Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 4 iulie 2011

Diferite, dar... asemănătoare

Două piese clasice, emise de două administraţii poştale diferite, prezentând aceeaşi varietate: tiparul puternic ancrasat.

Prima piesă este o pereche orizontală a mărcii de 6 parale 1862 (provenind, cel mai probabil, dintr-o francatură de 5 bucăţi, reprezentând tariful normal de 30 parale, pentru că - din câte ştiu - scrisoarea locală treapta a doua este necunoscută). Tiparul este aşa de ancrasat, încât elementele centrale (acvila, zimbrul şi goarna) reprezintă câte o pată compactă de culoare. Piesa a fost vândută pe eBay cu 120 dolari, după 9 biduri (părerea mea este că - admiţând că piesa nu are defecte - ar fi meritat mult mai mult).

A doua piesă este un unicat de 1 Kreuzer 1850 pe hârtie de mână, obliterat Grosswardein tip E. Frumuseţea piesei constă însă în tipar, nu în ştampilă. Ştampila reprezintă doar martorul faptului că această varietate se întâlneşte şi la marca utilizată în Transilvania. Pentru cunoscătorii primei emisiuni, marca prezintă varietatea denumită de Ferchenbauer "unterlegte Mitte", care s-ar traduce prin "stemă inferioară", sau "înfundată". Mai pe româneşte - tipar ancrasat, care duce la "înecarea" detaliilor de desen. Ancrasarea este cel mai bine vizibilă la cele două benzi ce încadrează coroana, care par în relief.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu