Se întâmplă şi la case mari

Nu mică mi-a fost mirarea să dau peste un fals grosolan, vizualizând piesele româneşti oferite de una dintre cele mai importante case de licitaţii din lume cu ocazia unei vânzări recente. Nu o nominalizez, dar nu pot să nu menţionez că un fals oarecum asemănător a fost oferit de o altă casă importantă de licitaţii în acest an.
Nu îmi pot explica cum s-a întâmplat de un asemenea fals a scăpat. Click pe imagine pentru mărire.

Piesa a fost oferită drept eseu, la un preţ de strigare nu prea accesibil. Dar pentru un ochi cât de cât format, nepotrivirile care se disting la efigie şi la texte şi cifre califică piesa drept fals, şi încă unul nereuşit.
Morala întâmplării este că la orice licitaţie, atunci când o piesă nu este garantată de un certificat de originalitate, un cumpărător potenţial nu se poate baza decât pe propriile cunoştinţe şi abilităţi, indiferent de mărimea şi importanţa vânzătorului. Sunt absolut convins că scăparea nu a fost făcută cu intenţie, dar este totuşi o scăpare.