Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 31 martie 2015

Iar am fost aspru criticat

Un domn despre care n-am auzit niciodată (adică în mod sigur nu am avut niciun fel de contacte şi cu care nu m-am întâlnit niciodată) s-a obosit să-mi lase un comentariu relativ lung, pe care nu l-am publicat pentru că m-a enervat foarte mult.

Domnul cu pricina a început să înşire în comentariu ce ar trebui eu să pun la dispoziţie (gratuit desigur) celor care se interesează de preţuri, de diverse lucrări scanate şi postate pentru a fi descărcate de gratuit de oricine, dar şi de "reordonarea" blogului după ordinea din cataloage, că el n-are timp să caute şi nu fac altceva cu blogul decât să-i încurc pe începători vorbind despre lucruri care le sunt de regulă necunoscute.

Există totuşi câteva articole în care am explicat din ce raţiuni am început să scriu pe blog. Desigur că puturoşii "nu au timp" să citească aşa ceva.

M-am săturat de câte ori am spus-o şi pe blog, şi pe portalurile de socializare: dacă nu te trage aţa şi nu ai chemare pentru aşa ceva, nu vei învăţa niciodată nimic. Dacă vrei bibliotecă, transpiră şi fă-ţi rost, cumpără-ţi, pentru că mai există şi drepturi de autor şi nu orice este gratuit. Iar dacă vrei consiliere sau expertiză, mişcă-ţi fundul la Ministerul Culturii şi cere să-ţi pună la dispoziţie, pentru că e obligaţia lor. Iar dacă ai treabă cu Federaţia Filatelică du-te pe pagina lor de internet şi lasă-mă pe mine în pace, pentru că de ani buni nu mai fac parte din niciun cerc sau club, afiliat sau nu la vreo asociaţie sau federaţie.

Ca fapt divers, mai există pe site-urile de socializare persoane care figurează ca membri în zeci de grupuri şi au sute de "prieteni". Cum reuşesc să ţină legătura cu ei - nu-mi pot închipui, dar e treaba lor. Dintre aceştia sunt destui care îmi cer prietenia, pentru a putea să mă toace la cap cu câte cinci-zece mesaje zilnic pe messenger (am păţit-o cu destui, dar apoi am învăţat şi eu cum stă treaba cu ei şi fac o vizionare scurtă pe paginile respectivilor). Când văd că cele mai straşnice "pasiuni" ale individului sunt gagica, grătarul şi maneaua, iar postările sunt făcute în orice limbă în afară de română - îi resping cererea. Totuşi mai există câte unul care are impresia că este cineva obligat să-l înveţe mersul pe jos şi folosirea batistei, pentru că altfel se consumă prea mult şi oboseşte. Fără supărare, astfel de persoane ajung să fie blocate.

O descoperire neaşteptată

Cunoscuta casă elveţiană de licitaţii David Feldman a anunţat recent că, după 80 de ani în care nu s-a mai ştiut de ea, a fost redescoperită planşa originală din cupru utilizată pentru executarea faimoaselor mărci "Post Office" din Mauritius.


Planşa va fi expusă publicului în cadrul expoziţiei internaţionale Europhilex, London 2015, care se va desfăşura în capitala britanică la Business Design Center începând cu 16 mai a.c.

Primele două mărci poştale din Mauritius se înscriu în rândul marilor rarităţi filatelice ale lumii. Tirajul iniţial al emisiunii a fost de numai 1.000 de exemplare (câte 500 din fiecare valoare), până astăzi păstrându-se numai 27 de exemplare.

Planşa originală din cupru a fost considerată dispărută timp de mulţi ani după emiterea celor două mărci, fiind redescoperită în 1912, când J. Sefi o definea drept "cea mai mare raritate filatelică cunoscută". În jurul anului 1930, planşa a fost achiziţionată de către marele colecţionar Maurice Burrus, ea fiind expusă publicului pentru vizionare cu ocazia Expoziţiei Jubileului de Argint din 1935 la standul Royal Philatelic Society. După aceea nu a mai existat nicio "apariţie" publică a planşei, poziţia ei rămânând o enigmă şi considerându-se din nou pierdută.

