o variantă care nu este trecută în niciunul din cataloagele tradiţionale, dar care există, fiind semnalată de experţii români iniţial, apoi consemnată şi de Heimbüchler în monografia sa. Această pereche a fost oferită la un preţ de strigare de 600 euro.
Aceasta este o piesă asemănătoare, pereche cu o marăc orizontală şi una verticală, tot din tirajul 1864, tot pe hârtie vărgată. Preţul de strigare: 500 euro.
Aceasta este o scrisoare simplă expediată de la Focşani la Bucureşti, francată cu o singură marcă Cuza 1865. Ştampila de plecare este FOKSCHANI simplă (fără "Moldova"), o ştampilă ceva mai rară. Preţ de strigare: 250 euro.
Printre litografiatele mai târzii am remarcat această pereche neuzată de 18 bani, oferită pentru 450 euro (orice unitate neuzată începând cu perechea este rară la această marcă).
Aceasta este una dintre piesele străine care mi-au plăcut. Este vorba de marca ungurească de 20 kreuzer din emisiunea 1881, un unicat care prezintă un tipar dublu bine vizibil. Marca a fost însoţită de un certificat eligerat de Sismondo şi a avut un preţ de strigare de 350 euro.
Ca particularitate, această piesă a circulat la Bechicerecul Mare pe 15 februarie 1884 (fragmentul de legendă a ştampilei pe care o poartă nu poate fi decât NAGY-BECSKÉREK/B, tip utilizat la acest oficiu între 1881 şi 1904). Localitatea poartă în prezent numele Zrenjanin (fost Veliki Bečkerek, Serbia), fiind localizată la vest de graniţa română a judeţului Timiş.
vineri, 30 august 2013
Locotenent român, prizonier la bulgari
Era să trec peste cartea poştală din imaginile de mai jos (click pentru mărire), fără să-mi dau seama ce reprezintă. Urmăream fluxul de piese de la Bulgaria (sunt interesat de câteva emisiuni mai vechi) şi nu remarcasem de prima dată destinaţia.
Abia apoi, după ce am observat destinaţia "Romania", am văzut şi textul mic, manuscris, de sus, de pe faţa cărţii poştale: "Coresp. de Prizonier".
Am început să citesc textul misivei, văzând apoi şi care este identitatea expeditorului: "Paul Florescu/Prizonier român/Locotenent/Reg. 19 Infant./Zagar Sliven [dacă am înţeles bine]/Bulgaria".
Ştampila de expediţie nu se distinge. Se vede doar ştampila roşie a cenzurii bulgăreşti. Se distinge şi data expedierii, pe verso: 6 februarie 1918. Nu există ştampilă de sosire, dar nu am dubii asupra originalităţii piesei din această cauză.
Cartea poştală a fost adjudecată cu 27 dolari.
Abia apoi, după ce am observat destinaţia "Romania", am văzut şi textul mic, manuscris, de sus, de pe faţa cărţii poştale: "Coresp. de Prizonier".
Am început să citesc textul misivei, văzând apoi şi care este identitatea expeditorului: "Paul Florescu/Prizonier român/Locotenent/Reg. 19 Infant./Zagar Sliven [dacă am înţeles bine]/Bulgaria".
Ştampila de expediţie nu se distinge. Se vede doar ştampila roşie a cenzurii bulgăreşti. Se distinge şi data expedierii, pe verso: 6 februarie 1918. Nu există ştampilă de sosire, dar nu am dubii asupra originalităţii piesei din această cauză.
Cartea poştală a fost adjudecată cu 27 dolari.
Clasice în blocuri
Câte un bloc la o litografiată românească s-a mai oferit pe portalurile online. Mai rar s-a întâmplat să întâlneşti două blocuri în cadrul aceluiaşi lot. Dar s-a întâmplat şi asta zilele acestea, când un vânzător de dincolo de Ocean a oferit un lot oarecum trecut cu vederea, deoarece deşi conţinea două blocuri, a avut ilustrat în listing doar unul, celălalt fiind vizibil atunci când deschideai pagina lotului.
Cele două blocuri (ambele pe hârtie subţire) aveau gumă originală, dar şi şarniere. În plus, blocul valorii de 2 parale prezenta un pliu pe mărcile superioare. Cu toate acestea, preţul realizat de lot (incluzând taxele de expediere) a fost de 129 dolari. Un preţ bun, zic eu, pentru aceste piese.
