Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 30 iunie 2017

Un bloc care m-a băgat în ceaţă

Prin luna ianuarie din acest an pe portalul eBay au fost oferite o mulţime de piese româneşti provenite dintr-o colecţie interesantă, desfăcută pe bucăţi de un vânzător din Regatul Unit, colecţie bogată în tot felul de mărci incluzând clasice, probe şi eseuri, serii mai bune etc., etc.

Printre piesele oferite s-a aflat şi blocul din imaginea de mai jos, descris pe foaia de album pe care a fost fixat de fostul proprietar. Click pe imagine pentru mărire.


Deci este marca de 10 lei din seria de uzuale "Mihai copil" cu filigran linii ondulate (din acelaşi grup de uzuale mai fac parte valorile de 25 bani şi de 7,50 lei, excluzând valorile "normale", imprimate pe hârtie velină fără filigran).

De ce m-a băgat în ceaţă acest bloc? Datorită unei caracteristici care nu se potriveşte cu formatul "normal" al colilor de tipar, aşa cum se regăsesc ele în colecţia înmormântatului Muzeu Naţional Filatelic (din această valoare se păstrează în colecţie coală de 100 de exemplare (10×10) cu margini, precum şi coală de 200 de exemplare (20×10), tot cu margini. La ambele tipuri de coală pe marginile superioare şi inferioare se regăsesc "haşuri" realizate din linii de culoare, aşa cum se pot vedea pe marginea inferioară de coală de la blocul din imaginea de mai sus.

Dar asta nu e tot! (nu faceţi legătură cu reclamele difuzate în prostie de unele canale TV  😉). Dacă vă uitaţi mai cu atenţie pe marginea superioară a blocului, veţi mai observa ceva (click pe imagine pentru mărire, urmăriţi săgeţile roşii):


Pe margine superioară se pot vedea urme de la un alt set de haşuri din linii de culoare (la fel ca pe marginea inferioară), deci şi deasupra blocului de 20 de mărci ar mai fi o margine de coală!!!

Desigur că o astfel de formaţiune nu se potriveşte cu formatul colilor complete cunoscute (păstrate, după ştiinţa mea, numai în colecţia Muzeului Filatelic).

Singura explicaţie care îmi vine în minte pentru a se putea explica acest format "mic" este că ar fi posibilă pregătirea unor coli speciale pentru carnete, care însă nu au mai apucat să vadă lumina zilei.

Orice alt raţionament este binevenit.

miercuri, 14 iunie 2017

Încă nu ştiu dacă este o ştampilă nesemnalată încă sau o făcătură

Într-o licitaţie mai veche a casei elveţiene David Feldman am găsit un lot concretizat într-o scrisoare prefilatelică purtând o ştampilă cu un desen dintr-un tip pe care nu îl am în fişele mele şi nici în manuscrisul referitor la catalogarea ştampilelor de pe teritoriul Ardealului, Banatului şi Bucovinei.

Descrierea lotului sună cam aşa:

"Sz.Udvarhely Franco / Brief aus 1848 nach Szekesfehervar, offensichtl. in allen Werken unbekannter Stempel - demnach wohl auch sehr selten."

Ca ilustrare, în catalog nu este prezentată scrisoarea întreagă, ci numai un fragment atât de mare cât să fie prezentată ştmapila cu pricina:


Textul ştampilei este «SZ.UDVARHELY/Franco». Acest tip de ştampilă nu este catalogat nici de cunoscuta lucrare semnată de Gudlin. Neputând verifica originalitatea piesei, mă abţin să fac orice afirmaţie.

Licitaţia respectivă a desfăcut o importantă colecţie de ştampile din fostul imperiu habsburgic, incluzând cam toate ştampilele liniare negative rare din Transilvania perioadei prefilatelice. Pagina în care a fost ilustrată ştampila cu pricina este mai jos (click pe imagine pentru mărire).


