Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 15 noiembrie 2017

Din licitaţii: Walter Fuerst, august 2017

Mi-a rămas o felie destul de consistentă de piese de interes salvate din licitaţii care au nevoie de ataşat realizările. Am remarcat că n-am mai completat nimic de prin august, dar noroc că mi-am salvat şi rezultatele. Acum am început să verific preţurile lot cu lot (la cele vândute desigur, pentru că există destule loturi care n-au avut amatori).

La licitaţia online cu numărul 5 al casei Walter Fuerst (31 august a.c.) nu au fost ăiese româneşti nemaipomenite. Din 11 loturi oferite s-a vândut unul singur.


Aceasta a fost singura piesă vândută, o pereche nedantelată de probe de planşă la Spic de grâu: oferită şi vândută cu 50 franci elveţieni.


Aceasta este singura piesă care mi s-a părut mai interesantă (oferită tot pentru 50 de franci elveţieni, dar rămasă nevândută): un mic fragment cu un unicat de 10 bani "barbă" din 1872, care a fost tăiat pe lângă dantelura puternic deplasată pentru a se păstra intactă imaginea mărcii. Din păcate ştampila nu este vizibilă şi poate aceasta a fost cauza pentru care piesa nu a avut amatori. Varietăţi identice se cunosc însă inclusiv pe scrisori întregi.

joi, 2 noiembrie 2017

Defect de clişeu pentru care nu am nicio explicaţie

De mult timp mă preocupă câteva subiecte legate de modul de confecţionare a planşelor de tipar utilizate la imprimarea mărcilor poştale româneşti postclasice. De aceea consider foarte importante justificările aduse în spijinul modului de apariţie a defectelor de clişeu. În opinia mea, cea mai dificilă problemă în acest sens o constituie departajarea tipurilor de clişeu de potenţialele erori care se pot întâlni la aceleaşi clişee. Principiul l-am mai pomenit în articolele de pe blog şi are în vedere momentul apariţiei defectului de clişeu: pe timpul multiplicării/confecţionării formei de tipar (în acest caz vorbim de tipuri), respectiv după de forma de tipar a fost confecţionată şi introdusă în serviciu (iar aici vorbim de erori).

La un unicat obliterat al mărcii de 15 bani Paris am identificat un defect de clişeu pentru care nu am (deocamdată) o explicaţie şi voi continua să mă gândesc la modul de apariţie (în spiritul celor enumerate mai sus).

Aceasta este marca:


Şi acesta este detaliul cu defectul de clişeu:


Este vorba de linia albă, verticală, din stânga meandrului.

Dacă are cineva vreo idee îl rog să nu o ţină pentru el.