Indiferenţă de (aproape) 80 de ani!

Cred că mai corect ar fi fost "indolenţă"!

Vă mai aduceţi aminte de scandalul de acum vreo zece ani referitor la falsurile descoperite la Muzeul Filatelic Naţional, în urma căruia Curtea de Conturi a depus o plângere penală, constituindu-se un dosar la DNA. Cine nu-şi aduce aminte poate să (re)citească articolul pe care l-am publicat în 2012.

La acea dată uitasem complet de un articol dintr-o revistă filatelică mai veche, din 1938. Până să ajung la revista în cauză, poate că sunt necesare unele precizări privind componenţa tezaurului aparţinând Muzeului Filatelic Naţional.

Colecţiile păstrate acolo provin din patru surse principale, potrivit informaţiilor făcute publice:
     - o colecţie constituită de către Poşta Română (sub diversele denumiri şi forme de organizare pe care le-a avut de-a lungul timpului) pe baza schimbului internaţional de timbre organizat la nivelul Uniunii Poştale Universale (România fiind unul dintre membrii fondatori); în perioada interbelică, această colecţie era denumită şi "Albumul oficial al Direcţiunii PTT";
     - o colecţie cuprinzând coli originale şi clişee provenite din "tezaurul" constituit la Fabrica de Timbre;
     - mai multe exponate primite sub formă de donaţii de la colecţionari;
     - diferite cantităţi de timbre provenite din confiscări efectuate de diverse organe ale statului.

Recent, mulţumită unui grup inimos de colecţionari s-a efectuat digitizarea colecţiilor revistelor filatelice disponibile din perioada 1937-2015. Recitind câteva numere mai vechi am dat peste un articol publicat în 1938 de avocatul Ioan Bogdan, unul dintre marii filatelişti români ai perioadei interbelice. Probabil că l-am mai citit cu mulţi ani în urmă şi nu-l mai ţineam minte, dar recitindu-l acum, vă mărturisesc că mi s-a ridicat părul în cap! Click pe imagini pentru mărire.

Cu alte cuvinte, în 1938 se cunoştea de existenţa falsurilor din colecţia Poştei!!! Să nu spuneţi că ştiau colecţionarii, iar oficialii nu ştiau!

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Nu există decât o singură explicaţie: angajaţi însărcinaţi cu gestionarea colecţiei (numiţi mai mult ca sigur pe orice alte criterii decât pe baza unor cunoştinţe de specialitate minime necesare ) au înregistrat în evidenţă nişte falsuri pe post de mărci originale. Mai târziu povestea "a răsuflat", dar şefii au bălmăjit-o, neluând niciun fel de măsură (acoperindu-se probabil unul pe altul, în purul stil românesc). A venit apoi războiul şi oamenii au avut alte griji pe cap. E posibil ca toată tărăşenia (acoperită chiar de către autorităţi) să fi fost uitată. Mai târziu gestionarii tezaurului n-au mai suflat o vorbă! Este vorba şi despre cei de la Poştă, şi cei de la Banca Naţională (unde s-a aflat acesta până în 1990).

Iată însă că vine şi momentul de după 2000 când tezaurul de timbre a trebuit să fie predat unui gestionar nou, fostul gestionar decedând (după cum rezultă din documentele oficiale). Pe timpul predării-primirii însă, noul gestionar (care avea cunoştinţe filatelice) a remarcat rapid existenţa falsurilor, aducând la cunoştinţa şefilor situaţia. S-a iscat scandalul şi s-a ajuns la treaba cu sesizarea Curţii de Conturi. Citiţi la linkul de la începutul prezentului articol.

După toată povestea asta, desigur că nu se putea întâmpla decât un singur lucru: toţi oficialii s-au dat urgent la o parte, nedorind să-şi asume nicio răspundere. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!

Acum, chiar sub ochii noştri, se petrece altă trăznaie. Citiţi aici!

Până şi pentru ultimul prostălău este evident că, în lumina celor prezentate, principala cauză a întregului tărăboi este numirea/alegerea în posturi de specialitate a unor persoane care n-au avut de-a face în viaţa lor cu timbrele şi care n-au nici cel mai scăzut nivel de cunoştinţe necesar (măcar aşa... la nivelul bunului simţ!). Culmea este că nu răspunde nimeni pentru asta, că aşa e legislaţia croită - oamenii sistemului nu se pot sancţiona singuri, ce naiba! Ei îşi auto-echivalează studiile, pentru că i-a durut în spate de formarea unor specialişti adevăraţi).

Mai există o cauză care a facilitat producerea acestui şir de evenimente: cei care au realizat legislaţia referitoare la patrimoniul mobil au evitat (intenţionat?) orice răspundere pentru deţinătorii bunurilor, separând nejustificat protecţia bunurilor de valorizarea acestora din punct de vedere istoric, artistic etc., etc. De aceea inventarul din depozite este ţinut departe de ochii publicului. De aceea în unele instituţii angajaţii au ajuns să vegeteze timp de zeci de ani fără să producă ceva în folosul societăţii, consumând totuşi fonduri publice. De ce?

Situaţia în care am ajuns cu tezaurul de timbre este pur şi simplu scandaloasă şi în opinia celor mai mulţi colecţionari organele abilitate ar trebui să intervină pentru a se salva ce se mai poate.

A fost publicat Raportul Curţii de Conturi pe anul 2015

Începând de ieri, pe site-ul instituţiei a devenit disponibil pentru descărcare Raportul anual pe anul 2015. Documentul în format PDF poate fi descărcat de aici.

Pentru cititorii care nu dispun de timp sau nu doresc să descarce întregul raport, paginile referitoare la instituţiile care au legătură cu timbrele şi filatelia se pot viziona mai jos (click pentru mărire).

Iresponsabilii sunt pe cale să distrugă tezaurul naţional de timbre

În luna octombrie a.c. Curtea de Conturi a dat publicităţii documentul "Raport de audit al performanţei privind utilizarea fondurilor destinate emiterii, tipăririi, punerii şi retragerii în/din circulaţie, conservării şi comercializării timbrelor şi efectelor poştale în perioada 2004-2014".

Vă mărturisesc faptul că după ce am parcurs documentul am rămas fără cuvinte. Despre problemele generate de activitatea defectuoasă a SC Romfilatelia SA am scris încă din 2011 pe blog. Desigur că nu a interesat pe nimeni. Ulterior am scris şi despre problemele de la Muzeul Filatelic Naţional solicitând nişte răspunsuri. O parte a răspunsurilor solicitate în urmă cu aproape cinci ani se regăsesc în documentul mai sus citat.