Apelez la cititori pentru orice informaţie referitoare la ştampila prefilatelică transilvană.

marți, 13 iunie 2017

Din nou despre danteluri contrafăcute la mărci din emisiunea Paris

În urmă cu trei zile scriam pe blog despre câteva falsuri oferite la o licitaţie din Spania. Astăzi, mai devreme, verificam evoluţia preţurilor unor piese diferite ale poştalor străine din Principate în câteva licitaţii mai vechi. Întâmplarea de multe ori se pare că potriveşte lucrurile, deoarece într-o licitaţie mai veche a casei elveţiene David Feldman (noiembrie 1994) am dat peste două piese Paris cu danteluri contrafăcute (numerele de sub imagini reprezintă numerele loturilor în cauză).


Prima piesă a fost taman blocul de patru cu margine superioară de coală oferit la licitaţia spaniolă amintită, despre care am scris (vezi linkul mai sus). Blocul cu dantelura contrafăcută a avut în 1994 un preţ de strigare de 300 franci elveţieni.


Surpriza nu a constituit-o însă blocul de patru, ci o altă piesă de 50 bani, un colţ de coală oferit cu un preţ tot de 300 de franci elveţieni, care are însă şi el dantelura contrafăcută. După aspectul desenului clişeului avem de-a face cu o marcă originală, dar aşa-zisa dantelură cu aspect neregulat nu se potriveşte cu niciun chip matriţei dantelurii în pieptene executate la Paris (vezi mai multe aici). La această marcă din colţul colii, falsificatorul a făcut o greşeală grosolană (cauzată probabil de cunoştinţele insuficiente): linia orizontală superioară de perfor ar fi trebuit să se continue spre stânga marginii verticale cu numai un singur orificiu suplimentar, nu cu două orificii.

Existenţa mai multor piese dantelate în fals din piese nedantelate sugerează că în timp a existat o perioadă în care imposibilitatea procurării pieselor dantelate a generat confecţionarea unor contrafaceri. Asemenea produse nu pot fi încadrate decât drept falsuri parţiale în dauna colecţionarilor.

Aviz amatorilor.

luni, 12 iunie 2017

Fals al timbrului de ajutor de 5 lei din 1918

Valorile în lei de la ambele emisiuni definitive ale timbrelor de ajutor (din 1916 şi din 1918) au fost falsificate în mod repetat, despre acest subiect am mai publicat pe blog cel puţin două articole. Astăzi vreau să vă prezint un fals al timbrului de 5 lei.


În imaginea de mai sus (click pentru mărire) puteţi examina un unicat original (stânga) şi un fals, o reproducere (dreapta).

Primul element al desenului care se deosebeşte în mod evident la fals faţă de original este forma cifrei valorii nominale. Diferenţele ale desenului se pot însă deosebi şi la restul literelor din inscripţii, examinaţi-le pe rând pe fiecare şi le veţi vedea.

O altă caracteristică evidentă a originalului care nu se întâlneşte la fals este forma şi fineţea cărămizilor din fundal, din spatele vulturului. În plus, atât haşurile vulturului, cât şi cele ale postamentului pe care este acesta aşezat prezintă multiple diferenţe care pot fi analizate prin comparaţie.

Niciunul dintre falsurile pe care le-am întâlnit la oricare dintre valorile în lei falsificate din ambele emisiuni (1916 şi 1918) nu a fost realizat cu respectarea minimală a altor două elemente caracteristice: hârtia, respectiv dantelura (ultima are orice altă dimensiune decât clasicele A, B, C, D şi K). Aşadar o simplă măsurare a dantelurii şi compararea hârtiei faţă de cea a unui original v-ar putea ghida relativ uşor în identificarea falsurilor.

Referitor la falsul din imaginea de mai sus, personal am o dilemă deoarece nu sunt sigur care timbru de ajutor s-a intenţionat să fie copiat: ori cel de 5 lei brun roşcat din 1916, ori cel de 5 lei portocaliu din 1918. Dilema are drept cauză culoarea dubioasă a tiparului falsului, un fel de crem nedefinit.

duminică, 11 iunie 2017

Piesă clasică de istorie poştală expediată din Sibiu

Plicul prezentat mai jos nu constituie vreo raritate nemaipomenită, dar am ţinut să vi-l prezint pentru că reprezintă un exemplu foarte frumos de trimitere internaţională din perioada clasică. El a figurat în oferta licitaţiei cu numărul 56 a firmei germane Potsdamer Philatelistisches Büro, care a avut loc la începutul acestei luni. Click pe imagine pentru mărire.


