Faima ilustratorilor ruşi este binecunoscută în mediile artistice. Destul de puţin cunoscute sunt însă ilustraţiile aplicate pe plicurile vechi de corespondenţă, care au devenit astfel cu adevărat mici opere de artă.
Deşi nu reprezintă interes pentru colecţionarii români, vă prezint mai jos trei piese foarte frumoase, care urmează a fi prezentate la vânzare la viitoarea licitaţie a casei elveţiene Corinphila, din luna aprilie a.c. (click pe imagini pentru mărire).
Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă.
sâmbătă, 31 martie 2012
vineri, 30 martie 2012
O problemă de principiu
Mai devreme, un colaborator mi-a adresat o întrebare, primită de la un alt colecţionar, referitoare la un FDC românesc mai vechi.
Este un subiect pe care am vrut să-l abordez de mai multe ori şi care cred că îmi va atrage deopotrivă atât critici, cât şi reacţii nu tocmai dintre cele mai favorabile, dar cred că este o problemă care nu a fost niciodată dezbătută cu adevărat în niciun mediu filatelic.
Nu mai e demult un secret faptul că mă chinuiesc să fac un catalog. Ca orice catalog, întreaga lucrare se bazează pe o serie de reguli şi principii. Probabil că cea mai importantă regulă care determină introducerea unei piese în catalog este natura piesei respective.
Problema stă cam aşa: care este scopul catalogului? Să enumere mărcile poştale puse în circulaţie de către organul emitent. În ce scop? Pentru a achita contravaloarea unui serviciu poştal. De aici rezultă şi împărţirea catalogului în diverse capitole şi arii de interes, conform puterii de francare/circulaţiei acestor mici obiecte care au devenit obiectul colecţionării.
Dintr-un foc rezultă răspunsul unei alte întrebări ce mi-a fost adresată mai demult. Ce anume se va cataloga? Dacă acest catalog este unul care are ca obiect mărcile poştale româneşti, este normal să cuprindă mărcile puse în mod oficial în circulaţie de către poşta română, eventual şi de alte poşte (care au fost, în timp, organisme cu putere emitentă) ale căror produse au avut putere (oficială) de circulaţie pe teritoriul actual al ţării. De aici ar izvorî o întreagă structură logică a emisiunilor, unele fiind naţionale, altele având doar o circulaţie limitată, regională ş.a.m.d.
Ce s-ar cataloga? Păi, în funcţie de specializarea urmărită de autorul lucrării, obiectul acesteia ar fi constituit din mărci, ştampile, întreguri poştale oficiale şi alte obiecte de corespondenţă, circulate efectiv în serviciul poştal.
Se pune întrebarea: ce facem cu obiectele emise de aceleaşi administraţii poştale, dar care nu au fost puse în circulaţie dintr-o necesitate poştală, ci sunt produse filatelice 100%, destinate vânzării către colecţionari şi nu utilizării nemijlocite în serviciul poştal?
Am adresat această întrebare mai multor colecţionari cu mare vechime, în repetate rânduri. Aproape niciunul nu mi-a dat niciodată un răspuns clar (nu că nu l-aş şti, dar "sondarea" publicului ţintă al unui eventual catalog intră în responsabilitatea autorului). Există o limită clară între produsele poştale şi cele filatelice? De bună seamă că da. Ultimele au de fapt un caracter dublu, în sensul că deşi sunt (ca intenţie) filatelice, ele POT fi şi poştale, deoarece au (unele, câteodată) şi putere de francare. În acest caz, după ce criteriu ar trebui să se ghideze autorul, după INTENŢIA organului emitent, sau după STAREA DE FAPT a produselor respective?
Filatelia modernă, din ultimele zeci de ani, nu mai seamănă decât foarte puţin cu cea de acum mai bine de o sută de ani. Filatelia "tradiţională" (aşa cum este ea încadrată de regelmentările FIP) şi istoria poştală sunt abordate de un număr din ce în ce mai mic de colecţionari, deşi aceste două domenii au stat la baza dezvoltării pasiunii noastre. În timp, au tot apărut noi curente, noi mode, care au fost treptat oficializate de către organismele naţionale şi internaţionale. Mă refer la aerofilatelie, maximafilie, filatelie tematică, mai nou a apărut în competiţii clasa "Open" etc., dar şi la "populaţia" extrem de numeroasă a ştampilelor speciale, comemorative, de expoziţii şi alte alea.
Fiecare dintre aceste subramuri filatelice au deja reglementări la nivel FIP în ceea ce priveşte activitatea competiţională. Dar în ce măsură ar privi aceste reglementări un catalog naţional al mărcilor poştale?
Este clar că o serie de "produse" (de genul cărţilor maxime şi al plicurilor "prima zi a emisiunii") au fost realizate atât în mod oficial (de către administraţia poştală), cât şi în particular (de către colecţionarii înşişi). Care dintre aceste produse ar trebui incluse în catalogul naţional?
Problema mai are o implicaţie. Cât de cuprinzătoare ar trebui să fie informaţiile referitoare la subiectele ilustrate pe mărcile poştale? Ce facem, transformăm catalogul tradiţional într-un catalog de subiecte adresat tematicienilor, sau ne rezumăm doar la un indice de locuri şi persoane? Oare de ce nu se (prea) deranjează tematicienii să-şi facă cataloage proprii?
Ce-aţi spune dacă v-aş spune părerea mea? Niciun astfel de produs n-ar avea ce căuta într-un catalog naţional. De ce? Pentru că sunt produse FILATELICE, nu produse POŞTALE. Poate că ar merita doar o scurtă menţiune, dar numai acelea realizate "oficial" de către administraţia emitentă. Dar ca evaluare, n-ar primi o cotă decât piesele circulate poştal, în mod real şi conform tarifelor în vigoare la data respectivă.
Niciodată nu am înţeles de ce trebuie să fabricăm piese ca să avem ce colecţiona, atunci când avem mii de mărci poştale de bază nebăgate în seamă. Dar, în definitiv, este dreptul oricărui colecţionar de a-şi da banii pe ce doreşte.
Este un subiect pe care am vrut să-l abordez de mai multe ori şi care cred că îmi va atrage deopotrivă atât critici, cât şi reacţii nu tocmai dintre cele mai favorabile, dar cred că este o problemă care nu a fost niciodată dezbătută cu adevărat în niciun mediu filatelic.
Nu mai e demult un secret faptul că mă chinuiesc să fac un catalog. Ca orice catalog, întreaga lucrare se bazează pe o serie de reguli şi principii. Probabil că cea mai importantă regulă care determină introducerea unei piese în catalog este natura piesei respective.
Problema stă cam aşa: care este scopul catalogului? Să enumere mărcile poştale puse în circulaţie de către organul emitent. În ce scop? Pentru a achita contravaloarea unui serviciu poştal. De aici rezultă şi împărţirea catalogului în diverse capitole şi arii de interes, conform puterii de francare/circulaţiei acestor mici obiecte care au devenit obiectul colecţionării.
Dintr-un foc rezultă răspunsul unei alte întrebări ce mi-a fost adresată mai demult. Ce anume se va cataloga? Dacă acest catalog este unul care are ca obiect mărcile poştale româneşti, este normal să cuprindă mărcile puse în mod oficial în circulaţie de către poşta română, eventual şi de alte poşte (care au fost, în timp, organisme cu putere emitentă) ale căror produse au avut putere (oficială) de circulaţie pe teritoriul actual al ţării. De aici ar izvorî o întreagă structură logică a emisiunilor, unele fiind naţionale, altele având doar o circulaţie limitată, regională ş.a.m.d.
Ce s-ar cataloga? Păi, în funcţie de specializarea urmărită de autorul lucrării, obiectul acesteia ar fi constituit din mărci, ştampile, întreguri poştale oficiale şi alte obiecte de corespondenţă, circulate efectiv în serviciul poştal.
Se pune întrebarea: ce facem cu obiectele emise de aceleaşi administraţii poştale, dar care nu au fost puse în circulaţie dintr-o necesitate poştală, ci sunt produse filatelice 100%, destinate vânzării către colecţionari şi nu utilizării nemijlocite în serviciul poştal?
