Prima dată mi-au atras atenţia pe blogul lui câteva vechi cărţi poştale ilustrate (ce ar fi putut altceva, nu? :D). Apoi am făcut cunoştinţă şi cu primul episod al proiectului: clădirea gării din Vatra Dornei în două ipostaze, la vreun secol diferenţă în timp
Cele două imagini îi aparţin lui Ciprian.
Fără îndoială că o astfel de comparaţie este deosebit de frumoasă, mai ales pentru cine ştie şi subiectul abordat.
Peste o săptămână, am avut plăcerea să văd că proiectul lui Ciprian începe să prindă viaţă, cu ocazia celui de-al doilea episod: clădirea primăriei din Vatra Dornei.
În acest caz, fotografia cea "veche" nu a mai fost la fel de veche precum în primul episod, dar ideea a rămas aceeaşi.
Nu am să redau şi cel de-al treilea episod, vă las plăcerea să-l descoperiţi singuri. Am să redau însă o frumoasă panoramă realizată de Ciprian, care - vă mărturisesc - mi-a plăcut (click pe imagine pentru mărire).
Ciprian a avut amabilitatea să-mi ceară părerea legată de acest proiect. Cred că am spus deja ce cred.
Am o părere de rău. Avem printre colecţionari mai mulţi autori de albume fotografice şi cartofile (cred că nu greşesc dacă îi amintesc pe Silviu Dragomir, Voctor Beda, Victor Ştefănescu, Ioan Catană, Sergiu Găbureac - poate că nu sunt singurii, dar mi-au venit în minte acum) pentru care netul în general şi blogosfera în particular nu înseamnă mare lucru şi, de aceea, nu îşi fac simţită prezenţa. Din albumele pe care le-am văzut până acum, nu-mi aduc aminte ca această idee să o fi materializat vreunul. Şi îmi pare rău, pentru că este în fapt o restituire a istoriei locale.
Un lucru frumos l-a realizat Victor Ştefănescu în al său album dedicat frumosului Sibiu: în afara ilustratelor de epocă, oraşul a fost ilustrat şi prin alte materiale: afişe publicitare, hărţi vechi, reclame ale unor localuri de odinioară etc. Cu voia dumneavoastră, acelaşi lucru i l-aş recomanda şi lui Ciprian. Să folosească orice material tipărit legat de istoria oraşului.
Subiectul ar putea fi dus şi mai departe, urmărind monografiile locale publicate până acum şi, de ce nu, arhivele locale, unde cred că s-ar putea găsi multe lucruri interesante. Ştiu, îmi va spune (şi îmi veţi spune) că accesul acolo este ceva mai greoi, dar se poate face totuşi. Nu vreau să mă dau eu mare, dar pentru subiectele care m-au interesat legate de istoria poştală a Ardealului, am încercat (şi am reuşit) să iau legătura cu arhivele centrale din Viena, pentru o amărâtă de hartă poştală imperială din secolul 18 (care se regăseşte şi în Biblioteca Academiei, în Bucureşti, dar aici mi-a fost imposibil să o văd). Ce vreau să spun este că dacă te interesează cu adevărat un proiect, soluţii s-ar găsi.
Multe resurse nu prea sunt la îndemână pe net. Dar de un bun ajutor ar putea fi şi Google Maps (click pentru mărire).
Cred că duminică mă voi întâlni şi cu Şerban Drăguşanu, preşedintele Carto Clubului Român. El este atât autor de volume tematice, cât şi al unui manual metodic (singurul publicat în RO, de care ştiu eu). Îi voi cere şi lui părerea.
Ca să nu uit, o resursă interesantă pe net este Google Books, unde am avut norocul în mai multe rânduri să găsesc lucrări publicate înainte de 1900, unele deosebit de interesante. Vă dau şi un exemplu:
În acest volum am găsit informaţii interesante referitoare la presa austriacă din Bucovina şi veniturile fiscale din signetele care trebuiau aplicate pe fiecare titlu.Ştiu, nu prea are legătură cu proiectul lui Ciprian (mai degrabă este interesant pentru cei care colecţionează fiscale), dar este un exemplu bun poate şi pentru el.
Voi ce părere aveţi despre acest proiect? Ce credeţi că ar mai putea face Ciprian?
am vazut fotografiile la momentul postarii lor si ideea mi s-a parut grozava...cred ca i-am spus atunci asta...
RăspundețiȘtergeream apreciat seriozitatea cu care Ciprian se ocupa de acest subiect "intre trecut si prezent"...se simte si la el pasiunea...
Chiar că-i păcat că aceste comori nu sunt făcute publice !
RăspundețiȘtergereFelicitări lui Ciprian Pardău !
o parte din aceste fotografii le-am vazut la momentul postarii lor! apreciez munca voastra si imi place sa vad trecutul si prezentul dar nu ma incearca aceeasi pasiune pe care voi o aveti:)! admir munca voastra...seara faina.
RăspundețiȘtergerePandhora: Mulţumesc frumos.
