Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 22 septembrie 2018

Franţa, marca de 5 franci Napoleon utilizată la Tulcea

În ultima perioadă colecţionarii par să fie din ce în ce mai interesaţi de mărci franceze utilizate la oficiile consulare care au funcţionat pe teritoriul Principatelor Dunărene. Vă prezint o marcă utilizată la oficiul francez din Tulcea:


Din nefericire marca este defectă. Ea a fost oferită în cadrul licitaţiei cu numărul 155 a casei franceze Ceres Philatélie desfăşurată la începutul lunii iulie a.c.


Ştampila 5102 cu cifre mari este vizibilă integral datorită formatului mare al mărcii, lucru care nu se întâmplă atunci când este aplicată pe mărcile cu formatul uzual.
Potrivit unui inventar francez al exemplarelor cunoscute realizat pe la începutul anilor 2000, s-ar cunoaşte peste 30 de exemplare din marca de 5 franci purtând ştampile aplicate la Tulcea. Cu toate acestea, de mulţi ani este primul exemplar pe care îl văd.
Oficiul consular francez din Tulcea a avut rangul de birou de distribuţie, fiind deschis în noiembrie 1857. El a funcţionat până în aprilie 1879, serviciul fiind preluat integral de poşta română (primul oficiu poştal românesc din localitate s-a deschis în 1878).

Marca a avut un preţ de strigare de 100 euro, realizând un preţ final de 396 euro.

vineri, 21 septembrie 2018

S-a vândut unul dintre cele mai frumoase exemplare obliterate de 27 parale

Unicatul a fost oferit la licitaţia casei Dr. Derichs Cologne cu numărul 152, la sfârşitul lunii iunie a.c.


Este un exmemplar cu margini mari pe toate laturile (cadrul circular fiind neatins) şi nu are niciun defect, spre deosebire de marea majoritate a mărcilor de 27 parale din prima emisiune.
Tot spre deosebire de majoritatea exemplarelor obliterate, acest exemplar are o amprentă aproape completă a ştampilei BERLAD MOLDOVA 6/10, aplicată cu un tuş albastru care face un contrast frumos din punct de vedere estetic cu tiparul negru şi cu hârtia roz.
Raritatea exemplarului este amplificată şi de ştampilă, deoarece de la biroul telegrafo-poştal Bârlad nu au mai rămas astăzi (potrivit inventarului realizat de expertul german Fritz Heimbüchler) numai cinci exmplare, acesta fiind cel mai frumos dintre ele.
Marca a fost oferită la licitaţia din toamna anului 2008 a casei germane Kohler, înregistrând un preţ final de vânzare de 17.500 euro.
Casa de licitaţie din Köln face şi o comparaţie interesantă între mărcile de 27 parale (cu un tiraj final de numai 3.691 exemplare din care mai sunt cunoscute astăzi mult mai puţine) şi prima marcă a Saxoniei, vestitul "Sachsen-Drei" (una dintre rarităţile filateliei clasice germane, care a avut însă un tiraj mult mai mare).

Piesa a fost oferită la un preţ de strigare de 17.500 euro, find adjudecată cu 22.000 euro. Adică mult mai ieftin decât preţul unui "merţan" cu care se plimbă unii bugetari.

joi, 20 septembrie 2018

O făcătură pe care n-am mai văzut-o

Mai devreme răsfoiam licitaţiile filatelice de pe un portal specializat. Am dat peste un lot de mărci ale ocupaţiei germane din Primul Război Mondial (click pentru mărire).


Pentru că mă interesează anumte varietăţi la timbrele de ajutor şi la cele fiscale, am întârziat ceva mai mult cu examinarea fiecărui exemplar şi am remarcat făcătura în cauză:


Multe minuni am mai văzut, nu şi pe aceasta.

Încă nu există un studiu pertinent în literatura românească referitor la falsurile supratiparului caligrafic M.V.i.R. şi la microsemnele de originalitate ale acestora. În perioada tulbure din acei ani au existat mulţi profitori, precum şi destui negustori de timbre pentru care banul a contat mai mult decât cinstea. Au realizat o gamă largă de făcături în cantităţi îndestulătoare, care se întâlnesc şi astăzi pe piaţa filatelică europeană. Cele mai multe se pare că au fost exact timbrele de ajutor.

luni, 17 septembrie 2018

Federaţia Filatelică a adresat un memoriu ministrului Culturii, George Ivaşcu

Memoriul are ca subiect proiectul de Ordonanţă privind modificarea unor acte normative din domeniul culturii, printre care şi a Legii nr. 182/2000 în ceea ce priveşte circulaţia bunurilor culturale mobile în afara teritoriului României, pe teritorul UE şi în afara acestuia.