Cele două blocuri (ambele pe hârtie subţire) aveau gumă originală, dar şi şarniere. În plus, blocul valorii de 2 parale prezenta un pliu pe mărcile superioare. Cu toate acestea, preţul realizat de lot (incluzând taxele de expediere) a fost de 129 dolari. Un preţ bun, zic eu, pentru aceste piese.
joi, 29 august 2013
Circulaţii bulgăreşti
V-am mai spus în articolele publicate anterior că mi-am făcut obiceiul să urmăresc şi piesele de corespondenţă expediate din străinătate spre România, din mai multe motive.
Piesele cu destinaţia România din timpul celor două conflagraţii mondiale au un statut oarecum special, datorită informaţiilor mult mai bogate pe care le poate furniza o piesă circulată poştal.
Zilele trecute, un negustor din Grecia a postat pe eBay un lot nou dintr-o colecţie de piese cu cenzuri pe care o desface pe internet de luni bune. Cele mai multe piese sunt de interes pentru un număr redus de colecţionari, datorită specializării destul de ridicate. Sunt însă şi piese care pot fi încadrate în mai multe arii potenţiale de interes. Acesta este şi cazul celor două cărţi poştale la care mă refer în articolul de faţă.
O primă piesă a fost expediată din Sofia în octombrie 1917, cu destinaţia Bucureşti. Până să ajungă însă la destinaţie, piesa "s-a plimbat" puţin prin mai multe cenzuri: cenzura austriacă ("Wien Zensurabteilung"), cenzura rusă, şi în final cenzura germană din Bucureşti.
A doua piesă a avut acelaşi expeditor şi acelaşi destinatar ca şi prima carte poştală, fiind expediată din Sofia cu trei săptămâni după prima misivă. Şi această piesă poartă ştampile de cenzură, de această dată bulgărească şi germană.
La această a doua piesă, interesantă este ştampila poştală de sosire, care aparţine oficiului bulgăresc din Bucureşti. Deşi această ştampilă este des întâlnită pe piese obliterate de complezenţă sau realizate drept suvenir, ea se întâlneşte rar pe corespondenţele circulate efectiv prin poştă.
Cele două cărţi poştale au fost oferite în cadrul aceluiaşi lot, care a fost adjudecat pentru suma de 150 de dolari.
Piesele cu destinaţia România din timpul celor două conflagraţii mondiale au un statut oarecum special, datorită informaţiilor mult mai bogate pe care le poate furniza o piesă circulată poştal.
Zilele trecute, un negustor din Grecia a postat pe eBay un lot nou dintr-o colecţie de piese cu cenzuri pe care o desface pe internet de luni bune. Cele mai multe piese sunt de interes pentru un număr redus de colecţionari, datorită specializării destul de ridicate. Sunt însă şi piese care pot fi încadrate în mai multe arii potenţiale de interes. Acesta este şi cazul celor două cărţi poştale la care mă refer în articolul de faţă.
O primă piesă a fost expediată din Sofia în octombrie 1917, cu destinaţia Bucureşti. Până să ajungă însă la destinaţie, piesa "s-a plimbat" puţin prin mai multe cenzuri: cenzura austriacă ("Wien Zensurabteilung"), cenzura rusă, şi în final cenzura germană din Bucureşti.
A doua piesă a avut acelaşi expeditor şi acelaşi destinatar ca şi prima carte poştală, fiind expediată din Sofia cu trei săptămâni după prima misivă. Şi această piesă poartă ştampile de cenzură, de această dată bulgărească şi germană.
La această a doua piesă, interesantă este ştampila poştală de sosire, care aparţine oficiului bulgăresc din Bucureşti. Deşi această ştampilă este des întâlnită pe piese obliterate de complezenţă sau realizate drept suvenir, ea se întâlneşte rar pe corespondenţele circulate efectiv prin poştă.
Cele două cărţi poştale au fost oferite în cadrul aceluiaşi lot, care a fost adjudecat pentru suma de 150 de dolari.
O fotografie din 1921
Pe vremuri exista obiceiul ca fotografiile realizate cu cine ştie ce ocazie, ori pur şi simplu instantanee, să fie expediate precum cărţile poştale ilustrate (mă rog, nu exista atunci nici Facebook, nici Twitter, nici...).