Pe de altă parte ar trebui să îşi producă efectul o prevedere legală privind predarea-primirea inventarului Muzeului Naţional Filatelic către Banca Naţională, spre păstrare.
Iată ce se arată în document la pagina 47:

"Astfel, pe fondul unor neînțelegeri procedurale între Muzeul Național de Istorie a României și Banca Națională a României asupra operațiunii de inventariere a timbrelor depozitate în cutiile de carton în care s-a realizat transportul de la CN ”Poșta Română” SA, aceste bunuri de importanță excepțională pentru patrimoniul cultural național și pentru identitatea națională sunt supuse unui risc de degradare iremediabilă prin modul în care sunt păstrate deja de 26 luni, mai ales în condițiile în care se estimează că operațiunea de inventariere, după ce va fi demarată, va dura o perioadă de mai mulți ani.
Situația contravine grav scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 298/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic, respectiv acela de protejare/asigurare a integrității a Colecției Filatelice a României și de asigurare a condițiilor optime pentru conservarea și expertizarea, în vederea clasării în patrimoniul cultural naţional mobil, precum şi pentru evaluarea, după caz, a bunurilor respective."

Citiţi în raportul Curţii de Conturi şi vă minunaţi! Documentul poate fi accesat pe pagina instituţiei, iar dacă va deveni indisponibil acolo, îl puteţi descărca în format PDF de aici.

La pagina 54 sunt înscrise recomandările controlului de audit al CCR:

"Având în vedere că pe fondul unor neînțelegeri procedurale privind demararea operațiunilor de inventariere, bunurile de importanță excepțională din Colecția Filatelică a României sunt supuse unui risc de degradare iremediabilă din cauza modului în care sunt păstrate din luna iulie 2014 în aceleași cutii în care s-a realizat transportul de la Conservatorul de Timbre la Banca Națională a României, Muzeul Național de Istorie a României şi Banca Națională a României vor lua de urgență măsurile de protejare/asigurare a integrității acestor valori.
De asemenea, vor fi efectuate demersurile necesare către autoritățile competente ale statului (Parlament, Guvern etc.) pentru identificarea soluțiilor de deblocare a acestei situații și de realizare a scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 298/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic, respectiv acela de protejare/asigurare a integrității Colecției Filatelice a României și de asigurare a condițiilor optime pentru conservarea și expertizarea în vederea clasării în patrimoniul cultural naţional mobil, precum şi evaluarea bunurilor respective."

Raportul de audit face numeroase referiri şi la activitatea dezastruoasă a Romfilatelia SA în domeniul punerii în circulaţie a emsiunilor de mărci poştale pentru colecţionari. Aproape toate problemele sunt aceleaşi probleme despre care am scris pe blog în ultimii şase ani.

Ştiţi care sunt cauzele pentru care s-a ajuns la situaţiile prezentate în document? Pafarismul, indolenţa, nepăsarea şi lipsa unui minimum minimorum de pregătire de specialitate a personajelor plătite din banii statului. Este o urmare directă a inacţiunii îndelungate şi continue a unor ireponsabili aflaţi în posturi plătite din bani publici. Nu ştiam eu de ce am primit răspunsuri în doi peri la discuţiile pe marginea Tezelor Codului Patriminoiului!

Îmi pare rău că ultimul articol din acest an are ca subiect astfel de minuni, dar doresc pentru începutul noului an 2017 să public lucruri mai frumoase şi mai plăcute.

N-ar fi mai bine să ne dăm cu părerea numai în domeniul la care ne pricepem?

În această seară, pe postul TV Digi 24 a fost prezentat un scurt documentar ocazionat de împlinirea a 144 de ani de la înfiinţarea Fabricii de Timbre. Partea din emisiune referitoare la Fabrica de Timbre se întinde între minutele 11:00 şi 18:00. Înregistrarea poate fi urmărită aici.

Documentarul din cadrul rubricii "Bonton" a cuprins un fel de colaj între interviul propriu-zis cu directorul tipografiei şi un colaj de imagini reprezentând diferite mărci poştale româneşti care nu se află la Fabrica de Timbre, ci în colecţia Muzeului Naţional Filatelic (situată în prezent la Banca Naţională şi despre al cărei viitor muzeistic nu se mai ştie nimic), plus câteva mărci străine (care n-au nicio legătură nici cu Fabrica de Timbre, nici cu muzeul), dar şi celebrul "Zimbrul şi vulturul" francat cu 8 mărci de 5 parale (care, la fel, nu are nicio legătură cu Fabrica de Timbre).

Dl Ion Barbu a făcut o afirmaţie referitoare la circulaţia internaţională a timbrelor româneşti (pentru un cunoscător e clar că domnul director nu stăpâneşte subiectul). Din reportaj s-ar putea înţelege că mărcile româneşti au avut putere de francare abia după ce a fost înfiinţată Fabrica de Timbre. Este total fals!

A doua afirmaţie care m-a lăsat pe spate a fost cea legată de ceea ce crede domnia sa că s-ar întâmpla dacă mărcile poştale s-ar tipări în străinătate (vezi Doamne, mărcile ar deveni un mijloc de amplificare a comerţului, în dauna intereselor statului). E clar că dl Barbu habar n-are ce se întâmplă pe partea poştală, cea cu circulaţia mărcilor, pentru că legătura Fabricii de Timbre cu "restul lumii" se face prin Romfilatelia (pe partea de timbre, desigur). Ce face Romfilatelia cu circulaţia poştală a mărcilor poştale o ştie toată lumea (este destul să te uiţi la tirajele defalcate ale fiecărei emisiuni ca să-ţi dau seama cum stă treaba; apoi să compari cantităţile distribuite la Poştă cu statistica circulaţiei poştale din rapoartele anuale publicate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii). Asta e de fapt o "mică" dezinformare a opiniei publice făcută în speranţa că aude "cine trebuie" şi oamenii de acolo nu-şi pierd pâinea.

Poate că dl Barbu este un inginer şi un tehnolog foarte bun de a ajuns directorul Fabricii, dar şi-a permis să facă afirmaţii referitoare la un domeniu pe care nu îl stăpâneşte, lucru evident pentru cunoscători!

Partea proastă (şi pe care nu vor să o înţeleagă nici funcţionarii "de la stat", nici realizatorii acestor reportaje) este că se face un deserviciu major istoriei noastre prin prezentarea unor date inexacte. Partea şi mai proastă este că un telespectator neavizat nu are de unde să ştie că informaţiile istorice prezentate sunt neadevărate, lundu-le de bune din cauza (şi nu datorită) poziţiei ori funcţiei personajului prezentat (dom-le, desigur că ditamai directorul ştie el ce zice!). Iată însă că nu e aşa.

Pentru cei care doresc să vadă şi sunt interesaţi de tehnologie, pe la minutul 15:25 este prezentată maşina de perforat folosită la Fabrica de Timbre.

Am uitat să menţionez povestea cu fractalii şi graficienii-matematicieni care desenau acţiunile şi hârtiile de valoare tipărite de Fabrica de Timbre. Cred că dl Barbu nu a auzit de Guilloche.