Proiectul a fost pus în dezbatere publică pe 21 august a.c., reluându-se un alt proiect mai vechi din decembrie 2017 (care a fost retras din cauza poziţiei negative a persoanelor potenţial afectate şi despre care am scris eu însumi pe blog, aici). Fără să ţină cont de solicitările făcute anterior, tema este preluată menţinându-se unele aberaţii care nu pot fi puse în practică.

Pentru cei care doresc să vadă despre ce este vorba, documentele pot fi accesate la următoarele linkuri:
- nota de fundamentare;
- proiectul Ordonanţei.

Problema aplicării în România a legislaţiei europene referitoare la patrimoniul cultural mobil este una delicată, deoarece senzaţia pe care o au deţinătorii de bunuri de profil este că birocraţii noştri îşi atribuie mai multe drepturi decât cele permise, rezultând pe de o parte existenţa unei discriminări nejustificate a colecţionarilor, iar pe de altă parte apărând pericolul unor potenţiale abuzuri din cauza ambiguităţii legislaţiei, întreţinute în mod intenţionat de către o minoritate de salariaţi bugetari.

   

Pentru cititorii interesaţi, memoriul poate fi descărcat integral de aici.
Din cauza caracterului stufos al legislaţiei este posibil ca cititorii să întâmpine greutăţi în înţelegerea problemelor, de aceea cred că ar putea fi de folos un rezumat al acestora.

Ce spune legislaţia europeană?

Potrivit Regulamentului (CE) 116/2009, înainte de părăsirea teritoiului UE trebuie solicitată o licenţă de export pentru bunurile ale căror valori depăşesc treptele valorice din Anexa la Regulament.

Deşi acest regulament a fost adoptat în decembrie 2008, birocraţii români au refuzat constant să ţină cont de el timp de mai mulţi ani.

Acest regulament a fost completat cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1081/2012 al Comisiei, care prevede trei tipuri de licenţe de export:
- o licenţă normală, pentru orice export reglementat de Regulamentul 116/2009 (Art. 2);
- o licenţă deschisă specifică pentru exporturi temporare în afara teritoriului UE (Art. 10);
- o licenţă deschisă generală pentru exporturi temporare în afara UE ale unor bunuri aparţinând muzeelor şi altor instituţii (Art. 13).

Şi în ceea ce priveşte Regulamentul de punere în aplicare funcţionarii români s-au folosit de tot felul de tertipuri sau, pur şi simplu au ignorat actul legislativ, el nefiind menţionat pe nicăieri în legislaţia românească până în 2017, când România a fost obligată să tanspună o Directivă europeană privind înapoierea bunurilor culturale care au părăsit ilegal ţările de origine.

Funcţionarii noştri au făcut (şi fac în continuare) tot posibilul pentru a bălmăji şi amesteca noţiunile de teritoriu: naţional, al UE (dar în afara celui naţional) şi cel din afara UE. Şi aceasta în ciuda faptului că cele două Regulamente sunt obligatorii pentru toate statele membre ale UE.

Există două prevederi de care funcţionarii noştri nu vor să ţină cont şi să le aplice:

a) În Tratatul Uniunii Europene se prevede clar la Art. 36 (ex-art. 30 din TCE):

"Dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale. Cu toate acestea, interdicțiile sau restricțiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre."

Ceea ce se întâmplă în România este exact acel mijloc de discriminare menţionat în ultima propoziţie a articolului. De ce? Pentru că în nicio ţară membră a UE (şi de fapt în nicio ţară de pe glob) nu există restricţii impuse pentru timbre. Tratatul dă posibilitatea fiecărui stat membru de a nominaliza obiectele pentru care se impun restricţii de circulaţie, dar procedura adoptată trebuie notificată către Comisia Europeană potrivit alineatelor (4) şi (6) ale Art. 114 din Tratat:

" (4) În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menținerea dispozițiilor de drept intern justificate de cerințele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecția mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menținerii acestor dispoziții.
(6) În termen de șase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) și (5), Comisia aprobă sau respinge dispozițiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre și dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcționarea pieței interne."

Adică nu face fiecare după cum îl taie capul! Nu cunosc să se fi publicat o astfel de notificare în Jurnalul Oficial al UE. De aceea, în opinia mea apare un caz tipic de exercitare cu rea voinţă a atribuţiunilor de serviciu de către responsabilii din Ministerul Culturii.

b) În Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1081/2012 este înscris cât se poate de clar:

"Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre."

În acest regulament nu se aminteşte nimic nici devreun certificat de export, şi nici de vreun certificat de circulaţie. De aceea prevederile din proiectul de Hotărâre sunt abuzive şi nejustificate, în opinia mea.

Sub ce formă înţeleg legislaţia birocraţii noştri?

