O duzină în grădină

Alaltăseară îmi era cald şi sete. Să vă povestesc de ce!
Ai mei au fost la pescuit, la nu ştiu ce gârlă de pe lângă Bucureşti şi, ca să nu spună că au dat o căruţă de bani de pomană pentru taxa "de baltă", au venit cu nişte crap românesc care, desigur, a beneficiat de libertatea de a-şi alege viitorul: saramură sau prăjit. Vorba vine! Nu mai era el în postura de a lua decizii, aşa că a mea doamnă l-a meşterit cum i-a venit mai la-ndemână.

Când am venit de la birou, în aer plutea o mireasmă de usturoi. Mi-am dat seama imediat că e rost de un război scurt, aşa că mi-am luat armele (tacâmurile de peşte şi lingura pentru mujdei), armura (trebuia să-mi pun un prosopel la gât), i-am mulţumit lui Dumnezeu că n-a fost nevoie să muncesc eu pentru acest minunat dar, iar după ce mi-am văzut farfuria plină, îmi luciră ochii precum unui copil. Mai mult chestie de poftă, normal! Poate că şi datorită mujdeiului, făcut cu pulpă de roşie perpelită puţin pe plită şi amestecat bine cu ceva verdeţuri (nu mă întrebaţi cu ce, că nu ştiu reţeta). Fără lămâie, chiar dacă lumea mai obişnuieşte. Îi "fură" din gust cărnii albe şi grase.

Toată ziua a fost cald şi un soare tocmai bun de făcut insolaţie. Numai că soarele şi căldura nu se prea potrivesc cu peştele. Aşa că ai mei l-au înecat în sare. Nu ştiu ceilalţi ce-au făcut cu peştele, dar a mea doamnă a avut grijă să-l săreze până a ajuns acasă. Puţină sare a mai rămas pe el, axect atât să-i dea gustul potrivit. Ce te faci însă că sarea-ţi face sete! Mai ales când e cald şi mai ales după ce-ai mâcat! Şi uite-aşa se vede de ce le-a dat oamenilor prin cap o idee neînsemnată, desigur! După ce mănânci peşte, trebuie să-l laşi să înoate! Aşa e regula, nu? Mai trebuie doar să cauţi izvorul potrivit. Eu mi-am găsit repede izvorul în frigider. Un şpriţ de vară, cu vin alb.

Afară începuse să se întunece. Am ieşit în grădină să iau câteva guri de aer şi să cercetez norii care anunţau o aversă cam nervoasă. Sub un tuia înalt am zărit o mică gingăşie, pe care am vrut imediat să o "prind", temându-mă că bâzdâcii atmosferici s-ar putea să o frângă.

Lângă ea, la câţiva metri, apăruse o altă minune mică.

Mi-a atras atenţia şi roşul altui bobocel care s-a ivit sub viţă.

Ploile căzute în ultimele două săptămâni le-a prins bine "gălbenelelor" (nu ştiu cum le spune, dar sunt frumoase, au crescut într-un strat des).

Pe partea cealaltă  a aleii, în mica "pădurice" de petunii s-a înălţat o "Regina nopţii".

N-am mai zăbovit, că a început să plouă. Şi vântul şuieră! N-au fost decât câteva rafale scurte şi nervoase, exact atât cât să răcorească puţin atmosfera după căderea întunericului.

Mai doriţi poveşti cu duzina de cuvinte? Mergeţi la psi, găsiţi acolo linkuri către pasionaţii slovelor.