Partea referitoare la schimbul internaţional de timbre efectuat sub egida UPU a fost prezentată corect, numai că Fabrica de Timbre nu are nicio atribuţie în acest sens în afara livrării unor cantităţi de timbre către Muzeul Filatelic.

Nu am insertat clipul video de pe Digi 24 din cauza potenţialelor probleme de securitate care ar putea apărea din cauza neutilizării protocolului https de către pagina-sursă.

UPDATE

Transcrierea reportajului (nu 100% exactă) a fost publicată de Digi 24 ulterior.

News: Muzeul Naţional Filatelic nu mai este al Poştei. Au fost publicate actele normative în Monitorul Oficial

Voi reda legea, precum şi decretul de promulgare al acesteia, aşa cum au fost publicate în Monitorul Oficial al României, partea I-a, nr. 710 din 19 noiembrie a.c..

LEGE nr. 298 din 14 noiembrie 2013 privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1
(1) Muzeul Naţional Filatelic, denumit în continuare Muzeul, sucursală fără personalitate juridică a Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., se reorganizează ca secţie fără personalitate juridică a Muzeului Naţional de Istorie a României.
(2) Muzeul va funcţiona în imobilul deţinut de către Muzeul Naţional de Istorie a României.

Art. 2
(1) Patrimoniul Muzeului se transferă de la Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. la Muzeul Naţional de Istorie a României, cu respectarea legislaţiei privind regimul proprietăţii.
(2) Cu valoarea contabilă a colecţiei filatelice constituite după anul 1998 prin achiziţii ale Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., aflată în proprietatea privată a acesteia, se sting, în mod corespunzător, obligaţiile fiscale ale acesteia către bugetul de stat.
(3) Colecţia transferată în condiţiile alin. (2) devine proprietate publică a statului.
(4) Data stingerii obligaţiilor fiscale către bugetul de stat este data încheierii protocolului prevăzut la art. 5. Dispoziţiile art. 115 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.
(5) În scopul efectuării stingerii obligaţiilor fiscale ale Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. către bugetul de stat, protocolul prevăzut la art. 5 va conţine şi menţiuni privind valoarea contabilă a colecţiei filatelice prevăzute la alin. (2), la data încheierii acestuia.
(6) Stingerea obligaţiilor fiscale ale Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. către bugetul de stat va opera şi cu privire la bunurile proprietate privată ale Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. aflate în patrimoniul Muzeului, altele decât cele prevăzute la alin. (2), cu respectarea dispoziţiilor alin. (4) şi (5).
(7) Stingerea obligaţiilor fiscale, în situaţia prevăzută la alin. (6), se va face la valoarea bunurilor stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de către un evaluator independent. Costurile evaluării se suportă de către Compania Naţională "Poşta Română" - S.A.
(8) În situaţia în care valoarea bunurilor stabilită conform prevederilor alin. (2) şi (6) este mai mare decât cuantumul obligaţiilor fiscale ale Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. către bugetul de stat, cu diferenţa rezultată se sting alte obligaţii fiscale, inclusiv obligaţii fiscale viitoare, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Art. 3
(1) Colecţia filatelică a României, proprietate publică a statului, parte a patrimoniului cultural naţional mobil, aflată în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României potrivit art. 2, se predă în custodia Băncii Naţionale a României.
(2) Colecţia filatelică a României este compusă din mărci poştale şi fiscale româneşti şi străine, întreguri poştale, proiecte şi machete de mărci poştale şi de întreguri poştale, matriţe pentru imprimarea mărcilor poştale, plăci litografice, eseuri, probe de tipar, specimene, modelare şi orice alte obiecte şi înscrisuri având legătură cu aceasta şi deţinute în administrare de Compania Naţională "Poşta Română" - S.A.

Art. 4
(1) Banca Naţională a României va asigura conservarea, gestionarea, protejarea, precum şi punerea în valoare a Colecţiei filatelice a României, cu respectarea prevederilor Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Banca Naţională a României va asigura accesul publicului la Colecţia filatelică a României.

Art. 5
(1) Predarea-preluarea patrimoniului inventariat, inclusiv a Colecţiei filatelice a României, se realizează prin protocol încheiat între Compania Naţională "Poşta Română" - S.A., Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Banca Naţională a României, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În cuprinsul protocolului prevăzut la alin. (1) se menţionează distinct bunurile predate în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României, respectiv cele predate în custodia Băncii Naţionale a României.

Art. 6
Întregul fond de documente aferente Colecţiei filatelice a României este preluat, simultan cu transferul acesteia, în original, de către Muzeul Naţional de Istorie a României, după cum urmează:
a)arhiva şi biblioteca Muzeului;
b)registrele de evidenţă operativă şi documentele contabile.

Art. 7
Muzeul Naţional de Istorie a României predă Băncii Naţionale a României, la data preluării în custodie a colecţiei filatelice, în original, documentele prevăzute la art. 6 lit. a) şi, în copie, pe suport hârtie şi electronic, documentele prevăzute la art. 6 lit. b).

Art. 8
Gestionarii care la data de 1 ianuarie 2013 deţineau în gestiune colecţiile de mărci poştale româneşti, mărci poştale străine, efecte poştale şi matriţe se preiau de către Banca Naţională a României de la Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. odată cu predarea Colecţiei filatelice a României în custodie, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1).

Art. 9
(1) Inventarierea şi expertizarea, în vederea clasării în patrimoniul cultural naţional mobil, precum şi evaluarea, după caz, a bunurilor care fac parte din Colecţia filatelică a României sunt continuate de către Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Istorie a României, în sediile Băncii Naţionale a României.
(2) Finanţarea activităţii de expertizare şi evaluare, după caz, în vederea clasării, a bunurilor care alcătuiesc Colecţia filatelică a României se asigură de către Muzeul Naţional de Istorie a României cu încadrarea în sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul propriu, potrivit legii.
(3) Eventualele diferenţe rezultate în urma operaţiunilor menţionate la alin. (1) se înregistrează în evidenţele contabile ale Muzeului Naţional de Istorie a României şi în cele ale Băncii Naţionale a României, potrivit legii.

Art. 10
(1) După finalizarea operaţiunilor de expertizare, evaluare şi clasare, potrivit prevederilor art. 9, bunurile care fac parte din Colecţia filatelică a României, proprietate publică a statului, se transmit din administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României în administrarea Băncii Naţionale a României.
(2) Predarea-preluarea bunurilor menţionate la alin. (1) se realizează prin protocol încheiat între Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Banca Naţională a României.
(3) Banca Naţională a României emite reglementări proprii privind administrarea Colecţiei filatelice a României.

Art. 11
(1) Modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Muzeului Naţional de Istorie a României potrivit dispoziţiilor prezentei legi se aprobă prin ordin al ministrului culturii, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
(2) Personalul de specialitate al Muzeului se preia de către Muzeul Naţional de Istorie a României.