Am adresat această întrebare mai multor colecţionari cu mare vechime, în repetate rânduri. Aproape niciunul nu mi-a dat niciodată un răspuns clar (nu că nu l-aş şti, dar "sondarea" publicului ţintă al unui eventual catalog intră în responsabilitatea autorului). Există o limită clară între produsele poştale şi cele filatelice? De bună seamă că da. Ultimele au de fapt un caracter dublu, în sensul că deşi sunt (ca intenţie) filatelice, ele POT fi şi poştale, deoarece au (unele, câteodată) şi putere de francare. În acest caz, după ce criteriu ar trebui să se ghideze autorul, după INTENŢIA organului emitent, sau după STAREA DE FAPT a produselor respective?
Filatelia modernă, din ultimele zeci de ani, nu mai seamănă decât foarte puţin cu cea de acum mai bine de o sută de ani. Filatelia "tradiţională" (aşa cum este ea încadrată de regelmentările FIP) şi istoria poştală sunt abordate de un număr din ce în ce mai mic de colecţionari, deşi aceste două domenii au stat la baza dezvoltării pasiunii noastre. În timp, au tot apărut noi curente, noi mode, care au fost treptat oficializate de către organismele naţionale şi internaţionale. Mă refer la aerofilatelie, maximafilie, filatelie tematică, mai nou a apărut în competiţii clasa "Open" etc., dar şi la "populaţia" extrem de numeroasă a ştampilelor speciale, comemorative, de expoziţii şi alte alea.
Fiecare dintre aceste subramuri filatelice au deja reglementări la nivel FIP în ceea ce priveşte activitatea competiţională. Dar în ce măsură ar privi aceste reglementări un catalog naţional al mărcilor poştale?
Este clar că o serie de "produse" (de genul cărţilor maxime şi al plicurilor "prima zi a emisiunii") au fost realizate atât în mod oficial (de către administraţia poştală), cât şi în particular (de către colecţionarii înşişi). Care dintre aceste produse ar trebui incluse în catalogul naţional?
Problema mai are o implicaţie. Cât de cuprinzătoare ar trebui să fie informaţiile referitoare la subiectele ilustrate pe mărcile poştale? Ce facem, transformăm catalogul tradiţional într-un catalog de subiecte adresat tematicienilor, sau ne rezumăm doar la un indice de locuri şi persoane? Oare de ce nu se (prea) deranjează tematicienii să-şi facă cataloage proprii?
Ce-aţi spune dacă v-aş spune părerea mea? Niciun astfel de produs n-ar avea ce căuta într-un catalog naţional. De ce? Pentru că sunt produse FILATELICE, nu produse POŞTALE. Poate că ar merita doar o scurtă menţiune, dar numai acelea realizate "oficial" de către administraţia emitentă. Dar ca evaluare, n-ar primi o cotă decât piesele circulate poştal, în mod real şi conform tarifelor în vigoare la data respectivă.
Niciodată nu am înţeles de ce trebuie să fabricăm piese ca să avem ce colecţiona, atunci când avem mii de mărci poştale de bază nebăgate în seamă. Dar, în definitiv, este dreptul oricărui colecţionar de a-şi da banii pe ce doreşte.
miercuri, 28 martie 2012
Fals interesant la Principatele Unite
Acum câteva zile, falsul din imaginea de mai jos s-a vândut pe eBay (cu o sumă modestă, ce-i drept).
Este un fals de calitate slabă, care nu poate păcăli decât un colecţionar neexperimentat. Motivul pentru care îl semnalez este legat de modul de realizare, pe care nu l-am mai întâlnit şi nu pot aprecia (neavând piesa în mână) dacă este un fals de epocă sau unul contemporan.
Studiind "blocul" chiar la modul mai sumar, se poate distinge relativ uşor (după caracteristicile care se repetă la clişeele situate pe aceeaşi verticală) că "impresiunea" a fost executată cu două clişee separate. Sar în ochi, la clişeele din partea stângă, deformarea identică a literelor A din FRANCO, iar la clişeele din partea dreaptă deformarea literelor N din acelaşi cuvânt.
Este interesant de urmărit dacă acest tip de fals mai apare şi în licitaţiile viitoare. Piesa de faţă a fost oferită de un ID înregistrat în Argentina. În cazul în care voi vedea falsuri similare oferite de acelaşi ID, atunci voi atenţiona cititorii.
Este un fals de calitate slabă, care nu poate păcăli decât un colecţionar neexperimentat. Motivul pentru care îl semnalez este legat de modul de realizare, pe care nu l-am mai întâlnit şi nu pot aprecia (neavând piesa în mână) dacă este un fals de epocă sau unul contemporan.
Studiind "blocul" chiar la modul mai sumar, se poate distinge relativ uşor (după caracteristicile care se repetă la clişeele situate pe aceeaşi verticală) că "impresiunea" a fost executată cu două clişee separate. Sar în ochi, la clişeele din partea stângă, deformarea identică a literelor A din FRANCO, iar la clişeele din partea dreaptă deformarea literelor N din acelaşi cuvânt.
Este interesant de urmărit dacă acest tip de fals mai apare şi în licitaţiile viitoare. Piesa de faţă a fost oferită de un ID înregistrat în Argentina. În cazul în care voi vedea falsuri similare oferite de acelaşi ID, atunci voi atenţiona cititorii.
Scrisoare cu francatură curioasă
Scrisoarea de mai jos a fost expediată în septembrie 1925 în Australia, la Melbourne (click pe imagini pentru mărire).
Oficiul (agenţia) de origine nu se poate identifica, din cauza ilizibilităţii ştampilelor de plecare, din care cu greu se poate distinge doar luna şi anul (septembrie 1925), dată confirmată de ştampila de tranzit aplicată în Egipt, la Port Said (pe verso).
Lucrul curios este generat de francatură. La acea dată era în vigoare tariful adoptat la 1 septembrie 1924 (care a rămas valabil până la 30 septembrie 1925, dar care a modificat doar contravaloarea treptelor de greutate pentru fiecare 20 de grame, la scrisorile simple externe). Tariful pentru o scrisoare simplă era de 10 lei, iar fiecare treaptă de greutate suplimentară (pentru fiecare 20 de grame sau fracţiune) era de 5 lei.
La scrisoarea de faţă, contravaloarea mărcilor poştale însumează 16,50 lei, la care se mai adaugă 85 bani în timbre de asistenţă socială, plus 25 bani un timbru statistic (aplicat pe verso şi care se vede clar că a fost"prins" pe marginea inferioară de ştampila egipteană de tranzit). La acea dată, obligatoriu era numai timbrul de asistenţă socială de 25 bani, dar numai pe scrisorile interne, nu şi pe cele expediate în străinătate. În cazul de faţă, toate timbrele, altele decât mărcile poştale, au fost tolerate fiind considerate benevole.
După valoarea francaturii, ea acoperă contravaloarea unei scrisori simple din treapta a doua de greutate (10+5 lei), diferenţa de 1,50 lei reprezentând suprafrancare. Este singura explicaţie pe care am putut-o găsi.
Piesa a fost oferită pe eBay.
Are cineva altă explicaţie pentru această piesă?
Oficiul (agenţia) de origine nu se poate identifica, din cauza ilizibilităţii ştampilelor de plecare, din care cu greu se poate distinge doar luna şi anul (septembrie 1925), dată confirmată de ştampila de tranzit aplicată în Egipt, la Port Said (pe verso).
Lucrul curios este generat de francatură. La acea dată era în vigoare tariful adoptat la 1 septembrie 1924 (care a rămas valabil până la 30 septembrie 1925, dar care a modificat doar contravaloarea treptelor de greutate pentru fiecare 20 de grame, la scrisorile simple externe). Tariful pentru o scrisoare simplă era de 10 lei, iar fiecare treaptă de greutate suplimentară (pentru fiecare 20 de grame sau fracţiune) era de 5 lei.
La scrisoarea de faţă, contravaloarea mărcilor poştale însumează 16,50 lei, la care se mai adaugă 85 bani în timbre de asistenţă socială, plus 25 bani un timbru statistic (aplicat pe verso şi care se vede clar că a fost"prins" pe marginea inferioară de ştampila egipteană de tranzit). La acea dată, obligatoriu era numai timbrul de asistenţă socială de 25 bani, dar numai pe scrisorile interne, nu şi pe cele expediate în străinătate. În cazul de faţă, toate timbrele, altele decât mărcile poştale, au fost tolerate fiind considerate benevole.
