Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 18 septembrie 2019

Un fals şi un original la Gert Müller

La ultima licitaţie a casei germane din luna august a.c. au fost oferite câteva piese pe care doresc să le semnalez cititorilor.


Acesta este un bloc de patru neuzat, care se vrea a aparţine mărcii de 25 bani Bucureşti II. Se vrea doar, pentru că este un fals ordinar. Dacă ţin bine aminte, am şi scris despre el într-o postare mai veche (blocul a tot fost oferit, dar nu a apucat să fie şi vândut). Până la această licitaţie, când un amator mai puţin specializat a luat o ţeapă de numai 200 euro (plus taxe şi comisioane).
Caracteristica acestui fals (pentru că există mai multe tipuri şi producţii) o reprezintă pe lângă hârtia gri-gălbuie de calitate scăzută şi utilizarea a două perechi de clişee cu caracteristici similare, dispuse câte unul deasupra celuilalt. La clişeele din stânga este caracteristică forma cifrei 5 din 25 din faţa cuvântului POSTA, formă diferită faţă de cea a cifrei similare de la clişeele din dreapta.


Centrul răsturnat de la emisiunea Recensământul din 1956 a fost oferit cu 500 euro. A fost vândut însă abia după terminarea licitaţiei, la lichidarea stocului nevândut, cu numai 400 euro.

Nu pot să mă opresc să nu scriu şi despre o scrisoare oferită în cadrul aceleiaşi licitaţii.


Ca să nu o lugesc inutil, iată descrierea oferită de firma vânzătoare:

"6 Kr. braun, Type III, zwei Exemplare, davon eines rückseitig, wie üblich bei der Brieföffnung zertrennt, mit 9 Kr. blau, Type IIIb, alle Werte farbfrisch und gut bis breit gerandet auf attraktivem Brief mit K1 "K.K.ÖST.F.P. KRAJOVA 20/12 (1855)" mit auf der 6 Kr. übergehendem Einzeiler "RECOM" mit blauem Absenderstempel oben links über Alt-Orsova mit Desinfektionsstempel vom 22.12.1855 und Transit-K1 "TEMESVAR 24.12." nach Pesth mit Ankunftsstempel. Ein spektakulärer Brief aus der von Österreich besetzten Walachei während des Krimkrieges. Einschreiben hiervon zählen zu den großen Raritäten. Es ist nur ein weiterer defekter Brief nach Preussen und einer nach Karlsburg bekannt. Ein Spitzenstück der klassischen Österreich-Philatelie! Fotoattest Eichele."

Fără îndoială, este o scrisoare frumoasă, dar preţul de plecare a fost (cred că pentru a treia oară) de 6.000 euro. Făcând un inventar al pieselor expediate de la oficiul militar de campanie din Craiova (pe cae le-am întâlnit), am ajuns la concluzia că acest preţ este unul cam exagerat.

marți, 17 septembrie 2019

Tirajul rar la mărcile Armatei a 9-a

Mărcile ocupaţiei gemane în România din timpul Primului Război Mondial au fost studiate şi răs-studiate, ar spune mulţi colecţionari: ba de colecţionarii români, ba de cei nemţi. Şi iată că tot apar varietăţi necunoscute.

Descoperirea recentă a unor exemplare cu supratiparul "Gültig 9. Armee" în casetă aplicat pe mărci tip Germania din primele tiraje ("Friedensdruck") a generat destul de repede interes, mai ales că acestea au fost în totalitate expertizate de cei mai cunoscuţi specialişti germani şi validate drept originale.

Amintesc faptul că în mod normal cele patru valori au supratiparul aplicat pe tirajele mai târzii ale uzualelor germane (denumite "Kriegsdruck"). De notat că valoarea de 15 bani violet aparţine numai ulimelor tiaje. Varietăţile au fost incluse în ediţiile mai recente ale catalogului Michel, punându-se astfel o oarecare presiune pe colecţionarii care doresc să aibă "totul după catalog".

La licitaţia nr. 166 a firmei Felzmann (iulie a.c.) au fost oferite şi vândute două dintre cele trei valori din primul tiraj.


Pentru studiul diferenţelor dintre cele două tiraje vă recomand să consultaţi volumul I al catalogului specializat Michel pentru Germania.

Cele două mărci au fost oferite fiecare pentru câte 1.500 euro, realizând acelaşi preţ de vânzare.

Preţ bun pentru o destinaţie rară

La ultima licitaţie (conţinând mărci din toată lumea) a casei americane Siegel Auction Galleries Inc. (iunie a.c.) şi-a făcut loc în ofertă şi un plic românesc francat cu o marcă Spic de grâu.


Descrierea din catalogul licitaţiei a sunat cam aşa:

ROMANIA, 1893, 50b Orange (129). Tied by well-struck "Bucuresci 8 Apr. 95" double-circle datestamp with additional strike at right on registered cover to Papeete, Tahiti, manuscript "via Havre-New York-S. Francisco" directive, Bucharest and San Francisco registry labels, New York and San Francisco transit and Papeete arrival backstamps, Very Fine, an absolutely remarkable destination use from Romania thru the United States to Tahiti.

Plicul a avut o evaluare iniţială  de 400-500 dolari SUA, fiind vândut în final pentru 600 dolari.
Sincer să fiu, este singura piesă expediată în Tahiti (via SUA) pe care am văzut-o în 30 de ani.

DBSR, unicat obliterat

Mărcile locale ale companiei Danube and Black Sea Railway sunt destul de căutate atât de către colecţionarii de piese clasice, cât şi de unii colecţionari de filatelie tematică (datorită desenului). Din păcate, abundenţa reimpresiunilor, dar şi a falsurilor face destul de delicată achiziţionarea exemplarelor autentice, vânate atât de colecţionarii experimentaţi, cât şi de unii negustori (în scop de investiţie).

Pe portalurile de licitaţii online, mărcile utentice apar rar şi realizează preţuri destul de interesante.