Art. 12
Odată cu punerea în circulaţie a fiecărei emisiuni filatelice, Societatea Comercială "Romfilatelia" - S.A. furnizează, în mod gratuit, Muzeului Naţional de Istorie a României şi Băncii Naţionale a României un exemplar al timbrelor şi/sau efectelor poştale introduse în circulaţie, în vederea completării colecţiei filatelice aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea acestuia/acesteia.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU


DECRET nr. 881 din 13 noiembrie 2013 pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

Preşedintele României decretează:

Articol unic
Se promulgă Legea privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU

News: Proiectul de lege privind trecerea colecţiei Muzeului Naţional Filatelic la Banca Naţională a fost adoptat de Camera Deputaţilor

Un coleg din presă m-a atenţionat astăzi asupra încheierii procesului legislativ al proiectului de lege privind trecerea colecţiei naţionale de timbre din patrimoniul Poştei Române în cel al Băncii Naţionale.
Verificând informaţia, am dat pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor de pagina destinată parcursului procesului legislativ. Cei interesaţi îl pot găsi aici.

Conform procesului legislativ, proiectul a suferit modificări şi adiţii, fiind analizat, discutat şi aprobat şi în trei comisii de specialitate: Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Forma finală a fost adoptată prin vot în şedinţa Camerei Deputaţilor, cameră decizională pentru acest proiect de lege. Forma adoptată urmează să fie promulgată. Această ultimă formă poate fi văzută în imaginile de mai jos.

Ne vedem mâine la Braşov şi discutăm!

După ce am pus pe blog cele două clipuri cu discuţia de pe Money Channel la care a participat directorul Muzeului Filatelic, Ioan Cristescu, m-am pomenit cu un maldăr de mesaje atât de la cunoscuţi, cât şi de la cititori care mi-au scris acum pentru prima oară.
Se pare că afirmaţiile deplasate ale acestui angajat la statul român la adresa colecţionarilor (care ar avea propriile lor interese, netrebuind "amestecaţi" cu experţii) şi-au găsit un răspuns nu prea "dulce".

"Acest individ ar trebui să părăsească imediat funcţia şi să înapoieze Poştei toţi banii primiţi ca salariu de când e director! Dacă n-ar fi existat colecţionarii, el n-ar fi avut astăzi un loc de muncă, este doar un profitor!"

Ăsta nu-i decât unul dintre mesajele primite, nu vă povestesc şi de altele, unde cuvintele sunt mult mai dure.
Am înţeles dorinţa voastră de a realiza împreună un material mai amplu referitor la toţi angajaţii statului pe linie de cultură. Aştept în continuare idei şi propuneri de la voi.

Cei care vă veţi afla mâine la Braşov, ne putem întâlni la un pahar de vorbă.

Uite cum "ţipă" profesionalismul!

Am dat din întâmplare peste aceste două clipuri.




Ia de-auzi ce spune domn' Cristescu: "Să nu confundăm filateliştii, colecţionarii, cu experţii".
Păi bine, domnule poet, arată-mi şi mie, pe lumea asta, un expert care nu este şi colecţionar. Din orice ţară!
Mare e grădină... (sursa).

Senatul a aprobat iniţiativa legislativă privind trecerea colecţiei Muzeului Naţional Filatelic de la Poşta Română la BNR

În şedinţa desfăşurată ieri, Senatul a aprobat iniţiativa legislativă depusă de către un grup de deputaţi PSD (despre care am scris aici) care prevede trecerea colecţiei de mărci poştale din gestiunea Muzeului Naţional Filatelic din subordinea Poştei Române în cea a Băncii Naţionale.
În urma votului din Senat, propunerea a fost adoptată cu 46 de voturi pentru, patru împotrivă şi 14 abţineri. Proiectul de act normativ are un statut ordinar şi urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care este şi forul decident.
Puteţi afla mai multe aici şi aici. Nu pot să nu remarc ignoranţa desăvârşită a unor aleşi de-ai noştri pe care şi-o etalează cu dezinvoltură în luările de cuvânt. De pildă, senatorul PSD Georgică Severin a propus ca această colecţie de timbre să nu fie deţinută de Banca Naţională a României, ci să fie depozitată la Arhivele Naţionale, eventual înfiinţându-se un Muzeu Naţional Filatelic (sic!).

Cine a "furat" Capetele de bour din Tezaurul Naţional de Timbre?

Am început să mă satur de materiale făcute de pafarişti, unii chiar rău intenţionaţi când le atragi atenţia!

Practic, titlul articolului ar fi trebuit să mai cuprindă ceva referitor la mărcile poştale străine care fac parte din Colecţia Naţională (dau această denumire pieselor care se regăsesc în gestiunea actualului Muzeu Naţional Filatelic), dar cred că cititorii vor înţelege despre ce este vorba de fapt, parcurgând prezentul articol.

De unde pleacă ideea? De la unele informaţii de presă (publicate ori în presa scrisă, ori pe internet) ale unor ziarişti care încearcă să inducă ideea că sunt persoane care au devalizat colecţiile muzeului, ori că ar fi interesate în provocarea acestui lucru. Unul din exemple este un articol publicat de revista Historia, pe marginea căruia mi-am permis să scriu pe acest blog câteva idei. Printre altele, l-am acuzat pe autor de o informare cam subţire, dar ca idee generală am dorit să subliniez două idei principale:

• că trecerea Muzeului Naţional Filatelic în subordinea Ministerului Culturii ar reprezenta o alegere cât se poate de proastă;
• că în patrimoniul Muzeului, colecţia de mărci poştale străine este de departe mult mai valoroasă decât colecţia de mărci poştale româneşti, prin însăşi volumul extrem de mare de piese, provenind dintr-o perioadă extrem, extrem de interesantă pentru orice cunoscător.

Asta se întâmpla în luna octombrie, anul trecut. Ulterior, autorul articolului a descoperit blogul meu şi mi-a "plasat" comentariile pe care le puteţi citi accesând linkul de mai sus, cel puţin unul fiind rău intenţionat şi cu aluzii nepermise unui ziarist profesionist, în opinia mea.

Dar să o luăm pe capitole, ca să vedem despre ce este vorba. Aceasta şi pentru că o serie de evenimente de dată mult mai recentă induc o anumită idee. Veţi vedea despre ce este vorba mai departe.

Care este treaba cu mărcile poştale în ansamblul bunurilor culturale mobile?