După moartea dnei Odile Burrus (nepoata marelui colecţionar Maurice Burrus), planşa din cupru a fost redescoperită de către moştenitorii familiei, fiind încredinţată casei David Feldman spre a fi expusă publicului.

duminică, 22 martie 2015

Ştampilă rurală potenţial necatalogată

Pe portalurile de licitaţii online sunt oferite destul de frecvent scrisori oficiale nefrancate ori fragmente mari din asemenea categorie de trimiteri. Această categorie de trimiteri este utilă mai ales pentru colecţionarii pasionaţi de ştampilografie. În plus, fiind mult mai ieftine decât suratele lor francate, ele constituie în unele situaţii piese foarte utile pentru efectuarea unor comparaţii atunci când colecţionarul întâlneşte o trimitere de care nu este sigur sau nu dispune de cunoştinţele necesare pentru exprimarea unei opinii.
Astfel de piese mă interesează şi pe mine cam din aceleaşi motive şi am mereu grijă să salvez imaginile pieselor care mi se par mai interesante, ori care îmi trezesc un interes mai mare din diverse motive.
Cam acesta este şi cazul unei scrisori oficiale (sau mai degrabă cu un fragment mare dintr-o astfel de scrisoare) care poartă o ştampilă pe care nu am mai văzut-o până acum. Click pe imagine pentru mărire.


Probabil că expeditorul este primăria unei comune din judeţul Vâlcea (comuna Frânceşti), acest detaliu fiind atestat de către ştampila administrativă a comunei, aplicată cu tuş albastru-violet pe faţă, în colţul stâng superior. Lângă ştampila administrativă a fost aplicată cu acelaşi tuş şi ştampila poştală rurală JUD. VÂLCEA - COM. FRÎNCEŞTI (ştampilă rurală postclasică încadrată la tipul RC2 după nomenclatura propusă de Kiriac Dragomir în "Ştampilografia poştală"). Ştampila are completate manual numai ziua şi luna, iar din această cauză nu putem aprecia anul de circulaţie al scrisorii oficiale.

Ştampila care mi-a atras atenţia însă şi pe care nu am mai văzut-o este cea aplicată în partea dreaptă, pe faţa scrisoarii, cu tuş verde deschis.


Tipul dublu cerc al ştampilei m-a băgat în ceaţă. Legenda este realizată cu caractere fără serife, "COM. URB. OCNA - DIST. VÂLCEA". Acest tip de legendă nu se potriveşte cu niciunul dintre tipurile descrise de Kiriac Dragomir, dar ar corespunde ştampilelor postclasice, în opinia mea. Cu toate acestea, data din centrul ştampilei este realizată numai din zi şi lună, la fel ca în cazul ştampilelor rurale clasice (şi forma caracterelor se potriveşte cu cele utilizate la ştampilele clasice).
Datorită elementelor descrise, în opinia mea acest tip de ştampilă nu apare în nicio clasificare.

Trimitere externă nefrancată

Mai demult am văzut o scrisoare interesantă din perioada clasică expediată cu porto din România şi taxată la sosire, în Italia (click pe imagine pentru mărire).


Scrisoarea a fost expediată în martie 1870 din Galaţi. Lucrul care mi-a atras atenţia prima dată când am văzut această trimitere a fost aplicarea dublă a ştampilei GALATZ cu agrafă bogată, varianta cu vechea ortografie. Această ştampilă nu a fost individualizată în raport cu ştampila GALAŢI în tabelele cu coeficienţi de preferinţă publicaţi în cele două surse bibliografice principale semnate de Kiriac Dragomir (CMPR 1974 şi Ştampilografia poştală).
Scrisoarea nefrancată poartă pe faţă, sus, în dreapta, o inscripţie manuală făcută cu cerneală, "5(×)3 (=) 15" şi încă un "2" dedesubt. Socoteala (care se referă, cel mai probabil, la suma de plată) nu pare să se potrivească cu tariful românesc pentru o scrisoare simplă externă (50 bani pentru o trimitere francată spre Italia, expediată via Austria).
Sosirea la Savona a fost însoţită de taxarea scrisorii cu două mărci porto italiene însumând 70 centesimi.
Piesa a fost vândută într-o licitaţie online, licitaţie care nu a prea lăsat neindiferenţi amatorii.

miercuri, 18 martie 2015

Miercurea cu cântec (10)

N-am mai publicat de mult timp un articol din această serie. Noroc cu Călin, care mi-a adus aminte. În seara asta eram oricum obosit, plictisit şi fără chef, aşa că am preferat să mai ascult ceva muzică, îmi face bine, mă spală pe creier.

Druckfarben


Nu ştiu dacă aţi auzit de ei, sunt nişte canadieni talentaţi din Toronto, cărora le place rockul progresiv.
Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre ei, aveţi unde citi (pe mine să mă iertaţi cu tradusul pentru că nu sunt în stare de aşa ceva în seara asta).

