Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 16 octombrie 2019

Continuă războiul pe faţă împotriva Constituţiei şi a legislaţiei europene

Mai devreme unul dintre colaboratorii mei mi-a trimis o captură de ecran a unei postări cu un comentariu de pe un grup public de pe Facebook.
Un cetăţean cere lămuriri cu privire la o colecţie numismatică, iar un specialist (evident, fără cunoştinţe de legislaţie, sau poate rău intenţionat) îi răspunde.



Bineînţeles că se "scoate în faţă" Legea nr. 182/2000, despre care am scris de mai multe ori pe blog şi care are multe bube:

1. Este profund neconstituţională (împreună cu toată legislaţia subsecventă în materie de clasare şi circulaţie a bunurilor culturale mobile), deoarece contravine Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene şi impune limitări ale drepturilor cetăţenilor care exced prevederilor constituţionale (de altfel, una dintre sursele mele crede că în 1999 - pe timpul parcursului legislativ al proiectului legii - un funcţionar parlamentar a semnat în fals că s-ar fi exercitat controlul de constituţionalitate; ulterior, cu ajutorul vechilor prieteni, ar fi trecut la "ştergerea urmelor" prin modificarea paginii de internet de pe site-ul Parlamentului; să sperăm că documentul cu pricina a fost doar şters de pe site, nu şi distrus - este cineva care se ocupă de acest lucru şi oricum se păstrează copii).

2. Anterior aderării la Uniunea Europeană, Legea nr. 182/2000 ar fi trebuit modificată (împreună cu reglementările subsecvente) pentru punerea de acord cu Tratatul de funcţionare a UE şi cu regulamentele europene. Prin minciună şi manipulare, acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit surselor mele, se conturează tot mai clar existenţa unui grup organizat care a acţionat în mod concertat pentru negarea legislaţiei europene şi păstrarea reglementărilor interne neconstituţionale.

Despre acest aspect am mai scris pe blog, vă invit să citiţi:
     România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene
    
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, nu mai există un spaţiu economic intern şi unul extern, ci vorbim despre un spaţiu exonomic comunitar şi de unul extracomunitar.

3. Nu se înţelege - sau mai degrabă aş spune că intenţionat nu se înţelege - care este raportul dintre legislaţia europeană şi cea internă, deoarece indivizii de la Cultură şi-au creat o sinecură pe care nu o vor eliminată (aici este mai mult de discutat şi voi reveni asupra subiectului).

Problema este una logică, fiind stipulată atât în Tratatul de funcţionare a UE, cât şi în Constituţie. Există şi o practică judiciară în materie, materializată prin hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie.

     a. Spre deosebire de cea mai mare parte a tratatelor internaţionale, dreptul comunitar nu angajează numai Statele membre în raport unele cu altele, ci conferă particularilor drepturi care pot, în anumite condiţii, să fie invocate în faţa instanţelor naţionale împotriva organismelor publice sau a altor particulari. Este ceea ce se numeşte efectul direct al dreptului comunitar. CEJ a impus pentru prima dată acest principiu în hotărîrea Van Gend en Loos din 5.2.1963, rămasă de referinţă.

     b. CEJ, printr-o altă hotărâre devenită celebră (Costa vs.Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunităţii, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional este o condiţie sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naţionale, chiar ulterioare şi - aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului naţional în cauză (constituţie, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).

     c. Actele juridice fundamentale (Tratatele constitutive, Actul Unic European, Tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa, etc.) sunt obligatorii în integralitatea lor pentru statele membre şi au aplicabilitate directă.

     d. Regulamentele comunitare sunt norme juridice direct aplicabile în toate statele membre şi prezintă caracter obligatoriu în integralitatea dispoziţiilor pe care le conţin. Dispoziţiile lor prevalează asupra legislaţiei naţionale a statelor membre.
Regulamentele pot fi adoptate de Parlamentul şi Consiliul European (prin procedura de codecizie), doar de Consiliu, sau doar de Comisie. Regulamentele sunt părţi ale legislaţiei secundare care seamănă cel mai mult cu un statut intern şi sunt folosite atunci când asigurarea uniformităţii este de o importanţă crucială. Regulamentele intră în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial sau la data menţionată în Regulament.

4. Când poate un stat membru al UE să adopte o legislaţie internă diferită faţă de cea europeană pe motiv de protejare a patrimoniului cultural naţional? Situaţia este prevăzută de art. 36 (fost 30) din Tratatul de funcţionare a UE, dar numai cu îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 114 din acelaşi tratat: statul membru trebuie să transmită CE o notificare în care să explice motivele pentru care intenţionează să adopte reglementări diferite de cele europene. Abia după primirea avizului afirmativ de la Comisia Europeană se poate proceda la adoptarea altor reglementări.

Din datele pe care le deţin, niciunul dintre cele 28 state membre ale UE nu a solicitat un astfel de aviz (incluzând aici şi România). Cu alte cuvinte aplicarea de către România a art. 36 din Tratatul de funcţionare a UE nu este legală.

Vă invit să citiţi:
     România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene
    
5. Care sunt reglementările europene în materie de circulaţie a bunurilor culturale mobile?

- Regulamentul (CE) 116-2009 privind exportul bunurilor culturale;
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1081-2012 ptr Regulamentul (CE) 116-2009;
- Regulamentul (UE) 2019-880 privind introducerea şi importul bunurilor culturale.

6. Care sunt principiile potrivit cărora sunt departajate bunurile culturale mobile?

     a. Vechime, în ani.
     b. Valoare, în euro.

Restricţiile se aplică dacă cele două principii SUNT ÎNDEPLINITE CUMULAT.
Motivele pentru care reglementările interne încalcă principiile europene sunt următoarele:
     - exportul nu priveşte graniţa naţională, ci spaţiul comunitar;
     - nu există restricţii de circulaţie în exteriorul spaţiului UE decât pentru bunurile culturale care se încadrează în condiţiile de vechime şi de valoare minimă în euro; circulaţia bunurilor culturale în interiorul UE nu este restricţionată în niciun fel;
     - normele interne de clasare a bunurilor culturale şi Legea nr. 182/2000 exced principiilor europene bazate pe vechime şi valoare, impunând protecţie nejustificată pentru obiecte produse în serie, care au o valoare de piaţă nesemnifictivă ori a căror valoare culturală este nesemnificativă şi pentru care nu se justifică nicio măsură de protecţie deoarece constituie o povară pentru proprietar şi induce cheltuieli aberante dacă sunt comparate cu valoarea de piaţă a obiectelor respective.

De aceea consider că o parte din comentariul făcut pe Facebook de către dl. Chiper Cristian referitor la moneda de 3 lei din 1963 este total deplasat şi (poate) chiar unul interesat. Citiţi mai jos cum stă treaba cu experţii acreditaţi.

6. Câteva articole importante din Constituţia României

Art. 44 – Dreptul de proprietate privată
(...) (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se
prezumă.

Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
     (Observaţie: Restângerea drepturilor pe motiv de protecţie a patrimoniului cultural excede prevederilor constituţionale. Consiltaţi şi Legea nr. 51/1991 - republicată - privind securitatea naţională a României, art. 1 la 4).