M-am hotărât să încep cu acest mic capitol înainte, pentru că nu toţi cititorii ştiu despre ce este vorba.
Dintre toate domeniile colecţionistice, domeniul filateliei este unul dintre cele mai clare şi mai aşezate, neputându-se compara cu niciun alt domeniu de colecţionare, fie el numismatică, artă plastică, fotografie, arhivistică şi anticariat sau altele. În filatelie aproape totul se discută concret, pe piese, toate mărcile poştale din lume (indiferent de perioadă) fiind nu o dată, ci de mai multe ori catalogate şi răscatalogate. Cea mai mare necunoscută în filatelie nu constituie ce anume există, ci care este preţul de piaţă la ce există. De altfel, într-un serial de nu mai puţin de zece episoade am abordat în mod special acest subiect. Ultimul articol din această serie poate fi găsit aici, iar în cuprinsul lui găsiţi linkurile către restul de nouă episoade. În rest, în ceea ce priveşte catalogarea, sunt disponibile pe piaţă patru cataloage internaţionale cu apariţie aproape anuală, pe volume, care au în cuprinsul lor datele de identificare ale tuturor mărcilor poştale din lume (este vorba de Michel - Germania, SCOTT - Statele Unite, Stanley Gibbons - Marea Britanie şi Yvert & Tellier - Franţa). Pur şi simplu, prin indicarea catalogului, ţării şi numărului de catalog poţi identifica o anumită piesă din orice ţară (cu condiţia să cunoşti termenii specifici şi sistemul aplicat de fiecare din cele patru cataloage).

Ei bine, la ora actuală legislaţia referitoare la patrimoniul naţional mobil este făcută la grămadă, pentru oricare din domeniile enumerate mai sus. Ce-i valabil la cărţi vechi, e valabil şi la mărci poştale. Ce-i valabil la artă plastică, e valabil şi la mărci poştale. Ce-i valabil la numismatică, e valabil şi la mărci poştale. Ce-i valabil la obiecte arheologice, e valabil şi la mărci poştale. Nu o singură dată m-am întrebat de ce toate aceste obiecte (care pot fi bunuri de patrimoniu în unele situaţii) sunt puse laolată, la grămadă, iar criteriile de clasare sunt pur şi simplu aiuritoare, dând prilejul unor interpretări extrem de subiective.

Ca o paranteză, ştiu că oficiali din Ministerul Culturii (sau cum s-o fi numit atunci) au solicitat Federaţiei Filatelice pe la începutul anilor '90 o listă cu mărcile poştale care ar fi putut constitui bunuri de patrimoniu. Acea listă s-a înaintat, dar în legislaţia apărută ulterior a intrat ceea ce există şi astăzi: un adevărat amalgam, generator potenţial ori de scăpări, ori de abuzuri. Punând cap la cap anumite prevederi legale, mai că-mi vine să cred că totul a fost reglementat astfel cu o anumită intenţie. Voi reveni asupra acestui subiect mai spre sfârşitul articolului.

În articolul meu din octombrie 2011 realizat pe marginea celui apărut în Historia mi-am exprimat opinia că trecerea Muzeului Naţional Filatelic în subordinea Ministerului Culturii este o idee cât se poate de proastă (exact din motivele arătate mai sus, chiar dacă nu le-am enumerat în acel articol). Numai că furia cu care autorul mi-a răspuns mă duce cu gândul că de fapt anumite persoane tocmai asta au urmărit: preluarea patrimoniului Tezaurului Naţional de timbre. Voi reveni.

Problemele de la Muzeu

În anul 2004 s-a declanşat o inventariere generală a tuturor gestiunilor aparţinând Muzeului Filatelic Naţional, în urma reclamaţiilor diferitelor organe de control care au tot "călcat" Poşta, culminând cu un control care, se pare, s-a lăsat şi cu o plângere penală pentru responsabilii de acolo. În linii mari, problemele au fost semnalate în Raportul Curţii de Conturi a României pe anul 2010, la care m-am referit şi eu într-un articol publicat în luna ianuarie a acestui an, prezentând chiar facsimile ale paginilor din raport. Reproduc din nou pagina în cauză (click pentru mărire).

Vă rog să reţineţi formularea: "deţinerea de bunuri din patrimoniul cultural naţional cu semnificaţie istorică, vechime şi unicitate excepţională reprezentând aproximativ (sic!) 668 de timbre (sigur nu erau 668½, domnilor contabili?) din emisiunile «Cap de Bour» şi «Principatele Unite» asupra cărora expertul Fritz Heimbuchles (sic! diţi-i un miel, pentru că-l cheamă Heimbüchler) s-a pronunţat ca fiind falsuri".

Definiţia bunurilor din patrimoniu este una cu totul aiuritoare! Ea corespunde însă legii în vigoare. Nu era mai simplu (pentru că nu sunt decât 13 poziţii mari şi late conform tuturor cataloagelor internaţionale) de menţionat în Legea Patrimoniului care sunt acestea? De ce se doreşte lăsarea acestor lucruri la discreţia celui care poate interpreta orice în cine ştie al cui interes?

În acelaşi raport se pomenesc mai jos, peste două alineate, nişte ordine ale Ministrului Finanţelor. Unul din 2008, celălalt din 2009. Stau şi îi întreb şi eu însă pe domnii de la Curtea de Conturi, când au făcut controalele precedente la Poştă, cu ani înainte, ce-au păzit? De ce la Muzeu nu au existat instrucţiuni specifice, aplicabile mărcilor poştale, pentru inventariere? Este vreun controlor de acolo conştient ce înseamnă inventarierea unui astfel de tezaur? Ştiu domnii de acolo ce înseamnă să identifici conform cataloagelor 'jde milioane de mărci? Nu cumva totul nu a fost decât o presiune creată pe capul comisiei de inventariere pentru a-i determina să declare terminarea inventarierii, chiar dacă aceasta nu s-a efectuat în cel mai temeinic mod? Cine ar fi interesat de aşa ceva? Cumva unii oficiali de la Ministerul Culturii sau de la Patrimoniu care şi-ar fi dorit acest tezaur în propria grădină? Voi reveni, pentru că dacă tânărul ziarist de la Historia îşi permite să arunce ipoteze, eu le am pe ale mele.

Ce este interesant este că în articolul online publicat de Historia există două linkuri: unul spre un document PDF intitulat "CU PRIVIRE LA GESTIONAREA SI EVIDENTA PIESELOR FILATELICE INCLUSE IN CONSERVATORUL DE TIMBRE, RESPECTIV MUZEUL NATIONAL FILATELIC, AFLATE IN ADMINISTRAREA C.N. POSTA ROMANA S.A." (linkul), precum şi unul către un document spre care linkul nu este funcţional ("Inventarul timbrelor româneşti aflate în gestiunea Muzeului Naţional Filatelic"). Referitor la primul document, el nu poartă niciun antet şi nicio semnătură, dar pare un raport de control realizat de Curtea de Conturi. Ce se poate vedea din "metadata" este că documentul a fost creat de un domn pe nume "gheorghe.cacaina". Dacă linkul spre documentul găzduit de unul din serverele de la Adevărul va dispărea, îl puteţi descărca de aici.
În acest document, la pagina 17 există o informaţie senzaţională: în evidenţele Muzeului s-ar afla 215 Capete de bour din prima emisiune, plus alte 660 exemplare din emisiunea a doua şi din "Principatele Unite".