Exemplarul din imagine a fost oferit pe eBay pe la începutul acestui an (la data respectivă nu prea mă simţeam n stare să scriu, noroc că am salvat-o). Marca nu este într-o stare perfectă, pseudo-dantelura fiind uşor afectată. Ea poartă o ştampilă circulară neagră LLOYD AGENTIE KUSTENDJE (Agenţia Lloyd Constanţa) cu data în centru.
Exemplarul a fost vândut cu 278 dolari SUA (28 bids). Un preţ interesnt, aşa cum am afirmat mai sus.

luni, 16 septembrie 2019

Tipare duble

Accesul mult mai facil pe care ni-l asigură internetul la piaţa filatelică internaţională are beneficii extraordinare asupra cunoaşterii. În ultimii 10-15 ani am reuşit să vizualizez o sumedenie de piese (erori, varietăţi, ştampile, francaturi şi circulaţii) care m-au impresionat şi despre care n-am ştiut mai nimic înainte.

Deşi nu sunt cine ştie ce mari rarităţi, perechile de mai jos constituie nişte piese frumoase şi atractive, care şi-ar găsi loc în orice colecţie de studiu. Mai mult, deşi mărcile mărcile poştei militare austriece în România în timpul Primului Război Mondial sunt catalogate în Catalogul mărcilor poştale româneşti din 1974 (la pag. 528), aceste varietăţi lipsesc. De aceea este un motiv întemeiat să le semnalez, cred eu.


Două piese de la Köhler

La licitaţia desfăşurată de Heinrich Köhler cu ocazia expoziţiei filatelice Stockholmia 2019 (sfârşitul lunii mai a.c.) au fost oferite două piese clasice româneşti care mi-au atras atenţia prin frumuseţea lor.



Prima piesă clasică este un frumos exemplar de 54 parale din prima emisiune Cap de bour dispus pe un mic fragemnt de scrisoare. Marca are margini mari şi nu are reparaţii, iar ştampila JASSY MO(LDOVA) este în mare parte prezentă. Marca prezintă o particularitate: în colţul drept inferior este vizibilă o ruptură apărută pe timpul detaşării din coală (ştraif?), ceea ce atestă operaţia de preseparare a mărcilor efectuată la biroul din Iaşi (pentru detalii puteţi consulta primul volum al monografiei lui Fritz Heimbüchler).
Marca a fost oferită la un preţ de strigare de 5.000 euro, fiind adjudecată cu 6.500 euro (fără taxe şi comisioane).



A doua piesă este o scrisoare foarte frumoasă francată cu o pereche orizontală din marca de 80 parale pe hârtie albăstruie Cap de bour din a doua emisiune. Valoarea de 80 parale pe hârtie albăstruie (tipul III, ultimulu tiraje) este o marcă rară, cu atât mai mult în pereche pe scrisoare (francatură corespunzătoare treptei a patra de greutate). Această combinaţie nu se cunoaşte până în prezent în numai patru exemplare!
Scrisoarea a avut un preţ de plecare de 10.000 euro, fiind achiziţionată pentru 24.000 euro.

duminică, 15 septembrie 2019

Varietate pe care nu am mai întâlnit-o

În luna mai a.c. firma elveţiană Rapp a oferit şi vândut un lot de clasice româneşti cu maimulte piese interesante, inclizând chiar şi exemplare din prima emisiune Cap de bour.
Totuşi piesa care mi-a atrasatenţia a fost un bloc neuzat de patru mărci de 40 parale din a doua emisiune (cred că pe hârtie albă), cuprinzând două perechi tête-bêche. Este perfect vizibil un tipar orb în cadrul blocului. Aşa ceva nu am mai văzut decât la un bloc de 6 parale Principate din 1862 (nesemnalat nici el în literatură). Am luat act şi semnalez pentru amatori.


Din informaţiile pe care le am pe surse, blocul s-a întors acasă.

Poşta rusă în România

Cataloagele româneşti consacrate nu prezintă într-un mod detaliat piesele poştei ruse în România, din nefericire.

Din punct de vedere metodologic, activitatea poştei ruse cred că ar trebui împărţită în şase capitole distincte:
1. - Poşta consulară rusă în Principate în perioada premergătoare Războiului de Independenţă.
2. - Poşta companiei ruse de navigaţie ROPIT.
3. - Poşta militară de campanie rusă în timpul Războiului de Independenţă, 1877-1878.
4. - Poşta companiilor ruse de navigaţie în Marea Neagră şi pe dunăre.
5. - Poşta militară de campanie rusă în timpul Primului Război Mondial.
6. - Poşta rusă de ocupaţie după august 1944.

Desigur că pot exista şi alte opinii (şi cine doreşte să mă corecteze/completeze o poate face la liber în formularul pentru comentarii de mai jos).

Mica introducere mi-a fost ridicată la fileu după examinarea pieselor oferite într-o licitaţie a firmei ruseşti PhilAuction (licitaţia cu nr. 16 din luna mai a.c.), apărută ceva mai recent în circuitul internaţional. Să le vedem.


Scrisoare oficială nefrancată expediată în ianuarie 1878 din Chişinău la Bucureşti, via Bender. La sosire scrisoarea a primit ştampila oficiului militar rus de campanie nr. 7, situat la acea dată în Bucureşti. Piesă oferită cu 10.000 ruble (140 euro) şi vândută cu 26.000 ruble.


Carte poştală rusească expediată din Rusia spre Finlanda, via oficiul militar rusesc de campanie nr. 6, situat la Ismail. Oferită şi vândută cu 25.000 ruble (350 euro).


Aceasta este piesa care mi-a plăcut cel mai mult: scrisoare oficială expediată de Bateria 17 din Brigada rusă de artilerie în iunie 1878, la oficiul militar rus de campanie nr. 13 (situat la Brăila), via oficiul militar de campanie nr. 10 (situat la acea dată la Giurgiu). Potrivit pieselor pe care am reusit să le examinez până acum, scrisorile care poartă ştampilele a două oficii de campanie de pe teritoriul României sunt rare. Scrisoarea a fost oferită şi vândută cu 25.000 ruble (350 euro).


Iată şi o carte poştală care ilustrează poşta rusă de campanie din timpul Primului Război Mondial. A fost expediată în mai 1917 din Iaşi la Odesa, pe faţa ilustratei fiind reprezentată gara locală. Ilustrata a fost oferită cu 3.000 ruble (42 euro) şi vândută cu 9.000 ruble.