După valoarea francaturii, ea acoperă contravaloarea unei scrisori simple din treapta a doua de greutate (10+5 lei), diferenţa de 1,50 lei reprezentând suprafrancare. Este singura explicaţie pe care am putut-o găsi.
Piesa a fost oferită pe eBay.
Are cineva altă explicaţie pentru această piesă?
Combinaţie inedită, nesemnalată până în prezent
Am văzut pe eBay acum câteva zile o carte poştală din epoca "Spicului" cu o francatură mixtă de toată frumuseţea. Este vorba de o carte poştală japoneză expediată în România, redirecţionată după sosirea în ţară către destinatar (click pe imagini pentru mărire).
Cartea poştală a fost expediată probabil pe la începutul lunii august 1900 din Japonia către România (nu mă întrebaţi de unde anume, că mi-am cam uitat cuvintele, nu le am acum la mine...). Numele şi adresa destinatarului sunt scrise pe cartea poştală numai cu caractere..., mă rog, se vede, nu-i aşa? Probabil că şi cei de la poşta română s-au trezit cam în aceeaşi situaţie ca şi mine acum: nu prea aveau cuvintele la ei...
Nu pot decât să presupun cum s-a întâmplat atunci: corespondenţa a ajuns probabil ori la oficiul poştal central din Bucureşti, ori la oficiul din Gara de Nord. Cum-necum, cineva a reuşit să descifreze că destinatarul este "Dna Ciocolan", aflată în "Cîmpulung", iar aceste informaţii fiind aflate, au fost şi înscrise pe spatele cărţii poştale japoneze, cu cerneală roşie (nu de alta, dar să se vadă... :D ).
Pentru parcursul din Bucureşti la Câmpulung, cartea poştală a fost francată cu o marcă de 5 bani verde "Spic" (probabil cea cu filigran PR), şi expediată, pe 25 august 1900, prin intermediul unui vagon poştal (cursă feroviară), aşa explicându-se ştampila de TREN ce obliterează marca. În aceeaşi zi corepsondenţa a ajuns la Câmpulung, oficiul poştal de sosire aplicând ştampila de zi pe faţa cărţii poştale.
Din păcate, numele gării din compunerea ştampilei de TREN este ilizibil. Nici numărul trenului nu este lizibil.
Piesa a fost vândută, bineînţeles. După 13 biduri, a realizat un preţ final de 70 dolari, cu tot cu taxele aferente. Mi se pare o sumă extrem de convenabilă pentru raritatea piesei, merita cu mult mai mult. Este prima francatură mixtă Japonia-România pe care o văd.
Cartea poştală a fost expediată probabil pe la începutul lunii august 1900 din Japonia către România (nu mă întrebaţi de unde anume, că mi-am cam uitat cuvintele, nu le am acum la mine...). Numele şi adresa destinatarului sunt scrise pe cartea poştală numai cu caractere..., mă rog, se vede, nu-i aşa? Probabil că şi cei de la poşta română s-au trezit cam în aceeaşi situaţie ca şi mine acum: nu prea aveau cuvintele la ei...
Nu pot decât să presupun cum s-a întâmplat atunci: corespondenţa a ajuns probabil ori la oficiul poştal central din Bucureşti, ori la oficiul din Gara de Nord. Cum-necum, cineva a reuşit să descifreze că destinatarul este "Dna Ciocolan", aflată în "Cîmpulung", iar aceste informaţii fiind aflate, au fost şi înscrise pe spatele cărţii poştale japoneze, cu cerneală roşie (nu de alta, dar să se vadă... :D ).
Pentru parcursul din Bucureşti la Câmpulung, cartea poştală a fost francată cu o marcă de 5 bani verde "Spic" (probabil cea cu filigran PR), şi expediată, pe 25 august 1900, prin intermediul unui vagon poştal (cursă feroviară), aşa explicându-se ştampila de TREN ce obliterează marca. În aceeaşi zi corepsondenţa a ajuns la Câmpulung, oficiul poştal de sosire aplicând ştampila de zi pe faţa cărţii poştale.
Din păcate, numele gării din compunerea ştampilei de TREN este ilizibil. Nici numărul trenului nu este lizibil.
Piesa a fost vândută, bineînţeles. După 13 biduri, a realizat un preţ final de 70 dolari, cu tot cu taxele aferente. Mi se pare o sumă extrem de convenabilă pentru raritatea piesei, merita cu mult mai mult. Este prima francatură mixtă Japonia-România pe care o văd.
marți, 27 martie 2012
Recipisă rămasă nevândută
Puţin mai devreme am văzut că o piesă care mi se pare destul de interesantă ca document de istorie poştală a rămas nevândută pe eBay. Motivul cred că este marca "Paris" cu care este francat formularul este defectă.
Recipisa a însoţit o scrisoare simplă, expediată pe 22 noiembrie 1873 de la Roman la Viena. La plecare, formularul a fost francat cu o marcă "Paris" de 25 bani. Peste trei zile, pe data de 25, destinatarul certifică primirea trimiterii, dar recipisa nu este ştampilată de oficiul de destinaţie din Viena. Este ştampilată însă pe drumul de întoarcere, la oficiul poştalaustriac de tranzit Itzkany, pe 28 noiembrie (ştampila pe verso), apoi şi de oficiul de origine (Roman), pe data de 30 aceeaşi lună, cu un "degetar" (tot pe verso).
Documentul a fost oferit pentru numai 10 dolari (plus alţi 2 dolari drept cheltuieli de expediere). În ciuda preţului absolut modest, documentul a rămas nevândut.
Recipisa a însoţit o scrisoare simplă, expediată pe 22 noiembrie 1873 de la Roman la Viena. La plecare, formularul a fost francat cu o marcă "Paris" de 25 bani. Peste trei zile, pe data de 25, destinatarul certifică primirea trimiterii, dar recipisa nu este ştampilată de oficiul de destinaţie din Viena. Este ştampilată însă pe drumul de întoarcere, la oficiul poştalaustriac de tranzit Itzkany, pe 28 noiembrie (ştampila pe verso), apoi şi de oficiul de origine (Roman), pe data de 30 aceeaşi lună, cu un "degetar" (tot pe verso).
Documentul a fost oferit pentru numai 10 dolari (plus alţi 2 dolari drept cheltuieli de expediere). În ciuda preţului absolut modest, documentul a rămas nevândut.
Au început să înflorească
Primele s-au deschis ieri (sau poate ieri noapte, habar n-am!). Astăzi n-am rezistat să nu le fac câte o fotografie.
luni, 26 martie 2012
O destinaţie neobişnuită
Acum o săptămână am văzut pe eBay ilustrata de mai jos, care mi s-a părut interesantă (click pe imagini pentru mărire).
Nu am fost singurul căruia i s-a părut interesantă piesa, deoarece ea s-a vândut în final cu 63 de dolari. Francatura este absolut banală pentru perioadă: o marcă de 5 bani "Spic". Interesantă este însă ştampila (T. Severin - Gară este o ştampilă nu chiar comună), cât mai ales destinaţia: tooocmai în Colonia Capului, acolo unde se termină Africa! Nu cred că am văzut din epoca Spicului mai mult de trei piese expediate acolo.
Interesantă mi se pare şi imaginea ilustratei. Nu sunt cel mai priceput în domeniu, dar nu am mai văzut această "panoramă" a şantierului de pe Dunăre.
Nu am fost singurul căruia i s-a părut interesantă piesa, deoarece ea s-a vândut în final cu 63 de dolari. Francatura este absolut banală pentru perioadă: o marcă de 5 bani "Spic". Interesantă este însă ştampila (T. Severin - Gară este o ştampilă nu chiar comună), cât mai ales destinaţia: tooocmai în Colonia Capului, acolo unde se termină Africa! Nu cred că am văzut din epoca Spicului mai mult de trei piese expediate acolo.