În ceea ce priveşte al doilea link (nefuncţional), nu ştiu dacă documentul cu pricina se află în posesia celor din Holdingul Adevărul sau dacă au avut doar intenţia de a-l publica. Dar există o problemă: în brambureala de acum, taman o asemenea listă publică ar mai trebui, pentru ca eventualele persoane interesate să pună ochii pe ceva anume. Şi mai este o problemă: listele cu bunurile de patrimoniu se publică numai în anumite condiţii, strict reglementate de legislaţie. Au cei de la Adevărul o asemenea aprobare?

Revin la domnii de la Curtea de Conturi. Ştiu ei cumva că pentru orice piesă aparţinând primelor emisiuni orice discuţie nu este valabilă decât cu piesa în faţă? Diferenţele de preţ, chiar la mărci similare, pot atinge chiar şi zeci de mii de euro per marcă poştală, în funcţie de calitatea (starea) acesteia. Este careva dintre domnii controlori care au solicitat realizarea de fotocopii certificate pentru neschimbare? Ţin să precizez că acest lucru este unul vital şi că pentru neefectuarea acestor fotocopii poate că ar fi rândul altor organe abilitate să-i ia la întrebări pe aceşti domni.

Care este povestea Capetelor de bour?

După ce problemele de la Muzeu au răsuflat în exterior, s-au trezit mai mulţi domni să lanseze în presă şi pe internet tot felul de afirmaţii: "acolo s-a furat!"; "s-au înlocuit mărcile originale cu falsuri!" şi aşa mai departe. Am pe undeva, prin calculator, o evidenţă a acestor articole. Mai toate se referă la faimoasele Capete de bour.
Când am văzut din documentul menţionat mai sus că este vorba despre nu mai puţin de 215 exemplare din prima emisiune, mai că m-a luat cu tremurat!
Numai că domnii cu pricina ori n-au dorit decât să atingă senzaţionalul pentru a beneficia de cât mai multă audienţă, ori au avut vreun interes pentru cineva considerat şantajabil. Poate că n-ar strica organelor abilitate să ia în considerare şi această ipoteză (incluzându-i aici şi pe domnii de la Historia şi Adevărul). Nu de alta, dar există precedente (adică, mai pe româneşte, ziarişti condamnaţi definitiv pentru corupţie - se poate verifica).
În decembrie 2006 a avut loc o licitaţie de excepţie a casei elveţiene David Feldman, una dintre sesiuni fiind dedicate desfacerii celebrei colecţii Tomasini/Künzi de marcă românească veche, printre care şi mai multe capete de bour. Toate fiind cunoscute de colecţionarii cu experienţă, toate având propriul "pedigree".
Ei bine, la această licitaţie s-a obţinut şi cel mai mare preţ realizat vreodată pentru un unicat Cap de bour din prima emisiune (circa 100.000 franci elveţieni). Dar trebuie precizat faptul că acest exemplar este cel mai frumos din toate exemplarele cunoscute. Celelalte piese din aceeaşi valoare nominală au fost comercializate pe piaţă la preţuri mult, mult mai mici.
În catalogul licitaţiei, în prefaţă, casa elveţiană publică şi inventarul realizat dimp de mai multe zeci de ani de către expertul german Heimbüchler (cel botezat de controlorii de la Curtea de Conturi). Prezint un facsimil al paginii cu pricina (click pentru mărire).

Puteţi vedea aşadar că TOATE exemplarele cunoscute de Cap de bour se ridică la 714! Unde Dumnezeu au stat pitite cele 215 de la Poştă?
Ca fapt divers, la aceeaşi licitaţie s-a vândut şi celebrul ziar "Zimbrulu şi Vulturulu" francat cu 8 mărci Cap de bour de 5 parale din a doua emisiune, intrat în Cartea recordurilor drept "cel mai scump ziar din lume". Tot ca fapt divers, oficialităţile de la Ministerul Culturii şi cele de la Patrimoniu au fost înştiinţate de existenţa piesei la această licitaţie, dar i-a durut în cur (să mă ierte cititorii), nu au mişcat un deget pentru a aduce piesa în ţară!

Începând din 2007, tot felul de habarnişti au început să-şi dea cu părerea despre provenienţa pieselor licitate de David Feldman (dar şi de alte case, cu prilejul unor licitaţii ulterioare), în ciuda faptului că în catalogul fiecărei licitaţii i se descria fiecărei piese "pedigree"-ul.

În monografia publicată de expertul Heimbüchler în anul 1994 (lucrare citată în catalogul casei Feldman), autorul descrie pe parcursul a zeci de pagini fiecare marcă Cap de bour din prima emisiune, prin ce colecţii a trecut fiecare sau la ce licitaţii a fost prezentă. Tocmai din această cauză, ipoteza existenţei unui număr de 215 exemplare (adică circa 30% din totalul exemplarelor cunoscute şi inventariate în lume) este una de-a dreptul halucinantă, tocmai bună să dea totul peste cap.

Heimbüchler nu este singurul care a făcut un inventar al celebrelor Capete de bour. În 1962, la Editura Meridiane a fost publicată monografia "Primele mărci poştale româneşti, 1858-1865", sub semnătura expertului român Val Tebeica. În această lucrare, la paginile 75-81 autorul publică un capitol intitulat "Câte mărci Cap de bour mai există astăzi", menţionând în mod expres că "(...)Am avut posibilitatea de a vedea piesele aflate în colecţiile Academiei Republicii Populare (Cabinetul de numismatică), Poştei Centrale din Bucureşti, etc., etc." În inventarul publicat figurează doar două piese mari şi late, care se pare că există şi astăzi la Muzeu.

În 1974 a fost publicat cunoscutul "Catalog al mărcilor poştale româneşti", redactarea părţii clasice fiind realizată de expertul Kiriac Dragomir. La paginile 561-562 sunt enumerate colecţiile studiate de autor anterior redactării catalogului. La numărul curent 19 este menţionat "Conservatorul M.P.T." (= Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, instituţia care a devenit ulterior Muzeul Filatelic). Ei bine, la enumerarea "Obliterărilor şi francaturilor deosebite" de la pagina 44 nu se menţionează nicio piesă aparţinând Conservatorului, toate cele enumerate fiind, la acea dată, în colecţii străine, conform celorlalte inventare citate. Ori, din cele 215 piese din evidenţele Muzeului, măcar una-două ar fi constituit măcar vreo dată sau vreo ştampilă deosebită.

Care este povestea mărcilor străine de la Muzeu?