Se întâmplă şi la case mari (falsuri)

Aseară am continuat să răsfoiesc licitaţiile filatelice ale caselor filatelice mai importante anunţate pentru perioada imediat următoare. Cu puţine excepţii, piesele româneşti lipsesc, iar cele prezentate nu cred că prezintă un interes prea mare.

Am găsit însă un lot de clasice litografiate româneşti la renumita casă britanică Stanley Gibbons. Click pe imagine pentru mărire.


Mi-au "zgâriat" ochiul două mărci, pe care le-am încadrat în imagine cu câte un dreptunghi de culoare roşie.
Marca de 3 bani de pe rândul al doilea a fost aşezată exact lângă una similară, dar originală. Puteţi compara cele două desene ca să vedeţi care sunt diferenţele.
Pe cea de-a doua marcă de 50 bani de pe rândul al treilea am sesizat ceva mai târziu falsificarea, datorită ştampilei GALATZI MO(LDOVA), care nu are ce căuta aplicată pe o marcă aşa de târzie.

De ce am ţinut să prezint cele două falsuri? Mai mult ca să scot în evidenţă lucruri pe care nu prea vi le va spune nimeni, şi mai ales cei care se ocupă cu negustorala.

1. Nu vă încredeţi automat în renumele unui negustor, oricât de important ar fi el. De regulă, aceşti comercianţi sunt specializaţi pe mărcile şi piesele din ţările lor de origine şi mai puţin pe cele "străine", cărora de cele mai multe ori nu le acordă o importanţă deosebită, ori nu au personal specializat pentru piesele ţării respective. Perioada romantică din filatelie de acum câteva zeci de ani a apus demult, iar negustorii nu prea se mai luptă să îşi păstreze renumele, acceptând şi "marfă" de pe urma căreia să câştige nişte bani mai repede. Ideea este valabilă şi pentru negustorii neaoşi: persoane care pozează în cunoscători şi în posesori de piese deosebite nu ezită să pună în vânzare tot felul de porcării pe portalurile de licitaţii online (atunci când dau peste astfel de situaţii le mai semnalez membrilor grupului Federaţia colecţionarilor din România de pe Facebook; este un grup închis, cereţi să deveniţi membri dacă nu sunteţi încă).

2. Construiţi-vă singuri o mică bibliotecă cu imagini pentru mărcile/perioada care vă interesează, copiindu-vă pe propriul laptop sau calculator fotografiile găsite în licitaţii sau pe portalurile specializate şi comparaţi-le cu atenţie. După ceva timp veţi ajunge să sesizaţi diferenţe care altfel v-au rămas invizibile.

3. Căutaţi şi achiziţionaţi literatură filatelică. Pentru o îndrumare cât de cât viabilă, ea este esenţială şi vă poate deschide un drum pe care îl veţi aprecia mai târziu.

4. Păstraţi mereu o doză de scepticism şi de neîncredere atunci când vi se oferă "marfă". Mergeţi mereu pe regula potrivit căreia tot ce este prea frumos nu poate fi şi adevărat.

Dacă doreşte cineva să mă completeze o poate face "la liber".

vineri, 13 septembrie 2019

Dantelura a fost în pieptene, nu în casetă

Din nou am primit o întrebare referitoare la o contradicţie între ceea ce scrie în Catalogul mărcilor poştale româneşti ed. 1974 şi ceea ce susţin eu prin articolele mai vechi de pe blog cu privire la tehnica de dantelare a mărcilor din emisiunea postclasică "Paris"m 1872.

Din nefericire, mulţi colecţionari mai puţin experimentaţi consideră că ceea ce este trecut în cataloagele de mărci trebuie luate neapărat ca atare. Această poziţie este însă una eronată. Nu trebuie să se uite faptul că autorii cataloagelor nu au avut niciodată o formare enciclopedică (pentru că este aproape imposibil), ci au fost şi ei specializaţi pe anumite domenii şi/sau perioade. Chiar şi în CMPR-ul din 1874 se poate observa cu uşurinţă o mare discrepanţă între partea clasică şi celelalte capitole din punctul de vedere al aprofundării. De pildă Kiriac Dragomir a fost expert specializat în perioada litografiatelor clasice. Restul informaţiilor au fost preluate ca atare de la alţi colecţionari (menţionaţi în lucrare) fără a fi verificate cu precauţie. De aceea, în catalog s-au strecurat destule erori şi informaţii discutabile.

Să revin însă la subiect. Răsfoind ultimele licitaţii am descoperit două piese franţuzeşti deosebit de frumoase, imprimate la Imprimeria Statului din Paris şi dantelate cu aceeaşi matriţă utilizată şi la dantelarea mărcilor româneşti din emisiunea "Paris". Ele vor fi oferite la vânzarea la preţuri nete a casei franceze Behr Philatélie, programată pentru luna octombrie a.c.


Prima piesă (click pe imagine) este un frumos bloc neuzat de 12 mărci Napoleon laureat de 4 centime, cenuşiu. Examinat cu atenţie, se poate observa că blocul prezintă o uşoară decalare a liniilor verticale de perfor de pe rândurile 2 şi 3. Această decalare indică foarte exact că dantelarea s-a efectuat în sistem pieptene şi nu în casetă (care nu prea a existat în filatelia românească).


A doua piesă (click pe imagine pentru mărire) este un excepţional bloc de 20 de mărci Ceres dantelate conţinând două rânduri complete din partea inferioară a colii comerciale. Pe ultimul rând, în poziţia 95 există şi un clişeu răsturnat care generează trei posibile perechi tête-bêche.
Şi la acest bloc se poate distinge foarte clar o decalare a pasului pieptenului dantelurii între rândul 10 şi marginea inferioară de coală.

Din nefericire, la mărcile româneşti din emisiunea "Paris" nu se păstrează astfel de formaţiuni mari, neuzate. Nici măcat în fostul tezaur al Fabricii de Timbre nu s-au păstrat astfel de blocuri (existând numai cele şapte coli nedantelate de probe definitive de planşă care poartă semnătura lui Hulot). Sau cel puţin nu au fost semnalate până în prezent.