Aşa că vă invit să-i ascultaţi. Pe mine m-au descreţit băieţii în seara aceasta. Sursa fotografiei este la linkul de mai sus. Sursa clipurilor este YouTube, fiecare fiind pe canalul de pe care este redat.
Să aveţi o seară minunată!








duminică, 15 martie 2015

Cât merită aşa ceva?

Este întrebarea pe care mi-au pus-o mai mulţi cunoscuţi care au văzut relativ recent mai multe plicuri filatelice, unele cu francaturi spectaculoase ori cu alte combinaţii, de exemplu francaturi mixte. Aveţi un exemplu mai jos (click pe imagiin pentru mărire).


Se vede de la o poştă (sic!) faptul că este vorba despre o complezenţă de toată frumuseţea (a circulat acest plic prin poştă de nu s-a văzut!). Vă mai dau un exemplu:


Şi acest plic "zbiară" cât îl ţine gura că el nu este decât un suvenir realizat în epocă de filatelişti.
Desigur, o spun pentru a nu ştiu câta oară: fiecare este liber să dea banii pe ce doreşte şi pe ce-i place. Cine investeşte însă prea mult în astfel de piese fabricate de către filatelişti (şi nu neapărat numai în piesele din această perioadă) s-ar putea trezi cu o surpriză destul de neplăcută, dacă se va publica vreo lucrare cu destulă credibilitate care să le menţioneze în mod expres drept "piese de complezenţă fără valoare filatelică".
Revenind la întrebarea din titlul articolului care mi-a fost adresată de mai multe persoane, în opinia mea valoarea unei astfel de piese nu o poate depăşi pe cea a mărcilor obliterate, detaşate, pe care le poartă.

Tot examinând piese din această categorie, am realizat că există unele nepotriviri şi/sau neconcordanţe la unele detalii ale ştampilelor. Din această cauză, cred că este cinstit şi profesional să ridic următoarea întrebare: aceste aşa-zise suveniruri au fost confecţionate cu ştempluri originale ajunse în mâna filateliştilor din epocă, ori o parte a lor a fost realizată cu copii ale ştampilelor în cauză?
Nu-mi amintesc ca vreun cercetător să fi ridicat această problemă în literatura românească, poate că ar fi totuşi cazul pentru că am ajuns în secolul XXI de aproape 15 ani!

joi, 12 martie 2015

Ştampile austriece utilizate în Transilvania

Loturile care conţin mai mult de 3-5 astfel de piese au aproape întotdeauna un succes destul de mare pe portalurile de licitaţii online. Motivul este că aceste piese fac obiectul preocupării uuni număr destul de mare de colecţionari (cineva de pe la noi îmi făcea o estimare când ne-am întâlnit la un târg, la Braşov, dar personal cred că a subestimat destul de mult numărul amatorilor serioşi). Există destul de mulţi colecţionari care nu ies "în lume", nu vizitează târgurile, nu fac schimburi prin cluburi, pe scurt cei mai mulţi amatori nici nu ştiu de existenţa lor.
Pe unii îi "simţi" însă pe timpul desfăşurării unor licitaţii, atunci când vezi că preţul final al câte unui lot ajunge la un nivel la care nu te-ai fi gândit.

Cu ceva timp în urmă am urmărit un astfel de lot constituit din piese a căror medie calitativă s-ar putea încadra ceva mai sus faţă de gunoaiele şi rupturile oferite în mod curent. Click pe imagini pentru mărire.


Cu câteva excepţii (ştampila "Sereth" din prima fotografie, care aparţine unui ofiviu din Bucovina, respectiv ştampilele "Nagy Kallo" şi "Munkács" din a doua, care sunt ale unor oficii din Ungaria; plus "Nagy Mihaly", din Slovacia), toate celelalte aparţin unor oficii poştale transilvănene.

Războiul stătea să înceapă, dar filateliştii îşi vedeau de-ale lor

Câteaodată este bine că unele arhive se lichidează prin valorificare. Aşa ajung colecţionarii de astăzi să afle lucruri noi sau să identifice dovezile activităţii filatelice care completează în cel mai frumos mod istoria acestei frumoase pasiuni.

Printre ultimele piese identificate se află şi două cărţi poştale simple expediate de filatelişti români aceluiaşi destinatar, în Danemarca.


