Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 2 august 2019

O carte poştală din Levantul austriac

Deşi la data expedierii, oficiul de plecare pentru trimiterea iluatrată mai jos nu făcea parte din România, oficiul austriac era situat în Dobrogea (aflată sub stăpânire otomană).


Cartea poştală (click pe imagine pentru mărire) a fost expediată către portul Triest din Tulcea, pe 3 iunie 1874. Sosirea la Triest este vizibilă pe faţa întregului.

Circulaţiile plecate din Dobrogea ale cărţii poştale de 4 soldi sunt destul de greu de întâlnit. Piesa de mai sus a fost vândută la o licitaţie a unei case austriece în luna mai a.c. De la un preţ de plecare de numai 180 euro, ea a fost achiziţionată pentru un preţ finam de 6.500 euro (fără taxe şi comisioane).