Plicul a fost expediat ca trimitere porto pe 31 martie 1851 din Sibiu la Londra. Pe faţă este vizibilă ştampila oficiului de expediţie, HERMANN(STADT) cerc dublu cu ornament stea. El a tranzitat prin Arad (2 aprilie), intrând apoi pe teritoriul german via WILHELMSBAHN şi AACHEN. Pe faţă a fost aplicată ştampila de origine "Aus Oesterreich" în cadru dreptunghiular cu tuş roşu. Pentru parcursul german, plicul a fost încărcat cu un porto de 3 Silbergroschen, iar la sosire a fost taxat cu 1 shilling şi 8 pence. Pe verso se pot distinge alte trei ştampile germane de tranzit.
De bună seamă, un asemenea plic ar avea un loc de frnte în orice exponat sau colecţie de istorie poştală sau de studiu al tarifelor şi rutelor poştale.

sâmbătă, 10 iunie 2017

Bijuterii internaţionale: mărcile-etichetă columbiene pentru poştă aeriană şi un centru răsturnat

Licitaţia casei americane Cherrystone din luna aprilie a.c. a cuprins în ofertă o mulţime de loturi şi piese interesante şi rare, precum şi o secţiune generoasă de colecţii. Exact aşa cum se aşteaptă toată lumea de la o firmă care are pretenţii de clasă premium. Vreau să mă opresc asupra a două loturi din oferta licitaţiei pentru că mi se par frumoase poveştile ţesute în jurul lor.

Am să încep cu o serie de mărci pe care, atunci când le-am văzut prima oară în viaţa mea (în poze, asta era acum mai bine de 40 de ani) am crezut că sunt luat peste picior de cel care mi le-a arătat, nimeni altul decât regretatul doctor Tripcovici. Eram într-o vineri dimineaţă (mai ţin minte) la biblioteca AFR-ului din Boteanu, lângă maldărul de reviste sosite recent. Eram cititor cu prezenţă regulată, iar doctorul Tripcovici îşi făcuse obiceiul să vină lângă mine şi să mă întrebe de una, alta, plăcându-i că mă interesau vechiturile şi că citeam tot ce puteam găsi prin reviste despre clasicele europene. Cu câteva luni înainte îmi dăruise un set de cataloage şi mă trăgea de limbă să vadă dacă am citit ceva din ele şi ce anume. Atunci mi-a arătat "etichetele" columbiene într-un catalog de licitaţii cu fotografii alb-negru, dar şi cu câteva pagini cu fotografii color (atunci mi se păreau grozave, puteai să vezi cam cum arată rarităţile aşa cum n-aveai ocazia altfel). Să vi le arăt şi eu (click pe imagine pentru mărire):


Aceste mărci au fost puse în circulaţie în 1920 de către «Compania Colombiana de Navegation Aerea» fondată cu puţin timp înainte, în toamna anului 1919. În februarie 1920 proaspăta companie aeriană a obţinut încredinţarea unei francize pentru efectuarea curselor aeriene şi transportului corespondenţei între localităţile Barranquilla şi Cartagena, priminf totodată şi autorizarea de a-şi realiza propriile mărci poştale. Vorba vine mărci poştale, pentru că de fapt compania a aplicat un supratipar cu nominalul "$0,10" pe un set de etichete publicitare ale Curtiss Aeroplane & Motor Company. Nu s-au păstrat documente referitoare la tirajul supratiparelor, presupunându-se că ar fi fost realizate circa 100 de seturi. Acest tiraj infim le-a transformat în rarităţi adevărate, căutate cu ardoare atât de investitori, cât şi de colecţionarii mărcilor sud-americane sau care studiază aerofilatelia. Setul din fotografia de mai sus este unul dintre puţinele păstrate într-o stare de calitate bună, trecând succesiv prin mâinile multor experţi de renume mondial care le-au semnat şi/sau au eliberat certificate: Herbert Bloch, Kessler, Champion, Calves, Diena, Alex Rendon.
La licitaţia casei americane, setul a fost oferit la un preţ de strigare de 14.000 dolari. În ciuda cotei de catalog ridicate (catalogul francez Yvert le evaluează la48.250 euro), setul a rămas nevândut.