Interesantă mi se pare şi imaginea ilustratei. Nu sunt cel mai priceput în domeniu, dar nu am mai văzut această "panoramă" a şantierului de pe Dunăre.
duminică, 25 martie 2012
Francaturi spectaculoase de poştă aeriană
Este vorba de două plicuri de format mare, francate cu mărci uzuale Ferdinand pe ambele feţe (click pentru mărire).
Prima piesă are, pe lângă toate ştampilele necesare, şi o ştampilă liniară PAR AVION care a fost utilizată şi ca ştampilă obliterantă.
Aceeaşi ştampilă liniară apare şi pe cea de-a doua piesă (se pare că cele două piese au atât destinatar, cât şi expeditor comuni).
Cele două piese vor fi oferite la o licitaţie din străinătate programată pentru luna următoare şi constituie un singur lot.
Prima piesă are, pe lângă toate ştampilele necesare, şi o ştampilă liniară PAR AVION care a fost utilizată şi ca ştampilă obliterantă.
Aceeaşi ştampilă liniară apare şi pe cea de-a doua piesă (se pare că cele două piese au atât destinatar, cât şi expeditor comuni).
Cele două piese vor fi oferite la o licitaţie din străinătate programată pentru luna următoare şi constituie un singur lot.
joi, 22 martie 2012
Ştampile postclasice maghiare şi austriece
Multe piese frumoase se pot întâlni prin licitaţiile din străinătate. Nu este niciun colecţionar român interesat, la această oră, de perioada postclasică din fosta monarhie, de ştampilele unităţilor poştale aflate astăzi pe teritoriul românesc. Probabil că şi lipsa unei lucrări româneşti specializate contribuie la aceasta.
Astă toamnă am remarcat numeroase piese. Numai dintr-o singură licitaţie germană (Deider, 14 octombrie) s-ar fi putut procura maimulte piese, care de care mai frumoase. Am să exemplific doar cucâteva care mi-au plăcut mie în mod deosebit.
Carte poştală maghiară expediată în august 1871 la Viena, prin intermediul poştei ambulante feroviare (ambulanţa nr. 4, Pesa - Timişoara). Chiar dacă nu este lizibilă în totalitate, este o ştampilă destul de rară.
Bucovina, 1873. O frumuseţe de ştampilă pe o carte poştală austriacă expediată de la Poiana Stampi la Viena.
Mandat poştal maghiar expediat în 1874 din Racoşul de Jos la Sibiu. Ştampilele sunt aplicate ca la carte.
O frumoasă ştampilă de mandat poştal aplicată la Rădăuţi în mai 1881 pe marca de 50 kreuzer din emisiunea 1867. De regulă, ştampilele de mandat sunt aplicate defectuos. Pe aceasă marcă nu văzusem decât ştampilele de la Cernăuţi şi Suceava.
Iată un domeniu de colecţionare, dar şi de studiu aproape virgine în România.
Astă toamnă am remarcat numeroase piese. Numai dintr-o singură licitaţie germană (Deider, 14 octombrie) s-ar fi putut procura maimulte piese, care de care mai frumoase. Am să exemplific doar cucâteva care mi-au plăcut mie în mod deosebit.
Carte poştală maghiară expediată în august 1871 la Viena, prin intermediul poştei ambulante feroviare (ambulanţa nr. 4, Pesa - Timişoara). Chiar dacă nu este lizibilă în totalitate, este o ştampilă destul de rară.
Bucovina, 1873. O frumuseţe de ştampilă pe o carte poştală austriacă expediată de la Poiana Stampi la Viena.
Mandat poştal maghiar expediat în 1874 din Racoşul de Jos la Sibiu. Ştampilele sunt aplicate ca la carte.
O frumoasă ştampilă de mandat poştal aplicată la Rădăuţi în mai 1881 pe marca de 50 kreuzer din emisiunea 1867. De regulă, ştampilele de mandat sunt aplicate defectuos. Pe aceasă marcă nu văzusem decât ştampilele de la Cernăuţi şi Suceava.
Iată un domeniu de colecţionare, dar şi de studiu aproape virgine în România.
De astăzi este disponibil Photoshop CS6 (Public Beta) pentru descărcare gratuită
Am văzut pe la prânz ştirea, dar n-am avut timp să scriu articolul până acum.
Astăzi, Adobe Labs a publicat linkurile pentru descărcarea versiunii publice Beta a Photoshop CS6 (click pentru mărire).
(sursa imaginii: Adobe Labs)
Printre lucrurile noi care se observă se numără interfaţa, dar şi performanţa generală a programului (a fost implementat un nou motor grafic, denumit Mercury), o unealtă nouă din gama "content aware" (se pot decupa elementele nedorite din fotografie, spaţiul "gol" fiind umplut cu o uşurinţă mai mare, în mod automatizat), precum şi redesenarea şi regândirea uneltelor de desen.
Aceasă versiune Beta include toate comenzile care vor fi prezente în viitoarele ediţii CS6 şi CS6 Extended, inclusiv editarea de imagini 3D (care nu vor fi prezente în versiunea standard). După instalare, sau în cel mult 7 zile de la prima pornire a programului va fi necesară logarea cu Adobe ID şi activarea online.
Modul de lucru 3D nu va putea fi utilizat dacă instalarea este făcută pe Windows XP (va fi necesară cel puţin MS Vista sau Windows 7).
Cerinţele hardware sunt următoarele:
- procesor - Intel Pentirum 4 sau AMD Athlon 64 de minimum 2 GHz (pentru Windows), respectiv procesor Intel multicore (pentru OS X);
- memorie RAM - minimum 1GB;
- spaţiu liber pe harddisk: 1 GB (Windows), respectiv 2 GB (OS X);
- placă grafică capabilă să redea culorile pe 16 biţi, cu 512 MB VRAM şi care să dispună de accelerare hardware OpenGL, cu o rezoluţie minimă de 1024x768 (1280x800 recomandată).
Sistem de operare:
- Windows - XP SP3 sau mai mare, ori Windows 7;
- Apple - OS X 10.6 sau 10.7 (ambele pe 64 biţi).
Descărcarea pachetelor de instalare:
- de aici pentru Windows (format ZIP, dimensiune: 1,7 GB);
- de aici pentru Mac OS X (format DMG, dimensiune 984 MB).
Dacă doriţi să vizionaţi un scurt clip de prezentare (din cauza suprasolicitării serverelor, este posibil să nu funcţioneze pentru o perioadă):
Mai multe clipuri video se pot viziona pe pagina lui Scott Kelby.
Astăzi, Adobe Labs a publicat linkurile pentru descărcarea versiunii publice Beta a Photoshop CS6 (click pentru mărire).
(sursa imaginii: Adobe Labs)
Printre lucrurile noi care se observă se numără interfaţa, dar şi performanţa generală a programului (a fost implementat un nou motor grafic, denumit Mercury), o unealtă nouă din gama "content aware" (se pot decupa elementele nedorite din fotografie, spaţiul "gol" fiind umplut cu o uşurinţă mai mare, în mod automatizat), precum şi redesenarea şi regândirea uneltelor de desen.
Aceasă versiune Beta include toate comenzile care vor fi prezente în viitoarele ediţii CS6 şi CS6 Extended, inclusiv editarea de imagini 3D (care nu vor fi prezente în versiunea standard). După instalare, sau în cel mult 7 zile de la prima pornire a programului va fi necesară logarea cu Adobe ID şi activarea online.
Modul de lucru 3D nu va putea fi utilizat dacă instalarea este făcută pe Windows XP (va fi necesară cel puţin MS Vista sau Windows 7).
Cerinţele hardware sunt următoarele:
- procesor - Intel Pentirum 4 sau AMD Athlon 64 de minimum 2 GHz (pentru Windows), respectiv procesor Intel multicore (pentru OS X);
- memorie RAM - minimum 1GB;
- spaţiu liber pe harddisk: 1 GB (Windows), respectiv 2 GB (OS X);
- placă grafică capabilă să redea culorile pe 16 biţi, cu 512 MB VRAM şi care să dispună de accelerare hardware OpenGL, cu o rezoluţie minimă de 1024x768 (1280x800 recomandată).