Se cunosc însă cel puţin două piese obliterate din valoarea de 10 bani albastru, care prezintă decalaje similare ale dantelirii pe evrticală. Prima este o pereche verticală, care se află în col. Victor iordache.


 A doua piesă este un bloc vertical de şase mărci, vândut la licitaţia casei spaniole Soller y Llach (septembrie 2017, lot 3689). Decalajul este evident între primele două rânduri superioare ale blocului.

Despre dantelură mai puteţi citi:

- Dantelura la mărcile emisiunii Paris;
- Dantelura mărcilor. Puţină inginerie.

O monografie necesară: Călin Marinescu - "Ustensilele de ştampilat, ştampilele şi sigiliile poştei române 1852-2017"

În urmă cu două luni monografia a văzut lumina tiparului, fiind disponibilă amatorilor de istorie poştală, ştampilografie, istoricilor şi cercetătorilor din arhive şi muzee.


Lucrarea constituie rodul multor ani de cercetare şi sistematizare a materialului documentar poştal.
Volumul cuprinde pe parcursul celor 476 pagini color sute de semnalări în premieră în literatura de specialitate. Monografia este bogat ilustrată, conţinând peste 4.300 de imagini!
Textul este bilingv, în română şi engleză, fiin astfel accesibil şi cercetătorilor din astrăinătate.

Spre a vă trezi interesul voi prezenta mai jos câteva imagini ale unor pagini alese la întâmplare.


Autorul va primi cu plăcere sugestii, semnalări de noi ştampile sau informaţii privind ustensilele de ştampilat - ştempluri, rulouri manuale, maşini de ştampilat- folosite de Poşta Română pe adresa: romexim.star [at] b.astral.ro.
La aceeaşi adresă de mail se pot solicita informaţii despre lucrare.

marți, 10 septembrie 2019

Pentru cititorii permanenţi sau ocazionali

Google m-a luat de urechi (elegant desigur), atrăgându-mi atenţia că sunt unii mai chiori decât mine şi nu văd bine linkurile de pe smartphone.
Am construit blogul pentru oameni serioşi, amatori de studiu, care dispun cel puţin de un laptop. E riidicol să faci studiu de pe telefon.
Apoi cui nu-i place e liber să navigheze unde vrea. Poate dezactivez versiunea de mobil, şi cu asta - gata.

vineri, 2 august 2019

O carte poştală din Levantul austriac

Deşi la data expedierii, oficiul de plecare pentru trimiterea iluatrată mai jos nu făcea parte din România, oficiul austriac era situat în Dobrogea (aflată sub stăpânire otomană).


Cartea poştală (click pe imagine pentru mărire) a fost expediată către portul Triest din Tulcea, pe 3 iunie 1874. Sosirea la Triest este vizibilă pe faţa întregului.

Circulaţiile plecate din Dobrogea ale cărţii poştale de 4 soldi sunt destul de greu de întâlnit. Piesa de mai sus a fost vândută la o licitaţie a unei case austriece în luna mai a.c. De la un preţ de plecare de numai 180 euro, ea a fost achiziţionată pentru un preţ finam de 6.500 euro (fără taxe şi comisioane).

duminică, 28 iulie 2019

Capete de bour la HBA

La începutul lunii mai a.c., la casa germană de licitaţii HBA Auktion au fost oferite trei capete de bour din prima emisiune. Toate trei piesele au fost vândute cu preţuri finale cu destul de mult peste preţurile de strigare, datorită în parte "plecării" de la niveluri decente. Să le vedem.



Exemplar circulat de 27 parale, descris în catalog după cum urmează:

"1858, Fürstentum Moldau, Ochsenkopf, 27 Parale, schwarz a. mattrosa, im Wesentlichen viereckig und allseits voll- bis breitrandig geschnitten, sauber und kontrastreich entwertet mit blauem Doppelkreisstempel "FOKSCHANI MOLDOVA 5/9" sowie für dieses Postamt typischen rotem Entwertungsstrich, die Marke zeigt kleine, unscheinbare Beeinträchtigungen, eine winzige Schürfung im Markenbild ist dort nachgemalt, insgesamt ein schönes Stück dieser großen Europa-Seltenheit, Handbuch Heimbüchler S. 272 Nr. 5, Fotoattest Dr. Enzo Diena und gepr. Dr. Gmach mit neuem Fotoattest, Mi. 15000,--."

Marca a fost vândută cu 4.500 euro, adică exact 30% din cota de catalog.


Exemplar circulat de 54 parale:

"1858, Fürstentum Moldau, Ochsenkopf, 54 Parale, schwarz a. blassgrün, viereckig und allseits voll- bis breitrandig, rechts überrandig geschnitten, sehr sauber und schön kontrastreich entwertet mit rotem Doppelkreisstempel "JASSY MOLDOVA 9/9", die Marke zeigt im breiten rechten Rand rechts unten einen winzigen Eckbug, für die Marke ohne Belang, diese in tadelloser Kabinetterhaltung, laut Attest" perfekt erhalten", Europa-Seltenheit, Handbuch Heimbüchler S. 336 Nr. 3, sign. Roger Calves und gepr. Dr. Gmach mit neuem Fotoattest, Mi. 6000,--."

Marca are două caracteristici interesante, care nu au fost menţionate:
   - este vizibilă vărgătura orizontală a hârtiei;
   - colţul drept inferior indică presepararea practicată la biroul din Iaşi, descrisă de Heimbüchler în primul volum al monografiei sale.
Marca a fost vândută cu 4.200 euro (70% din cota de calalog).


Exemplar de 108 parale purtând o ştampilă aproape completă a biroului din Iaşi, aplicată cu tuş roşu:

"1858, Fürstentum Moldau, Ochsenkopf, 108 Parale, schwarz a. blassrot, viereckig geschnitten, oben kurz angeschnitten, sonst allseits vollrandig, besonders sauber und sehr schön kontrastreich entwertet mit rotem Doppelkreisstempel "JASSY MOLDOVA 14/10", die Marke zeigt kleine Beeinträchtigungen, insgesamt ein sehr attraktives Stück dieser großen Europa-Seltenheit, Handbuch Heimbüchler S. 403 Nr. 10, sign. Roger Calves, Fotoattest Heimbüchler und gepr. Dr. Gmach mit neuem Fotoattest, Mi. 15000,--."