A doua piesă pe care doresc să o prezint este vestita madonă cu centrul răsturnat din Ungaria.


Marca uzuală de 5000 coroane din 1921 a fost imprimată eronat cu centrul răsturnat. Din această eroare, potrivit inventarelor păstrate de specialişti s-au maipăstrat până astăzi mai puţin de o sută de exemplare (neuzate şi ştampilate). Dintre acestea, cel puţin 38 de exemplare se află în diverse muzee şi arhive, aşa cum îi şade bine oricărei rarităţi. Dintre exemplarele rămase în circuitul liber, cele mai multe piese prezintă diverse defecte mai mult sau maipuţin vizibile (marca are un format ceva mai mare, iar hârtia ceva mai subţire, specifică mărcilor maghiare din perioadă, a facilitat deteriorarea). Exemplarul oferit în licitaţie prezintă o centrare foarte bună şi nu are defecte, ceea ce a şi dus la achiziţionarea eu cu un preţ final de 14.000 dolari.

Capete de bour la Briefmarken Fischer

Casa germană a organizat a 13-a sa licitaţie la mijlocul lunii aprilie a.c., prilej cu care a reuşit câteva rezultate interesante pentru unele loturi de potenţial interes pentru colecţionarii români.

Una dintre cele mai frumoase piese vândute în decursul ultimilor ani a fost celebrul "Zinnoberroter Merkur" din 1856:


Marca austriacă pentru ziare, un unicat neuzat cu margini mari, este una dintre rarităţile filateliei clasice europene. Ea a avut putere de circulaţie şi în teritoriile româneşti care aă făcut parte din fostul imperiu, devansând celebrele Capete de bour ca perioadă de timp pentru mărcile care au circulat pe actualul teritoriu al României. Bijuteria a avut un preţ de strigare de 20.000 euro, fiind adjudecată pentru 52.000 euro!

Revenim însă la mărcile moldovene Cap de bour.


Unicat al mărcii de 27 parale obliterat BERLAD MOLDOVA, margini mici, dar cadrul circular intact. Preţ de strigare: 1.200 euro, final 3.800 euro. Detaliile se pot afla din certificatul însoţitor.


Unicat de 54 parale obliterat JASSY MOLDOVA cu tuş roşu, margini mici pe trei laturi şi o margine lată în stânga, o marcă foarte frumoasă oferită la un preţ de strigare de 1.500 euro. Preţul final realizat: 2.600 euro.


Unicat al mărcii de 108 parale albastru pe roz, obliterat cu o amprentă aproape completă a ştampilei FOLTITSCHENI MOLDOVA 17/10 (o ştampilă rară pe prima emisiune). Marginile au lăţime medie, iar marca are un aspect foarte frumos pentru exemplarele de 108 parale cunoscute. Preţul de strigare a fost de 2.200 euro, realizând un preţ de adjudecare de 5.000 euro.

Una peste alta, sumele cu care au fost vândute aceste Capete de bour ar fi pe undeva pe la nivelul salariilor lunare ale unor bugetari ceva mai bine plătiţi. Indivizilor care tot lansează legende cu valori de sute de mii de euro ar trebui să li se arate obrazul, ca să mai termine odată cu minciunile şi manipularea doar pentru a obţine avantaje personale discutabile. Desigur că preţurile de mai sus se pot verifica în arhivele online.

Se întâmplă şi la case mari: astăzi, despre falsuri la emisiunile Paris-Bucureşti

La începutul lunii aprilie a.c., casa spaniolă de licitaţii Soler y Llach a prezentat cu ocazia licitaţiei curente şi o colecţie de marcă postclasică românească desfăcută pe loturi mici sau pe piese individuale. Colecţia - una constituită cu multă vreme în urmă după aspect şi natura pieselor (care astăzi au devenit aporape imposibil de întâlnit în multe colecţii actuale) - a avut şi câteva falsuri care în mod obişnuit nu ar fi trebuit să dea niciun fel de bătaie de cap colecţionarului avizat.