Sistem de operare:
- Windows - XP SP3 sau mai mare, ori Windows 7;
- Apple - OS X 10.6 sau 10.7 (ambele pe 64 biţi).
Descărcarea pachetelor de instalare:
- de aici pentru Windows (format ZIP, dimensiune: 1,7 GB);
- de aici pentru Mac OS X (format DMG, dimensiune 984 MB).
Dacă doriţi să vizionaţi un scurt clip de prezentare (din cauza suprasolicitării serverelor, este posibil să nu funcţioneze pentru o perioadă):
Mai multe clipuri video se pot viziona pe pagina lui Scott Kelby.
miercuri, 21 martie 2012
Software: Utilizarea App Studio Issue Previewer
Dacă aţi creat o aplicaţie destinată tabletei iPad, o puteţi previzualiza ori încărcând previewerul pe o tabletă fizică Apple iPad, ori folosind aplicaţia pe un calculator pe care rulează QuarkXPress pe OS X.
Firma Quark a pus la dispoziţie un scurt tutorial video care explică totul, pas cu pas. Recomand vizionarea lui de către cei interesaţi, dezvoltatori sau doar simpli utilizatori.
Firma Quark a pus la dispoziţie un scurt tutorial video care explică totul, pas cu pas. Recomand vizionarea lui de către cei interesaţi, dezvoltatori sau doar simpli utilizatori.
marți, 20 martie 2012
Cum erau imprimate colile mărcilor "Principatele Unite" din 1862?
Mi-a venit această întrebare văzând două piese într-o licitaţie germană. Puteţi observa care sunt clişeele cu culoare mai puternică, mai fermă şi care sunt clişeele cu culoarea mai slabă. Imaginaţi-vă că aveţi în mână o ştampilă, pe care o umpleţi cu tuş cu ajutorul unei tuşiere. Apoi, aplicaţi acea ştampilă pe o foaie de hârtie de mai multe ori, fără să mai folosiţi tuşiera. Ce credeţi că se întâmplă? Exact ce s-a întâmplat în exemplele de mai jos.
Exemplul 1 (click pe imagine pentru mărire): primele rânduri imprimate au fost cele centrale, urmând apoi rândurile dinspre exteriorul colii.
Exemplul 2: este evident că primele rânduri imprimate au fost, de această dată, cele situate pe marginile colii.
Concluzia: cel mai probabil nu a existat o ordine absolută, imprimarea efectuându-se după cum i-a căzut mai bine tipografului de la presă.
Exemplul 1 (click pe imagine pentru mărire): primele rânduri imprimate au fost cele centrale, urmând apoi rândurile dinspre exteriorul colii.
Exemplul 2: este evident că primele rânduri imprimate au fost, de această dată, cele situate pe marginile colii.
Concluzia: cel mai probabil nu a existat o ordine absolută, imprimarea efectuându-se după cum i-a căzut mai bine tipografului de la presă.
Etichete:
Opinii,
Principatele Unite,
Semnalări,
Studii
Patrimoniul Muzeului Naţional Filatelic ar putea trece în administrarea Băncii Naţionale a României
Căutând astăzi pe internet în baza de date a Camerei Deputaţilor, la procesul legislativ, evoluţia unor reglementări care nu au legătură cu domeniul nostru, dau peste un proiect de lege care are ca obiect exact ceea ce scrie în titlul articolului.
Iată expunerea de motive făcută de către iniţiatori (click pe imagini pentru mărire).
Am extras textul expunerii de motive, pentru a putea fi lecturat mai uşor.
Colecţia de mărci poştale deţinută în prezent de Compania Naţională Poşta Română conţine peste 15 milioane de mărci poştale româneşti şi străine, precum şi alte piese filatelice importante: machete originale - unele executate de artişti cunoscuţi - matriţele cu care s-au imprimat timbrele româneşti - inclusiv clişeele mărcilor Cap de Bour- întreguri (plicuri şi cărţi poştale), eseuri, probe de tipar şi multe altele. Este cea mai mare şi cea mai importantă colecţie de mărci poştale româneşti din toate timpurie, depăşind cu mult chiar faimoasa colecţie a regelui Carol al II- lea, considerată la vremea ei a treia colecţie de timbre din lume.
Peste 3.000 de piese din colecţie sunt unicate. Colecţia aparţine, fără nicio îndoială patrimoniului cultural naţional şi poate fi denumită Colecţia de timbre a României. În anul 1967 colecţia de timbre a Băncii Naţionale a României a fost transferată Poştei Române. În anul 1985 întreaga colecţie oficială de timbre a României a revenit la B.N.R. unde a stat până în februarie 1990, când, în baza unui Decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale a trecut din nou în administrarea Poştei.
Nu este bine ca această colecţie să fie deţinută de Compania Naţională Poşta Română deoarece:
1. Compania Naţională Poşta Română este o companie de stat cu caracter comercial, preocupările culturale nefăcând parte din obiectul ei de activitate. Ca urmare a acestui fapt administrarea colecţiei are de suferit, fiind în mod obiectiv considerată o chestiune secundară şi în consecinţă neglijată. De altfel dificultăţile economice cu care se confruntă compania în prezent afectează în mod serios conservarea şi dezvoltarea colecţiei, iar faptul că aspectele culturale nu pot fi luate în considerare de managementul instituţiei a făcut să nu existe, în mod practic, personal de specialitate pentru conservarea şi valorificarea ştiinţifică a colecţiei.
2. Există riscul ca prin privatizarea sau restructurarea Poştei Române, teme aflate la ordinea zilei, colecţia de timbre să fie înstrăinată, fapt inacceptabil acţiunea fiind similară cu privatizarea Arhivelor Naţionale ale României.
3. Există indicii care îndreptăţesc îngrijorările privind instrăinarea colecţiei de timbre, cum ar fi faptul că mărcile poştale nu sunt înregistrate în conturile bilanţiere ale companiei şi, mai ales, subevaluarea lor. Faţă de o valoare reală estimată la 700 milioane de euro, valoarea contabilă la Poşta Română este de aproximativ 1 milion de euro.
4. Poşta Română nu recunoaşte că mărcile poştale pe care le deţine aparţin patrimoniului public al statului şi consideră că acestea aparţin patrimoniului privat al companiei, fapt ce i-ar permite să privatizeze colecţia de timbre la pachet cu activele instituţiei sau să folosească patrimoniul filatelic în diverse operaţiuni comerciale: ipoteci, asocieri în participaţiune etc. Faptul că Poşta Română a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi a României de a considera timbrele ca făcând parte din patrimoniul public al statului nu face decât să întărească îngrijorările şi mai ales suspiciunile privind aceste intentii dolosive.
Este bine ca timbrele să treacă în administrarea Băncii Nationale a României deoarece:
1. Banca Naţională a României este deţinătoarea de drept a unei importante părţi din această colecţie. În 1990, când a fost transferată colecţia de timbre de la Banca Naţională a României la Poşta Română, din cele 8.155.719 timbre predate 3.890.477 aparţineau Băncii Naţionale, adică aproape 50%.
2. Prestigiul de care se bucură Banca Naţională a României, sub toate aspectele, face să fie singura instituţie potrivită pentru a deţine aceste timbre. Marca poştală este considerată, alături de imn, drapel şi monedă, un simbol naţional.
3. Colecţia de mărci poştale în discuţie face parte în mod indubitabil din patrimoniul cultural naţional şi chiar din tezaurul naţional. Din acest punct de vedere păstrare lor la BNR ar fi un fapt firesc. De altfel, în anii Primului Război Mondial, colecţia de timbre a făcut parte din Tezaurul naţional evacuat la Moscova, de unde o parte s-a întors în 1935. ln perioada 1985-1990, când timbrele au fost în administrarea BNR denumirea oficială a colecţiei a fost Tezaurul Naţional Filatelic, fapt ce dovedeşte importanţa şi valoarea lor.
4. BNR dispune de spaţii corespunzătoare pentru depozitarea timbrelor, din punct de vedere al conservării dar şi al sistemelor de securitate, incomparabile cu cele de la Poşta Română.
5. BNR dispune de specialişti atestaţi la cel mai inalt nivel, inclusiv pe linie filatelică, care ar asigura condiţii optime pentru colecţie.