Art. 57 – Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

7. Problema experţilor acreditaţi

Am tot scris despre acest subiect. Puteţi citi şi:
     Cultură: fuga de răspundere este sport naţional
    
Ceea ce nu am scris până acum este lipsa totală de reglementare a activităţii experţilor acreditaţi din punct de vedere fiscal.

În folosul cui pot experţii să îşi desfăşoare activitatea?
     a. Ca îndatorire de serviciu cuprinsă în fişa postului, în folosul instituţiei care i-a angajat; în această situaţie expertul nu are obligaţii de depunere a unei declaraţii fiscale;
     b. În folosul unui terţ, persoană juridică sau fizică; actuala legislaţie privind patrimoniul nu stabileşte în niciun fel obligaţiile expertului acreditat, acesta putând face orice îi trece prin cap (pentru că nu există nicio sancţiune explicită); în mod normal, acreditarea expertului ar trebui condiţionată de existenţa unor documente de evidenţă a expertizelor, clasărilor, eliberării certificatelor, a onorariilor percepute, precum şi de declararea la organul fiscal competent ca plătitor de impozit pe venit şi de contribuţii sociale.

Pe surse am aflat că există în lucru o acţiune de verificare a existenţei declaraţiilor fiscale pentru persoanele înscrise în tabloul experţilor acreditaţi. Vom vedea care va fi rezultatul.

8. Pentru colecţionarii de tot felul

Nu le mai permiteţi funcţionarilor publici să îşi bată joc de voi! Înarmaţi-vă cu legislaţia enumerată mai sus şi, la nevoie, chemaţi-i în instanţă explicând justiţiabililor cum a fost încălcată legislaţia europeană. Nu uitaţi că aceşti funcţionari sunt plătiţi din bani publici (probabil şi din banii voştri) pentru a vă servi interesele conform legislaţiei şi nu pentru a-şi face ei propria lege. Ei nu sunt stat în stat! Apăraţi-vă drepturile!

marți, 1 octombrie 2019

Varietăţi necatalogate - UPDATE

Pe lângă mărcile poştei militare austriece de campanie din Primul Război Mondial cu valori în BANI/LEI, la oficiile de campanie austriece au circulat şi mărci similare, dar fără supratiparul cu moneda românească.


În mod normal, mărcile sunt dantelate 12½ în linie. dar cele trei exemplare sunt dantelate 11½ (tot în linie). Prin cataloagele serioase de dincolo, varietăţile de dantelură sunt menţionate şi cotate. La noi nu, pentru că cineva trebuie să muncească.

 UPDATE

Puţin mai devreme am primit un mail de la dl Octavian Tăbăcaru din Braşov, autorul monumentalului catalog KuK Feldpost publicat în 9 (nouă!) volume. Dl Tăbăcaru mă corectează în ceea ce priveşte catalogarea varietăţilor de dantelură la mărcile prezentate mai sus, în sensul prezenţei varietăţilor în catalogul menţionat. Vă prezint mai jos şi dovada (click pe imagine pentru mărire):


Cotele mărcilor sunt blurate. Cine doreşte să le vadă va trebui să achiziţioneze catalogul.
Mai multe detalii despre lucrare puteţi afla aici. La acest link puteţi vedea şi mai multe imagini cu pagini din catalog.

luni, 30 septembrie 2019

Două trimiteri elveţiene

Trimiterile expediate din diverse ţări europene spre România (aşa-numitele "incoming mail") au început să fie relativ recent studiate şi colecţionate. Ca destinaţie, Principatele Dunărene şi România repreintă ceva mai special aş putea zice, datorită numărului mult mai redus de piese cunoscute faţă de numărul trimiterilor expediate spre ţările în cauză.

Vă prezint două piese văzute într-o licitaţie elveţiană recentă.


Plic pentru anunţ mortuar expediat din Lausanne la Bucureşti  în iulie 1874, tarif de 35 Rappen. Din nefericire nu dispun şi de spatele plicului, pentru a vedea care sunt ştampilele de tranzit/sosire. Plicul a fost oferit cu 80 franci elveţieni, rămânând nevândut.


Al doilea plic este francat tot cu 35 Rappen (tariful valabil din 1 aprilie 1871 potrivit descrierii), fiind expediat din Lausanne la Bacău pe 28 matie, mai devreme cu trei zile faţă de intrarea în vigoare a noului tarif. Tot potrivit descrierii, plicul a tranzitat prin Bucureşti pe 5 aprilie, ajungând la Bacău pe 7 aprilie. Pentru că este o specialitate interesantă pentru istoria poştală elveţiană, plicul a fost oferit cu 450 franci elveţieni, dar a rămas nevândut.

miercuri, 18 septembrie 2019

Un fals şi un original la Gert Müller

La ultima licitaţie a casei germane din luna august a.c. au fost oferite câteva piese pe care doresc să le semnalez cititorilor.


Acesta este un bloc de patru neuzat, care se vrea a aparţine mărcii de 25 bani Bucureşti II. Se vrea doar, pentru că este un fals ordinar. Dacă ţin bine aminte, am şi scris despre el într-o postare mai veche (blocul a tot fost oferit, dar nu a apucat să fie şi vândut). Până la această licitaţie, când un amator mai puţin specializat a luat o ţeapă de numai 200 euro (plus taxe şi comisioane).
Caracteristica acestui fals (pentru că există mai multe tipuri şi producţii) o reprezintă pe lângă hârtia gri-gălbuie de calitate scăzută şi utilizarea a două perechi de clişee cu caracteristici similare, dispuse câte unul deasupra celuilalt. La clişeele din stânga este caracteristică forma cifrei 5 din 25 din faţa cuvântului POSTA, formă diferită faţă de cea a cifrei similare de la clişeele din dreapta.


Centrul răsturnat de la emisiunea Recensământul din 1956 a fost oferit cu 500 euro. A fost vândut însă abia după terminarea licitaţiei, la lichidarea stocului nevândut, cu numai 400 euro.

Nu pot să mă opresc să nu scriu şi despre o scrisoare oferită în cadrul aceleiaşi licitaţii.


Ca să nu o lugesc inutil, iată descrierea oferită de firma vânzătoare:

"6 Kr. braun, Type III, zwei Exemplare, davon eines rückseitig, wie üblich bei der Brieföffnung zertrennt, mit 9 Kr. blau, Type IIIb, alle Werte farbfrisch und gut bis breit gerandet auf attraktivem Brief mit K1 "K.K.ÖST.F.P. KRAJOVA 20/12 (1855)" mit auf der 6 Kr. übergehendem Einzeiler "RECOM" mit blauem Absenderstempel oben links über Alt-Orsova mit Desinfektionsstempel vom 22.12.1855 und Transit-K1 "TEMESVAR 24.12." nach Pesth mit Ankunftsstempel. Ein spektakulärer Brief aus der von Österreich besetzten Walachei während des Krimkrieges. Einschreiben hiervon zählen zu den großen Raritäten. Es ist nur ein weiterer defekter Brief nach Preussen und einer nach Karlsburg bekannt. Ein Spitzenstück der klassischen Österreich-Philatelie! Fotoattest Eichele."