Din păcate, am întâlnit atât pe internet, cât şi printr-un club bucureştean unele teorii care se bazează mai mult pe folclor popular şi mai puţin pe studiul în sine al pieselor, lucru care face un deserviciu filateliei şi studiului.

La această licitaţie este a doua oară în decursul ultimilor ani când este oferită o serie neuzată de mărci din emisiunea Paris 1872 în blocuri de patru la care cel puţin o valoare (cea de 50 bani roz) are dantelura artificial realizată, la origine blocurile fiind nedantelate. La licitaţia casei spaniole a fost vorba despre lotul cu nr. 942, ilustrat mai jos:


Acest bloc a avut un preţ de strigare de 500 euro, fiind adjudecat pentru 950 euro. Este o sumă care nu cred că poate fi considerată chiar neglijabilă, chiar pentru un colecţionar mai bogat. Despre acest bloc am auzit mai multe poveşti lansate de către câţiva colecţionari. Opinia mea (susţinută şi de alţi colecţionari) este că dantelarea în fals a blocurilor nedantelate pentru confecţionarea de blocuri dantelate s-a efectuat cu mai mult timp în urmă. Operaţiunea a fost efectuată datorită rarităţii mult mai mari a mărcilor neuzate dantelate în blocuri faţă de aceleaşi blocuri nedantelate, care - potrivit frecvenţei de apariţie pe piaţă şi în colecţii - sunt de câteva ori mai comune.

Povestea dantelurii mărcilor Paris ar fi una simplă, dacă nu ar exista prea mulţi "specialişti" care şi-ar da cu părerea pe lângă subiect. Dantelura este una realizată în sistemul pieptene chiar la imprimeria statului francez, ea este întotdeauna regulată, numărul de orificii de perfor este întotdeauna acelaşi pe laturile similare, iar lăţimea mărcilor între cele două perforuri verticale este constantă (cu foarte mici diferenţe cauzate de grosimi diferite ale hârtiei, de natura mărcii - neuzată cu sau fără gumă, obliterată spălată etc.), acest element de control fiind uşor de verificat prin simpla suprapunere a mărcilor. Se poate vedea acest lucru până şi cu ochiul liber.

Despre acest subiect am mai scris pe blog în urmă cu mai bine de cinci ani. Poveştile şi legendele lansate între colecţionari de tot felul de oratori populari cred că nu au rolul decât de a-i deruta şi a-i îndepărta de la studiu.

Referitor la blocul de 50 de bani de mai sus, o persoană cu abilităţi medii în operarea unui program de prelucrare de imagini de tip bitmap ar fi putut face o verificare sumară a dantelurii, cu ajutorul unui alt bloc neuzat oferit în cadrul aceleiaşi licitaţii (25 bani portocaliu, lotul nr. 941). Punând alături blocul de 25 bani de cel de 50 bani cu problema menţionată se poate vedea imediat că orificiile perforurilor pe cele patru laturi nu "se pupă", deşi ar trebui (cine vrea poate încerca şi matriţa digitală pe care am oferit-o cititorilor în articolul de acum cinci ani). Ba chiar se poate scana şi o banală marcă Paris obliterată pentru a fi suprapusă peste blocul cu pricina (nu are importanţă de care, pentru că dantelura este identică la toate valorile). Puteţi privi ce-a ieşit în montaljul din imaginea de mai jos (click pentru mărire):


Un alt lot de falsuri - lotul nr. 947 - conţinea mai multe aşa-zise eseuri ori probe de culoare la marca de 10 bani, toate purtând un supratipar anulat prezentând caractere cu serife, diferite faţă de caracterele supratiparului original:


Pentru un ochi avizat nu constituie nicio problemă identificarea acestor falsuri: desenul clişeului este mult diferit de cel al originalului, cifrele şi literele au forme diferite, iar haşurile şi desenul general al efigiei este modificat faţă de cele ale aoriginalului. Pentru cei care nu ştiu cum arată supratiparul ANULAT original, aveţi mai jos câteva piese de comparaţie (un lot cu probe originale din cadrul aceleiaşi licitaţii - dacă tot lucrăm cu materialul clientului):


Puteţi chiar să comparaţi clişeele valorii de 10 bani pentru a vedea singuri care sunt diferenţele.
Lotul nr. 947 de probe falsificate a fost oferit şi vândut cu 300 euro (din nou nu aş putea spune că este o sumă nesemnificativă).

