Cele două cărţi poştale semiilustrate în înfăţişează pe Majestatea Sa în două ipostaze. Ele vor putea circula prin Poşta Română, după francarea corespunzătoare.
Ştampila ocazională poartă data de 25 octombrie 2011, ziua în care Majestatea Sa împlineşte 90 de ani.
*
* *
Majestatea Sa Mihai I al României s-a născut la Sinaia, pe 25 octombrie 1921. Încă de la o vârstă fragedă i-a urmat la tron Regelui Ferdinand (bunicul său), după moartea acestuia, începând cu 20 iulie 1927, sub Regenţă.
Figura sa a fost imortalizată atât pe monedele, cât şi pe mărcile poştale ale epocii.
Pe 8 iunie 1930 Regenţa a luat sfârşit, tată său, Carol al II-lea revenind în ţară şi fiind desemnat Rege de către parlament. AS Regele Mihai a devenit urmaş la tron, primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.
Pe 6 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său, Mihai, care şi-a început a doua domnie, în vremuri tulburi. Conform tradiţiei, figura sa a continuat să întruchipeze pe monedele vremii, cât şi pe mărcile poştale, simbolul statului român.
Majestate, la împlinirea celor 90 de ani de viaţă, Să ne trăiţi!
(Monedele nu îmi aparţin, fac parte dintr-o colecţie privată)
Un tribut impresionant!
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
Ce va rosti Regele in parlament maine:
RăspundețiȘtergerehttp://camarasdelumini.wordpress.com/2011/10/24/cui-si-despre-ce-nu-va-vorbi-regele-maine/
Mă înclin...
RăspundețiȘtergereCantemir: Mulţumesc frumos!
RăspundețiȘtergereVera: Îţi mulţumesc, şi eu m-am înclinat în faţa gestului colegilor mei.
RăspundețiȘtergereFrumos, deja ma simt hranit sufleteste pentru seara asta, asteptam cu interes gestut tau si pot spune cu mana pe inima ca asteptarea a meritat. Te felicit, Peter!
RăspundețiȘtergereTraiasca, sa ne traiasca Majestatea Sa Mihai al Romaniei!
Immmmm, ce frumos! Ma mangaie pe suflet.
RăspundețiȘtergereOfff, si asa imi vine sa spun "Doamne, ce minunatie de barbat e omul asta!" Pe langa eleganta,noblete,finete, arata extraordinar de bine. :) Si uite ca spun, na...
teonegură: Îţi mulţumesc frumos!
RăspundețiȘtergereSă trăiască Majestatea Sa!
lunapatrata: Dacă Îl priveşti şi acum în fotografii (actuale), nu-i dai vârsta, în ciuda tuturor necazurilor pe care le-a traversat.
RăspundețiȘtergereCând era tânăr, avea cu adevărat prestanţa unui ofiţer!
Ce frumoase imagini! Încă o dată ai cules adevărate ...documente filatelice care întăresc valoarea unui asemenea eveniment.
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani, Regelui! Mult bine şi ţie, Peter!
Alexandru: La Mulţi Ani pentri Majestatea Sa!
RăspundețiȘtergereÎţi mulţumesc foarte mult!
le vom putea cumpara?
RăspundețiȘtergereLa multi ani,Regelui!
Bunicii mei ar fi fost fericiti sa traiasca aceste timpuri...ma voi bucura si pentru ei...
Frumos gestul tau Max...esti o persoana deosebita...
>:d<
Pandhora: La Mulţi Ani Majestăţii Sale!
RăspundețiȘtergereNu cred că se vor vinde, se vor înmâna cu ocazia Salonului.
Îţi mulţumesc frumos!
Felicitări filateliştilor bucureşteni!
RăspundețiȘtergereşi mulţumim că ne împârtăşeşti acest moment.
Anastasia: Îţi mulţumesc frumos în numele lor!
RăspundețiȘtergereÎnălțător post!
RăspundețiȘtergereMulțumesc
Am citit cu bucurie aceasta pagina de istorie la cald.
RăspundețiȘtergereTraiasca Regele in pace si onor !
sa ne traiasca! din nou un post fantastic! multumesc:)
RăspundețiȘtergereLa mulți ani Majestății Sale !