Una dintre piese a fost expediată din Iaşi, la sfârşitul lunii aprilie. Textul mesajului este uşor de parcurs datorită scrisului frumos şi îngrijit al avocatului Eduard Rîşcanu.


A doua carte poştală a fost expediată cam în aceeaşi perioadă, din Galaţi de această dată. În afara destinatarului comun cu prima piesă, şi subiectul pare unul asemănător, oferta vizând timbrele româneşti "de ajutor" (probabil că este vorba despre supratiparele "Timbru de ajutor" aplicate pe mărcile Carol I "gravate" şi "tipografiate").

Ambele cărţi poştale au tranzitat teritoriul austro-ungar, fiind cenzurate (prima la Timişoara, cealaltă nu-mi dau seama unde, n-am fost în stare să identific legenda de pe ştampilă rotundă).

marți, 10 martie 2015

Tristeţea unei cărţi poştale

Am văzut recent o circulaţie interesantă oferită într-o licitaţie. La prima vedere, cartea poştală în cauză nu iese în evidenţă, dar privită mai cu atenţie amatorul îşi poate da seama că ea a fost expediată la puţin timp după anexarea mişelească unui teritoriu românesc de către vecinul de la Răsărit. Click pe imagini pentru mărire.


După adresa scrisă chiar de către expeditor, acesta se afla, în noiembrie 1940, în comuna Sculeni, judeţul Iaşi. Cartea poştală a fost expediată la "Czerniowce via Berna", în teritoriul încorporat deja fostei URSS. Cartea poştală cu o marcă fixă de 6 lei a fost francată suplimentar cu încă patru lei. Tariful de 10 lei pentru o carte poştală externă fusese introdus la 10 iunie 1940.
Francatura a fost anulată de o ştampilă a oficiului din Tg. Frumos (cu data ilizibilă). În ordine cronologică, a doua ştampilă aplicată a fost la oficiul Bucureşti 2, pe 11 noiembrie. Nu ştiu dacă această piesă a ajuns la Berna, în Elveţia, deoarece nu există niciun semn sau vreo ştampilă. Se distinge însă o ştampilă rusească a unui oficiu din Moscova, cu data (atât cât se poate vedea) de 3 decembrie. Se distinge şi ştampila rusească a oficiului din Cernăuţi, gata confecţionată şi utilizată de ocupant.
Nu am reuşit să desluşesc sensul mesajului de pe verso, având probleme cu limba. Am remarcat însă parcursul neobişnuit al corespondenţei.

sâmbătă, 7 martie 2015

Varietate la dantelura în pieptene

Răsfoind o licitaţie franceză mi-a sărit în ochi un bloc de patru mărci "Napoleon" de 40 centime portocaliu (emisiunea din 1862) datorită unei varietăţi interesante la dantelură.


Varietatea constă în lipsa câte unui perfor al dantelurii pe două coloane diferite. Pentru identificarea mai uşoară le-am marcat cu săgeţi, grupate în perechi.
Să vă explic acum şi care este motivul semnalării. Dantelura acestei emisiuni franceze a fost executată cu aceeaşi matriţă utilizată  cu zece ani mai târziu şi la dantelarea mărcilor uzuale româneşti cunoscute sub denumirea "emisiunea Paris" (tocmai pentru că au fost realizate în aceeaşi imprimerie).

Într-un articol mai vechi referitor la dantelura mărcilor din emisiunea Paris am afirmat că perforul este realizat în pieptene şi nu în casetă, aşa cum se menţionează în mod eronat în cataloagele noastre. Dacă nu l-aţi citit până acum, îl găsiţi aici.

De ce m-am oprit asupra blocului ilustrat mai sus? El demonstrează persistenţa varietăţilor (lipsa acelor perfor) pe timpul a doi paşi succesivi efectuaţi de "pieptenele" dantelurii. Aceasta este încă o dovadă care atestă faptul că acea dantelură "în casetă" nu prea există, ea fiind de fapt "pieptene".

Să vă spun acum şi de ce am reluat subiectul. Un cititor m-a admonestat acum câteva zile că ceea ce susţin eu nu "corespunde" cu cele precizate în CMPR din 1974 (Kiriac Dragomir). Nu că m-ar afecta această problemă, dar cei care au mai puţină experienţă şi mai puţine cunoştinţe nu trebuie să ia cataloagele publicate deja ca pe nişte biblii. Nu cred că există vreun catalog care să nu conţină informaţii eronate. Acest lucru este valabil şi pentru cataloagele româneşti, care s-au publicat cu zeci de ani în urmă şi ai căror autori nu au dispus nici de tehnica actuală, şi nici de mijloacele moderne de informare disponibile astăzi.