Ajungem şi la un al treilea tip de fals: un bloc (reconstituit) de 20 de aşa-zise eseuri ale valorii de 50 bani Paris (lotul nr. 949). Nu este un tip nou de fals, acest aşa-zis eseu bântuie de mai mult timp ofertele caselor mari de licitaţii (realizând performanţa de a se fi infiltrat chiar şi într-o licitaţie a celei mai mari case elveţiene, cu mai mulţi ani în urmă). Desigur că pentru ochiul colecţionarului avizat identificarea falsului este o misiune uşoară (verificaţi forma şi poziţia cifrelor şi literelor din inscripţii).


Blocul de falsuri a fost oferit şi vândut cu 225 euro.

Într-o discuţie privată, cineva m-a întrebat care ar fi primul element care ar putea "alarma" colecţionarul atunci când se uită la o asemenea producţie. Există o caracteristică la care foarte puţini colecţionari se uită de obicei: alinierea clişeelor pe rânduri şi coloane, precum şi variaţia distanţelor dintre clişee (sau, dimpotrivă, constanţa distanţelor dintre ele). La toate mărcile Paris, clişeele sunt perfect aliniate şi dinstanţele dintre ele sunt egale. La blocul de 50 bani de mai sus nu este cazul.

Această caracteristică nu este niciodată luată în considerare, nu ştiu de ce. Dar ţin să vă destăinui că studiul amplasării clişeelor în ştraifuri şi blocuri m-a ajutat în urmă cu vreo 30 de ani să-mi dau seama că la mărcile din emisiunile Spic de grâu există aranjamente diferite, adică planşe diferite. De aici, studiul caracteristicilor clişeelor m-au dus la identificarea tipurilor. Despre acest subiect am mai scris pe blog în articole mai vechi, răsfoiţi-le.

Nu vreau să închei articolul fără a prezenta şi o piesă originală care mi-a plăcut în mod deosebit în această licitaţie. Click pentru imagini pentru mărire.


Este o carte poştală simplă a oficiului poştal românesc din Constantinopol, expediată în iulie 1896 de la Cospoli la Geneva, în Elveţia. Cartea poştală poartă o marcă turcească curentă drept francatură suplimentară, dar mai poartă şi o vinietă EXPRESS D'ORIENT roşie. Această vinietă este foarte rară pe corespondenţă (era aplicată pe trimiterile expediate prin celebrul tren Orient Expres spre Europa Centrală). După datele pe care le am în evidenţa proprie, ar exista mai puţin de cinci piese româneşti care poartă o asemenea vinietă, aşadar combinaţia este una foarte rară. Cartea poştală a fost oferită cu 1.200 euro, realizând un preţ final de 1.900 euro.

Dragi colegi, acum este rândul vostru să vă împărtăşiţi mai jos gândurile despre subiectele abordate.

vineri, 2 iunie 2017

Se întâmplă şi la case mari

M-am hotărât să reiau semnalările despre falsurile întâlnite prin licitaţiile caselor aşa-zise mai mari. Iar astăzi am să prezint un lot oferit la licitaţia cu numărul 20 al companiei berlineze Schlegel, desfăşurată la începutul lunii aprilie curent.

La această licitaţie s-au aflat în ofertă câteva zeci de piese de interes românesc, incluzând un lot consistent de scrisori clasice provenite de la oficii austriece din Principate, iar urmărind oferta am dat şi peste câteva loturi de mărci clasice româneşti.

Nu este un lucru neobişnuit să întâlneşti falsuri ale clasicelor româneşti la marile case de licitaţie. Interesul relativ scăzut al colecţionarilor din ţările occidentale pentru mărcile româneşti de raritate scăzută şi medie îi determină pe tehnicienii firmelor de comerţ să nu transpire în mod excesiv pentru verificarea amănunţită a loturilor, iar ochiului neformat al acestora le pot scăpa specimenele cu pricina. Un exemplu în acest sens îl constituie lotul cu numărul 3444, compus din patru unicate neobliterate, câte unul din fiecare nominal al emisiunii Carol cu favoriţi din 1868 (plus marca de 3 bani din 1870). Click pe imagini pentru mărire.