RăspundețiȘtergeretu1074: Şi eu cred acelaşi lucru, l-am şi spus. Îţi mulţumesc din partea lui Ciprian.
RăspundețiȘtergereGeanina: Mulţumesc frumos pentru apreciere şi cuvintele frumoase.
RăspundețiȘtergereSuperb articolul. Apreciez enorm! Va multumesc tuturor carora sustineti acest proiect. Din pacate nu pot raspunde tuturor in parte la comentarii, acum sunt plecat intr-un capat de lume, la facut fotografii! O conexiune la internet se gaseste foarte greu, asa ca va dati si voi seama! Toate bune si sa ne reauzim cu sanatate!! Ciprian Pardau
RăspundețiȘtergerePardău Ciprian: Succes!
RăspundețiȘtergereSalve Max !
RăspundețiȘtergereO sa-l ajut pe Ciprian cu niste carti postale. Dar cel mai important ar fi pentru el sa salveze imagini ale unor elemente de arhitectura (care sunt prezente si pe vechi carti postale) . S-au distrus foarte multe elemente decorative vechi ale unor cladiri din Vatra Dornei datorita aplicarii izolatiei termice. Mai sunt elemente decorative din lemn traforat foarte frumoase ,prezente pe carti postale din perioada interbelica si chiar de mai inainte ,care s/au pastrat pana azi (vezi cazul Laptariei din parc)
Din pacate un bun profesor de istorie , Adrian Iveanu , ne-a parasit anul trecut , iar arhiva sa personala este deja dispersata. Dumnealui era un foarte bun cunoscator al istoriei locale si avea o colectie impresionanta de fotografii si ilustrate de epoca. Ii recomand lui Ciprian sa cerceteze copiile dupa vechi imagini dornene care se afla expuse in Primaria Vatra Dornei. De asemenea sa studieze fondul documentar de la Biblioteca Orasenesca.
Domnul dr.economist Petre Taranu , care a realizat cea mai ampla monografie a orasului Vatra Dornei, de asemenea merita vizitat.
Sunt cativa colectionari care poseda lucruri deosebite in acest sens dar care le arata in doar cadru restrans.
Cum Ciprian studiaza la o clasa de informatica cred ca va realiza lucruri frumoase pe blogul sau.
Max , iti multumesc FOARTE mult pentru aceasta postare de pe blogul tau !
La Multi Ani ! , cu un An Nou Filatelic mai bun !
Cu amicitie filatelica, Andrei , Vatra Dornei
Andrei: Îţi mulţumesc frumos pentru completări. Înţeleg că vă cunoaşteţi, dacă îl poţi ajuta cu informaţii, te rog să o faci. Sunt sigur că ştii mai multe lucruri decât mine despre Vatra Dornei.
RăspundețiȘtergereÎţi mulţumesc pentru urări, la fel îţi doresc şi eu!
Mereu reinventam ideea aceasta!
RăspundețiȘtergereMi se pare un proiect foarte bun; felicitări pentru implicare! Nu ştiu ce sfaturi aş putea să-i dau lui Ciprian, dar dacă voi avea vreo idee ajutătoare, am să v-o comunic! Mult succes lui Ciprian; să nu-i lipsească niciodată inspiraţia şi ajutorul, atunci când îi este necesar! :)
RăspundețiȘtergereZamfir: Nu-i a mea, e a lui Ciprian. M-a rugat doar să-l ajut.
RăspundețiȘtergereDana Diaconu: Îţi mulţumesc în numele lui Ciprian, cred că va citi şi el.
RăspundețiȘtergereCu drag admir pozele cu orasele de odinioara... Imi par mai frumoase! :)
RăspundețiȘtergereaddicted: Şi eu! Din păcate, cei mai mulţi iubitori de fotografie de la noi ingoră cu desăvârşire peisagistica urbană. Toţi vor modă şi nunţi şi botezuri, că albumele istorice le vor face alţii... :(
RăspundețiȘtergereSalutare. Va multumesc tuturor pentru sustinere, fie ea si morala! Proiectul va merge mai departe, cu toate ca acesta a stagnat timp de o saptamana; dar, dupa cum am anuntat pe blogul propriu, am fost plecat intr-o calatorie fotografica! Toate bune!
RăspundețiȘtergerePS: Max, Andrei, voi incerca sa respect sfaturile voastre; va multumesc!
PSS: Andrei, astept sa ma contactezi cat de repede posibil!
Parău Ciprian: Nu ai pentru ce, îţi doresc succes în continuare.
RăspundețiȘtergereLui Andrei îi voi spune să ia legătura cu tine, s-ar putea să nu se mai uite la acest articol.
Max: Perfect, iti multumesc mult pentru ajutor; as aprecia daca chiar ai putea sa imi faci legatura cu domnul Andrei. Personal nu il cunosc, iar daca nu ii stiu numele de familie, imi este imposibil sa il gasesc, chiar si intr-un oras mic, ca V. Dornei! Toate bune!
RăspundețiȘtergerePardău Ciprian: Îţi răspunsesem la celălalt comentariu deja.
RăspundețiȘtergere