Un frumos exemplu îl constituie piesa de mai jos: este o fotografie reală realizată pe stradă, atunci când "realizatorul" a avut şansa să întâlnească un convoi "oficial" (click pe imagine pentru mărire).
După textul de pe verso, vă puteţi da seama cine sunt "personajele" imortalizate în fotografie.
Ştampila de plecare este din Bucureşti, bănuiesc că şi imaginea a fost realizată tot în Capitală, dar nu reuşesc să-mi dau seama pe unde (o fi Griviţa, o fi Bulevardul Carol pe la Moşilor?).
Piesa a fost oferită pe un portal online, dar nu a trezit interesul niciunui cumpărător.
Un frumos exemplu îl constituie piesa de mai jos: este o fotografie reală realizată pe stradă, atunci când "realizatorul" a avut şansa să întâlnească un convoi "oficial" (click pe imagine pentru mărire).
După textul de pe verso, vă puteţi da seama cine sunt "personajele" imortalizate în fotografie.
Ştampila de plecare este din Bucureşti, bănuiesc că şi imaginea a fost realizată tot în Capitală, dar nu reuşesc să-mi dau seama pe unde (o fi Griviţa, o fi Bulevardul Carol pe la Moşilor?).
Piesa a fost oferită pe un portal online, dar nu a trezit interesul niciunui cumpărător.
miercuri, 28 august 2013
Miercurea cu cântec
Este o temă care este © (îi aparţine lui Călin). Cu voia lui, mă mai "eliberez" şi eu din lumea timbrelor, propunându-vă câte o piesă care mi se pare deosebită.
Pentru această seară, vi-l prezint pe Eric Gilette, un tânăr reprezentant al valului proaspăt din rock-ul progresiv. Căutaţi-i numele pe internet şi veţi vedea despre cine este vorba. Aceasta este o piesă de pe albumul său de debut, publicat în primăvara acestui an.
Vă doresc audiţie plăcută.
(sursa: SmoothPaperClips)
Pentru această seară, vi-l prezint pe Eric Gilette, un tânăr reprezentant al valului proaspăt din rock-ul progresiv. Căutaţi-i numele pe internet şi veţi vedea despre cine este vorba. Aceasta este o piesă de pe albumul său de debut, publicat în primăvara acestui an.
Vă doresc audiţie plăcută.
(sursa: SmoothPaperClips)
Miercurea cu moţ
Azi e miercuri. Şi este o zi cu moţ nu pentru cine ştie ce eveniment, ci datorită moţului pufoşeniei.
Mi-am propus să vă mai arăt şi piese de acest fel.
Mi-am propus să vă mai arăt şi piese de acest fel.
Etichete:
Diverse,
Magazin,
Maximafilie,
Miercurea cu moţ
Utilizare târzie a unei ştampile de ambulanţă fluvială
Prima dată când am văzut cartea poştală din imaginea de mai jos pe un portal online credeam că va avea destui amatori, preţul final fiind unul pe măsură.
Este vorba de ambulanţa Brăila - Galaţi /Cursa I (fără dată). Cartea poştală a fost expediată din Galaţi pe 8 noiembrie 1895, în aceeaşi zi fiind preluată de ambulanţa dunăreană, ca să ajungă trei zile mai târziu la destinaţie, în Germania.
Ştampila nu este una comună, iar lipsa de amatori pentru cartea poştală m-a mirat puţin (preţul de adjudecare a fost de numai 10 dolari). Ori este lumea plecată în vacanţă (încă), ori au dispărut cei interesaţi de astfel de piese.
Pentru completare, vă prezint şi o scrisoare purtând aceeaşi ştampilă (dar Cursa II), din colecţia Hirsch.
Este vorba de ambulanţa Brăila - Galaţi /Cursa I (fără dată). Cartea poştală a fost expediată din Galaţi pe 8 noiembrie 1895, în aceeaşi zi fiind preluată de ambulanţa dunăreană, ca să ajungă trei zile mai târziu la destinaţie, în Germania.
Ştampila nu este una comună, iar lipsa de amatori pentru cartea poştală m-a mirat puţin (preţul de adjudecare a fost de numai 10 dolari). Ori este lumea plecată în vacanţă (încă), ori au dispărut cei interesaţi de astfel de piese.