Fără îndoială, este o scrisoare frumoasă, dar preţul de plecare a fost (cred că pentru a treia oară) de 6.000 euro. Făcând un inventar al pieselor expediate de la oficiul militar de campanie din Craiova (pe cae le-am întâlnit), am ajuns la concluzia că acest preţ este unul cam exagerat.

marți, 17 septembrie 2019

Tirajul rar la mărcile Armatei a 9-a

Mărcile ocupaţiei gemane în România din timpul Primului Război Mondial au fost studiate şi răs-studiate, ar spune mulţi colecţionari: ba de colecţionarii români, ba de cei nemţi. Şi iată că tot apar varietăţi necunoscute.

Descoperirea recentă a unor exemplare cu supratiparul "Gültig 9. Armee" în casetă aplicat pe mărci tip Germania din primele tiraje ("Friedensdruck") a generat destul de repede interes, mai ales că acestea au fost în totalitate expertizate de cei mai cunoscuţi specialişti germani şi validate drept originale.

Amintesc faptul că în mod normal cele patru valori au supratiparul aplicat pe tirajele mai târzii ale uzualelor germane (denumite "Kriegsdruck"). De notat că valoarea de 15 bani violet aparţine numai ulimelor tiaje. Varietăţile au fost incluse în ediţiile mai recente ale catalogului Michel, punându-se astfel o oarecare presiune pe colecţionarii care doresc să aibă "totul după catalog".

La licitaţia nr. 166 a firmei Felzmann (iulie a.c.) au fost oferite şi vândute două dintre cele trei valori din primul tiraj.


Pentru studiul diferenţelor dintre cele două tiraje vă recomand să consultaţi volumul I al catalogului specializat Michel pentru Germania.

Cele două mărci au fost oferite fiecare pentru câte 1.500 euro, realizând acelaşi preţ de vânzare.

Preţ bun pentru o destinaţie rară

La ultima licitaţie (conţinând mărci din toată lumea) a casei americane Siegel Auction Galleries Inc. (iunie a.c.) şi-a făcut loc în ofertă şi un plic românesc francat cu o marcă Spic de grâu.


Descrierea din catalogul licitaţiei a sunat cam aşa:

ROMANIA, 1893, 50b Orange (129). Tied by well-struck "Bucuresci 8 Apr. 95" double-circle datestamp with additional strike at right on registered cover to Papeete, Tahiti, manuscript "via Havre-New York-S. Francisco" directive, Bucharest and San Francisco registry labels, New York and San Francisco transit and Papeete arrival backstamps, Very Fine, an absolutely remarkable destination use from Romania thru the United States to Tahiti.

Plicul a avut o evaluare iniţială  de 400-500 dolari SUA, fiind vândut în final pentru 600 dolari.
Sincer să fiu, este singura piesă expediată în Tahiti (via SUA) pe care am văzut-o în 30 de ani.

DBSR, unicat obliterat

Mărcile locale ale companiei Danube and Black Sea Railway sunt destul de căutate atât de către colecţionarii de piese clasice, cât şi de unii colecţionari de filatelie tematică (datorită desenului). Din păcate, abundenţa reimpresiunilor, dar şi a falsurilor face destul de delicată achiziţionarea exemplarelor autentice, vânate atât de colecţionarii experimentaţi, cât şi de unii negustori (în scop de investiţie).

Pe portalurile de licitaţii online, mărcile utentice apar rar şi realizează preţuri destul de interesante.



Exemplarul din imagine a fost oferit pe eBay pe la începutul acestui an (la data respectivă nu prea mă simţeam n stare să scriu, noroc că am salvat-o). Marca nu este într-o stare perfectă, pseudo-dantelura fiind uşor afectată. Ea poartă o ştampilă circulară neagră LLOYD AGENTIE KUSTENDJE (Agenţia Lloyd Constanţa) cu data în centru.
Exemplarul a fost vândut cu 278 dolari SUA (28 bids). Un preţ interesnt, aşa cum am afirmat mai sus.

luni, 16 septembrie 2019

Tipare duble

Accesul mult mai facil pe care ni-l asigură internetul la piaţa filatelică internaţională are beneficii extraordinare asupra cunoaşterii. În ultimii 10-15 ani am reuşit să vizualizez o sumedenie de piese (erori, varietăţi, ştampile, francaturi şi circulaţii) care m-au impresionat şi despre care n-am ştiut mai nimic înainte.

Deşi nu sunt cine ştie ce mari rarităţi, perechile de mai jos constituie nişte piese frumoase şi atractive, care şi-ar găsi loc în orice colecţie de studiu. Mai mult, deşi mărcile mărcile poştei militare austriece în România în timpul Primului Război Mondial sunt catalogate în Catalogul mărcilor poştale româneşti din 1974 (la pag. 528), aceste varietăţi lipsesc. De aceea este un motiv întemeiat să le semnalez, cred eu.


Două piese de la Köhler

La licitaţia desfăşurată de Heinrich Köhler cu ocazia expoziţiei filatelice Stockholmia 2019 (sfârşitul lunii mai a.c.) au fost oferite două piese clasice româneşti care mi-au atras atenţia prin frumuseţea lor.



Prima piesă clasică este un frumos exemplar de 54 parale din prima emisiune Cap de bour dispus pe un mic fragemnt de scrisoare. Marca are margini mari şi nu are reparaţii, iar ştampila JASSY MO(LDOVA) este în mare parte prezentă. Marca prezintă o particularitate: în colţul drept inferior este vizibilă o ruptură apărută pe timpul detaşării din coală (ştraif?), ceea ce atestă operaţia de preseparare a mărcilor efectuată la biroul din Iaşi (pentru detalii puteţi consulta primul volum al monografiei lui Fritz Heimbüchler).
Marca a fost oferită la un preţ de strigare de 5.000 euro, fiind adjudecată cu 6.500 euro (fără taxe şi comisioane).



A doua piesă este o scrisoare foarte frumoasă francată cu o pereche orizontală din marca de 80 parale pe hârtie albăstruie Cap de bour din a doua emisiune. Valoarea de 80 parale pe hârtie albăstruie (tipul III, ultimulu tiraje) este o marcă rară, cu atât mai mult în pereche pe scrisoare (francatură corespunzătoare treptei a patra de greutate). Această combinaţie nu se cunoaşte până în prezent în numai patru exemplare!
Scrisoarea a avut un preţ de plecare de 10.000 euro, fiind achiziţionată pentru 24.000 euro.

duminică, 15 septembrie 2019

Varietate pe care nu am mai întâlnit-o

În luna mai a.c. firma elveţiană Rapp a oferit şi vândut un lot de clasice româneşti cu maimulte piese interesante, inclizând chiar şi exemplare din prima emisiune Cap de bour.
Totuşi piesa care mi-a atrasatenţia a fost un bloc neuzat de patru mărci de 40 parale din a doua emisiune (cred că pe hârtie albă), cuprinzând două perechi tête-bêche. Este perfect vizibil un tipar orb în cadrul blocului. Aşa ceva nu am mai văzut decât la un bloc de 6 parale Principate din 1862 (nesemnalat nici el în literatură). Am luat act şi semnalez pentru amatori.


