Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 6 ianuarie 2012

Legislaţia României: gratuit şi integral

Este un subiect pe care l-am mai abordat în articole anterioare. Despre ce este vorba, de fapt, acum?

Ei bine, începând cu 1 ianuarie a.c., Regia Autonomă Monitorul Oficial "a blocat prin mijloace tehnice posibilitatea de accesare în mod gratuit a conţinutului părţii I a Monitorului Oficial, publicaţie care cuprinde textele actelor normative", ne înştiinţează site-ul Juridice.ro. Plecând de la aceasta, acelaşi site a lansat, în 4 ianuarie, un apel public pentru publicarea online, gratuit şi integral de către statul român a legislaţiei României. Astăzi, 6 ianiarie, la ora 00,17, erau deja aproape 1.300 de susţinători ai apelului lansat de portalul menţionat.

Pe 5 ianuarie, acelaşi site publică poziţia portalului Dreptonline.ro referitoare la decizia celor de la Monitorul Oficial. Citez:

"Depăşindu-şi atribuţiile şi scopul, RAMO a decis ca Monitorul Oficial să nu mai fie diponibil în varianta electronică în formă originală.
Începutul de an 2012 a adus pentru abonaţii variantei electronice a Monitorului Oficial o surpriză total neplăcută, conducerea RAMO luând decizia de a modifica modalitatea de accesare a numerelor Monitorului Oficial, lansând o controverstată aplicaţie ce permite doar o vizualizare în proaste condiţii (cu watermark şi cu alte elemente afişate deasupra textului) a publicaţiei oficiale.
Practic decizia luată de conducerea RAMO anulează în mare parte posibilitatea de a conspecta, tipări şi prezenta instanţelor pagini ale Monitorului Oficial utilizând mijloacele legale electronice, chiar dacă sunt plătite pe bază de abonament. (...)".

Notă: încercând să reîncarc pagina spre care direcţionează linkul, deja se pare că această pagină a fost ştearsă de pe site.

O perioadă de timp de vreo două ore, se pare că baza de date a Juridice.ro a fost suprasolicitată de numărul mare de accesări, iar site-ul a fost pentru scurte perioade inaccsesibil.

Cert este că tot în 5 ianuarie, Juridice.ro mai publică un material, arătând că în urma situaţiei create de către decizia conducerii Monitorului Oficial, Instituţia Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu (click pentru mărire):


Ca opinie personală, la această oră cred că are loc o "bătălie" între două "tabere": pe de o parte, cei de la Monitorul Oficial vor să blocheze (în beneficiul propriu) acţiunile unor grupuri profesionale care câştigă bani din publicarea legislaţiei şi din crearea de aplicaţii informatice bazate pe legislaţie, pe de altă parte aceste grupuri profesionale fac tot posibilul ca să-şi asigure accesul la resursele de care au nevoie.
Iar cel care suferă este cetăţeanul. Care, dacă doreşte să se informeze singur, i se pun tot felul de piedici, mai-mai să apeleze numai la reprezentanţii celor două "caste" profesionale: avocaţii şi experţii membri ai CECCAR. Care profesii cred că sunt necesare, dar care nu ar trebui să forţeze cetăţeanul să aibă acces la informare numai prin anumite canale, în opinia mea.

8 comentarii:

  1. Salut Peter
    Nimeni nu mai ţine cont de Constituţie:

    ARTICOLUL 31
    (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
    (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
    ...

    Asta e naţia, asta este situaţia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tiberiu: Pentru ce am mai avea nevoie de ea, nu? Ai dreptate, mă mai amărăsc şi eu de unul singur... :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Peter
    Un om ţinut în dependenţă este perfect manevrabil.
    Un om independent, este pur şi simplu periculos la adresa diriguitorilor.
    Nu eşti singurul care te amărăşti, apropo (măcar) de justiţie.
    Asta ca să nu mai amintesc despre cîtă dreptate ai, apropo despre acele "caste" (caste ???) de jecmănitori.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tiberiu: În mod direct cu justiţia, eu nu am nimic. În ciuda interminabilelor discuţii care au împânzit toată mass-media, de aici şi până la Bruxelles.
    Am vrut să nu mă înfierbânt prea tare, pentru că "sistemul" pus la cale prin promovarea unor acte normative care limitează drepturile de exercitare ale unor anumite profesii (nu mă refer la avocaţi - acolo este normal să fie aşa - ci la "experţii" de tot felul) seamănă a cu totul altceva.
    Nu am nimic împotriva celor care sunt destul de deştepţi şi capabili să-şi deschidă o afacere, să obţină un profit şi să se mândrească cu asta (atât timp cât o fac dând naştere unei valori adăugate prin producţia unor bunuri sau prin creativitate). Dar nu-mi place că absolut legal o parte a jucătorilor din piaţă sunt obligaţi să cotizeze necondiţionat în folosul altor jucători. Este o intervenţie brutală în piaţă, deformând-o.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cristi: Dacă situaţia nu este popularizată peste tot, probabil că nu se va rezolva nimic.

    RăspundețiȘtergere
  6. Salve Max !

    Instituţia numită Monitorul Oficial nu este o instituţie de binefacere a administraţiei naţionale ( sau cum popular spunem a statului ) .
    Desfăşoară o activitate economică în urma căreia trebuie să obţină PROFIT .
    Cei care utilizează legislaţia (avocaţi , etc ) fac profiuri nu-i aşa?

    PUNCT

    PS - ştim că varianta tipărită se distribuie contra cost. De ce varianta online să fie gratuită ? La varianta online nu sunt costuri , cade aşa din cer direct in server ?

    Andrei , Vatra Dornei

    RăspundețiȘtergere
  7. Andrei: Tot ce-ţi doresc este să nu trebuiască să ai nevoie de vreun act mai vechi de zece zile, în formă tipărită şi EXACT aşa cum a apărut el în Monitor. Vei vedea atunci cum stă treaba.

    Textele nu le fac ei, le primesc. Nici măcar muncă de culegere nu fac, ci doar iau textul aşa cum l-au primit şi-l pun în pagină. Au de lucru mai mult atunci când sunt tabele foarte mari sau scheme/imagini. Problema e că nu pot invoca drepturi de autor pentru ceva ce nu e creaţia lor.

    RăspundețiȘtergere