Mi-am adus aminte de ceva, că tot a fost vorba de mijloacele moderne de informare.
Am prins epoca în care conexiunea la internet în RO se făcea prin modem (dial-up). Viteza de atunci era cam 56 KB. În afara faptului că o cartelă cumpărată de la diverşi furnizori nu era foarte ieftină, dacă o "întindeai" prea mult pe net te mai pomeneai şi cu o factură babană la Romtelecom. Cumpăram în draci tot felul de reviste despre calculatoare şi citeam despre portaluri, site-uri, colecţii de linkuri... Ce mai, când m-am văzut "scăpat" prima dată la dial-up am blocat telefonul din casă trei zile şi două nopţi căscând gura la câteva licitaţii online şi salvând pe harddisk tot ce prindeam. Foamea de informaţie era teribilă!
Apoi, atunci când a apărut prima reţea de cartier, cine era mai fericit decât mine? Aveam cel mai tare abonament!
De-aia spun: evoluăm. Unii reuşesc să se adapteze mai mult, alţii mai puţin sau deloc. Stă în firea umană.

vineri, 6 martie 2015

Mă enervez când sunt întrebat de preţuri

Chiar acum câteva zile scriam despre mediul nostru, al colecţionarilor, care tinde să ajungă poluat de o mulţime de "businessmen", indivizi pe care-i doare în fundul curţii de pasiune, de adâncirea cunoştinţelor, de studiu sau de contribuţii publicistice care să fie utile altor colecţionari. Pe ei nu-i interesează aşa ceva, ci "cât costă" piesa x sau y, sau dacă piesa z este originală sau nu. Restul e timp pierdut cu lucruri de care nu se ocupă decât "fraierii". În fine, nu mai dezvolt subiectul pentru că l-am abordat de mai multe ori.Ca fapt divers, verificând analiticele blogului văd destul de frecvent internauţi care ajung la articolele sale în urma unor căutări introduse în motoarele de căutare. Cele mai comune interogări se referă la cataloage, liste de preţuri şi evaluări în general. Mulţi dintre ei ajung la cine ştie ce articol vechi de câţiva ani, dar nu sunt în stare să vadă coperta broşurii gratuite a cărei imagine am plasat-o chiar sus, în dreapta, sub antetul paginii. Pentru că ei se grăbesc, timpul costă bani, nu-i aşa?

Mai există o categorie de colecţionari. Pentru aceştia am început să scriu acest articol. Avem colegi care se visează publicişti şi cercetători. Până aici nimic n-ar fi în neregulă, însă...

Unii dintre ei însă dau peste blog, văd o idee pe care am dezvoltat-o în vreun articol şi încropesc un material (mai lung sau mai scurt, în funcţie de talentul fiecăruia) publicându-l prin vreo revistă sau pe vreun site fără a menţiona articolul meu. Mă rog, este un lucru pe care mi l-am asumat, deoarece din ideile pe care le am sau descoperirile pe care le-am făcut pe timpul studiului am ales să public pe blog probleme pe care eu le consider minore pe lângă altele. Iar acest lucru îl fac nu pentru că am vreun fix sau sunt sărit de pe şine, ci pentru că lucrez la un manuscris destul de amplu în conţinutul căruia doresc să introduc cât mai multe lucruri noi şi frumoase.

Alţii mă întreabă tot felul de chestii despre evoluţia nuş-cărei piese sau pur şi simplu îmi cer imagini (nu din cele publicate pe blog, altele), pe care să le folosească în diverse articole pe care intenţionează să le publice. N-am înţeles niciodată ce pana mea poate să scrie? Să repete ce-au scris alţii?

Sunt colecţionari care ar dori şi ştie cât mai multe lucruri. Nu se obosesc însă să caute literatură, să o achiziţioneze şi să-şi realizeze o bibliotecă filatelică proprie. Dacă găsesc pe net vreun catalog sau vreo lucrare, bine (piratate, nu vă gândiţi la cele pe bani!). Dacă nu - nu merită efortul.

Alţi colecţionari invocă faptul că sunt tineri şi n-au experienţă tocmai din această cauză. Uite că eu nu prea sunt de acord cu asta. Nivelul de cunoştinţe nu depinde de vârstă decât în mică măsură. El depinde mult mai mult de voinţă, de dăruire şi de perseverenţă, precum şi de timpul alocat pasiunii. Învăţatul nu se face primind mură-n gură, ci descoperind de unul singur.

