La unul din articolele trecute, mi s-a adresat o întrebare, în cadrul cometariilor. Am fost puţin cam bădăran, recunosc, şi am răspuns cu o altă întrebare. Dar am promis că voi scrie un articol pe această temă.
Cititorii mai curioşi au remarcat probabil că de când am început să scriu pe blog nu am făcut niciodată vreo afirmaţie legată de interesul meu direct, sau la "ce cumpăr". Am făcut şi voi continua să fac acest lucru din cel puţin două motive: primul ar fi că nu-mi place să "ies în faţă" doar pentru a mă lăuda, iar al doilea este dorinţa de a-mi proteja investiţia făcută în mărci. Am să explic.
După 1990, în ţară s-a simţit suflul libertăţii şi printre filatelişti. Numai că, citându-l (aproximativ) pe un individ ale cărui afirmaţii le-am negat mereu (dar mai târziu i-am dat dreptate), şi lor li se potriveşte de minune zicala: "aţi vrut libertate, acum o aveţi, dar să vedem ce faceţi cu ea!". Era normal ca odată cu modernizarea (democratizarea?) societăţii, lucrurile în filatelie să se aşeze şi ele. De bună credinţă fiind, am tot aşteptat momentul în care numărul negustorilor (legali şi oficiali) să crească, domeniul să se diversifice, iar colecţionarii să beneficieze de pe urma acestor lucruri. Ţi-ai găsit!
Lumea colecţionarilor devine pe zi ce trece mai poluată de tot felul de indivizi al căror unic scop este să mai "ciupească" câte ceva pe spinarea adevăraţilor pasionaţi. Indivizi care fac exact ce fac şi samsarii prin pieţele de legume şi fructe. Unii dintre ei pândesc precum cioclii să îşi vândă vreun pasionat colecţia. Alţii aşteaptă precum şacalii să apară vreun personaj nou în peisaj, pe care să încerce să-l jupoiaie niţel. Sau să-l fraierească, mai bine. Dacă intri într-un cerc filatelic, ai să vezi o sumedenie de persoane. Printre ei sunt doar o mână de pasionaţi adevăraţi, iar restul sunt ciocli şi şacali care trăiesc pe spinarea cercurilor filatelice şi pe care-i doare exact în paişpe de ce înseamnă pasiune sau colecţie. Ei sunt cei care mimează pasiunea, dar care nu o au.
Este adevărat că e mai uşor să vinzi trei piese, decât să te duci la săpat de şanţuri sau la amenajări de spaţii verzi, dar eu am început să mă satur de această faună! Lăsaţi-i în pace pe colecţionarii adevăraţi!
de acord cu opinia dvs. despre pasionati si cei care speculeaza pasiunea.
RăspundețiȘtergerenoapte buna!
Mulţumesc frumos. O seară liniştită vă doresc.
RăspundețiȘtergereCeva de genul am patit si eu atunci cand am cumparat un set de numismatica cu 33 euro, s-a luat de mine unul care speculeaza pasiunea ca de ce le-am cumparat eu, pentru ca el le vroia si nu mai stiu ce. Pacat ca exista asemenea persoane care se baga intre unii care chiar isi pun sufletul in pasiunea lor...
RăspundețiȘtergereExcelent articolul legat de "fauna" postdecembrista. Foarte multi pasionati sunt jupuiti realmente de aceste hiene care-si mai si spun "filatelisti", doar pentru faptul ca au indraznit sa puna suflet la un hobby si si-au facut publica pasiunea. Din pacate sitemul permite perpetuarea acestei faune. Sa te fereasca Dumnezeu sa publici ceva sau sa te arati interesat de un subiect. Imediat tot ceea ce-ti doresti are pretul umflat, doar pentru ca-ti lipseste. Nu conteaza ca datorita studiilor tale se deschid noi porti catre cunoastere, conteaza numa daca se poate scoate mai mult pe spinarea ta. Ca de, te-am pus eu sa te faci cercetator sau expozant? Mai bine este sa te faci negustor. Sa vad si eu cand nu o sa mai fie amatori sa expuna, unde o sa mai vanda cu suprapret!? Ziua aceea nu este departe.
RăspundețiȘtergerePăi, cam aşa este. Aţi sintetizat foarte bine situaţia.
RăspundețiȘtergereNu pentru a vă consola câtuși de puțin,dar fenomenul este întâlnit și în alte părți.L-am văzut la mine în Israel și l-am întâlnit și în Ungaria!
RăspundețiȘtergereSunt convins, dar pe acolo mai ai ceva alternative: comercianţii. Pe-aici fac toţi comerţ, dar unul nu-i oficial!
RăspundețiȘtergereBuna seara. Nu numai domeniul filatelic este "poluat" de samsari . La pictura (prima dragoste pe care am tradato pentru marcile postale) lucrurile stau la fel . Insa aici va pot spune ca respectivii samsari se impart in doua categorii: cei care "ciupesc" ceva din intrermediere si cei care nu sunt tentati de ciupeala ci de cistiguri mai mari. Sunt investitori , insa nu sunt colectionari. In urma achizitiilor facute de acestia din urma, valoarea reala (artistica) a unor lucrari este departe de a fi cea reala , exemplul cel mai elocvent fiind cota pictorului Pablo Picasso .In filatelie este un pic diferit . Daca iau ca exemplu zona romaneasca de interes , dupa parerea mea , nu numai ca nu exista piese supracotate din contra , aici exista foarte multe piese cu valoare de piata mult sub cea reala (ma refer la piesele de peste 5000 euro).Dupa parearea mea studiul si cercetarea personala ,a fiecarui pasionat de filatelie reprezinta "bobirnacul" in nas care poate fi dat samsarului ...