Din informaţiile pe care le am pe surse, blocul s-a întors acasă.

Poşta rusă în România

Cataloagele româneşti consacrate nu prezintă într-un mod detaliat piesele poştei ruse în România, din nefericire.

Din punct de vedere metodologic, activitatea poştei ruse cred că ar trebui împărţită în şase capitole distincte:
1. - Poşta consulară rusă în Principate în perioada premergătoare Războiului de Independenţă.
2. - Poşta companiei ruse de navigaţie ROPIT.
3. - Poşta militară de campanie rusă în timpul Războiului de Independenţă, 1877-1878.
4. - Poşta companiilor ruse de navigaţie în Marea Neagră şi pe dunăre.
5. - Poşta militară de campanie rusă în timpul Primului Război Mondial.
6. - Poşta rusă de ocupaţie după august 1944.

Desigur că pot exista şi alte opinii (şi cine doreşte să mă corecteze/completeze o poate face la liber în formularul pentru comentarii de mai jos).

Mica introducere mi-a fost ridicată la fileu după examinarea pieselor oferite într-o licitaţie a firmei ruseşti PhilAuction (licitaţia cu nr. 16 din luna mai a.c.), apărută ceva mai recent în circuitul internaţional. Să le vedem.


Scrisoare oficială nefrancată expediată în ianuarie 1878 din Chişinău la Bucureşti, via Bender. La sosire scrisoarea a primit ştampila oficiului militar rus de campanie nr. 7, situat la acea dată în Bucureşti. Piesă oferită cu 10.000 ruble (140 euro) şi vândută cu 26.000 ruble.


Carte poştală rusească expediată din Rusia spre Finlanda, via oficiul militar rusesc de campanie nr. 6, situat la Ismail. Oferită şi vândută cu 25.000 ruble (350 euro).


Aceasta este piesa care mi-a plăcut cel mai mult: scrisoare oficială expediată de Bateria 17 din Brigada rusă de artilerie în iunie 1878, la oficiul militar rus de campanie nr. 13 (situat la Brăila), via oficiul militar de campanie nr. 10 (situat la acea dată la Giurgiu). Potrivit pieselor pe care am reusit să le examinez până acum, scrisorile care poartă ştampilele a două oficii de campanie de pe teritoriul României sunt rare. Scrisoarea a fost oferită şi vândută cu 25.000 ruble (350 euro).


Iată şi o carte poştală care ilustrează poşta rusă de campanie din timpul Primului Război Mondial. A fost expediată în mai 1917 din Iaşi la Odesa, pe faţa ilustratei fiind reprezentată gara locală. Ilustrata a fost oferită cu 3.000 ruble (42 euro) şi vândută cu 9.000 ruble.

Se întâmplă şi la case mari (falsuri)

Aseară am continuat să răsfoiesc licitaţiile filatelice ale caselor filatelice mai importante anunţate pentru perioada imediat următoare. Cu puţine excepţii, piesele româneşti lipsesc, iar cele prezentate nu cred că prezintă un interes prea mare.

Am găsit însă un lot de clasice litografiate româneşti la renumita casă britanică Stanley Gibbons. Click pe imagine pentru mărire.


Mi-au "zgâriat" ochiul două mărci, pe care le-am încadrat în imagine cu câte un dreptunghi de culoare roşie.
Marca de 3 bani de pe rândul al doilea a fost aşezată exact lângă una similară, dar originală. Puteţi compara cele două desene ca să vedeţi care sunt diferenţele.
Pe cea de-a doua marcă de 50 bani de pe rândul al treilea am sesizat ceva mai târziu falsificarea, datorită ştampilei GALATZI MO(LDOVA), care nu are ce căuta aplicată pe o marcă aşa de târzie.

De ce am ţinut să prezint cele două falsuri? Mai mult ca să scot în evidenţă lucruri pe care nu prea vi le va spune nimeni, şi mai ales cei care se ocupă cu negustorala.

1. Nu vă încredeţi automat în renumele unui negustor, oricât de important ar fi el. De regulă, aceşti comercianţi sunt specializaţi pe mărcile şi piesele din ţările lor de origine şi mai puţin pe cele "străine", cărora de cele mai multe ori nu le acordă o importanţă deosebită, ori nu au personal specializat pentru piesele ţării respective. Perioada romantică din filatelie de acum câteva zeci de ani a apus demult, iar negustorii nu prea se mai luptă să îşi păstreze renumele, acceptând şi "marfă" de pe urma căreia să câştige nişte bani mai repede. Ideea este valabilă şi pentru negustorii neaoşi: persoane care pozează în cunoscători şi în posesori de piese deosebite nu ezită să pună în vânzare tot felul de porcării pe portalurile de licitaţii online (atunci când dau peste astfel de situaţii le mai semnalez membrilor grupului Federaţia colecţionarilor din România de pe Facebook; este un grup închis, cereţi să deveniţi membri dacă nu sunteţi încă).

2. Construiţi-vă singuri o mică bibliotecă cu imagini pentru mărcile/perioada care vă interesează, copiindu-vă pe propriul laptop sau calculator fotografiile găsite în licitaţii sau pe portalurile specializate şi comparaţi-le cu atenţie. După ceva timp veţi ajunge să sesizaţi diferenţe care altfel v-au rămas invizibile.

3. Căutaţi şi achiziţionaţi literatură filatelică. Pentru o îndrumare cât de cât viabilă, ea este esenţială şi vă poate deschide un drum pe care îl veţi aprecia mai târziu.

4. Păstraţi mereu o doză de scepticism şi de neîncredere atunci când vi se oferă "marfă". Mergeţi mereu pe regula potrivit căreia tot ce este prea frumos nu poate fi şi adevărat.

Dacă doreşte cineva să mă completeze o poate face "la liber".

vineri, 13 septembrie 2019

Dantelura a fost în pieptene, nu în casetă

Din nou am primit o întrebare referitoare la o contradicţie între ceea ce scrie în Catalogul mărcilor poştale româneşti ed. 1974 şi ceea ce susţin eu prin articolele mai vechi de pe blog cu privire la tehnica de dantelare a mărcilor din emisiunea postclasică "Paris"m 1872.

Din nefericire, mulţi colecţionari mai puţin experimentaţi consideră că ceea ce este trecut în cataloagele de mărci trebuie luate neapărat ca atare. Această poziţie este însă una eronată. Nu trebuie să se uite faptul că autorii cataloagelor nu au avut niciodată o formare enciclopedică (pentru că este aproape imposibil), ci au fost şi ei specializaţi pe anumite domenii şi/sau perioade. Chiar şi în CMPR-ul din 1874 se poate observa cu uşurinţă o mare discrepanţă între partea clasică şi celelalte capitole din punctul de vedere al aprofundării. De pildă Kiriac Dragomir a fost expert specializat în perioada litografiatelor clasice. Restul informaţiilor au fost preluate ca atare de la alţi colecţionari (menţionaţi în lucrare) fără a fi verificate cu precauţie. De aceea, în catalog s-au strecurat destule erori şi informaţii discutabile.