Tocmai de aceea am plasat pe blog, în coloana dreaptă, o serie de linkuri către resurse care mie mi-au fost de un real folos. Numai că - fir-ar ele de linkuri - nu te ajută numai dacă te uiţi la ele. Trebuie să le accesezi şi să vezi despre ce este vorba. Unele linkuri aparţin unor portaluri care deschid celor interesaţi calea spre multe alte site-uri. În fiecare lună poţi vizualiza zeci de mii de piese. Şi, în mod normal, dacă eşti interesat de un anume subiect, te apuci şi-ţi iei notiţe, îţi faci o bază de date proprie.
Pentru asta însă îţi trebuie timp şi nici nu poţi să o faci de pe smartu' primit de la tăticu în timp ce baţi talciocul din Obor!

În final, pentru toţi cei dornici să studieze, să publice sau doar să se specializeze, am câteva recomandări:

1. Cel mai mult se învaţă din sortarea mărcilor, nu din cărţi şi nu din cataloage, aceste servesc doar la orientare.
2. Orice specializare presupune eforturi însemnate şi mult timp. Dacă nu dispui de aşa ceva, încearcă să te ocupe de altceva.
3. Fă-ţi un buget. Filatelia nu se poate face nici gratis şi nici pe ochi frumoşi. În raport de câţi bani îţi permiţi să cheltui (sau să investeşti, aş spune eu). Dacă nu dispui decât de o sută de lei pe lună, las-o mai moale pentru că de banii ăia nici abţibildurile denumite generic "noutăţi" nu ţi le vei permite să le cumperi.
4. Dacă totuşi vrei să studiezi iar fondurile de care dispui sunt limitate, ocupă-te de mărcile comune, care au fost tipărite în tiraje mari. Cumpără cât mai multe pachete din aşa ceva şi ia-le la puricat.
5. Nu te băga la ce nu te pricepi! Degeaba ai să vezi un cap de bour pe cine ştie ce portal oferit cu o sumă derizorie, pentru că poţi păţi chestii neplăcute: ori suma licitată se ridică cu mult peste posibilităţile tale, ori iei o plasă babană cu un fals de toată frumuseţea.
6. Mai lăsaţi creatul de pagini pe net dacă n-aveţi nimic de spus! Colecţionarii au nevoie de conţinut, veniţi cu lucruri noi!

UPDATE

Uitasem: m-am pomenit că cineva a început să îmi "clasifice" informaţiile publicate pe blog, făcând singur aprecieri despre ce anume este "informaţie publică". Ca să strâng această "informaţie publică" eu am depus un anumit efort. Cât timp nu percep nicio taxă pentru accesul la articole, orice preteţie suplimentară din partea vreunui cititor mi se pare deplasată şi total neavenită.

joi, 5 martie 2015

Am primit de la cititori: Coandă sau Tesla?

Dl Sorin Angelescu mi-a trimis imaginile a două piese filatelice mai recente, puse în circulaţie de poşta togoleză. Habar n-am dacă ele au mai fost sau nu semnalate până acum prin literatura noastră neaoşă, pentru că nu mă pasionează deloc filatelia tematică şi nici "prospăturile" mai recente de 1940.
Ştiu însă că sunt colecţionari care sunt interesaţi de subiectele româneşti ilustrate sau abordate pe emisiunile din alte ţări.


Acesta este blocul, unde imaginea lui Coandă este cea pe care o ştim cu toţii.


Coliţa însă ridică o mare întrebare: cine este tânărul cu mustaţă de pe manşetă?

Îi mulţumesc dlui Angelescu pentru semnalare.

Un altfel de suvenir din Budapesta

Afinităţile manifestate pentru piesele româneşti de către o parte a vânzătorilor străini ce activează pe portalurile de licitaţii online m-au determinat să-mi alcătuiesc o "listă" pe care o urmăresc cu regularitate. Efortul a dat roade, căci mai mereu am avut ocazia să văd unele piese de istorie poştală încadrate în aşa-numita "clasă medie", care nu se întâlnesc nici prin cercurile sau târgurile colecţionarilor autohtoni, şi nici în licitaţiile "mari".