Aşa cum am spus şi în precedentul meu articol, mărcile poştale străine cred că depăşesc şi ca număr, şi ca valoare mărcile româneşti (ca valoare, suma totală s-ar putea să depăşească chiar un ordin de mărime).
Întrebarea mea referitoare la acest fond nu este întâmplătoare. Presiunea care s-a pus mai mereu pe cei obligaţi să efectueze inventarierea acestor mărci ar fi putut genera erori în identificarea unor piese şi catalogarea eronată a altora. Orice colecţionar cu ceva experienţă s-a lovit de situaţii existente la mărcile din mai toate ţările emitente, când există numere de catalog diferite pentru caracteristici tehnice care nu-i spun absolut nimic unui profan. Că s-a mai greşit, pe ici, pe colo, câte o catalogare, n-ar fi mare lucru dacă n-ar exista diferenţe uneori enorme între preţurile de catalog ale variantelor existente. Cine oferă garanţia că inventarierea s-a făcut corect? Cine răspunde dacă inventarierea s-a făcut cu erori? Ce se întâmplă, cine răspunde şi cum răspunde dacă o marcă inventariată şi evaluată cu 5 euro este dovedită a fi de fapt una de 1.000 de euro?

În loc de concluzie

Agresivitatea de care dau dovadă în spaţiul public unele persoane îmi dau de gândit. La fel ca şi atitudinea faţă de filatelie a responsabililor de la Ministerul Culturii, care parcă intenţionat lasă legislaţia cât mai încâlcită, pentru a se crea posibilitatea interpretării ei într-un anume sens. Mai direct, este vorba de instrucţiunile privind clasarea bunurilor culturale mobile, despre care am scris aici.

Reacţia autorului materialului din Historia se încadrează perfect în linia practicată de o anumită clică de la Cultură, rezumată în deviza "ursul nu are ce căuta la borcanul cu miere". Este doar un pretext prin care mai multe persoane cu o pregătire aproximativă au ocupat anumite funcţii de specialitate în diverse instituţii şi doresc să-şi păstreze locurile călduţe. Aceleaşi persoane duc o campanie furibundă împotriva oricărui cunoscător care ar putea constitui un termen de comparaţie pentru pregătirea lor discutabilă. Aceleaşi persoane au promovat şi promovează reglementări aberante, care le asigură monopolul de facto pentru domenii întregi (de cele mai multe ori fiind direct interesate material). Aceleaşi persoane continuă politica comunistă de împiedicare a oricărei iniţiative private, de împiedicare a cercetării şi de ascundere a arhivelor de ochii "profanilor".
Nu ştiu dacă reacţia a luat naştere din interes sau din prostie. E treaba altora să afle.

Ca cetăţean, am şi eu dreptul să-mi mai pun câteva întrebări:

• Există sau nu vreo presiune asupra responsabililor de la Muzeul Filatelic în ceea ce priveşte efectuarea inventarierii?
• De ce timp de mai mulţi ani nu au existat norme specifice de inventariere pentru patrimoniul Muzeului, începând să fie adoptate abia după ani de zile? Cine trebuia să facă astfel de propuneri? Dacă s-au făcut, de ce nu s-au adoptat şi cine răspunde? Dacă nu s-au făcut, cine răspunde? Fiindcă e la mintea găinii creţe că nu poţi pune un semn de egalitate între un stoc de timbre şi unul de izmene sau de legume-fructe!
• Cine a instruit comisiile de inventariere şi ce competenţe în domeniu au aceste persoane?
• Cine a instruit din punt de vedere filatelic controlorii Curţii de Conturi înainte de efectuarea verificărilor?
• De ce nu există digitizate valorile existente în Muzeul Filatelic?
• Când vor deveni accesibile publicului colecţiile de mărci străine ale Muzeului?
• De ce nu se interesează nicio oficialitate din niciun organ al statului de locul şi starea arhivelor Poştei, precum şi de conţinutul acestora? Dacă se pot regăsi în ele elemente care ar putea ajuta la identificarea unor elemente din patrimoniul fostei Colecţii a Poştei?
• Ce se întâmplă cu persoanele care fac afirmaţii referitoare la furturi şi sustrageri, de ce nu sunt luate la întrebări de organele statului, poate au cunoştinţă de comiterea unor infracţiuni şi doresc doar să şantajeze alte persoane?
• Care sunt căile prin care persoane fără nicio pregătire sau competenţă în domeniu ajung să ocupe funcţii de specialitate?
• Care sunt competenţele în domeniu şi cine i-a şcolarizat pe responsabilii din Ministerul Culturii care eliberează atestările pentru experţi?
• Există cumva vreun plan de repetare a experienţei prin care a trecut celebrul Ludovic Dengel, dar cu persoane din prezent? Că aşa umblă vorba prin târg de vreo lună de zile!

Stimaţi cititori, sunt aşa de multe probleme încât simt că mi se suie sângele la cap!
Şi se mai trezeşte câte unul care mă trage de atenţie că "nu înţeleg un fenomen", povestindu-mi că "datul cu părerea e sport naţional la noi". Aşa este prietene, ai perfectă dreptate! Dar dacă doreşti să mai dialogăm, lasă dracului oglinda aia!...

La final

Există deja o iniţiativă legislativă prin care s-a propus trecerea Muzeului Naţional Filatelic în subordinea Băncii Naţionale a României. Despre asta, am scris aici. Dintre toate variantele posibile, de departe este mult mai bine decât o dorită trecere (de către unii) în subordinea Ministerului Culturii.

UPDATE - 5 aprilie 2017

După câteva "săpături" iese la iveală  care a fost de fapt situaţia tezaurului. Citiţi acest articol.

Trecerea Muzeului Filatelic Naţional la Banca Naţională a României

Am mai scris despre acest subiect într-un articol anterior, prezentând chiar propunerea legislativă în facsimil.
Ieri, Comisia pentru administraţie publică din Senat a adoptat raportul de admitere la propunerea legislativă care prevede trecerea MNF din patrimoniul Companiei Naţionale Poşta Română în cel al BNR.
Proiectul de lege are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Despre acelaşi subiect au scris astăzi Ziarul Financiar şi revista Historia.

Patrimoniul Muzeului Naţional Filatelic ar putea trece în administrarea Băncii Naţionale a României

Căutând astăzi pe internet în baza de date a Camerei Deputaţilor, la procesul legislativ, evoluţia unor reglementări care nu au legătură cu domeniul nostru, dau peste un proiect de lege care are ca obiect exact ceea ce scrie în titlul articolului.

Iată expunerea de motive făcută de către iniţiatori (click pe imagini pentru mărire).

Am extras textul expunerii de motive, pentru a putea fi lecturat mai uşor.

EXPUNERE DE MOTIVE
La proiectul de lege privind trecerea colecţiei de timbre a României

de la Compania Naţională Poşta Română în patrimoniul Băncii Naţionale a României.

