Plecate din Babadag

Un vânzător bulgar a oferit de curând pe eBay patru piese ale poştei bulgare în Dobrogea, în timpul Primului Război Mondial. De fapt, toate piesele sunt din 1918. La prima vedere, mi se par bune şi fără prea multe comentarii. Toate provin de la aceeaşi unitate militară (Compania a 2-a Mitraliere), au ştampila de expediere a oficiului bulgăresc din Babadag, au fiecare şi ştampila rotundă a cenzurii bulgare. Priviţi piesele cu pricina (click pe imagini pentru mărire).

Toate cele patru piese sunt nefrancate, iar fiecare poartă pe verso şi ştampila de sosire (aplicată mai mult sau maipuţin clar, după caz). Piesele par a proveni din aceeaşi arhivă.

Iniţial, salvasem ilustraţiile, pentru a le include în biblioteca mea digitală. Ulterior, m-am gândit că este bine să le "sui" pe blog, pentru a le discuta puţin.

Fără îndoială, asemenea piese nu sunt prea comune. Motiv pentru care vânzătorul a fixat preţuri (întâmplător, egale) destul de piperate. Mai precis, puţin peste 450 dolari bucata. E mult, sau e puţin? Părerea mea este că preţul s-ar putea să reflecte raritatea pieselor, dar intervine o problemă, şi asupra acesteia doream să mă opresc.

Noi, colecţionarii, ne lovim mai mereu de întrebarea "cât face piesa aceasta?". Ei bine, cei începători apelează foarte rapid la cataloage. Dar când o piesă nu are un preţ într-un catalog, atunci intervin tot felul de însăilări, dansuri, valsuri şi alte bătute. Şi se confruntă rapid cu una dintre cele două situaţii posibile: ori îşi supra-apreciază mult piesa (şi are apoi prilejul să-i vadă pe cei din jur cum încep să strâmbe din nas), ori o desconsideră şi, de multe ori, o "mărită" pe te miri ce.

Bun, până la urmă, preţul vânzătorului este sau nu corect? Păi să ne întoarcem puţin cu faţa la piaţă, la colecţii, la expoziţii şi la literatură. Dacă ne referim la expoziţii, mai precis la genul de exponate care au câştigat, în timp, cele mai înalte distincţii, vom observa destul de uşor că acestea se încadrează într-o "plajă" destul de restrânsă. Adică este vorba de gradul de interes, deoarece nu orice are aceeaşi "trecere", colecţiile nu vor fi puse niciodată pe aceeaşi treaptă. Chiar dacă au sensibil un nivel de raritate apropiat.

Mai pe scurt: întotdeauna scrisorile cu mărci clasice sau din perioada clasică (chiar nefrancate) vor fi mai apreciate decât, să zicem, scrisorile (chiar cele rare) din perioada regelui Carol al II-lea. O colecţie de ştampilografie pe mărci Paris-Bucureşti va fi întotdeauna mai apreciată decât una similară din anii '20. Dacă vorbim de ocupaţii, întotdeauna o  piesă de poştă militară  austriacă de pe timpul Războiului Crimeii va fi mai apreciată decât o ocupaţie militarp din Primul Război Mondial. Şi tot aşa.

Cei mai mulţi colecţionari, dar şi mulţi negustori (fie ei indivizi pe portaluri online sau case mari) nu prea iau în seamă acest aspect, iar multe piese apar cu preţuri mult umflate. Prin literatura de specialitate nu prea există referiri la gradul de interes, cu o excepţie notabilă: cataloagele de ştampile ale lui Edwin Müller. La el se pot întâlni punctaje "corectate" cu gradul de interes. Adică pentru o ştampilă nu prea rară, dar care are o formă deosebită, se poate întâmpla ca gradul de interes să fie mai mare decât cel pentru o ştampilă mult mai rară, şi atunci este normal că va apare o corecţie de preţ (sau de evaluare).

PS. Piesele care au generat acest articol nu mă interesau (nici dacă erau oferite pentru numai 20 de dolari bucata - asta pentru cârcotaşi), m-am folosit de ele doar pentru a scoate în evidenţă o concepţie greşită.