În anul 2000 a fost adoptată Legea nr. 182 privind protejarea patrimoniului cultural mobil. Este o lege proastă din punctul de vedere al multor persoane şi organizaţii, deoarece în cuprinsul ei nu sunt stabilite în mod clar obligaţii (mai ales pentru salariaţii "de la stat"), iar sancţiunile lipsesc mai de peste tot. Acest lucru a permis multor persoane plătite din bani publici şi îşi facă de cap sau chiar să îşi bată joc de meserie. Legea nr. 182 pare mai degrabă făcută de birocraţi, de muzee şi muzeografi pentru a-şi subţia cât mai mult orice formă de răspundere şi transferarea acesteia în cârca persoanelor fizice.

În forma iniţială a legii (publicată în Mon. Oficial nr. 530 din 27 octombrie 2000 şi intrată în vigoare la 90 de zile de la data publicării, adică 27 ianuarie 2001, grosso modo) au fost prevăzute nişte obligaţii, multe dintre acestea fiind tratate cu sictir sau cu indiferenţă pentru o perioadă de timp de către birocraţii plătiţi din bani publici:

1. Emiterea normelorde clasare a bunurilor culturale mobile; aceste norme au fost publicate abia pe 24 mai 2002, în Monitorul Oficial nr. 349. deşi la Art. 4 se menţionează raritatea obiectelor, aceasta nu mai apare în tabelul de la Art. 8 (punctaje), în care tabel timbrele nici măcar nu sunt menţionate. Se lasă astfel la latitudinea oricărui neica nimeni încadrarea lor într-o anumită categorie, gradul de subiectivism conţinut de Norme fiind unul de-a dreptul nepermis.

Normele din 2002 au fost abrogate mai târziu prin norme noi, adoptate prin HG nr. 886/2008, publicată în Mon. Oficial nr. 647 din 11 septembrie, în care tabelul cu punctajele acordate de un expert sunt preluate la Art. 7, cu păstrarea aceluiaşi subiectivism nepermis. Dacă unui neica nimeni i se pare că avionul de pe un timbru din anii '30 este mai frumos desenat, gunoiul în cauză ar putea fi clasat.

De ce folosesc apelativul "neica nimeni"? Pentru că reflectă crudul adevăr şi pentru că în nicio structură a Ministerului Culturii nu se află nici măcar o singură persoană  care să dispună de un minimum de cunoştinţe referitoare la timbre şi la filatelie. Birocraţii nu vor cu niciun chip să înţeleagă că pot face ceva cu doctoratele şi diplomele pe care le au, ele neputând avea nicio semnificaţie pentru filatelie, fie ea cât de mică. Este un domeniu care se învaţă zi de zi, timp de zeci de ani şi în care orice diplomă de absolvire a unor studii superioare nu îi atribuie deţinătorului vreo calificare în domeniu. Şi apoi, fie vorba între noi, se poate compara o facultate de inginerie cu o alta de tip umanist? Sunt unii aşa de plini de sine încât nu le mai ajunge propria piele.
Există mulţi filatelişti care sunt tobă de carte şi plini de diplome, dar asta tot nu-i ajută în descifrarea cataloagelor şi a altor lucrări de specialitate dacă n-au depus eforturi să înveţe. Şi nici nu îşi permit să se bată cu cărămida în piept, atribuindu-şi merite care nu li se cuvin.

Ar trebui sublininat încă un lucru: în ambele norme, încadrarea într-o categorie a patrimoniului se poate face în raport de punctajul acordat de expert:
   - între 200 şi 350 de puncte - obiectul se clasează la categoria "Fond";
   - peste 350 de puncte - obiectul se încadrează la categoria "Tezaur".
De aceea rezultă că obiectele care primesc sub 200 de puncte sunt neclasabile! Cu toate acestea, tot felul de lătrăi susţin că totul se clasează nu în funcţie de raritatea obiectului, ci în funcţie de vechime. Pur şi simplu sunt personaje plătite din bani publici care îşi bat joc de cetăţeni, iar motivul pentru care o fac nu pare să aibă legătură cu patrimoniul, senzaţia fiind de existenţa condiţionării clasării din alte motive, care ar trebui cercetate de oamenii legii.

Trebuie subliniat faptul că punctajele prevăzute în norme sunt disproporţionate. Nivelul de 200 de puncte poate fi atins relativ uşor de aproape orice gunoi, lăsându-se loc pentru abuzuri. Acest lucru este întărit şi prin lipsa unor sancţiuni penale în cazul denaturării statutului real al unor obiecte.