Cam cu o lună în urmă, unul dintre cei pe care îi urmăresc a vândut o piesă superbă în opinia mea, atât din punct de vedere filatelic, cât şi din cel istoric. Căpitanul Ştefan P. Mihăileanu, Comisar Regal, Raportor al Curţii Marţiale a Diviziei a II-a Vânători a trimis la Deva, în ţară, un mesaj care merită menţionat (click pe imagini pentru mărire).


Căpitanul Mihăileanu scria: "Din Buda Pesta, unde stăpâneşte astăzi suveranitatea românească, purtată până în aceste îndepărtate ţinuturi de disciplinata şi viteaza oştire românească, îţi trimit călduroase salutări (...). Buda Pesta, 18 August 1919".
Ilustrata a fost francată cu o marcă românească. Nu ştiu cine a avut asupra sa astfel de mărci: ofiţerul în cauză, ori unitatea militară? Personal înclin să cred că prima variantă este cea valabilă. Există corespondenţe expediate din aceeaşi gară care au rămas nefrancate şi care au fost taxate cu porto la sosirea în ţară (o astfel de piesă a fost prezentată într-un articol mai vechi pe acest blog).
Piesa ilustrată mai sus a fost vândută pentru o sumă nu chiar la îndemâna oricui.

Nu pot să nu mă abţin să atrag din nou atenţia asupra supratiparelor cu aşa-zisa ocupaţie la Budapesta pe care tot încearcă unii şi alţii să le comercializeze: acele supratipare sunt făcături ordinare. Faptul că apar listate într-un oarecare catalog publicat în străinătate nu reprezintă nimic altceva decât o încercare de manipulare a unui negustor. Îmi voi schimba părerea atunci când va prezenta cineva un document din care să rezulte că acele supratipare au fost realizate de către sau la dispoziţia unei autorităţi a vremii. Aşa că, în opinia mea, cine vinde acele supratipare nu face altceva decât să înşele colecţionarii de bună credinţă şi pe cei neavizaţi.

marți, 3 martie 2015

Ştampilă de propagandă aplicată înaintea alegerilor din 1946

Plicul l-am văzut din întâmplare, privit mai în "diagonală" nu mi-a aprins niciun beculeţ. Datorită francaturii mecanice însă (mi-am făcut o mică arhivă cu astfel de piese) am urmărit piesa şi atenţia mi-a fost atrasă (la finalul licitaţiei de pe portalul în cauză) de preţul final realizat (vreo 45 de dolari). Abia atunci am căscat ochii şi am desluşit ştampila-slogan. Click pe imagine.


Plicul a fost expediat din Bucureşti la Oradea, cu puţin timp înaintea datei stabilite pentru desfăşurarea alegerilor din 1946. Pentru că este o ştampilă bilingvă (română şi maghiară), presupun că ea a fost aplicată la sosire, în Oradea.


Textul în română sună cam aşa: "Trăiască lupta tineretului pentru victoria B.P.D.-ului în alegeri".
Presupun că textul în limba maghiară (pe care - recunosc - nu o stăpânesc) este similar. Dacă nu ştiţi cine sau ce a fost BPD, urmaţi linkul de mai sus.
Nu-mi aduc aminte să mai fi văzut această ştampilă de propagandă şi de aceea cred că nu se supără nimeni că am semnalat-o.

În trei luni a călătorit pe jumătate de glob

Aceasta este altă piesă foarte frumoasă descoperită pe un portal online. I-am urmărit evoluţia, mai mult de curiozitate, atât datorită circulaţiei pe de o parte, cât şi a ştampilelor aplicate pe parcurs. Click pe imagini pentru mărire.


Este o ilustrată din Timişoara, considerată clasică. După datele pe care le poartă, suntem astăzi în stare să-i desluşim parcursul.
Astfel, pe 20 septembrie 1902 expeditorul a scris mesajul pe faţa ilustratei (dacă vă descurcaţi cu limba germană citiţi-l, mi se pare interesant), dar a depus-o la oficiul poştal Timişoara nr. 2 abia pe 24 septembrie, cu destinaţia Tsingtau, China, unde exista un oficiu poştal german.
Ilustrata a ajuns la destinaţie pe 4 noiembrie, dar destinatarul părăsise deja localitatea, fiind redirecţionată spre Wilhelmshaven, în Germania. Îmi este greu să desluşesc data sosirii, din cauza suprapunerii cu alte trei ştampile.
Este posibil ca ilustrata să fi poposit iniţial la oficiul central al curselor poştale maritime, în Berlin (se distinge destul de bine ştampila BERLIN 1 MARINE POSTBUREAU, datată 16 sau 18 decembrie).
Ilustrata a fost însă redirecţionată pentru a doua oară (se pare că destinatarul era un plimbăreţ autentic), de această dată spre localitatea Cürstrin, tot în Germania, unde a ajuns pe 27 decembrie 1902.
Din păcate nu am reuşit să desluşesc mai nimic din ştampila-antet aplicată pe verso în colţul stâng inferior (în afara localităţii, care este - normal - "TEMESVÁR").
Ilustrata intră în mai multe arii de interes: a colecţionarilor de piese originare din Transilvania şi Banat, a celor interesaţi de poşta germană în China, dar şi a colecţionarilor amatori de piese legate de poşta maritimă germană. Poate că aceasta a şi fost cauza pentru care ilustrata a fost vândută cu 107 dolari, după 15 biduri.