Să revin însă la subiect. Răsfoind ultimele licitaţii am descoperit două piese franţuzeşti deosebit de frumoase, imprimate la Imprimeria Statului din Paris şi dantelate cu aceeaşi matriţă utilizată şi la dantelarea mărcilor româneşti din emisiunea "Paris". Ele vor fi oferite la vânzarea la preţuri nete a casei franceze Behr Philatélie, programată pentru luna octombrie a.c.


Prima piesă (click pe imagine) este un frumos bloc neuzat de 12 mărci Napoleon laureat de 4 centime, cenuşiu. Examinat cu atenţie, se poate observa că blocul prezintă o uşoară decalare a liniilor verticale de perfor de pe rândurile 2 şi 3. Această decalare indică foarte exact că dantelarea s-a efectuat în sistem pieptene şi nu în casetă (care nu prea a existat în filatelia românească).


A doua piesă (click pe imagine pentru mărire) este un excepţional bloc de 20 de mărci Ceres dantelate conţinând două rânduri complete din partea inferioară a colii comerciale. Pe ultimul rând, în poziţia 95 există şi un clişeu răsturnat care generează trei posibile perechi tête-bêche.
Şi la acest bloc se poate distinge foarte clar o decalare a pasului pieptenului dantelurii între rândul 10 şi marginea inferioară de coală.

Din nefericire, la mărcile româneşti din emisiunea "Paris" nu se păstrează astfel de formaţiuni mari, neuzate. Nici măcat în fostul tezaur al Fabricii de Timbre nu s-au păstrat astfel de blocuri (existând numai cele şapte coli nedantelate de probe definitive de planşă care poartă semnătura lui Hulot). Sau cel puţin nu au fost semnalate până în prezent.

Se cunosc însă cel puţin două piese obliterate din valoarea de 10 bani albastru, care prezintă decalaje similare ale dantelirii pe evrticală. Prima este o pereche verticală, care se află în col. Victor iordache.


 A doua piesă este un bloc vertical de şase mărci, vândut la licitaţia casei spaniole Soller y Llach (septembrie 2017, lot 3689). Decalajul este evident între primele două rânduri superioare ale blocului.

Despre dantelură mai puteţi citi:

- Dantelura la mărcile emisiunii Paris;
- Dantelura mărcilor. Puţină inginerie.

O monografie necesară: Călin Marinescu - "Ustensilele de ştampilat, ştampilele şi sigiliile poştei române 1852-2017"

În urmă cu două luni monografia a văzut lumina tiparului, fiind disponibilă amatorilor de istorie poştală, ştampilografie, istoricilor şi cercetătorilor din arhive şi muzee.


Lucrarea constituie rodul multor ani de cercetare şi sistematizare a materialului documentar poştal.
Volumul cuprinde pe parcursul celor 476 pagini color sute de semnalări în premieră în literatura de specialitate. Monografia este bogat ilustrată, conţinând peste 4.300 de imagini!
Textul este bilingv, în română şi engleză, fiin astfel accesibil şi cercetătorilor din astrăinătate.

Spre a vă trezi interesul voi prezenta mai jos câteva imagini ale unor pagini alese la întâmplare.


Autorul va primi cu plăcere sugestii, semnalări de noi ştampile sau informaţii privind ustensilele de ştampilat - ştempluri, rulouri manuale, maşini de ştampilat- folosite de Poşta Română pe adresa: romexim.star [at] b.astral.ro.
La aceeaşi adresă de mail se pot solicita informaţii despre lucrare.

marți, 10 septembrie 2019

Pentru cititorii permanenţi sau ocazionali

Google m-a luat de urechi (elegant desigur), atrăgându-mi atenţia că sunt unii mai chiori decât mine şi nu văd bine linkurile de pe smartphone.
Am construit blogul pentru oameni serioşi, amatori de studiu, care dispun cel puţin de un laptop. E riidicol să faci studiu de pe telefon.
Apoi cui nu-i place e liber să navigheze unde vrea. Poate dezactivez versiunea de mobil, şi cu asta - gata.

vineri, 2 august 2019

O carte poştală din Levantul austriac

Deşi la data expedierii, oficiul de plecare pentru trimiterea iluatrată mai jos nu făcea parte din România, oficiul austriac era situat în Dobrogea (aflată sub stăpânire otomană).


Cartea poştală (click pe imagine pentru mărire) a fost expediată către portul Triest din Tulcea, pe 3 iunie 1874. Sosirea la Triest este vizibilă pe faţa întregului.

Circulaţiile plecate din Dobrogea ale cărţii poştale de 4 soldi sunt destul de greu de întâlnit. Piesa de mai sus a fost vândută la o licitaţie a unei case austriece în luna mai a.c. De la un preţ de plecare de numai 180 euro, ea a fost achiziţionată pentru un preţ finam de 6.500 euro (fără taxe şi comisioane).

duminică, 28 iulie 2019

Capete de bour la HBA

La începutul lunii mai a.c., la casa germană de licitaţii HBA Auktion au fost oferite trei capete de bour din prima emisiune. Toate trei piesele au fost vândute cu preţuri finale cu destul de mult peste preţurile de strigare, datorită în parte "plecării" de la niveluri decente. Să le vedem.



Exemplar circulat de 27 parale, descris în catalog după cum urmează:

"1858, Fürstentum Moldau, Ochsenkopf, 27 Parale, schwarz a. mattrosa, im Wesentlichen viereckig und allseits voll- bis breitrandig geschnitten, sauber und kontrastreich entwertet mit blauem Doppelkreisstempel "FOKSCHANI MOLDOVA 5/9" sowie für dieses Postamt typischen rotem Entwertungsstrich, die Marke zeigt kleine, unscheinbare Beeinträchtigungen, eine winzige Schürfung im Markenbild ist dort nachgemalt, insgesamt ein schönes Stück dieser großen Europa-Seltenheit, Handbuch Heimbüchler S. 272 Nr. 5, Fotoattest Dr. Enzo Diena und gepr. Dr. Gmach mit neuem Fotoattest, Mi. 15000,--."

Marca a fost vândută cu 4.500 euro, adică exact 30% din cota de catalog.


Exemplar circulat de 54 parale:

"1858, Fürstentum Moldau, Ochsenkopf, 54 Parale, schwarz a. blassgrün, viereckig und allseits voll- bis breitrandig, rechts überrandig geschnitten, sehr sauber und schön kontrastreich entwertet mit rotem Doppelkreisstempel "JASSY MOLDOVA 9/9", die Marke zeigt im breiten rechten Rand rechts unten einen winzigen Eckbug, für die Marke ohne Belang, diese in tadelloser Kabinetterhaltung, laut Attest" perfekt erhalten", Europa-Seltenheit, Handbuch Heimbüchler S. 336 Nr. 3, sign. Roger Calves und gepr. Dr. Gmach mit neuem Fotoattest, Mi. 6000,--."