Preţul final de vânzare: 4.500 euro (30% din cota de catalog).

În cadrul aceleiaşi licitaţii a fost oferită şi o serie neuzată (fără şarnieră) a erorilor fără supratiparul casetă la prima emisiune din 1917 a ocupaţiei germane în România (clikc pe imagine pentru mărire).


Seria de erori a fost oferită cu 560 euro (17,5% din cota Michel, care este 3.200 euro), dar a rămas nevândută. Este unul dintre cazurile în care oferta depăşeşte clar cererea, dar cu toate acestea aproape toţi negustorii care posedă aceste erori nu doresc să "lase la preţ). Este foarte posibil în acelaşi timp ca, sub lobby-ul negustorilor, cota din Michel pentru aceste erori să fie crescută artificial (nu dau cu parul, dar zic şi eu).

luni, 15 iulie 2019

România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene

    Încă din anul 2000 România se află fără încetare într-o situaţie curioasă, în care un lung şir de funcţionari publici au făcut tot ce le-a fost în putere să-şi facă propriile legi, în dispreţul şi cu încălcarea Constituţiei României şi a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, în numele unei aşa-zise protecţii a patrimoniului cultural mobil.
   
    Avertizez de la început cititorii că nu am făcut, nu fac şi nu am de gând să fac comerţ cu obiecte culturale, nici direct şi nici prin interpuşi, nici acum şi nici în viitor. De aceea, orice acuzaţie mi s-ar aduce cu privire la interse ascunse care m-ar fi determinat să public prezentul material sunt neavenite şi fără nicio bază reală.
    Deşi unora nu le este pe plac, bunurile culturale constituie mărfuri. Negarea acestui fapt nu face decât să submineze valoarea obiectelor culturale pe care le administrează (diminuând valoarea activului din bilanţul contabil al instituţiilor) şi să aducă prejudicii colecţionarilor particulari prin menţinerea în vigoare a unor prevederi abuzive şi nejustificate.
    Articolul de faţă are în vedere ÎN EXCLUSIVITATE circulaţia timbrelor şi a obiectelor de interes filatelic.

Un foarte scurt istoric

    Pe 15 februarie 2000 a avut loc lansarea oficială a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Începând cu anul 2002, România a deschis negocierile privind adoptarea aquis-ului comunitar (Conferinţa de aderare din 21 martie) vizând Capitolul 1 (Libera circulaţie a mărfurilor). Oficialii români nu scot o vorbă despre vreun potenţial dezacord privind funcţionarea pieţei unice europene în domeniul cultural. Aceste negocieri au fost închise provizoriu pe 2 iunie 2003, România acceptând integral aquis-ul comunitar privind Capitolul 1.
    Doar pe hârtie însă.
    Pe 27 octombrie 2000 a fost publicată În Monitorul Oficial, partea I-a, Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil, document adoptat fără niciun fel de dezbatere publică (deşi pe 31 martie în acelaşi an intrase în vigoare Legea nr. 24 privind normele de tehnică legislativă, care instituia obligaţia dezbaterilor publice). Legea nr. 182 a introdus unele limitări ale dreptului de proprietate pentru care nu s-a efectuat niciodată un real control de constituţionalitate. Totodată autorii actului legislativ, respectiv specialiştii din Ministerul Culturii de la acea dată au trecut sub totală tăcere existenţa Regulamentului Conliliului European Nr. 3911/92.
    Deşi România acceptase integral aquis-ul comunitar privind libera circulaţie a mărfurilor, după închiderea provizorie a negocierilor din iunie 2003 funcţionarii publici români nu au luat nicio măsură pentru implementarea pieţei unice europene prin modificarea legislaţiei interne. Este vorba de Regulamentul CE mai sus menţionat, care împărţea bunurile în funcţie de două criterii necesare a se îndeplini cumulat: vechimea obiectelor, respectiv valoarea lor. Legislaţia românească a continuat să impună o aşa-zisă protecţie implicită, la grămadă, după criterii mult discutabile. În fapt, legea din 2000 încalcă principiul proporţionalităţii, enunţat în art. 53 din Constituţia României. Pentru deţinătorii de obiecte culturale (în speţă timbre) au fost instituite obligaţii care sunt mai costisitoare decât valoarea acestora, ceea ce este ilogic şi ridicol.
    De altfel în mai 2002 sunt adoptate Normele de clasare ale bunurilor culturale, care ocolesc principiile europene de departajare a bunurilor culturale în funcţie atât de vechime, cât şi de valoare, cumulat.
    În decembrie 2003 sunt adoptate Normele privind comerţul cu bunuri culturale, care introduc restricţii ale dreptului de proprietate pentru deţinătorii de bunuri, obligându-i să îşi înstrăineze bunurile numai prin anumiţi agenţi economici, introducând în acest fel în formă mascată un impozit asupra transferului de proprietate pentru bunurile din patrimoniul personal, în contradicţie evidentă atât cu prevederile Codului fiscal, cât şi cu libertatea acordată prin Regulamentul CE 3911/92 de a exporta în afara teritoriului UE bunurile culturale care nu îndeplinesc pragurile minime valorice.
    În aprilie 2004 sunt adoptate Normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale, care ignoră cu desăvârşire piaţa unică europeană, instituind o separare a teritoriului naţional de cel comun european (chiar dacă România acceptase integral auqis-ul comunitar şi se angajase să pună de acord legislaţia internă cu cea comunitară).
    Pe 21 iunie 2005, într-un număr special al Jurnalului oficial al UE a fost publicat Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, care urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007 şi prin care erau stabilite un şir lung de cerinţe celor două ţări candidate. La art. 53, alin. 1 din Protocolul anexat la Tratatul de aderare se menţiona expres:
    "1. Bulgaria şi România pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, dispoziţiilor legilor cadru europene şi ale acelor regulamente europene care sunt obligatorii în ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut (...)."
    La câteva luni după intrarea în vigoare a Tratatului de aderare a României la UE a fost semnat Tratatul de la Lisabona, care stabileşte printre altele competenţele Uniunii. La art. 2B, alin. (1) lit. (a) şi (c) (Jurnalul Oficial al UE C 306 din 17.12.2007) se stabileşte competenţa exclusivă a Uniunii în ceea ce priveşte uniunea vamală, respectiv politica comercială comună. Despre această competenţă exclusivă a UE, toţi oficialii români din cultură tac mâlc de ani de zile. Mai mult. de câţiva ani mai multe persoane au declanşat atacuri la adresa colecţionarilor, incluzând şi acţiuni coordonate de bulying în mediul online.