Imaginaţia se pare că nu are limite

Relativ recent am dat peste un plic pe un portal online purtând o "combinaţie" pe care am văzut-o pentru prima oară.
Pe scurt, un plic francat cu două mărci MViR a fost obliterat cu o ştampilă PAQUEBOT SINGAPORE din 1938!!! Nu am nici cea mai mică idee dacă ştampila este una originală, ori este o făcătură, deoarece nu m-am ocupat niciodată cu acest subiect şi experienţa mea în domeniu este practic nulă. Click pe imagini pentru mărire.


N-am nici cea mai mică idee dacă un hoţoman a circulat "pe bune" cele două mărci ale ocupaţiei germane din Singapore în Anglia, păcălind vigilenţa lucrătorilor poştali. Mai degrabă înclin să cred însă că lipsa oricărei ştampile de tranzit şi/sau de sosire (poşta britanică fiind una deosebit de serioasă în ceea ce priveşte respectarea regulamentelor) încadrează piesa în cauză în categoria denumită "bogus" de către colecţionarii din Albion şi de cei de peste Ocean. Colecţionarii de prin RO îi zic mai neaoş făcătură.

luni, 2 martie 2015

Să mai scriu pe blog?

După ce în luna februarie am rărit destul de mult numărul articolelor publicate, am primit mai multe mesaje de la pasionaţii de filatelie decât m-aş fi aşteptat. Am fost întrebat direct dacă intenţionez să mă opresc şi dacă nu cumva voi închide blogul.
Nu, n-am de gând să-l închid. În ultima perioadă am avut unele probleme medicale care au fost mai importante decât blogul. Voi continua să scriu pe blog, în ciuda speranţei unor frustraţi că îl voi închide sau că mă voi opri.
Problema noastră cea mai mare (a colecţionarilor) este una pe care am tot pomenit-o în articolele mai vechi, şi anume aceea că mediul este poluat de o faună formată din bişniţari şi pseudo-specialişti care intoxică piaţa cu tot felul de prostii, gunoaie, făcături şi alte piese îndoielnice, cărora nu le convine în niciun chip să existe şi altfel de opinii decât ale lor. Iar când rămân fără argumente, unii mai apelează şi la atacuri la persoană, nefăcând altceva decât să demonstreze lipsa de educaţie şi caracterul de doi bani pe care îl au. Dacă-i spui vreunuia din Dorobanţi sau de aiurea că bate câmpii, păi ai pus-o, nene! Sunt câţiva care chiar au impresia că filatelia a început şi se va termina cu ei.
Ia hai să-i lăsăm pe cei care ne citesc să hotărască şi să nu ne mai dăm importanţi.

Voi continua să scriu. Cui nu-i convine, să fie sănătos. Dar voi încerca să îmi dedic mai mult timp studiului, pentru că avem încă destule subiecte (unele chiar la nivel fundamental) despre care s-au scris tot felul de chestii după ureche sau care nici măcar nu au fost abordate. Aşa că numărul articolelor nu va creşte prea mult. Sper însă că veţi fi mulţumiţi de calitatea acestora.

Iar cui nu-i pică bine ce scriu, atunci să mă scutească! Sunt milioane de bloguri pe lumea asta, nu îi obligă nimeni să vină aici!

Ar mai fi o problemă. Sub fotografia de sus, din antet, am scris un text de culoare roşie pe care unii nu vor deloc să îl ia în seamă.
Stimabile, dacă te interesează preţurile din licitaţii sau ce şi cine anume vinde şi cumpără, mişcă-te şi caută-ţi singur ce te interesează sau urmăreşte portalurile respective, că n-ai servitori!