Pentru completare, vă prezint şi o scrisoare purtând aceeaşi ştampilă (dar Cursa II), din colecţia Hirsch.
marți, 27 august 2013
Varietăţi din licitaţii
Piesele nu constituie cine ştie ce rarităţi, dar sunt oarecum spectaculoase.
Este vorba despre două loturi conţinând numai mărci.
Primul lot a fost constituit dintr-o singură piesă, un bloc neuzat de patru mărci din provizoria supratipărită în 1918 cu monograma PTT-FF şi pusă în circulaţie odată cu prima tranşă a emisiunii Moldova. Frumuseţea blocului îl reprezintă cele două perechi verticale nedantelate la mijloc din care este format (dantelura colii din care provine este D, 13½×11½.
Blocul a fost adjudecat cu 41 dolari (după 8 biduri).
Al doilea lot a fost constituit din trei piese neuzate (dar se pare cu ceva probleme din cauza unor pete de rugină).
O primă piesă ar fi "perechea" din imaginea de mai sus, la care dantelura a "luat-o razna". Este clar o aşezare defectuoasă a colii în maşina de dantelat, pieptenele dantelurii apărând intact.
A doua piesă este o pereche verticală a unei uzuale Mihai (suprataxa pentru Fondul Aviaţiei), la care ambele mărci sunt afectate de un pliu al hârtiei.
A treia piesă este tot o uzuală Mihai (nu se precizează din care emisiune este - cu filigran CC sau MM), cu dantelura bine descentrată.
Lotul de varietăţi conţinând cele trei piese a fost adjudecat relativ ieftin, cu numai 15 dolari.
Este vorba despre două loturi conţinând numai mărci.
Primul lot a fost constituit dintr-o singură piesă, un bloc neuzat de patru mărci din provizoria supratipărită în 1918 cu monograma PTT-FF şi pusă în circulaţie odată cu prima tranşă a emisiunii Moldova. Frumuseţea blocului îl reprezintă cele două perechi verticale nedantelate la mijloc din care este format (dantelura colii din care provine este D, 13½×11½.
Blocul a fost adjudecat cu 41 dolari (după 8 biduri).
Al doilea lot a fost constituit din trei piese neuzate (dar se pare cu ceva probleme din cauza unor pete de rugină).
O primă piesă ar fi "perechea" din imaginea de mai sus, la care dantelura a "luat-o razna". Este clar o aşezare defectuoasă a colii în maşina de dantelat, pieptenele dantelurii apărând intact.
A doua piesă este o pereche verticală a unei uzuale Mihai (suprataxa pentru Fondul Aviaţiei), la care ambele mărci sunt afectate de un pliu al hârtiei.
A treia piesă este tot o uzuală Mihai (nu se precizează din care emisiune este - cu filigran CC sau MM), cu dantelura bine descentrată.
Lotul de varietăţi conţinând cele trei piese a fost adjudecat relativ ieftin, cu numai 15 dolari.
"Jucărie" neobservată
Din cauza francaturii comune şi a preţului solicitat - unul absolut modest - o piesă care în mod normal ar fi trezit oarece interes cred că nici nu a fost băgată în seamă. Click pe imagine pentru mărire.
Plicul (o idee mai mare decât o carte de vizită) a fost francat cu o marcă uzuală Carol al II-lea de 1 leu violet NEDANTELATĂ. Cred că acest amănunt nu a fost observat, iar plicul a fost vândut cu numai 4 dolari.
Partea interesantă este că în opinia mea nici nu merita atât, deoarece am senzaţia că marca de 1 leu nu este o nedantelată veritabilă, ci o piesă cu dantelura "tunsă". De aceea i-am şi atribuit numele de "jucărie".
Plicul (o idee mai mare decât o carte de vizită) a fost francat cu o marcă uzuală Carol al II-lea de 1 leu violet NEDANTELATĂ. Cred că acest amănunt nu a fost observat, iar plicul a fost vândut cu numai 4 dolari.