De ce momentul aderării la UE nu a fost şi momentul zero al adaptării legislaţiei interne

    Dacă funcţionarii Ministerului Culturii ar fi dat dovadă de loialitate faţă de ideea europeană şi dacă nu ar fi desconsiderat votul majoritar pro aderare acordat de cetăţenii României la referendumul care a precedat momentul de la 1 ianuarie 2007, Legea nr. 182/2000 ar fi trebuit modificată în sensul eliminării bazaconiei cu infracţiunea de export ilegal pentru bunurile care părăsesc teritoriul ţării, în condiţiile în care Regulamentul CE 3911/92 spunea cu totul altceva. Astfel s-a creat o situaţie ilogică, pentru scoaterea din ţară a oricărui gunoi fără valoare posesorul acestuia putând deveni infractor conform legislaţiei interne.
    S-a ocolit cu bună ştiinţă modificarea reglementărilor interne care erau neconforme cu principiul urmărit în întreaga Uniune Europeană, aceea de încadrare a bunurilor culturale în situaţiile prevăzute de regulamentul citat cumulându-se condiţii minime atât de vechime, cât şi de valoare.
    În fapt, Ministerul Culturii a apelat la o diversiune şi la o minciună prin omisiune, stabilind ca "obligaţie" pentru ducerea la îndeplinire a programului legislativ prioritar, capitolul 1 (libera circulaţie a mărfurilor) din Capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru al UE, transpunerea unei directive europene care nu avea legătură cu sarcina asumată de România pe timpul tratativelor de aderare.



    Diversiunea este evidentă în prezentarea făcută de un oficial al Ministerului Culturii în faţa şedinţei Camerei Deputaţilor din 16 mai 2006. Evidentă este şi minciuna prin omisiune, trecându-se sub tăcere problema reală a liberei circulaţii a mărfurilor. Puteţi citi stenograma şedinţei:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6099&idm=10

    O a doua minciună şi încă o diversiune evidentă a apărut chiar la tranpunerea Directivei CEE 93/7. Directiva are o anexă care cuprinde categoriile de bunuri care ar putea fi restituite ţărilor de origine. Pentru filatelişti, Spre ştiinţă, timbrele şi obiectele filatelice lipsesc din această listă.
    Dar anexa mai conţine ceva, nepreluat prin Legea nr. 488/2006, şi anume pragurile valorice, citez din anexa la directivă:
    "Bunurile culturale menționate la categoriile A.1 – A.14 nu intră sub incidența prezentei directive decât în cazul în care valoarea lor este egală sau superioară pragurilor financiare menționate la litera B."
    Prin nepreluarea pragurilor financiare s-a creat posibilitatea ca statul român să poată fi dat în judecată pentru orice gunoi care i-ar fi făcut cuiva cu ochiul, dar asta nu a contat pentru cei din MCC. Ei au urmărit cu înverşunare să nu apară nimic legat de praguri valorice în legislaţia internă, pentru că altfel ar fi fost obligaţi să rescrie normele de clasare a bunurilor culturale mobile şi implicit să oblige muzeele să facă evaluarea bunurilor din patrimoniu.
    Diversiunea a continuat şi pe timpul şedinţei Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2006, care a reexaminat, la cererea preşedintelui României, proiectul de lege. Şi în acest moment s-a "sărit" peste includerea pragurilor valorice. Stenograma şedinţei poate fi urmărită aici:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6212&idm=13

Legenda articolului 30 din Tratatul de Funcţionare a UE

    Pentru a putea justifica menţinerea în legislaţia internă a unor dispoziţii contrare Regulamentului CE 3911/92, mai mulţi funcţionari publici invocă libertatea de decizie care se poate acorda statelor membre prin fostul articol 30 din TCE, renumerotat ca art. 36 prin versiunile consolidate din 2012 (Jurnalul oficial C 326 din 26 octombrie 2012) şi din 2016 (Jurnalul oficial C 202 din 7 iunie 2016).
    Cu toate acestea, la art. 114 din Tratat (ex-art. 95) există trei alineate (1, 4 şi 6) care stabilesc o procedură de urmat pentru a se realiza apropierea legislaţiilor naţionale prevăzută la Capitolul 3 din Tratat. Le redau integral:

"(1) Cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel, dispozițiile următoare se aplică în vederea realizării obiectivelor enunțate la articolul 26 (măsurile pentru instituirea/funcţionarea pieţei interne - n.a.). Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social, adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.
 (4) În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menținerea dispozițiilor de drept intern justificate de cerințele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecția mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menținerii acestor dispoziții.
(6) În termen de șase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) și (5), Comisia aprobă sau respinge dispozițiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre și dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcționarea pieței interne."


    Măsura de armonizare menţionată la alin. (4) o constituie Regulamentul CE 3911/1992 privind exportul bunurilor culturale, înlocuit mai târziu prin Regulamentul CE 116/2009. Cu alte cuvinte, pentru a putea adopta dispoziţii interne diferite de cele cuprinse în Regulamnt, România ar fi trebuit să transmită o notificare Comisiei, notificare ce ar fi trebuit să fie aprobată de Consiliu. În fapt, România nu a transmis niciodată nicio notificare, ea fiind obligată să aplice direct Regulamentul CE 116/2009.
    Obligativitatea aplicării regulamentelor europene este menţionată expres de art. 288 din Tratat, iar alin. (1) al art. 291 prevede că "Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii."
    Penru cititorii care nu ştiu, regulamentele europene sunt acte legislative care se aplică obligatoriu de către statele membre, fără a fi transpuse în legislaţiile interne.
    Ce a făcut România până în prezent? NIMIC! Funcţionarii publici cu atribuţii pe linia patrimoniului cultural continuă să mintă cetăţenii, să îi dezinformeze şi să-i manipuleze în sensul acceptării ideii de restrângere a unor drepturi, chiar dacă acestea contravin prevederilor constituţionale şi reglementărilor europene.