Marca are două caracteristici interesante, care nu au fost menţionate:
   - este vizibilă vărgătura orizontală a hârtiei;
   - colţul drept inferior indică presepararea practicată la biroul din Iaşi, descrisă de Heimbüchler în primul volum al monografiei sale.
Marca a fost vândută cu 4.200 euro (70% din cota de calalog).


Exemplar de 108 parale purtând o ştampilă aproape completă a biroului din Iaşi, aplicată cu tuş roşu:

"1858, Fürstentum Moldau, Ochsenkopf, 108 Parale, schwarz a. blassrot, viereckig geschnitten, oben kurz angeschnitten, sonst allseits vollrandig, besonders sauber und sehr schön kontrastreich entwertet mit rotem Doppelkreisstempel "JASSY MOLDOVA 14/10", die Marke zeigt kleine Beeinträchtigungen, insgesamt ein sehr attraktives Stück dieser großen Europa-Seltenheit, Handbuch Heimbüchler S. 403 Nr. 10, sign. Roger Calves, Fotoattest Heimbüchler und gepr. Dr. Gmach mit neuem Fotoattest, Mi. 15000,--."

Preţul final de vânzare: 4.500 euro (30% din cota de catalog).

În cadrul aceleiaşi licitaţii a fost oferită şi o serie neuzată (fără şarnieră) a erorilor fără supratiparul casetă la prima emisiune din 1917 a ocupaţiei germane în România (clikc pe imagine pentru mărire).


Seria de erori a fost oferită cu 560 euro (17,5% din cota Michel, care este 3.200 euro), dar a rămas nevândută. Este unul dintre cazurile în care oferta depăşeşte clar cererea, dar cu toate acestea aproape toţi negustorii care posedă aceste erori nu doresc să "lase la preţ). Este foarte posibil în acelaşi timp ca, sub lobby-ul negustorilor, cota din Michel pentru aceste erori să fie crescută artificial (nu dau cu parul, dar zic şi eu).

luni, 15 iulie 2019

România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene

    Încă din anul 2000 România se află fără încetare într-o situaţie curioasă, în care un lung şir de funcţionari publici au făcut tot ce le-a fost în putere să-şi facă propriile legi, în dispreţul şi cu încălcarea Constituţiei României şi a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, în numele unei aşa-zise protecţii a patrimoniului cultural mobil.
   
    Avertizez de la început cititorii că nu am făcut, nu fac şi nu am de gând să fac comerţ cu obiecte culturale, nici direct şi nici prin interpuşi, nici acum şi nici în viitor. De aceea, orice acuzaţie mi s-ar aduce cu privire la interse ascunse care m-ar fi determinat să public prezentul material sunt neavenite şi fără nicio bază reală.
    Deşi unora nu le este pe plac, bunurile culturale constituie mărfuri. Negarea acestui fapt nu face decât să submineze valoarea obiectelor culturale pe care le administrează (diminuând valoarea activului din bilanţul contabil al instituţiilor) şi să aducă prejudicii colecţionarilor particulari prin menţinerea în vigoare a unor prevederi abuzive şi nejustificate.
    Articolul de faţă are în vedere ÎN EXCLUSIVITATE circulaţia timbrelor şi a obiectelor de interes filatelic.

Un foarte scurt istoric

    Pe 15 februarie 2000 a avut loc lansarea oficială a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Începând cu anul 2002, România a deschis negocierile privind adoptarea aquis-ului comunitar (Conferinţa de aderare din 21 martie) vizând Capitolul 1 (Libera circulaţie a mărfurilor). Oficialii români nu scot o vorbă despre vreun potenţial dezacord privind funcţionarea pieţei unice europene în domeniul cultural. Aceste negocieri au fost închise provizoriu pe 2 iunie 2003, România acceptând integral aquis-ul comunitar privind Capitolul 1.
    Doar pe hârtie însă.
    Pe 27 octombrie 2000 a fost publicată În Monitorul Oficial, partea I-a, Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil, document adoptat fără niciun fel de dezbatere publică (deşi pe 31 martie în acelaşi an intrase în vigoare Legea nr. 24 privind normele de tehnică legislativă, care instituia obligaţia dezbaterilor publice). Legea nr. 182 a introdus unele limitări ale dreptului de proprietate pentru care nu s-a efectuat niciodată un real control de constituţionalitate. Totodată autorii actului legislativ, respectiv specialiştii din Ministerul Culturii de la acea dată au trecut sub totală tăcere existenţa Regulamentului Conliliului European Nr. 3911/92.
    Deşi România acceptase integral aquis-ul comunitar privind libera circulaţie a mărfurilor, după închiderea provizorie a negocierilor din iunie 2003 funcţionarii publici români nu au luat nicio măsură pentru implementarea pieţei unice europene prin modificarea legislaţiei interne. Este vorba de Regulamentul CE mai sus menţionat, care împărţea bunurile în funcţie de două criterii necesare a se îndeplini cumulat: vechimea obiectelor, respectiv valoarea lor. Legislaţia românească a continuat să impună o aşa-zisă protecţie implicită, la grămadă, după criterii mult discutabile. În fapt, legea din 2000 încalcă principiul proporţionalităţii, enunţat în art. 53 din Constituţia României. Pentru deţinătorii de obiecte culturale (în speţă timbre) au fost instituite obligaţii care sunt mai costisitoare decât valoarea acestora, ceea ce este ilogic şi ridicol.
    De altfel în mai 2002 sunt adoptate Normele de clasare ale bunurilor culturale, care ocolesc principiile europene de departajare a bunurilor culturale în funcţie atât de vechime, cât şi de valoare, cumulat.
    În decembrie 2003 sunt adoptate Normele privind comerţul cu bunuri culturale, care introduc restricţii ale dreptului de proprietate pentru deţinătorii de bunuri, obligându-i să îşi înstrăineze bunurile numai prin anumiţi agenţi economici, introducând în acest fel în formă mascată un impozit asupra transferului de proprietate pentru bunurile din patrimoniul personal, în contradicţie evidentă atât cu prevederile Codului fiscal, cât şi cu libertatea acordată prin Regulamentul CE 3911/92 de a exporta în afara teritoriului UE bunurile culturale care nu îndeplinesc pragurile minime valorice.
    În aprilie 2004 sunt adoptate Normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale, care ignoră cu desăvârşire piaţa unică europeană, instituind o separare a teritoriului naţional de cel comun european (chiar dacă România acceptase integral auqis-ul comunitar şi se angajase să pună de acord legislaţia internă cu cea comunitară).
    Pe 21 iunie 2005, într-un număr special al Jurnalului oficial al UE a fost publicat Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, care urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007 şi prin care erau stabilite un şir lung de cerinţe celor două ţări candidate. La art. 53, alin. 1 din Protocolul anexat la Tratatul de aderare se menţiona expres:
    "1. Bulgaria şi România pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, dispoziţiilor legilor cadru europene şi ale acelor regulamente europene care sunt obligatorii în ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut (...)."
    La câteva luni după intrarea în vigoare a Tratatului de aderare a României la UE a fost semnat Tratatul de la Lisabona, care stabileşte printre altele competenţele Uniunii. La art. 2B, alin. (1) lit. (a) şi (c) (Jurnalul Oficial al UE C 306 din 17.12.2007) se stabileşte competenţa exclusivă a Uniunii în ceea ce priveşte uniunea vamală, respectiv politica comercială comună. Despre această competenţă exclusivă a UE, toţi oficialii români din cultură tac mâlc de ani de zile. Mai mult. de câţiva ani mai multe persoane au declanşat atacuri la adresa colecţionarilor, incluzând şi acţiuni coordonate de bulying în mediul online.