Colecţia de mărci poştale deţinută în prezent de Compania Naţională Poşta Română conţine peste 15 milioane de mărci poştale româneşti şi străine, precum şi alte piese filatelice importante: machete originale - unele executate de artişti cunoscuţi - matriţele cu care s-au imprimat timbrele româneşti - inclusiv clişeele mărcilor Cap de Bour- întreguri (plicuri şi cărţi poştale), eseuri, probe de tipar şi multe altele. Este cea mai mare şi cea mai importantă colecţie de mărci poştale româneşti din toate timpurie, depăşind cu mult chiar faimoasa colecţie a regelui Carol al II- lea, considerată la vremea ei a treia colecţie de timbre din lume.
Peste 3.000 de piese din colecţie sunt unicate. Colecţia aparţine, fără nicio îndoială patrimoniului cultural naţional şi poate fi denumită Colecţia de timbre a României. În anul 1967 colecţia de timbre a Băncii Naţionale a României a fost transferată Poştei Române. În anul 1985 întreaga colecţie oficială de timbre a României a revenit la B.N.R. unde a stat până în februarie 1990, când, în baza unui Decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale a trecut din nou în administrarea Poştei.

Nu este bine ca această colecţie să fie deţinută de Compania Naţională Poşta Română deoarece:

1. Compania Naţională Poşta Română este o companie de stat cu caracter comercial, preocupările culturale nefăcând parte din obiectul ei de activitate. Ca urmare a acestui fapt administrarea colecţiei are de suferit, fiind în mod obiectiv considerată o chestiune secundară şi în consecinţă neglijată. De altfel dificultăţile economice cu care se confruntă compania în prezent afectează în mod serios conservarea şi dezvoltarea colecţiei, iar faptul că aspectele culturale nu pot fi luate în considerare de managementul instituţiei a făcut să nu existe, în mod practic, personal de specialitate pentru conservarea şi valorificarea ştiinţifică a colecţiei.
2. Există riscul ca prin privatizarea sau restructurarea Poştei Române, teme aflate la ordinea zilei, colecţia de timbre să fie înstrăinată, fapt inacceptabil acţiunea fiind similară cu privatizarea Arhivelor Naţionale ale României.
3. Există indicii care îndreptăţesc îngrijorările privind instrăinarea colecţiei de timbre, cum ar fi faptul că mărcile poştale nu sunt înregistrate în conturile bilanţiere ale companiei şi, mai ales, subevaluarea lor. Faţă de o valoare reală estimată la 700 milioane de euro, valoarea contabilă la Poşta Română este de aproximativ 1 milion de euro.
4. Poşta Română nu recunoaşte că mărcile poştale pe care le deţine aparţin patrimoniului public al statului şi consideră că acestea aparţin patrimoniului privat al companiei, fapt ce i-ar permite să privatizeze colecţia de timbre la pachet cu activele instituţiei sau să folosească patrimoniul filatelic în diverse operaţiuni comerciale: ipoteci, asocieri în participaţiune etc. Faptul că Poşta Română a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi a României de a considera timbrele ca făcând parte din patrimoniul public al statului nu face decât să întărească îngrijorările şi mai ales suspiciunile privind aceste intentii dolosive.

Este bine ca timbrele să treacă în administrarea Băncii Nationale a României deoarece:
1. Banca Naţională a României este deţinătoarea de drept a unei importante părţi din această colecţie. În 1990, când a fost transferată colecţia de timbre de la Banca Naţională a României la Poşta Română, din cele 8.155.719 timbre predate 3.890.477 aparţineau Băncii Naţionale, adică aproape 50%.
2. Prestigiul de care se bucură Banca Naţională a României, sub toate aspectele, face să fie singura instituţie potrivită pentru a deţine aceste timbre. Marca poştală este considerată, alături de imn, drapel şi monedă, un simbol naţional.
3. Colecţia de mărci poştale în discuţie face parte în mod indubitabil din patrimoniul cultural naţional şi chiar din tezaurul naţional. Din acest punct de vedere păstrare lor la BNR ar fi un fapt firesc. De altfel, în anii Primului Război Mondial, colecţia de timbre a făcut parte din Tezaurul naţional evacuat la Moscova, de unde o parte s-a întors în 1935. ln perioada 1985-1990, când timbrele au fost în administrarea BNR denumirea oficială a colecţiei a fost Tezaurul Naţional Filatelic, fapt ce dovedeşte importanţa şi valoarea lor.
4. BNR dispune de spaţii corespunzătoare pentru depozitarea timbrelor, din punct de vedere al conservării dar şi al sistemelor de securitate, incomparabile cu cele de la Poşta Română.
5. BNR dispune de specialişti atestaţi la cel mai inalt nivel, inclusiv pe linie filatelică, care ar asigura condiţii optime pentru colecţie.
6. BNR poate asigura condiţii optime de studiu al acestor mărci poştale de către specialişti recunoscuţi pe plan naţional sau intemaţional, promovând astfel timbrele româneşti în mediile academice şi universitare, inclusiv în străinătate.
7. BNR ar asigura securitatea colecţiei de mărci poştale, prin protejarea ei inclusiv faţă de factorul politic. În perioada interbelică Poştă Română a transferat 30% din timbrele străine sosite în ţară de la Biroul Poştal Internaţional al Uniunii Poştale Universale colecţiei regelui Carol al Il-lea, iar în perioada comunistă, prin dispoziţii ale conducerii Ministerului Transporturilor şi Telccormmicaţiilor, au fost trimise din colecţia de bază a Poştei diverse timbre în ţări precum URSS, Iran, Mongolia, Vietnam etc.
8. Resursele financiare de care dispune BNR ar asigura atingerea celor mai înalte standarde privind condiţiile de conservare şi evidenţă a colecţiilor de timbre, lucruri ce nu pot fi făcute de Poşta Română.
9. Prin aparatura specifică de care dispune BNR se pot face analize privind autenticitatea unor mărci poştale, acţiune imposibilă la Poşta Română.
10. Opinia publică este favorabilă trecerii timbrelor de la Poştă la BNR, considerând că prin acest lucru se garantează securitatea unor valori naţionale ce fac parte din Tezaurul României. În acest sens s-au exprimat prin documente oficiale Curtea de Conturi a României şi Academia Română, înalte personalităţi culturale din România prin cuvântări publice dar şi numeroşi ziarişti prin articolele publicate.

INIŢIATORI:
- Aurel VLĂDOIU, deputat P.S.D.
- Ion CĂLIN, deputat P.S.D.
- Florin IORACHE, deputat P.S.D.
- Vasile BLEOTU, deputat P.S.D.
- Vasile POPEANGĂ, deputat P.S.D.
- Ciocan Gheorghe, deputat P.S.D.
- Răţoi Neculai, deputat P.S.D.
- Buican Cristian, deputat P.N.L.
- Covaci Dorel, dep. P.S.D.
- Stragea Sorin, dep. P.S.D.

Proiectul de lege ar arăta cam aşa (click pe imagine pentru mărire):

Ca opinie personală, domnii deputaţi iniţiatori ai acestui proiect cred că nu au intuit faptul că schimbarea administratorului Muzeului Naţional Filatelic implică ori adoptarea şi a altor reglementări noi (pe lângă acest proiect), ori modificarea legislaţiei în vigoare în prezent. Pentru că este vorba de mai mult decât de locul de păstrare şi subordonare.