Partea interesantă este că în opinia mea nici nu merita atât, deoarece am senzaţia că marca de 1 leu nu este o nedantelată veritabilă, ci o piesă cu dantelura "tunsă". De aceea i-am şi atribuit numele de "jucărie".
luni, 26 august 2013
Coliţele vechi au "priză" la cumpărători, spre deosebire de cele noi
Tot urmărind licitaţiile online, remarc cu amărăciune că în aria europeană loturile de piese româneşti nu se prea văd, ca nivel al preţurilor. Rar mai dai peste câte un lot care să se achiziţioneze la mai mult de două-trei sute de dolari, în timp ce piesele ruseşti de exemplu ţin mai mereu "capul de afiş", cu preţuri situate frecvent peste o mie de dolari.
În acest weekend am urmărit un lot de coliţe româneşti, care a "rupt" puţin amorţeala din zona pieselor româneşti. Nu este ceva nemaipomenit în opinia mea, dar câteva seturi mai bune au existat (Victoria, OSP, 10 ani comerţ filatelic de stat etc.). Întregul lot a fost achiziţionat cu 456 dolari, după 13 biduri. Vă puteţi face o idee despre componenţa lotului din imaginile de mai jos.
Ceea ce nu prea vrea lumea să înţeleagă este că filatelia se face pe bani, nu pe nasturi. Piesele bune nu vor fi niciodată gratuite sau ieftine.
În acest weekend am urmărit un lot de coliţe româneşti, care a "rupt" puţin amorţeala din zona pieselor româneşti. Nu este ceva nemaipomenit în opinia mea, dar câteva seturi mai bune au existat (Victoria, OSP, 10 ani comerţ filatelic de stat etc.). Întregul lot a fost achiziţionat cu 456 dolari, după 13 biduri. Vă puteţi face o idee despre componenţa lotului din imaginile de mai jos.
Ceea ce nu prea vrea lumea să înţeleagă este că filatelia se face pe bani, nu pe nasturi. Piesele bune nu vor fi niciodată gratuite sau ieftine.
Piesă subevaluată, în opinia mea
Zilele trecute am remarcat o scrisoare expediată la sfârşitul anului 1945 în Elveţia, care mi-a captat atenţia datorită francaturii.
Este vorba de o trimitere recomandată expres, expediată pe 23 noiembrie 1945 din Râşnov.
Francatura mi s-a părut mai puţin comună deoarece în acea perioadă marca uzualăde 100 de lei (valoarea mare din emisiunea iniţială a uzualelor, imprimate pe hârtia cu filigranul CC monogram) era în mare parte epuizată de la majoritatea oficiilor din ţară (oricum, mi se pare o marcă subapreciată, în orice caz).
Francatura de 1.600 de lei reprezintă exact corespondentul tarifului în vigoare începând cu 1 noiembrie acelaşi an, astfel:
- tariful pentru o scrisoare simplă externă cu o greutate de până la 20 grame - 350 lei;
- taxa de recomandare - 500 lei;
- taxa expres - 750 lei.
După expediere, scrisoarea a trecut prin cenzura externă română (ştampila circulară cu numărul 52, de pe faţa plicului, plus ştampila de pe verso, "CENZURAT"), apoi prin cenzura sovietică (ştampila dublu-cerc de pe verso: "VOENNAIA ŢENZURA SSSR - 5/R", cu litere chirilice, desigur). Plecat pe 8 decembrie din Bucureşti (unde a făcut tranzitul), a ajuns la Basel pe 27 decembrie, a doua zi fiind probabil distribuită de ghişeul responsabil cu telegramele şi corespondenţa urgentă - "BASEL 2 - TELEGRAFEN (EILZUSTELLUNG)".
După 9 biduri, plicul a reuşit să "adune" numai 16 euro la licitaţia online la care a fost oferit. Cred că merita mai mult.
Este vorba de o trimitere recomandată expres, expediată pe 23 noiembrie 1945 din Râşnov.
Francatura mi s-a părut mai puţin comună deoarece în acea perioadă marca uzualăde 100 de lei (valoarea mare din emisiunea iniţială a uzualelor, imprimate pe hârtia cu filigranul CC monogram) era în mare parte epuizată de la majoritatea oficiilor din ţară (oricum, mi se pare o marcă subapreciată, în orice caz).
Francatura de 1.600 de lei reprezintă exact corespondentul tarifului în vigoare începând cu 1 noiembrie acelaşi an, astfel:
- tariful pentru o scrisoare simplă externă cu o greutate de până la 20 grame - 350 lei;
- taxa de recomandare - 500 lei;
- taxa expres - 750 lei.