De ce momentul aderării la UE nu a fost şi momentul zero al adaptării legislaţiei interne

    Dacă funcţionarii Ministerului Culturii ar fi dat dovadă de loialitate faţă de ideea europeană şi dacă nu ar fi desconsiderat votul majoritar pro aderare acordat de cetăţenii României la referendumul care a precedat momentul de la 1 ianuarie 2007, Legea nr. 182/2000 ar fi trebuit modificată în sensul eliminării bazaconiei cu infracţiunea de export ilegal pentru bunurile care părăsesc teritoriul ţării, în condiţiile în care Regulamentul CE 3911/92 spunea cu totul altceva. Astfel s-a creat o situaţie ilogică, pentru scoaterea din ţară a oricărui gunoi fără valoare posesorul acestuia putând deveni infractor conform legislaţiei interne.
    S-a ocolit cu bună ştiinţă modificarea reglementărilor interne care erau neconforme cu principiul urmărit în întreaga Uniune Europeană, aceea de încadrare a bunurilor culturale în situaţiile prevăzute de regulamentul citat cumulându-se condiţii minime atât de vechime, cât şi de valoare.
    În fapt, Ministerul Culturii a apelat la o diversiune şi la o minciună prin omisiune, stabilind ca "obligaţie" pentru ducerea la îndeplinire a programului legislativ prioritar, capitolul 1 (libera circulaţie a mărfurilor) din Capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru al UE, transpunerea unei directive europene care nu avea legătură cu sarcina asumată de România pe timpul tratativelor de aderare.



    Diversiunea este evidentă în prezentarea făcută de un oficial al Ministerului Culturii în faţa şedinţei Camerei Deputaţilor din 16 mai 2006. Evidentă este şi minciuna prin omisiune, trecându-se sub tăcere problema reală a liberei circulaţii a mărfurilor. Puteţi citi stenograma şedinţei:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6099&idm=10

    O a doua minciună şi încă o diversiune evidentă a apărut chiar la tranpunerea Directivei CEE 93/7. Directiva are o anexă care cuprinde categoriile de bunuri care ar putea fi restituite ţărilor de origine. Pentru filatelişti, Spre ştiinţă, timbrele şi obiectele filatelice lipsesc din această listă.
    Dar anexa mai conţine ceva, nepreluat prin Legea nr. 488/2006, şi anume pragurile valorice, citez din anexa la directivă:
    "Bunurile culturale menționate la categoriile A.1 – A.14 nu intră sub incidența prezentei directive decât în cazul în care valoarea lor este egală sau superioară pragurilor financiare menționate la litera B."
    Prin nepreluarea pragurilor financiare s-a creat posibilitatea ca statul român să poată fi dat în judecată pentru orice gunoi care i-ar fi făcut cuiva cu ochiul, dar asta nu a contat pentru cei din MCC. Ei au urmărit cu înverşunare să nu apară nimic legat de praguri valorice în legislaţia internă, pentru că altfel ar fi fost obligaţi să rescrie normele de clasare a bunurilor culturale mobile şi implicit să oblige muzeele să facă evaluarea bunurilor din patrimoniu.
    Diversiunea a continuat şi pe timpul şedinţei Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2006, care a reexaminat, la cererea preşedintelui României, proiectul de lege. Şi în acest moment s-a "sărit" peste includerea pragurilor valorice. Stenograma şedinţei poate fi urmărită aici:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6212&idm=13

Legenda articolului 30 din Tratatul de Funcţionare a UE

    Pentru a putea justifica menţinerea în legislaţia internă a unor dispoziţii contrare Regulamentului CE 3911/92, mai mulţi funcţionari publici invocă libertatea de decizie care se poate acorda statelor membre prin fostul articol 30 din TCE, renumerotat ca art. 36 prin versiunile consolidate din 2012 (Jurnalul oficial C 326 din 26 octombrie 2012) şi din 2016 (Jurnalul oficial C 202 din 7 iunie 2016).
    Cu toate acestea, la art. 114 din Tratat (ex-art. 95) există trei alineate (1, 4 şi 6) care stabilesc o procedură de urmat pentru a se realiza apropierea legislaţiilor naţionale prevăzută la Capitolul 3 din Tratat. Le redau integral:

"(1) Cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel, dispozițiile următoare se aplică în vederea realizării obiectivelor enunțate la articolul 26 (măsurile pentru instituirea/funcţionarea pieţei interne - n.a.). Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social, adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.
 (4) În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menținerea dispozițiilor de drept intern justificate de cerințele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecția mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menținerii acestor dispoziții.
(6) În termen de șase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) și (5), Comisia aprobă sau respinge dispozițiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre și dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcționarea pieței interne."


    Măsura de armonizare menţionată la alin. (4) o constituie Regulamentul CE 3911/1992 privind exportul bunurilor culturale, înlocuit mai târziu prin Regulamentul CE 116/2009. Cu alte cuvinte, pentru a putea adopta dispoziţii interne diferite de cele cuprinse în Regulamnt, România ar fi trebuit să transmită o notificare Comisiei, notificare ce ar fi trebuit să fie aprobată de Consiliu. În fapt, România nu a transmis niciodată nicio notificare, ea fiind obligată să aplice direct Regulamentul CE 116/2009.
    Obligativitatea aplicării regulamentelor europene este menţionată expres de art. 288 din Tratat, iar alin. (1) al art. 291 prevede că "Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii."
    Penru cititorii care nu ştiu, regulamentele europene sunt acte legislative care se aplică obligatoriu de către statele membre, fără a fi transpuse în legislaţiile interne.
    Ce a făcut România până în prezent? NIMIC! Funcţionarii publici cu atribuţii pe linia patrimoniului cultural continuă să mintă cetăţenii, să îi dezinformeze şi să-i manipuleze în sensul acceptării ideii de restrângere a unor drepturi, chiar dacă acestea contravin prevederilor constituţionale şi reglementărilor europene.

    Fără a ne ascunde după deget şi vorbind deschis, fără perdea, funcţionarii publici (sau plătiţi din bani publici) care au contribuit la această stare de lucruri s-au aflat/se află în două situaţii:
    - ori nu cunosc prevederile legale obligatorii, deşi sunt plătiţi tocmai pentru acest lucru, fiind de fapt nişte incompetenţi;
    - ori cunosc prevederile legale, dar în ciuda obligaţiilor pe care le au înscrise în fişele posturilor au acţionat şi acţionează în mod continuu pentru adoptarea şi menţinerea unei legislaţii interne contrare celei europene, apelând la orice mijloace de care dispun (incluzând minciuna, manupularea şi diversiunea); concomitent ei au îndemnat şi îndeamnă alţi funcţionari la nerespectarea legislaţiei europene, în dispreţul Constituţiei şi al obligaţiilor ce le revin.