    Fără a ne ascunde după deget şi vorbind deschis, fără perdea, funcţionarii publici (sau plătiţi din bani publici) care au contribuit la această stare de lucruri s-au aflat/se află în două situaţii:
    - ori nu cunosc prevederile legale obligatorii, deşi sunt plătiţi tocmai pentru acest lucru, fiind de fapt nişte incompetenţi;
    - ori cunosc prevederile legale, dar în ciuda obligaţiilor pe care le au înscrise în fişele posturilor au acţionat şi acţionează în mod continuu pentru adoptarea şi menţinerea unei legislaţii interne contrare celei europene, apelând la orice mijloace de care dispun (incluzând minciuna, manupularea şi diversiunea); concomitent ei au îndemnat şi îndeamnă alţi funcţionari la nerespectarea legislaţiei europene, în dispreţul Constituţiei şi al obligaţiilor ce le revin.

    S-a ajuns până şi la ameninţări directe, unii colecţionari fiind acuzaţi de export ilegal de obiecte, deşi legislaţia europeană (menţionată mai sus) şi Constituţia României spun cu totul altceva. Iată ce prevede Constituţia (care este pusă la spate de unii funcţionari):

    Titlul VI, Integrarea euroatlantică, Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
    Idem, Art. 148 alin. (4):
    "Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)."

La final

    Există un grup de funcţionari publici (sau plătiţi de la buget) care se opun cu înverşunare includerii în legislaţia internă a normelor europene. S-a ajuns până acolo încât unii dintre ei susţin în spaţiul public adoptarea unor prevederi care urmăresc restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având ori nostalgia vremurilor apuse (ca urmare a educaţiei comuniste), ori concepţii ce par o migraţie a concepţiilor de sorginte sovietică. Dezinformarea feroce şi minciuna neruşinată din spaţiul public îi vizează tot pe colecţionari, ei fiind de fapt cei care profită de "găurile" din legislaţie şi ei fiind de fapt cei care fac legile, ca să vezi:

    Halucinant! Colecţionarii sunt nişte bandiţi!
    Culmea este că cei plătiţi din banul public au fără excepţie, ca atribuţie principală, respectarea legalităţii, dar sunt primii care pun Constituţia la spate. Ce mai caută ei în posturile plătite de la buget? Ce mai caută în astfel de posturi şefii lor, care răspund de modul în care îşi îndeplinesc serviciul subalternii? Poate că ar trebui să li se adreseze câte o interpelare publică celor doi miniştri care îi au ca subalterni pe respectivii funcţionari, să vedem ce poziţie au şi ce măsuri iau. Prea se cred unii mici Dumnezei pentru care cetăţeanul reprezintă ceva nesemnificativ.
    Şi toate aceste se petrec în condiţiile în care în instituţiile de stat există tone de probleme pentru a căror rezolvare nu face nimeni nimic şi nimeni nu este tras la răspundere. Aveţi aici o (scurtă) listă a lor (care este departe de a fi epuizată):

https://romanianstampnews.blogspot.com/2019/05/cultura-fuga-de-raspundere-este-sport.html

    Vă mai atrag atenţia asupra unui lucru, care demonstrează premeditarea în ceea ce priveşte intenţia de eludare a legislaţiei europene: urmăriţi bibliografia concursurilor pentru diverse posturi din MCIN şi din instituţiile sunordonate şi veţi vedea că regulamentele europene lipsesc cu desăvârşire sau sunt amintite la modul general, şi nu explicit.

    Mai nou, există un colectiv de experţi angajaţi pe perioadă determinată care lucrează (în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene) la realizarea Codului patrimoniului. Aştept cu mare interes momentul dezbaterii publice, fără să îmi fac speranţe că nu ar putea exista destule bazaconii în acest cod. În perioada următoare voi scrie şi pe marginea acestui subiect.

Bomboana de pe colivă

    Am început să scriu articolul de faţă la începutul săptămânii trecute, pe baza unor fişe realizate în urma consultării cu mai mulţi colegi. Tot discutând cu ei, a apărut o informaţie pe surse: recent, o mare firmă dintr-o ţară vest-europeană a avut intenţia deschiderii unei sucursale în România, cu intenţia de a-şi valorifica stocurile de timbre pe piaţa românească (adică să aducă timbre în România, nu să le exporte).

    Ceea ce au constatat directorii firmei înainte de a demara procedurile de înregistrare a sucursalei i-a determinat să-şi ia adio de la propriul plan de afaceri, deoarece în fapt nu au putut îndeplini condiţiile necesare autorizării. Astfel:
    - nu a putut identifica un expert autorizat de MC pe care să îl poată angaja, conform Normelor privind comercializarea bunurilor culturale, deoarece nu pregăteşte nimeni o astfel de specialitate;
    - au constatat cu stupoare că ar trebui să dipună de un atelier de conservare/restaurare; aşa ceva nu este nicăieri în UE necesar sau cerut, deoarece timbrele nu se restaurează (intervenţiile asupra lor sunt asimilate în toată lumea cu operaţiunile de falsificare); în plus, nu există pe piaţa muncii specialişti pregătiţi pentru restaurarea timbrelor pentru că nu pregăteşte nimeni această specialitate în România.

    Cu alte cuvinte, comerciantului i se solicită îndeplinirea unor condiţii de autorizare imposibile de realizat, situaţie care nu se mai întâlneşte nicăieri în lume!
    Comerciantul a declarat, potrivit surselor, că are de gând să se adreseze CJUE, deoarece în România există cerinţe de autorizare care nu se regăsesc în legislaţia europeană şi care crează condiţii diferite faţă de cele existente în celelalte state membre ale UE, încălcându-se una din prevederile art. 36 din Tratatul de funcţionare a UE:
    "(...) interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre."