După expediere, scrisoarea a trecut prin cenzura externă română (ştampila circulară cu numărul 52, de pe faţa plicului, plus ştampila de pe verso, "CENZURAT"), apoi prin cenzura sovietică (ştampila dublu-cerc de pe verso: "VOENNAIA ŢENZURA SSSR - 5/R", cu litere chirilice, desigur). Plecat pe 8 decembrie din Bucureşti (unde a făcut tranzitul), a ajuns la Basel pe 27 decembrie, a doua zi fiind probabil distribuită de ghişeul responsabil cu telegramele şi corespondenţa urgentă - "BASEL 2 - TELEGRAFEN (EILZUSTELLUNG)".
După 9 biduri, plicul a reuşit să "adune" numai 16 euro la licitaţia online la care a fost oferit. Cred că merita mai mult.
duminică, 25 august 2013
Tehnoredactarea computerizată (16)
Episoadele anterioare: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8), (9), (10), (11), (12), (13), (14), (15).
"Canoane" ale machetării paginii
Închipuiţi-vă epoca în care nu se inventase încă tiparul, iar "cărţile" erau realizate prin caligrafiere manuală a textelor. Pe vremea aceea nu existau, desigur, nici caiete "dictando" cu liniatură care să-i ajute pe "autori" la scris. Este posibil ca încă din acele vremuri să fi luat naştere ceea ce mai târziu au fost denumite "canoanele" construcţiei paginii: erau de fapt un set de "reguli" după care se rezervau spaţii albe pe marginile paginilor, scrisul făcându-se într-o suprafaţă delimitată geometric.
Ceva mai târziu, după apariţia tiparului, modelul a fost preluat de Gutenberg, cel mai cunoscut exemplu fiind chiar biblia tipărită de el.
(sursa)
Ideea realizării "cărţii perfecte" a constituit preocuparea mai multor artişti şi tipografi, probabil cea mai notorie descriere a regulilor de construcţie a paginilor unei cărţii fiind făcută de Jan Tschichold, în cartea sa devenită celebră, "Forma cărţii: eseu asupra moralităţii şi designului" (versiunea originală a fost publicată în limba germană, fiind ulterior tradusă în limba engleză şi republicată sub ISBN 0-88179-116-4 - o sursă ar fi aceasta).
Tschichold a prezentat în lucrarea sa mai multe "canoane" denumite după numele autorilor.
Unul dintre cele mai tipurii canoane a fost cel descris de olandezul Van de Graaf, care a studiat proporţiile utilizate de manuscrisele din epoca medievală şi de tipăriturile timpurii. "Canonul secret" avea la bază un model geometric aplicabil oricărui format de pagină, suprafaţa rezervată blocului de text fiind proporţională cu înălţimea paginii.
Potrivit acestui canon, proporţiile sunt păstrate, marginile având lăţimi de 1/9, respectiv 2/9 faţă de dimensiunea paginii. La o proporţie de circa 2:3, lăţimea rezultată a marginilor paginii are proporţiile 2:3:4:6 (pentru interior - superior - exterior - inferior).
Un alt "canon" a fost dezvoltat pe baza "diagramei" lui Villard de Honnecourt, un arhitect francez care a imaginat în secolul al XIII-lea împărţirea armonioasă a unui segment de dreaptă în părţi logice - o treime, un sfert, o cincime, o şesime etc.. Pe baza acestei diagrame, lăţimea marginilor unei pagini respectă aceleaşi proporţii de 2:3:4:6.
"Regula de aur" a împărţirii paginii după Tschichold ar trebui să se bazeze pe "proporţia de aur" sau "divină", ori "raportul perfect" cum mai este denumit. Este regula pe care au respectat-o toţi marii făuritori de cărţi din Evul Mediu. Pornind de la raportul "perfect" de 2:3, toate elementele paginii coexistă într-o legătură armonică. Schematic, "regula" este cea din schiţa de mai jos.
Există multă bibliografie referitoare la descrierea şi/sau aplicarea acestor "canoane" sau reguli de machetare, cum vreţi să le spuneţi. În prezent, ele sunt puţin sau deloc cunoscute (în principal din cauza dispariţiei meseriei de tipograf, în sensul clasic).
Pentru un tehnoredactor cu pretenţii, măcar schemele prezentate ar merita să fie cunoscute.
