Povestea se repetă. Două piese diferite din aceeaşi marcă au fost oferite în această săptămână pe eBay de către acelaşi vânzător (este vorba de ID-ul crismatstef, înregistrat în Italia). În opinia mea, din cele două, o piesă este originală, iar cealaltă este un fals. Numai că avem de-a face cu un caz special.
.jpg)
Această piesă a fost vândută cu 220 euro (după 28 de biduri), fiind originală în opinia mea. Spre comparaţie, vă prezint şi o piesă originală (care ştiu că a fost expertizată de cel puţin doi specialişti recunoscuţi pe plan internaţional).
Ca elemente distinctive sunt forma şi detaliile capului de bour, ale stelei dintre coarne, precum şi detaliile de desen ale goarnei, pe lângă formele caracteristice dinstinctive ale cifrelor şi literelor. Se poate aprecia că piesa obliterată şi piesa de comparaţie sunt generate de acelaşi clişeu. Nu acelaşi lucru se poate spune de piesa următoare.
.jpg)
În mod clar impresiunea nu aparţine aceluiaşi clişeu (şi cum nu au existat mai multe clişee, ghici ciupercă ce poate fi piesa în cauză?!). Ea a fost vândută cu 294 euro, după 22 biduri. Problema este că ea a fost însoţită de un certificat de autenticitate semnat de un expert AIEP, Alex Rendon (care, în opinia mea, pentru această piesă merită nota 4, cu indulgenţă).
.jpg)
Chiar dacă există certificatul de mai sus (click pentru mărire), o simplă comparaţie între cele două piese, cea pe fragment şi cea neuzată, ar fi putut pune în gardă un ochi cât de cât atent. Dar se pare că cei care s-au îngrămădit să cumpere piesa, n-au făcut-o.
Iată cum un certificat poate avea un rol psihologic mai puternic decât simpla raţiune.
În opinia mea, în acest moment expertul Alex Rendon este bun de plată.
Problema experţilor, expertizelor şi a certificatelor am mai tratat-o într-un articol mai vechi. Îl puteţi găsi aici, dacă nu l-aţi citit.
Am observat si eu in ultimul timp aceasta tendinta la mai multi colectionari (colectionari de certificate???), de a da prea multa importanta unor certificate semnate de diversi experti si n-experti. Nici nu se mai uita la piesa, daca are si o hartiuta atasata, e suficient. Docoment sa fie. Piesa aflata in discutie aici din pacate nu e nici pe departe caz singular, mai sunt destui experti care si-au pus poansonul pe diverse facaturi (am vazut la Diena, etc.). Dar asta o stiti si Dvs.
RăspundețiȘtergereDin păcate, multe poansoane ale experţilor sunt ele însele falsificate.
ȘtergereSunt indivizi care şi-au făcut din eliberarea pe bandă rulantă a "certificatelor" o sursă de câştig deloc neglijabilă.
În Germania, ajung să fie însoţite de certificate şi piese de 10-15 euro (ceea ce, mie unuia, mi se pare de-a dreptul ridicol).
De ce sa fie ridicol?Omul probabil a vrut sa stie sigur ce are si a mers cu piesa la un expert.Dupa cum stiti,multe timbre germane vechi sunt valoroase datorita raritatii culorilor.Si pentru un ochi necunoscator,cam toate timbrele par la fel ;)
RăspundețiȘtergereChestia ridicolă nu este pentru certificatele acordate pentru variante de culoare, ci pentru piese "normale" (deşi e o problemă tehnică şi pentru nuanţe, cataloagele dau numai o denumire a nuanţei, nu le identifică şi după alte criterii - număr de planşă şi tipul acesteia - Plattendruck sau Walzendruck - concomitent). Din această cauză, subiectivismul primează metodei tehnice (astăzi dispunem de colorimetre care pot identifica milioane de culori, nu mai suntem ca acum douăzeci de ani, dar mă îndoiesc că experţii ştiu să mânuiască aşa ceva). Mi-au trecut prin mână piese de la MViR certificate pentru o nuanţă rară, dar între care erau diferenţe vizibile până şi cu ochiul liber.
ȘtergerePărerea mea este că totul nu-i decât o metodă de marketing, de scos bani de la începători.