Potrivit descrierii, marca de 18 bani a fost însoţită de un certificat semnat de experţii de la Behr, dar... în opinia mea, toate cele patru valori reprezintă reproduceri (adică falsuri) care se pot recunoaşte relativ uşor prin aspectul detaliilor de desen ale efigiilor, prin desenul neregulat al cadrelor şi al rozetelor din colţuri, cât şi prin aspectul general. Mărcile sunt relativ comune obliterate, le puteţi compara şi singuri. Lotul cuprinzând cele patru piese a fost oferit la un preţ de strigare de 100 euro, fiind adjudecat de către un amator cu 105 euro (cota de catalog în Michel: 450 euro).

Învăţământul care ar trebui desprins din povestea asta este că nicio piesă nu ar trebui luată de bună atunci când nu te pricepi, ci totul este verificabil (să nu credeţi că scriu ca să mă aflu în treabă, toate colecţiile serioase conţin piese/loturi/colecţii multiplu certificate, la intervale variabile de timp; este un semn al responsabilităţii).

Nu vreau să fiu răutăcios faţă de negustorii nemţi, se poate întâmpla, s-a mai întâmplat şi probabil că asemenea situaţii vor continua să mai apară. Trecând peste această poveste, vă prezint şi o altă piesă, originală de această dată, una dintre erorile cunoscute ale ocupaţiei germane din România în Primul Război Mondial.


La prima marcă din bloc lipseşte cifra valorii nominale din supratipar. Eroarea are o cotă de 600 euro în catalogul Michel, a avut un preţ de strigare de numai 100 euro, fiind achiziţionată cu un preţ final de 280 euro.

Record de preţ înregistrat pe eBay pentru o trimitere clasică austriacă

Evenimentul s-a produs pe 30 aprilie a.c., cu ocazia vânzării unui plic expediat în octombrie 1865 din actualul oraş Brno tocmai în Mexic. Trimiterea transatlantică este caracterizată de concurenţa mai multor caracteristici neobişnuite corespondenţelor austriece din anii '60 ai secolului XIX:

- posedă o francatură combinată, adică şi multicoloră (patru culori), şi multiplă (aplicarea mai multor exemplare din acelaşi nominal), şi grea (francatura însumează 72 de crăiţari, o valoarea de-a dreptul neobişnuită pentru acea perioadă);
- până să ajungă pe continentul american, trimiterea a fost manipulată succesiv de administraţiile poştale ale mai multor puteri maritime din epocă, constituind un exemplu foarte frumos al utilizării combinate a căilor de comunicaţii.

Aceasta este piesa cu pricina (click pentru mărire):


Plicul a fost însoţit de un certificat de autenticitate eliberat de cunoscutul expert austriac Ulrich Ferchenbauer (click pe imagine pentru mărire). Descrierea completă a piesei se poate afla chiar de pe document (expertul şi-a lăsat semnătura şi pe faţa plicului, cu creionul, în colţul drept inferior, o semnătură cunoscută tuturor colecţionarilor de piese clasice).


Şi fiindcă am vorbit de spre un record de preţ, vă prezint şi o captură de ecran cu rezultatul înregistrat: 6.310 euro, o sumă modestă pentru bişniţ-menii din alte domenii ori pentru ăia cu salarii de lux (dar foarte rar atinsă în tranzacţiile cu piese filatelice).


Nu-ţi pune în pericol liniştea, averea sau chiar libertatea: numele şi prenumele constituie date personale

Atunci când ne gândim la internet nu ne imaginăm numai imensa reţea de computere constuită la nivel mondial, ci şi un teren în care unii ar crede că au mai multă libertate decât cea din viaţa reală, obişnuită. Ori se consideră "ascunşi" în spatele unui monitor şi al unei conexiuni de date impersonalizate (pentru marea masă a internauţilor).


