Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 30 mai 2018

Oficiul telegrafo-poştal Kerson

De curând a fost comercializat pe un site de licitaţii online un plic foarte interesant, purtând două ştampile pe care le văd prima oară, mărturisesc (şi nu în reproduceri sau desene). Dar aş avea o scuză, pentru că specializarea mea de bază pe istorie poştală se opreşte pe la 1910 (la data scoaterii din circulaţie a mărcilor Spic de grâu), respectiv corespondenţele nefrancate sau insuficient francate.

Acest plic justifică în opinia mea adăugarea la capitolul "Poşta română în străinătate" a încă unei categorii.


Acesta este plicul cu pricina, la care nu am de adăugat decât câteva comentarii:

1. Corespondenţa a fost expediată în ţară pe 22 decembrie 1917, la Galaţi, potrivit ştampilei cu cerc dublu OFICIUL TELEGRAFO-POSTAL/KERSON aplicate cu tuş violet.


2. Francatura atestă faptul că oficiul din Kerson a dispus de mărci româneşti (?) pentru efectuarea serviciului de coespondenţe uşoare.
3. Plicul nu pare a fi expediat de vreun militar ori de vreo unitate militară, ci de un expeditor civil.
4. Plicul poartă ştampila de sosire GALAŢI/CURSA I/18 JAN 918.
5. Plicul a fost cenzurat după intrarea în ţară. Pe spatele plicului se distinge o ştampilă cu cerc dublu cu dată de tipul CENZURA MILITARĂ A... (nu mă hazardez la mai mult, ea fiind parţial ilizibilă). Pe faţă a fost aplicată o ştampilă de cenzură descrisă de ing. Călin Marinescu (ca legendă, nu şi ca model - "Cenzura poştală militară în România 1914-1940", Bucureşti, 2004, pag. 47). Legenda ştampilei: LIBER/Cenzura militară Centrală/Recomandate. Într-adevăr, plicul expediat din Kerson poartă pe faţă inscripţia manuscrisă (cu cerneală neagră) "Rec 112/Herson".


Plicul cu pricina a fost vândut cu 389 euro, şi cred că au fost şi amatori care au scăpat licitaţia.

Despre oficiul din Kerson am mai scris pe blog (indirect) prezentând activitatea lui Vasile Sava, care a condus unitatea poştală între august 1917 şi aprilie 1918, aici.

vineri, 25 mai 2018

Un nou volum gratuit: Ştampilele utilizate în Transilvania în primii ani ai Regatului României

Sunt fericit să pun la dispoziţia cititorilor blogului un nou volum din seria "Bibioteca filatelică românească". Subiectul lucrării acoperă o perioadă foarte interesantă din istoria poştală a primilor ani după Marea Unire.

Volumul este gratuit, putând fi consultat liber de orice persoană interesată, filatelist şi nu numai. Trebuie să atrag atenţia cititorilor că încărcarea volumului pe alte servere, ori comerializarea acestuia nu sunt permise. Se poate însă distribui liber linkul postat mai jos.


Aceasta este a doua ediţie a lucrării. La forma iniţială a fost adăugat un număr important de planşe color care ilustrează utilizarea ştampilelor moştenite de la administraţia poştală maghiară,utilizate de administraţia românească.

Volumul cuprinde peste 180 pagini şi este pus la dispoziţie în format PDF neblocat (putându-se imprima). Fişierul are o dimensiune de 23 MB poate fi descărcat de la acest link.

Vă doresc lectură plăcută!

vineri, 11 mai 2018

Bandă separată prin perforare

Nu am mai avut ocazia până acum să văd o astfel de varietate la niciuna dintre benzile de ziare: separare efectuată prin perforare (click pentru mărire).


Problema mea este că eu nu colecţionez întreguri poştale decât doar dacă îmi "pică" în vreun lot ori dacă au vreo francatură adiţională care mă interesează. De aceea faptul că n-am văzut eu o astfel de varietate n-ar însemna ceva deosebit.

Pentru că totuşi am cititori care sunt interesaţi de acest subiect, m-am gândit să public semnalarea.

Ar fi tare interesant dacă s-ar găsi vreo pereche sau vreun ştraif dintr-o bandă de ziar care să prezinte perforare între benzile timbrate.