RăspundețiȘtergereAngelescu Ion: aveţi perfectă dreptate. La pictură nu mă pricep deloc (nu pot face aprecieri decât în funcţie de propriul simţ estetic, nu şi la valoare). Dar la mărci, aveţi foarte multă dreptate. Există piese "tari", care sunt mult subapreciate în principal din două cauze: numărul mic de amatori de piese româneşti, dar şi poziţia cataloagelor internaţionale, care dezavantajează în mod vădit piesele vechi româneşti.
RăspundețiȘtergereDacă ar avea cineva răbdare să ia la "puricat" marile licitaţii, va observa, de exemplu, că destule piese clasice din alte ţări sunt mult mai des întâlnite decât piesele noastre. Dar raportul cotelor din cataloage (şi implicit al preţurilor pieselor româneşti) este tocmai invers!
Personal nu am nimic cu negustorii, chiar sunt convins că fără ei filatelia nu s-ar fi dezvoltat la stadiul pe care îl cunoaştem astăzi. Dar de aici până la "vânătoarea" de clienţi făcută de bişniţarii de doi bani, lipsiţi de cunoştinţe dar în stare să speculeze numai, este o distanţă foarte mare...
Buna seara tuturor. As vrea sa-mi spun parerea despre observatia dvs. pentru pozitia cataloagelor straine care dezavantajeaza in mod vadit piesele vechi romanesti . Aceasta pozitie se mentine de 15-20 ani si dupa parerea mea nu este intimplatoare. Aici in occident sunt persoane care de ani buni achizitioneaza piese grele romanesti la pretul de piata adica mult sub valoarea lor adevarata. Profesionistii care se ocupa de filatelie in occident stiu exact care este valoarea acestor piese si va spun ca va veni o vreme cind dupa ce acestia isi vor fi facut stocul de raritati romanesti, cotele din cataloage vor creste brusc si implicit pretul de piata.De aceasta anomalie este vinovata si lumea filatelica romaneasca , care nu este unita si mai ales nu stie sa vinda. Aici , cind o piesa de valoare , nu are pret de piata se procedeaza in felul urmator: este tranzactionata de citeva ori intre anumiti filatelisti dupa care ia calea unei case de licitatii serioase cu un pret de pornire pe masura.In timp ce scriu imi vine in minte o intimplare din tara: o circulatia unicat din timpul ocupatiei romane in Pocutia a fost scoasa la vinzare pe un site in care se vinde de la bikini pentru dame pina la iahtul nustiu carui magnat, si care se numeste eBay .Culmea e ca descoperitorul si posesorul piesei este un cunoscator in ale filateliei !
RăspundețiȘtergereAngelescu Ion: Cred că ştiu piesa Pocuţia, am văzut-o.
RăspundețiȘtergereTreaba cu preţurile este puţin mai complicată decât pare la prima vedere. În general, cauza care stă la baza formării preţurilor cam aceasta este. Dar factorii sunt mult mai mulţi.
Că filatelia românească trece prin momente nu prea plăcute, aşa este. Şi aici ar fi multe de spus, dacă am judeca la rece.
Numărul pieselor cu adevărat valoroase şi rare la România este cu muuuult mai mare decât se ştie sau se bănuieşte de marea majoritate a colecţionarilor (şi din ţară, şi din străinătate). Şi aici este o cauză: aproape toţi "marii" s-au îngrămădit pe domenii deja bătute, puricate şi clarificate. Numai că dacă îi scoţi din domeniul lor (afirm cu toată tăria, dar şi cu toată responsabilitatea) sunt total pierduţi! O greşeală făcută de regretatul Kiri Dragomir acum aproape 40 de ani este dusă mai departe: concentrarea interesului pe piesele clasice (adică câteva zeci de mărci) şi dezinteresul total pentru restul (câteva mii!!!). Dovada? Este ruşinos să o spun, dar cum pot să calific nebăgarea în seamă, la emisiuni vechi de 80-100 de ani, a unor varietăţi evidente? Când intri într-un cerc sau un club (n-are importanţă unde - în toată ţara) n-ai loc de specialişti şi de experţi, care nu-s în stare nici măcar să identifice piese comune, trecute până şi în cataloagele generale.
Despre cataloagele internaţionale: toţi au tendinţa de a se prosterna la ele, considerându-le literă de lege. Poate, dar nu la România! Câţi au avut curiozitatea să verifice exactitatea datelor prezentate?
Despre experţii acreditaţi de către AIEP: ştiţi că titulatura se acordă doar pentru anumite emisiuni sau anumite perioade din unele ţări? N-am văzut şi n-am auzit încă de vreun expert capabil pentru un continent sau o ţară de la cap la coadă. Dacă este vreunul care afirmă acest lucru, credeţi-mă că minte! Ştiu eu pe unul care, specialist recunoscut fiind, a scos o lucrare în care a trecut şi preţuri. Care preţuri erau (în multe cazuri) nefiresc de mici. Ca să poată cumpăra ieftin. Acelaşi tip mai că şi-a dat palme când a dorit să-şi vândă colecţia la preţuri reale, dar i s-a dat cu tifla, arătându-i-se propria lucrare... Dar mă opresc aici deocamdată.
Poate că am să adun aceste comentarii într-un articol separat, pentru că tema chiar necesită a fi dezbătută (cu acordul celor care au făcut comentarii, bineînţeles).
Ascunse aici, probabil că nu vor fi citite de prea multă lume, acesta e motivul.