    S-a ajuns până şi la ameninţări directe, unii colecţionari fiind acuzaţi de export ilegal de obiecte, deşi legislaţia europeană (menţionată mai sus) şi Constituţia României spun cu totul altceva. Iată ce prevede Constituţia (care este pusă la spate de unii funcţionari):

    Titlul VI, Integrarea euroatlantică, Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
    Idem, Art. 148 alin. (4):
    "Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)."

La final

    Există un grup de funcţionari publici (sau plătiţi de la buget) care se opun cu înverşunare includerii în legislaţia internă a normelor europene. S-a ajuns până acolo încât unii dintre ei susţin în spaţiul public adoptarea unor prevederi care urmăresc restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având ori nostalgia vremurilor apuse (ca urmare a educaţiei comuniste), ori concepţii ce par o migraţie a concepţiilor de sorginte sovietică. Dezinformarea feroce şi minciuna neruşinată din spaţiul public îi vizează tot pe colecţionari, ei fiind de fapt cei care profită de "găurile" din legislaţie şi ei fiind de fapt cei care fac legile, ca să vezi:

    Halucinant! Colecţionarii sunt nişte bandiţi!
    Culmea este că cei plătiţi din banul public au fără excepţie, ca atribuţie principală, respectarea legalităţii, dar sunt primii care pun Constituţia la spate. Ce mai caută ei în posturile plătite de la buget? Ce mai caută în astfel de posturi şefii lor, care răspund de modul în care îşi îndeplinesc serviciul subalternii? Poate că ar trebui să li se adreseze câte o interpelare publică celor doi miniştri care îi au ca subalterni pe respectivii funcţionari, să vedem ce poziţie au şi ce măsuri iau. Prea se cred unii mici Dumnezei pentru care cetăţeanul reprezintă ceva nesemnificativ.
    Şi toate aceste se petrec în condiţiile în care în instituţiile de stat există tone de probleme pentru a căror rezolvare nu face nimeni nimic şi nimeni nu este tras la răspundere. Aveţi aici o (scurtă) listă a lor (care este departe de a fi epuizată):

https://romanianstampnews.blogspot.com/2019/05/cultura-fuga-de-raspundere-este-sport.html

    Vă mai atrag atenţia asupra unui lucru, care demonstrează premeditarea în ceea ce priveşte intenţia de eludare a legislaţiei europene: urmăriţi bibliografia concursurilor pentru diverse posturi din MCIN şi din instituţiile sunordonate şi veţi vedea că regulamentele europene lipsesc cu desăvârşire sau sunt amintite la modul general, şi nu explicit.

    Mai nou, există un colectiv de experţi angajaţi pe perioadă determinată care lucrează (în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene) la realizarea Codului patrimoniului. Aştept cu mare interes momentul dezbaterii publice, fără să îmi fac speranţe că nu ar putea exista destule bazaconii în acest cod. În perioada următoare voi scrie şi pe marginea acestui subiect.

Bomboana de pe colivă

    Am început să scriu articolul de faţă la începutul săptămânii trecute, pe baza unor fişe realizate în urma consultării cu mai mulţi colegi. Tot discutând cu ei, a apărut o informaţie pe surse: recent, o mare firmă dintr-o ţară vest-europeană a avut intenţia deschiderii unei sucursale în România, cu intenţia de a-şi valorifica stocurile de timbre pe piaţa românească (adică să aducă timbre în România, nu să le exporte).

    Ceea ce au constatat directorii firmei înainte de a demara procedurile de înregistrare a sucursalei i-a determinat să-şi ia adio de la propriul plan de afaceri, deoarece în fapt nu au putut îndeplini condiţiile necesare autorizării. Astfel:
    - nu a putut identifica un expert autorizat de MC pe care să îl poată angaja, conform Normelor privind comercializarea bunurilor culturale, deoarece nu pregăteşte nimeni o astfel de specialitate;
    - au constatat cu stupoare că ar trebui să dipună de un atelier de conservare/restaurare; aşa ceva nu este nicăieri în UE necesar sau cerut, deoarece timbrele nu se restaurează (intervenţiile asupra lor sunt asimilate în toată lumea cu operaţiunile de falsificare); în plus, nu există pe piaţa muncii specialişti pregătiţi pentru restaurarea timbrelor pentru că nu pregăteşte nimeni această specialitate în România.

    Cu alte cuvinte, comerciantului i se solicită îndeplinirea unor condiţii de autorizare imposibile de realizat, situaţie care nu se mai întâlneşte nicăieri în lume!
    Comerciantul a declarat, potrivit surselor, că are de gând să se adreseze CJUE, deoarece în România există cerinţe de autorizare care nu se regăsesc în legislaţia europeană şi care crează condiţii diferite faţă de cele existente în celelalte state membre ale UE, încălcându-se una din prevederile art. 36 din Tratatul de funcţionare a UE:
    "(...) interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre."

    Ştiţi ce mai lipsea României acum? Un infringement pe Cultură!

luni, 1 iulie 2019

Aparţie editorială deosebită: Dan Grecu, Corespondenţa poştală a prizonierilor de război şi internaţilor civili, 1914-1921, Vol. I


Anul acesta se anunţă unul fast pentru literatura filatelică şi istorico-poştală românească. Startul a fost dat de Dan Grecu, un cercetător cu vechime, autor a numeroase studii şi cercetări publicate atât în ţară, cât şi în reviste de prestigiu din străinătate.

Acest prim volum este rodul unor cercetări întinse pe o perioadă mai îndelungată, bazate atât pe studiul a numeroase corespondenţe poştale, cât şi pe cercetarea arhivei Ministerului Apărării Naţionale.

Volumul este structurat pe trei secţiuni principale:
- Secțiunea CA: Generalități istorico-poștale; Organisme internaționale și naționale de sprijin pentru prizonierii de război și internații civili - 1914-1918.
- Secțiunea CB: Prizonieri de război și internați civili străini în lagărele din România (Moldova) - 1915-1918.
- Secțiunea CC: Prizonieri români în lagărele Puterilor Centrale (Austro-Ungaria, Bulgaria, Germania, Turcia) - 1916-1918.

Cele 448 de pagini ale monografiei au un conţinut dens, dar explicat foarte bine. Las patru imagini ale unor pagini culese aleator, în speranţa că vă vor trezi interesul.


Monografia este însoţită şi de un CD (gratuit pentru cumpărătorii volumului), al cărui conţinut este dezvăluit chiar pe plic:


Volumul poate fi procurat direct de la autor, care poate fi contactat prin mail, la adresa:
damirro@yahoo.com, sau pe Facebook (pentru cei care au cont ori doresc şi îşi facă unul).
Vă recomand să comandaţi monografia cât încă mai este disponibilă.