    Ştiţi ce mai lipsea României acum? Un infringement pe Cultură!

luni, 1 iulie 2019

Aparţie editorială deosebită: Dan Grecu, Corespondenţa poştală a prizonierilor de război şi internaţilor civili, 1914-1921, Vol. I


Anul acesta se anunţă unul fast pentru literatura filatelică şi istorico-poştală românească. Startul a fost dat de Dan Grecu, un cercetător cu vechime, autor a numeroase studii şi cercetări publicate atât în ţară, cât şi în reviste de prestigiu din străinătate.

Acest prim volum este rodul unor cercetări întinse pe o perioadă mai îndelungată, bazate atât pe studiul a numeroase corespondenţe poştale, cât şi pe cercetarea arhivei Ministerului Apărării Naţionale.

Volumul este structurat pe trei secţiuni principale:
- Secțiunea CA: Generalități istorico-poștale; Organisme internaționale și naționale de sprijin pentru prizonierii de război și internații civili - 1914-1918.
- Secțiunea CB: Prizonieri de război și internați civili străini în lagărele din România (Moldova) - 1915-1918.
- Secțiunea CC: Prizonieri români în lagărele Puterilor Centrale (Austro-Ungaria, Bulgaria, Germania, Turcia) - 1916-1918.

Cele 448 de pagini ale monografiei au un conţinut dens, dar explicat foarte bine. Las patru imagini ale unor pagini culese aleator, în speranţa că vă vor trezi interesul.


Monografia este însoţită şi de un CD (gratuit pentru cumpărătorii volumului), al cărui conţinut este dezvăluit chiar pe plic:


Volumul poate fi procurat direct de la autor, care poate fi contactat prin mail, la adresa:
damirro@yahoo.com, sau pe Facebook (pentru cei care au cont ori doresc şi îşi facă unul).
Vă recomand să comandaţi monografia cât încă mai este disponibilă.

joi, 20 iunie 2019

Piese clasice falsificate

Înainte să încep articolul propriu-zis trebuie să îmi cer scuze pentru perioada mai îndelungată în care nu am mai scris pe blog. Am avut foarte mult de lucru la un alt proiect, şi nici nu am fost într-o formă bună.

Revenind la subiect - falsuri, cred că o spun pentru a nu ştiu câta oară: rămân mereu uimit cât de uşor pot fi păcăliţi amatorii de piese frumoase sau deosebite. Cauza pentru care se întâmplă acest lucru iar am arătat-o de nenumărate ori:  amatorii "se aruncă" la piese sau la perioade pe care nu le stăpânesc. Că până la urmă ei ajung să înveţe pe propriul buzunar (şi nu întotdeauna pe sume mici de bani) este o altă mâncare de peşte. Şi poate că aşa le şi trebuie dacă nu întreabă pe cineva mai experimentat înainte să facă o plată pentru o piesă dubioasă.

Un prim exemplu:


Acesta este un "fragment de scrisoare" pe care se află un unicat de 6 parale Principatele Unite, tirajul din 1864 (cel care nu a circulat, mărcile de 6 parale 1864 nefiind niciodată puse în circulaţie. Că marca face parte din tirajul din 1864 este uşor de văzut pentru cineva cât de cât umblat prin filatelia clasică, culoarea tiparului, aspectul său şi un defect al literei O din FRANCO specific tiparului cu plăci de 40 de clişee (click pe a doua imagine pentru mărire). Fiind o marcă neemisă, făcătura este evidentă, iar ştampila BUCURESCI cu stea este falsificată. Şi cred că ar mai trebui menţionat şi faptul că tariful pentru o scrisoare internă simplă era de 30 şi nu de 6 parale.


"Piesa" a fost vândută, totuşi preţul nu prea mare arată că nu prea au fost mulţi amatori păcăliţi de această producţie.

A doua piesă este una gogonată rău, dar asta nu a împiedicat pe cineva să angajeze o sumă importantă pentru achiziţionarea ei. Click pe imagini pentru mărire.


Ca să scurtez povestea: falsificatorul a luat o scrisoare însoţitoare de grop (originală), a aplicat un ştraif de trei mărci NEEMISE Cuza din 1864 (aceste mărci nu au ajuns niciodată în vreun oficiu poştal) şi a aplicat peste ele trei amprente de ştampilă tip grătar. În afara faptului că mărcile nu au circulat niciodată, mai este şi problema scrisorilor însoţitoare de gropuri care nu se francau, taxele poştale fiind aplicate la plecare de către expeditor. Apoi mai apare ceva comic: în descrierea piesei, vânzătorul MENŢIONEAZĂ că scrisoare este francată cu mărci NEEMISE (sic!).


Din nefericire, un nepriceput a stricat o frumuseţe de grop, care ar fi meritat o sumă destul de frumoasă.

A treia piesă are o poveste ceva mai lungă şi care se leagă de un alt fals, cam din aceeaşi categorie însă.

Este un fals grosolan al uneia dintre cele două subtipuri cunoscute ale agenţiei DDSG din Giurgiu, care nu seamănă însă mai deloc cu originalul (pentru cunoscători, v. Tchilinghirian şi Stephen, Austrian Post Offices Abroad, part 6, pag. 469, fig. 798 şi 799).


Ştampila este ilustrată şi de Ringström şi Tester (The Private Ship Letter Stamps of the World, Part I2, pag. 66). Diferenţele sunt evidente.

După aspectul amprentei "ştampilei", există o legătură cu alte două piese DDSG falsificate despre care am scris pe blog în urmă cu aproape şase ani, aici. Ei bine, plicul descris în articolul vechide pe blog a apărut iar pe piaţă. Iniţial el a fost vândut, ulterior fiind însă returnat.


Şi fiindcă tot am ajuns la capitolul poşte fluviale, vă mai prezint alte două piese despre care nu ştiu ce să cred. Fotografiile sunt foarte slabe calitativ (click pentru mărire).


Ele au fost prezentate de vânzător drept eseuri, numai că în literatură nu apar în acest model şi această combinaţie de culori (şi care nici nu seamănă cu originalul). Ringstrom şi Tester menţionează (op. cit., pag. 102) un singur eseu la emisiunea a cincea a poştei particulare Danube and Black Sea Line of Streamers T. B. Morton: tipar negru pe hârtie de buloare brun-roşcat pal, având numai steagul în culoare. Ori aceste piese au trei culori.