2. Emiterea normelor de acreditare a experţilor s-a făcut prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2.009/2001 (publicat în Mon. Oficial nr. 114 din 6 martie 2001). Acreditarea unui expert se putea face tot pe baza unui punctaj acordat în funcţie de mai multe criterii/condiţii, dintre care unul ("studii de specilitate") este un criteriu obligatoriu. Tare aş vrea să-mi spună birocraţii de la Cultură care mama lu' proces verbal sunt studiile alea de specialitate pentru filatelie?! Cine le-a organizat vreodată şi când? Este o întrebare la care nu vrea să răspundă niciunul dintre funcţionarii responsabili din niciuna dintre structurile Ministerului Culturii. Şi nici nu vor să clarifice problema d.p.d.v. legal. Colegii mei sunt de părere că această situaţia este echivalentă cu exercitarea cu rea credinţă a atribuţiilor de serviciu.

Normele au fost completate şi modificate prin Ordinul nr. 2.498/2010 al ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional (publicat în Mon. Oficial nr. 640 din 13 septembrie 2010). Punctajul şi condiţiile rămân neschimbate, păstrându-se în legislaţie încă o mostră de prostie.

Să fim înţeleşi: atât Ministerul Culturii, cât şi câteva dintre structurile subordonate au atribuţii stabilite prin lege referitoare la pregătirea de specialitate. Nu interesează pe nimeni. Nimeni nu mişcă un deget. Şi ce este şi mai grav, nimeni nu le zice nimic!

3. Norma metodologică privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale a fost publicată ceva mai târziu (Mon. Oficial nr. 370 din 28 aprilie 2004), fiind abrogată de facto de Regulamentul (CE) 116/2009, menţionat la începutul articolului.

Ştiţi care este problema? Pentru că nicăieri în legislaţie nu se specifică faptul că Regulamentul european abrogă acestă normă, unii birocraţi încă susţin valabilitatea ei! Există nişte ţuşflenderi care au o ură pe Europa de nu se poate!

4. Normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile au fost publicate în Mon. Oficial nr. 900 din 16 decembrie 2003, fiind ulterior completate şi modificate prin HG nr. 153/2008 (Mon. Oficial nr. 127 din 19 februarie 2008), pecum şi prin HG nr. 1.304/2010 (Mon. Oficial nr. 36 din 14 ianuarie 2011).

Potrivit acestor norme, comercializarea bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată poate fi efectuată numai de către agenții economici care au obținut autorizația de funcționare eliberată de Ministerul Culturii și Cultelor în baza avizului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Referitor la aceşti agenţi economici există un şir luuuung de probleme pe care nu le voi atinge integral aici. Persoanele fizice au obligaţia să folosească numai serviciile acestor agenţi economici, dar agenţii nu au aproape nicio obligaţie sau răspundere faţă de clienţii lor. Se lasă larg deschisă poarta pentru potenţiale abuzuri şi chiar escrocherii, pe fondul absenţei unor reglementări clare privind specializarea profesională a agenţilor economici. Toată "greutatea" este pasată unui "consilier de specialitate" pentru care cerinţele de studii sunt nedefinite ca specialitate. De altfel nici autorizaţiile eliberate de Min. Culturii nu se acordă pentru categorii bine determinate de bunuri culturale, de parcă în ţara asta ar exista numai specialişti multilateral dezvoltaţi (ceea ce este o aberaţie, desigur).
Un alt aspect nedefinit de legislaţie este statutul consilierului de specialitate: nu sunt precizate care sunt situaţiile în care acesta ar putea fi în incompatibilitate, nu există interdicţii privind etica activităţii (de exemplu evaluarea bunurilor culturale nu poate fi făcută de aceeaşi persoană care le comercializează).

În final, şi validitatea/legalitatea deciziilor luate de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor pentru (sau în legătură cu) domeniul "filatelie" devine discutabilă, deoarece niciodată în istoria funcţionării acestei comisii nu a avut printre membri o persoană care să posede un minimum de cunoştinţe. Cu alte cuvinte au fost decizii luate "în orb" de către nespecialişti, în absenţa oricăror studii de specialitate sau /şi studii de impact. Adică un fel de "Dumnezeu cu mila".

Intuiesc faptul că discutarea problemelor din domeniul comerţului cu bunuri culturale va face destulă vâlvă şi că, cel mai probabil, îmi va aduce o mulţime de noi "prieteni". Voi reveni.

vineri, 7 septembrie 2018

Voi încerca să revin cu articole noi

Doresc să îmi cer iertare de la cititorii fideli pentru lipsa articolelor din ultimele luni. Nu am mai fost în stare să scriu.

De vreo două săptămâni am început să mă simt ceva mai bine şi voi încerca să revin cu articole noi, mai ales că exact în această perioadă se desfăşoară "sezonul de toamnă" al licitaţiilor filatelice.

Am primit o sugestie de la unul dintre cititori: să public şi articole care au ca subiect mărci străine. Am să încerc să abordez şi acest subiect.

Aşa că ne vom auzi. Toate cele bune vă urez!