Lucrurile nu stau chiar aşa, am mai atras atenţia asupra problemei prelucrării datelor personale şi nu sunt singurul care o face (poate că vocea mea nici nu contează). Dar o fac pentru câ în câteva situaţii am aflat că mă aflu în mijlocul unei asemenea probleme. Vă recomand parcurgerea articolului publicat de consultantul Adrian Munteanu. Odată ce există practică judiciară şi Decizii ale ÎCCJ nu mai e de joacă. Consider că îmi fac datoria atrăgând tuturor atenţia asupra unui citat din articolul menţionat:

«În fapt decizia ÎCCJ se înscrie în linia deciziilor Curții Europene de Justiție:
"referring, on an internet page, to various persons and identifying them by name or by other means, for instance by giving their telephone number or information regarding their working conditions and hobbies, constitutes the processing of personal data within the meaning of Directive 95/46/CE – European Court of Justice C-101/2001of 06.11.2003."»
 Aşadar problema a fost reglementată chiar la nivelul CEJ.

De ce am scris aceste rânduri? Pentru că trăim într-o lume mizerabilă îm care unii indivizi îşi permit să se considere deasupra celorlalţi şi îşi arogă cu de la sine putere drepturi pe care nu le au decât judecătorii de drepturi şi libertăţi. Ori pur şi simplu pentru că o pot face şi pentru că nu i-a întrebat nimeni de sănătate. Sau pentru că sunt prea duşi cu capul şi nu sunt în stare să priceapă lucruri elementare într-o societate normală.

Numai că în lumea asta mizerabilă, informaţia circulă teribil de iute şi pe căi neaşteptate. Niciun lucru nu mai este secret dacă e cunoscut de o a doua persoană, iar vorba purtată din gură în gură poate parcurge distanţe ca cele de la Focşani la Timişoara, oir de la Iaşi la Bucureşti cât ai clipi, iar măgăriile făcute de anumiţi indivizi ajung exact la urechile celor care au fost selectaţi drept "ţinte".

Aviz amatorilor! Nu ştiu dacă ar vrea cineva să se trezească  pe la patru dimineaţa, după o noapte de nesomn, înjurând de mama focului şi spunându-şi "muică, cine m-o fi blestemat în halul ăsta?", ştiind că la 9.00 trebuie să se ducă la vreo autoritate să dea cu sunsemnatul, şi că peste o săptămână trebuie să-şi joace rolul de reclamat într-un proces civil de daune pe la vreo judecătorie.

joi, 1 iunie 2017

Despre colecţii, colecţionari şi rolul lor în cultură

Nu cunosc să fi existat vreodată o dezbatere mai recentă în societatea românească având ca subiect locul şi rolul colecţionarului în promovarea şi în prezervarea valorilor culturale. Subiectul a fost abordat în ultimul număr al revistei Cultura, editată de Fundaţia Culturală Română.



Titlul dosarul revistei din acest număr vorbeşte de la sine: "Colecţia de artă, între estetic şi social". Din nefericire pentru masa colecţionarilor, dosarul nu se referă decât arta plastică, dar chestionarul propus participanţilor la dezbatere de către Nicu Ilie se poate adapta foarte bine şi celorlalte tipuri/categorii de obiecte de colecţie.

Revista se poate consulta online gratuit aici, ori se poate descărca în format PDF de aici.
Dosarul cu pricina acoperă paginile 9-14, vă recomand să le parcurgeţi.

Nu ştiu dacă apariţia dosarului în acest moment este sau nu întâmplătoare, poate că nu. Ce ştiu este că se fac eforturi de către persoane cu interese diverse (de cele mai multe ori ascunse ori extrem de egoiste) în sensul culpabilizării în masă a colecţionarilor, a transformării lor în infractori-pe-trei-sferturi-numai-buni-de-fugărit.

Din păcate, în acest secol XXI încă mai există indivizi înguşti la minte, care nu sunt capabili să priceapă că nu există monopol în cultură şi că cea mai bună promovare şi prezervare a valorilor o face pasionatul adevărat, că valoarea obiectelor strânse cu multe sacrificii de către colecţionari nici nu ar exista fără interesul şi munca acestora.