Mai multe (pentru cei interesaţi) pot fi găsite pe Wikipedia (în limba engleză; în limba română pagina nu există, de altfel nici n-am întâlnit pe cineva din România care să aibă idee de existenţa acestor "canoane").
O prezentare foarte frumoasă cu acelaşi subiect am descoperit-o pe pagina Retinart.net, unde există şi câteva GIF-uri animate ale schemelor care vă pot ajuta să înţelegeţi "filozofia proporţiilor".
(Va urma)
"Canoane" ale machetării paginii
Închipuiţi-vă epoca în care nu se inventase încă tiparul, iar "cărţile" erau realizate prin caligrafiere manuală a textelor. Pe vremea aceea nu existau, desigur, nici caiete "dictando" cu liniatură care să-i ajute pe "autori" la scris. Este posibil ca încă din acele vremuri să fi luat naştere ceea ce mai târziu au fost denumite "canoanele" construcţiei paginii: erau de fapt un set de "reguli" după care se rezervau spaţii albe pe marginile paginilor, scrisul făcându-se într-o suprafaţă delimitată geometric.
Ceva mai târziu, după apariţia tiparului, modelul a fost preluat de Gutenberg, cel mai cunoscut exemplu fiind chiar biblia tipărită de el.
(sursa)
Ideea realizării "cărţii perfecte" a constituit preocuparea mai multor artişti şi tipografi, probabil cea mai notorie descriere a regulilor de construcţie a paginilor unei cărţii fiind făcută de Jan Tschichold, în cartea sa devenită celebră, "Forma cărţii: eseu asupra moralităţii şi designului" (versiunea originală a fost publicată în limba germană, fiind ulterior tradusă în limba engleză şi republicată sub ISBN 0-88179-116-4 - o sursă ar fi aceasta).
Tschichold a prezentat în lucrarea sa mai multe "canoane" denumite după numele autorilor.
Unul dintre cele mai tipurii canoane a fost cel descris de olandezul Van de Graaf, care a studiat proporţiile utilizate de manuscrisele din epoca medievală şi de tipăriturile timpurii. "Canonul secret" avea la bază un model geometric aplicabil oricărui format de pagină, suprafaţa rezervată blocului de text fiind proporţională cu înălţimea paginii.
Potrivit acestui canon, proporţiile sunt păstrate, marginile având lăţimi de 1/9, respectiv 2/9 faţă de dimensiunea paginii. La o proporţie de circa 2:3, lăţimea rezultată a marginilor paginii are proporţiile 2:3:4:6 (pentru interior - superior - exterior - inferior).
Un alt "canon" a fost dezvoltat pe baza "diagramei" lui Villard de Honnecourt, un arhitect francez care a imaginat în secolul al XIII-lea împărţirea armonioasă a unui segment de dreaptă în părţi logice - o treime, un sfert, o cincime, o şesime etc.. Pe baza acestei diagrame, lăţimea marginilor unei pagini respectă aceleaşi proporţii de 2:3:4:6.
"Regula de aur" a împărţirii paginii după Tschichold ar trebui să se bazeze pe "proporţia de aur" sau "divină", ori "raportul perfect" cum mai este denumit. Este regula pe care au respectat-o toţi marii făuritori de cărţi din Evul Mediu. Pornind de la raportul "perfect" de 2:3, toate elementele paginii coexistă într-o legătură armonică. Schematic, "regula" este cea din schiţa de mai jos.
Există multă bibliografie referitoare la descrierea şi/sau aplicarea acestor "canoane" sau reguli de machetare, cum vreţi să le spuneţi. În prezent, ele sunt puţin sau deloc cunoscute (în principal din cauza dispariţiei meseriei de tipograf, în sensul clasic).
Pentru un tehnoredactor cu pretenţii, măcar schemele prezentate ar merita să fie cunoscute.
Mai multe (pentru cei interesaţi) pot fi găsite pe Wikipedia (în limba engleză; în limba română pagina nu există, de altfel nici n-am întâlnit pe cineva din România care să aibă idee de existenţa acestor "canoane").
O prezentare foarte frumoasă cu acelaşi subiect am descoperit-o pe pagina Retinart.net, unde există şi câteva GIF-uri animate ale schemelor care vă pot ajuta să înţelegeţi "filozofia proporţiilor".
(Va urma)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)