6. BNR poate asigura condiţii optime de studiu al acestor mărci poştale de către specialişti recunoscuţi pe plan naţional sau intemaţional, promovând astfel timbrele româneşti în mediile academice şi universitare, inclusiv în străinătate.
7. BNR ar asigura securitatea colecţiei de mărci poştale, prin protejarea ei inclusiv faţă de factorul politic. În perioada interbelică Poştă Română a transferat 30% din timbrele străine sosite în ţară de la Biroul Poştal Internaţional al Uniunii Poştale Universale colecţiei regelui Carol al Il-lea, iar în perioada comunistă, prin dispoziţii ale conducerii Ministerului Transporturilor şi Telccormmicaţiilor, au fost trimise din colecţia de bază a Poştei diverse timbre în ţări precum URSS, Iran, Mongolia, Vietnam etc.
8. Resursele financiare de care dispune BNR ar asigura atingerea celor mai înalte standarde privind condiţiile de conservare şi evidenţă a colecţiilor de timbre, lucruri ce nu pot fi făcute de Poşta Română.
9. Prin aparatura specifică de care dispune BNR se pot face analize privind autenticitatea unor mărci poştale, acţiune imposibilă la Poşta Română.
10. Opinia publică este favorabilă trecerii timbrelor de la Poştă la BNR, considerând că prin acest lucru se garantează securitatea unor valori naţionale ce fac parte din Tezaurul României. În acest sens s-au exprimat prin documente oficiale Curtea de Conturi a României şi Academia Română, înalte personalităţi culturale din România prin cuvântări publice dar şi numeroşi ziarişti prin articolele publicate.
INIŢIATORI:
- Aurel VLĂDOIU, deputat P.S.D.
- Ion CĂLIN, deputat P.S.D.
- Florin IORACHE, deputat P.S.D.
- Vasile BLEOTU, deputat P.S.D.
- Vasile POPEANGĂ, deputat P.S.D.
- Ciocan Gheorghe, deputat P.S.D.
- Răţoi Neculai, deputat P.S.D.
- Buican Cristian, deputat P.N.L.
- Covaci Dorel, dep. P.S.D.
- Stragea Sorin, dep. P.S.D.
Proiectul de lege ar arăta cam aşa (click pe imagine pentru mărire):
Ca opinie personală, domnii deputaţi iniţiatori ai acestui proiect cred că nu au intuit faptul că schimbarea administratorului Muzeului Naţional Filatelic implică ori adoptarea şi a altor reglementări noi (pe lângă acest proiect), ori modificarea legislaţiei în vigoare în prezent. Pentru că este vorba de mai mult decât de locul de păstrare şi subordonare.
Iată expunerea de motive făcută de către iniţiatori (click pe imagini pentru mărire).
Am extras textul expunerii de motive, pentru a putea fi lecturat mai uşor.
EXPUNERE DE MOTIVE
La proiectul de lege privind trecerea colecţiei de timbre a României
La proiectul de lege privind trecerea colecţiei de timbre a României
de la Compania Naţională Poşta Română în patrimoniul Băncii Naţionale a României.
Colecţia de mărci poştale deţinută în prezent de Compania Naţională Poşta Română conţine peste 15 milioane de mărci poştale româneşti şi străine, precum şi alte piese filatelice importante: machete originale - unele executate de artişti cunoscuţi - matriţele cu care s-au imprimat timbrele româneşti - inclusiv clişeele mărcilor Cap de Bour- întreguri (plicuri şi cărţi poştale), eseuri, probe de tipar şi multe altele. Este cea mai mare şi cea mai importantă colecţie de mărci poştale româneşti din toate timpurie, depăşind cu mult chiar faimoasa colecţie a regelui Carol al II- lea, considerată la vremea ei a treia colecţie de timbre din lume.
Peste 3.000 de piese din colecţie sunt unicate. Colecţia aparţine, fără nicio îndoială patrimoniului cultural naţional şi poate fi denumită Colecţia de timbre a României. În anul 1967 colecţia de timbre a Băncii Naţionale a României a fost transferată Poştei Române. În anul 1985 întreaga colecţie oficială de timbre a României a revenit la B.N.R. unde a stat până în februarie 1990, când, în baza unui Decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale a trecut din nou în administrarea Poştei.
Nu este bine ca această colecţie să fie deţinută de Compania Naţională Poşta Română deoarece:
1. Compania Naţională Poşta Română este o companie de stat cu caracter comercial, preocupările culturale nefăcând parte din obiectul ei de activitate. Ca urmare a acestui fapt administrarea colecţiei are de suferit, fiind în mod obiectiv considerată o chestiune secundară şi în consecinţă neglijată. De altfel dificultăţile economice cu care se confruntă compania în prezent afectează în mod serios conservarea şi dezvoltarea colecţiei, iar faptul că aspectele culturale nu pot fi luate în considerare de managementul instituţiei a făcut să nu existe, în mod practic, personal de specialitate pentru conservarea şi valorificarea ştiinţifică a colecţiei.
2. Există riscul ca prin privatizarea sau restructurarea Poştei Române, teme aflate la ordinea zilei, colecţia de timbre să fie înstrăinată, fapt inacceptabil acţiunea fiind similară cu privatizarea Arhivelor Naţionale ale României.
3. Există indicii care îndreptăţesc îngrijorările privind instrăinarea colecţiei de timbre, cum ar fi faptul că mărcile poştale nu sunt înregistrate în conturile bilanţiere ale companiei şi, mai ales, subevaluarea lor. Faţă de o valoare reală estimată la 700 milioane de euro, valoarea contabilă la Poşta Română este de aproximativ 1 milion de euro.
4. Poşta Română nu recunoaşte că mărcile poştale pe care le deţine aparţin patrimoniului public al statului şi consideră că acestea aparţin patrimoniului privat al companiei, fapt ce i-ar permite să privatizeze colecţia de timbre la pachet cu activele instituţiei sau să folosească patrimoniul filatelic în diverse operaţiuni comerciale: ipoteci, asocieri în participaţiune etc. Faptul că Poşta Română a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi a României de a considera timbrele ca făcând parte din patrimoniul public al statului nu face decât să întărească îngrijorările şi mai ales suspiciunile privind aceste intentii dolosive.
Este bine ca timbrele să treacă în administrarea Băncii Nationale a României deoarece:
1. Banca Naţională a României este deţinătoarea de drept a unei importante părţi din această colecţie. În 1990, când a fost transferată colecţia de timbre de la Banca Naţională a României la Poşta Română, din cele 8.155.719 timbre predate 3.890.477 aparţineau Băncii Naţionale, adică aproape 50%.
2. Prestigiul de care se bucură Banca Naţională a României, sub toate aspectele, face să fie singura instituţie potrivită pentru a deţine aceste timbre. Marca poştală este considerată, alături de imn, drapel şi monedă, un simbol naţional.
3. Colecţia de mărci poştale în discuţie face parte în mod indubitabil din patrimoniul cultural naţional şi chiar din tezaurul naţional. Din acest punct de vedere păstrare lor la BNR ar fi un fapt firesc. De altfel, în anii Primului Război Mondial, colecţia de timbre a făcut parte din Tezaurul naţional evacuat la Moscova, de unde o parte s-a întors în 1935. ln perioada 1985-1990, când timbrele au fost în administrarea BNR denumirea oficială a colecţiei a fost Tezaurul Naţional Filatelic, fapt ce dovedeşte importanţa şi valoarea lor.
4. BNR dispune de spaţii corespunzătoare pentru depozitarea timbrelor, din punct de vedere al conservării dar şi al sistemelor de securitate, incomparabile cu cele de la Poşta Română.
5. BNR dispune de specialişti atestaţi la cel mai inalt nivel, inclusiv pe linie filatelică, care ar asigura condiţii optime pentru colecţie.
6. BNR poate asigura condiţii optime de studiu al acestor mărci poştale de către specialişti recunoscuţi pe plan naţional sau intemaţional, promovând astfel timbrele româneşti în mediile academice şi universitare, inclusiv în străinătate.
