Viaţa e o curvă. Inclusiv în blogosferă.

Asta este în loc de "bilanţul" prilejuit de articolul cu numărul 1000...

Unii fac reevaluări. Aşa că m-am gândit să fac şi eu o reevaluare, că tot e la modă. După mai bine de un an de blogăreală, încep să constat din ce în ce mai des că unele obiceiuri adoptate de ai noştri colegi sună al dracului de fals şi denaturează efectiv imaginea tabloului care se cheamă blogosferă.

De ceva vreme, simt tot mai acut lipsa timpului necesar pentru a-mi rezolva problemele legate de tematica principală a blogului. Pentru un articol de 20 de rânduri, am nevoie câteodată de o documentare extrem de serioasă, care poate să îmi mănânce ore întregi. Ei bine, eu în loc să-mi văd de treabă, am ajuns să umblu ca nebunul pe diverse bloguri care nu sunt nici apropiate de tema mea şi faţă de care nici nu am cine ştie ce afinităţi. O parte dintre ele au avut cândva un articol care mi-a plăcut, motiv pentru care le-am introdus în blogroll şi am început să le urmăresc. Dar asta s-a întâmplat cândva, cu luni în urmă, iar conţinutul actual nu mă mai face să le vizitez cu vreo plăcere.

Au fost bloguri pe care le vizitam articol de articol. Mai şi comentam (şi mă străduiam să fac fiecare comentariu cât mai decent şi cât mai la subiect). Unii dintre autori cred că au ajuns să creadă că asta ar fi o obligaţie a mea, iar acest lucru mă deranjează. Aşa că începând de acum îi voi cam sări. Definitiv, inclusiv cu ştergerea din blogroll. Chiar mă făcea cineva atent că ajunsesem la un moment dat în top 5 al celor mai "prolifici" comentatori din Zelist, rămânând câteva luni bune pe acolo. Oare la ce mi-o trebui mie asta, stau şi mă întreb acum? Le-am tot făcut unora şi altora trafic şi comentarii la greu, fără ca mie să-mi ajute cu ceva treaba asta. Pentru că nu prea îmi pasă de locul din clasamente (asta chiar nu mă ajută, pentru că cititorul-ţintă pe care îl vizez cu articolele mele nu este interesat de nu ştiu ce top). Iar să pun publicitate pe propriul blog, nu vreau şi nu am nevoie (ce aş putea câştiga? Mai nimic! Ori o sumă cu totul nerelevantă, care pur şi simplu nu merită efortul, aş pierde mai mult lăsând de izbelişte un alt domeniu cu mult mai bănos).

Toate bune şi frumoase, până când, acum o săptămână sau două mă pomenesc cu două pinguri de la cineva, venite de pe un articol care duce oleacă a şantaj: dacă nu mă mai vizitezi, îţi fac şi-ţi dreg! Ei, nu mă înnebuni!
Nu cumva chestia asta seamănă oleacă a obrăznicie, prietene? Aşa că reevaluăm, vorba unui clasic în viaţă... Ia dispari matale de la mine din blogroll şi din RSS şi să mă mai aştepţi când o vorbi mutu'!

O altă problemă - cea a vizitelor. Aproape toată lumea merge pe principiul reciprocităţii. Ei, treaba asta nu-mi place. Eu te vizitez dacă şi când am chef, tu la fel. Pentru că n-avem contract. Vizitele între bloggeri ar trebui să se bazeze mai mult pe prietenie deschisă şi frumoasă, nu pe falsitate şi reciprocitate. Şi cei în această situaţie nu mai au ce să caute la mine în blogroll. La revedere!

Altă chestie: "lepşele" şi articolele cu temă. Se pare că îmi găsisem încă un serviciu, de pildă la "Miercurea fără cuvinte". Toată stima pentru Carmen, că nu e vina ei, ci a participanţilor. Păi stimaţi colegi, eu înţelesesem că "şpilul" este să te înscrii şi apoi să purcezi frumos să-i vizitezi şi pe ceilalţi înscrişi. Doar acesta este scopul declarat. Ei bine, unii se înscriu, apoi fac pe mortul în păpuşoi. Dacă tu îi vizitezi, poate îţi întorc şi ei vizita... Dar lucrul care a început să mă deranzeje cel mai tare este modul de participare, munca depusă acolo. Păi eu mă chinui săptămână de săptămână să fac câte un articol care să fie cu adevărat atractiv şi plăcut unei categorii cât mai largi de potenţiali cititori/vizitatori, iar când încep să-i vizitez pe ceilalţi participanţi, dacă sunt câţiva dintr-o sută întreagă ale căror articole să-mi spună ceva, cât de cât... Păi eu postez zeci de imagini şi mă chinui să fac un fir epic, iar prin alte părţi dau peste veşnicii nori, veşnicele apusuri, sau peste câte o frunză bleagă sau o mâţă leşinată. Sau pur şi simplu peste vreo imagine a altui blogger, sau luată de cine ştie de pe unde. Şi aia strâmbă, fadă, fără niciun Dumnezeu. Îmi pare rău, dar mie nu îmi este ruşine de ruşinea voastră, dacă vouă nu vă este. Până la urmă este cartea voastră de vizită, stimaţi colegi!
Pentru că eu unul nu pot să cobor ştacheta cu care i-am obişnuit pe cei mai mulţi, prefer să stau pe bară. Fără supărare.

Am mai avut de curând o situaţie care mi-a displăcut profund. Atunci când cineva încearcă să-mi facă program, s-ar putea să reacţionez într-un mod cu totul neaşteptat. Aşa că... la revedere!

Se pare că unii au ajuns sclavii topului Zelist. Să fiţi iubiţi, să staţi acolo până vă voi spune eu altceva... Pe mine să nu mai contaţi, pentru că mi se pare doar curvăsăreală. Scriu pe blog pentru plăcerea mea personală şi pentru cititorii pe care îi am. Nu pentru blogosferă. Nu mă interesează reclama. Nu mă interesează nici blogurile colective, nu îmi mai trimiteţi invitaţii. Dacă vreţi trafic, creaţi conţinut valoros, nu umblaţi după alţii să muncească în locul vostru. Şi mai lăsaţi-mă, frate, cu filozofia când n-aţi împlinit nici 30 de ani, nu v-aţi lovit niciodată de greutăţi adevărate, iar experienţa voastră se rezumă la traiul împreună cu mămica şi tăticu sau la viaţa într-un cămin de facultate!

Cer scuze, la acest articol lipsesc pingurile!