7. BNR ar asigura securitatea colecţiei de mărci poştale, prin protejarea ei inclusiv faţă de factorul politic. În perioada interbelică Poştă Română a transferat 30% din timbrele străine sosite în ţară de la Biroul Poştal Internaţional al Uniunii Poştale Universale colecţiei regelui Carol al Il-lea, iar în perioada comunistă, prin dispoziţii ale conducerii Ministerului Transporturilor şi Telccormmicaţiilor, au fost trimise din colecţia de bază a Poştei diverse timbre în ţări precum URSS, Iran, Mongolia, Vietnam etc.
8. Resursele financiare de care dispune BNR ar asigura atingerea celor mai înalte standarde privind condiţiile de conservare şi evidenţă a colecţiilor de timbre, lucruri ce nu pot fi făcute de Poşta Română.
9. Prin aparatura specifică de care dispune BNR se pot face analize privind autenticitatea unor mărci poştale, acţiune imposibilă la Poşta Română.
10. Opinia publică este favorabilă trecerii timbrelor de la Poştă la BNR, considerând că prin acest lucru se garantează securitatea unor valori naţionale ce fac parte din Tezaurul României. În acest sens s-au exprimat prin documente oficiale Curtea de Conturi a României şi Academia Română, înalte personalităţi culturale din România prin cuvântări publice dar şi numeroşi ziarişti prin articolele publicate.
INIŢIATORI:
- Aurel VLĂDOIU, deputat P.S.D.
- Ion CĂLIN, deputat P.S.D.
- Florin IORACHE, deputat P.S.D.
- Vasile BLEOTU, deputat P.S.D.
- Vasile POPEANGĂ, deputat P.S.D.
- Ciocan Gheorghe, deputat P.S.D.
- Răţoi Neculai, deputat P.S.D.
- Buican Cristian, deputat P.N.L.
- Covaci Dorel, dep. P.S.D.
- Stragea Sorin, dep. P.S.D.
Proiectul de lege ar arăta cam aşa (click pe imagine pentru mărire):
Ca opinie personală, domnii deputaţi iniţiatori ai acestui proiect cred că nu au intuit faptul că schimbarea administratorului Muzeului Naţional Filatelic implică ori adoptarea şi a altor reglementări noi (pe lângă acest proiect), ori modificarea legislaţiei în vigoare în prezent. Pentru că este vorba de mai mult decât de locul de păstrare şi subordonare.
luni, 19 martie 2012
Piese şi preţuri
Ca de obicei, aşa cum v-am obişnuit, revin cu o scurtă prezentare a pieselor mai frumuşele vândute în ultimele zile pe eBay, cu preţurile lor şi cu câteva opinii proprii.
Un frumos unicat de 40 parale Cap de bour din a doua emisiune a fost oferit pentru a nu ştiu câta oară. Dacă până acum, el a fost oferit la preţ fix, de această dată preţul de plecare a fost coborât de proprietar şi, deşi a existat o rezervă de preţ (în mecanismul celor de la eBay înseamnă că piesa nu se vinde dacă nu se obţine un preţ minim stabilit de proprietar), competiţia a făcut până la urmă ca spiritele să se încingă puţin. Marca a fost vândută cu 252 dolari după 27 de biduri.
Cei care nu sunt familiarizaţi cu caracteristicile clişeului pot face o comparaţie cu falsurile prezentate acum câteva zile.
Iată o scrisoare expediată în octombrie 1876 de la Ismail la Pesta, în Ungaria. Este o piesă la care trebuie să recunosc că m-am cam "holbat" puţin, deoarece are două elemente care m-au pus în gardă atunci când am văzut-o prima oară. Primul este francatura, care este formată dintr-o marcă de 15 bani şi două mărci de 5 bani, toate din emisiunea Paris, 1872. Ea corespunde unui total de numai 25 bani, deşi pentru scrisorile externe, tariful a fost de 30 bani (între 10/22 august 1876 şi 20 martie/1 aprilie 1879). Al doilea element este modul de aplicare a degetarului JSMAIL pe marca de 15 bani. Comparând însă datele de pe ştampile (JSMAIL 15 OCT, GALATI 16 OCT, PLOESTI 17 OCT şi BRASSO 18/10) am ajuns la concluzia că este totuşi o scrisoare francată insuficient, dar netratată ca atare. Dacă are cineva altă părere, îl rog să nu ezite.
Scrisoarea a fost vândută cu 187 dolari, nefiind decât un singur doritor (acesta a fost şi preţul de plecare cu tot cu cheltuieli de transport; fiind destul de ridicat, lipsa amatorilor fiind de înţeles).
Un lot interesant, alcătuit din patru scrisori, toate purtând francatură formată din mărci ale emisiunii Efigii, a trezit un interes mai slab decât mă aşteptam. Ilustrez numai două din cele patru piese (click pe imagini pentru mărire).
Piesele se pare că fac parte din arhiva aceeaşi întreprinderi, toate fiind datate 1910 (ceea ce contrazice data scoaterii din circulaţie vehiculată prin cataloage; Michel-ul menţionează ca dată limită a puterii de francare 22 mai 1907, dar aceste piese, corespondenţe comerciale, este clar că nu sunt făcături). Aceste piese au fost oferite cu ceva timp în urmă la o licitaţie a casei maghiare Darabanth, dacă îmi mai aduc bine aminte, dar preţul mare de plecare a cam alungat potenţialii doritori. Iată că acum au apărut pe eBay.
Lotul a fost vândut cu 202 dolari, după 13 biduri.
Această scrisoare (click pe imagini pentru mărire) este interesantă atât prin francatură, cât şi prin persoana destinatarului: feldmareşalul Mackensen în persoană! Este un plic recomandat expediat din Buzău la Bucureşti, circulat "pe bune". Probabil că persoana destinatarului este elementul care a atras doritorii, întrucât piesa s-a vândut cu 170 euro, după 5 biduri.
Situaţia a stat puţin altfel pentru o altă piesă interesantă a ocupaţiei germane (click pe imagine pentru mărire).
Plicul a fost expediat în Germania prin intermediul poştei militare de campanie, în regim de trimitere expres. Pe ştraiful de 5 mărci sunt patru amprente ale unei ştampile "Deutsche Feldpost" (poşta militară de campanie). Piesa a fost vândută cu numai 30 euro, dar după 16 biduri.
Plicul de mai sus este posibil să fie o "operă" de natură filatelică, mărcile acoperind numai suma de 17,50 lei (fără suprataxe), iar tariful pentru o scrisoare simplă externă era la data aceea 10 lei, plus alţi 10 lei pentru taxa de recomandare. Se pare că aceste "amănunte" sunt mai puţin cunoscute, iar lipsa vreunei ştampile de tranzit sau de sosire nici nu a mai fost băgată de seamă. După 14 biduri, piesa a fost vândută cu 92 dolari. Eu zic că nu merita.
Şi pentru că au fost cititori care m-au acuzat că nu vreau să prezint şi piese mai noi, iată şi două piese aparţinând republicii.
Coala mică de 8 mărci de poştă aeriană de la emisiunea ARLUS 1948 (click pentru mărire) a fost vândută după 29 biduri cu 214 dolari.
Iar pereche de coliţe nedantelate Soiuz-Apollo din 1971, ambele obliterate (probabil de complezenţă, nu ştiu prea mulţi nebuni ai perioadei în stare să le fi circulat) au întrunit 16 "sufragii", obţinând un preţ final de 112 dolari.
Până data viitoare, vă doresc o seară cât mai plăcută.
Un frumos unicat de 40 parale Cap de bour din a doua emisiune a fost oferit pentru a nu ştiu câta oară. Dacă până acum, el a fost oferit la preţ fix, de această dată preţul de plecare a fost coborât de proprietar şi, deşi a existat o rezervă de preţ (în mecanismul celor de la eBay înseamnă că piesa nu se vinde dacă nu se obţine un preţ minim stabilit de proprietar), competiţia a făcut până la urmă ca spiritele să se încingă puţin. Marca a fost vândută cu 252 dolari după 27 de biduri.
Cei care nu sunt familiarizaţi cu caracteristicile clişeului pot face o comparaţie cu falsurile prezentate acum câteva zile.
Iată o scrisoare expediată în octombrie 1876 de la Ismail la Pesta, în Ungaria. Este o piesă la care trebuie să recunosc că m-am cam "holbat" puţin, deoarece are două elemente care m-au pus în gardă atunci când am văzut-o prima oară. Primul este francatura, care este formată dintr-o marcă de 15 bani şi două mărci de 5 bani, toate din emisiunea Paris, 1872. Ea corespunde unui total de numai 25 bani, deşi pentru scrisorile externe, tariful a fost de 30 bani (între 10/22 august 1876 şi 20 martie/1 aprilie 1879). Al doilea element este modul de aplicare a degetarului JSMAIL pe marca de 15 bani. Comparând însă datele de pe ştampile (JSMAIL 15 OCT, GALATI 16 OCT, PLOESTI 17 OCT şi BRASSO 18/10) am ajuns la concluzia că este totuşi o scrisoare francată insuficient, dar netratată ca atare. Dacă are cineva altă părere, îl rog să nu ezite.
Scrisoarea a fost vândută cu 187 dolari, nefiind decât un singur doritor (acesta a fost şi preţul de plecare cu tot cu cheltuieli de transport; fiind destul de ridicat, lipsa amatorilor fiind de înţeles).
Un lot interesant, alcătuit din patru scrisori, toate purtând francatură formată din mărci ale emisiunii Efigii, a trezit un interes mai slab decât mă aşteptam. Ilustrez numai două din cele patru piese (click pe imagini pentru mărire).
Piesele se pare că fac parte din arhiva aceeaşi întreprinderi, toate fiind datate 1910 (ceea ce contrazice data scoaterii din circulaţie vehiculată prin cataloage; Michel-ul menţionează ca dată limită a puterii de francare 22 mai 1907, dar aceste piese, corespondenţe comerciale, este clar că nu sunt făcături). Aceste piese au fost oferite cu ceva timp în urmă la o licitaţie a casei maghiare Darabanth, dacă îmi mai aduc bine aminte, dar preţul mare de plecare a cam alungat potenţialii doritori. Iată că acum au apărut pe eBay.
Lotul a fost vândut cu 202 dolari, după 13 biduri.
Această scrisoare (click pe imagini pentru mărire) este interesantă atât prin francatură, cât şi prin persoana destinatarului: feldmareşalul Mackensen în persoană! Este un plic recomandat expediat din Buzău la Bucureşti, circulat "pe bune". Probabil că persoana destinatarului este elementul care a atras doritorii, întrucât piesa s-a vândut cu 170 euro, după 5 biduri.
Situaţia a stat puţin altfel pentru o altă piesă interesantă a ocupaţiei germane (click pe imagine pentru mărire).
Plicul a fost expediat în Germania prin intermediul poştei militare de campanie, în regim de trimitere expres. Pe ştraiful de 5 mărci sunt patru amprente ale unei ştampile "Deutsche Feldpost" (poşta militară de campanie). Piesa a fost vândută cu numai 30 euro, dar după 16 biduri.
Plicul de mai sus este posibil să fie o "operă" de natură filatelică, mărcile acoperind numai suma de 17,50 lei (fără suprataxe), iar tariful pentru o scrisoare simplă externă era la data aceea 10 lei, plus alţi 10 lei pentru taxa de recomandare. Se pare că aceste "amănunte" sunt mai puţin cunoscute, iar lipsa vreunei ştampile de tranzit sau de sosire nici nu a mai fost băgată de seamă. După 14 biduri, piesa a fost vândută cu 92 dolari. Eu zic că nu merita.
Şi pentru că au fost cititori care m-au acuzat că nu vreau să prezint şi piese mai noi, iată şi două piese aparţinând republicii.
Iar pereche de coliţe nedantelate Soiuz-Apollo din 1971, ambele obliterate (probabil de complezenţă, nu ştiu prea mulţi nebuni ai perioadei în stare să le fi circulat) au întrunit 16 "sufragii", obţinând un preţ final de 112 dolari.
Până data viitoare, vă doresc o seară cât mai plăcută.
duminică, 18 martie 2012
O poştă maritimă rusească interesantă
Iată o piesă care, după frecvenţa de apariţie, este destul de rară. Este vorba de o poştă maritimă rusească, despre care literatura românească nu spune prea multe lucruri.
Este vorba de o carte poştală ilustratp (cel mai probabil, presupun deoarece vânzătorul nu a prezentat şi "faţa" piesei), care a fost expediată din Odesa, cu destinaţia Bucureşti. Corespondenţa a plecat cu o cursă Odesa - Batum (cele două ştampile monocerc din colţul drept superior), în aprilie 1905. Probabil că vaporul rusesc a avut o oprire într-unul din porturile din sudul Basarabiei, unde a fost obliterată cu ştampila cu vulturul bicefal vizibilă în colţul stâng. Necunoscând rutele vapoarelor ruseşti, n-aş putea preciza unde s-a petrecut acest lucru.
Cert este că ilustrata a ajuns în Bucureşti pe 29 aprilie (ştampila BUCURESCI CURSA 2), fiind dusă la destinatar de factorul care a aplicat ştampila tip "goarnă" cu numărul 38.
Din păcate, calitatea imaginii postate de vânzător este de o calitate destul de proastă (păcat de piesă, poate cu o imagine mai bună ar fi avut mai mulţi amatori - e un lucru deseori neluat în seamă de posesorii de piese). Totuşi, în ciuda acestui lucru, ilustrata a fost vândută cu 212 dolari, după 12 biduri.
Este vorba de o carte poştală ilustratp (cel mai probabil, presupun deoarece vânzătorul nu a prezentat şi "faţa" piesei), care a fost expediată din Odesa, cu destinaţia Bucureşti. Corespondenţa a plecat cu o cursă Odesa - Batum (cele două ştampile monocerc din colţul drept superior), în aprilie 1905. Probabil că vaporul rusesc a avut o oprire într-unul din porturile din sudul Basarabiei, unde a fost obliterată cu ştampila cu vulturul bicefal vizibilă în colţul stâng. Necunoscând rutele vapoarelor ruseşti, n-aş putea preciza unde s-a petrecut acest lucru.
Cert este că ilustrata a ajuns în Bucureşti pe 29 aprilie (ştampila BUCURESCI CURSA 2), fiind dusă la destinatar de factorul care a aplicat ştampila tip "goarnă" cu numărul 38.
Din păcate, calitatea imaginii postate de vânzător este de o calitate destul de proastă (păcat de piesă, poate cu o imagine mai bună ar fi avut mai mulţi amatori - e un lucru deseori neluat în seamă de posesorii de piese). Totuşi, în ciuda acestui lucru, ilustrata a fost vândută cu 212 dolari, după 12 biduri.
Emisiunea "Oradea", un supratipar răsturnat
O piesă de 6 bani porto din emisiunea "Oradea" cu supratiparul răsturnat a luat "faţa" doritorilor, recent, prin preţul de adjudecare obţinut pe eBay.
Piesa a beneficiat de două biduri, fiind vândută pentru 440 dolari. Acesta este un preţ mai puţin "întâlnit" la asemenea piese.
Piesa a beneficiat de două biduri, fiind vândută pentru 440 dolari. Acesta este un preţ mai puţin "întâlnit" la asemenea piese.
sâmbătă, 17 martie 2012
Expoziţia Generală 1906, serie în blocuri...
Aşa ceva se vede mai rar. Trebuie să recunosc că acum mulţi ani am mai văzut doar o singură dată blocuri de 15, şi de încă vreo trei ori blocuri de patru. Asemenea multiple sunt extrem de rare, deoarece la data respectivă nominalul unei serii complete reprezenta o sumă de care nu dispunea oricine (o serie a costat la ghişeu 9 lei şi 50 de bani). Ei bine, setul de mai jos, în blocuri de câte 12 mărci, are un nominal de 114 lei!
Fiecare bloc este obliterat cu ştampila specială a expoziţiei, cu data primei zi de circulaţie (29 octombrie 1906).
Setul este de vânzare pe eBay, pentru cine are bani.
Fiecare bloc este obliterat cu ştampila specială a expoziţiei, cu data primei zi de circulaţie (29 octombrie 1906).
Setul este de vânzare pe eBay, pentru cine are bani.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)