RăspundețiȘtergereFilatelic este foarte fascinant studiul acestor emisiuni uzuale!
Andi Bob: Eu mulţumesc!
RăspundețiȘtergeredaurel: Mulţumesc frumos.
RăspundețiȘtergereGeanina: Eu îţi mulţumesc!
RăspundețiȘtergereTu1074: La Mulţi Ani pentru Majestatea Sa!
RăspundețiȘtergereEmisiunile acestea uzuale nu prea au fost studiate la modul serios.
Frumos gest! La multi ani!
RăspundețiȘtergereCristi: Îţi mulţumesc frumos!
RăspundețiȘtergereO frumoasa lectie de istorie! La Multi Ani!
RăspundețiȘtergereDiverse: Îţi mulţumesc!
RăspundețiȘtergereExtraordinar articol; mi-a plăcut iniţiativa ta de aducere aminte a ceea ce a fost! Mulţumesc, Peter! La mulţi ani, Regelui Mihai! :)
RăspundețiȘtergereDana Diaconu: Îţi mulţumesc! La Mulţi Ani pentru Majestatea Sa!
RăspundețiȘtergerela multi ani si din partea mea sa ne vedem si la 100 de ani
RăspundețiȘtergeresa ne respectam parintii si inaintasii, istoria :)
RăspundețiȘtergereo seara faina sa ai Peter !
Romeo: Să dea Dumnezeu!
RăspundețiȘtergereRokssana: Ai dreptate.
RăspundețiȘtergereÎţi mulţumesc frumos şi îţi doresc şi eu o seară frumoasă!
Felicitari pentru gestul tau! La multi ani Majestatii Sale!
RăspundețiȘtergereMinoki: Îţi mulţumesc frumos!
RăspundețiȘtergereincredibilă transformare!
RăspundețiȘtergererory: Închipuieşte-ţi prin câte momente dificile a trecut. Frumuseţea, din păcate, nu prea e de durată pentru nimeni...
RăspundețiȘtergereVa multumim pentru acesta postare !
RăspundețiȘtergereCa regalist si iubitor al istoriei romanesti , nu ma pot abtine de a face precizarea ca ASR Carol al II-lea al Romaniei (pe care personal il consider cel mai mare Rege al romanilor) nu a abdicat niciodata , a renuntat la tron . Singurul rege roman care a abdicat este sarbatoritul de astazi !
Inca o data multumiri pentru postare !
Angelescu Ion: Şi eu mulţumesc foarte mult.
RăspundețiȘtergereFilatelia este o pasiune in sine dar şi un tezaur de cunoştinţe din care se pot învăţa multe.Postarea-omagiu de faţă prezintă admirabil, în manieră filatelică, un reprezentant de vază al istoriei noastre, dintr-o perioadă foarte grea pentru destinele ţării.Ne înclinăm cu respect şi îi urăm "La mulţi ani" la această aniversare emoţionantă pentru toţi cei ce simt româneşte.
RăspundețiȘtergereMulţumim, Max Peter!
Marco Polo: Şi eu vă mulţumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase.
RăspundețiȘtergereO colectie regeasca! imprsionant cum gasesti tu cele mai frumoase si relevante exponate, potrivite fiecarui evenimant! multumesc!
RăspundețiȘtergereŞi eu îţi mulţumesc foarte mult, Carmen!
RăspundețiȘtergereSalve Max !
RăspundețiȘtergereIată ceva
http://www.gandul.info/politica/foto-adrian-nastase-a-oferit-parlamentarilor-cate-un-plic-cu-timbre-infatisandu-l-pe-regele-mihai-8900765
Trebuie să mai spunem că Adrian Năstase s-a implicat şi în Demararea proiectului Muzeul Naţional Filatelic şi în achiziţionarea de utilaje foarte performante pentru Fabrica de Timbre.
( nu vreau să se înţeleagă ceva politic,este vorba doar despre nişte fapte)
Andrei , Vatra Dornei
Andrei: Am aflat şi eu astăzi de gestul lui Adrian Năstase din Parlament.
RăspundețiȘtergerePovestea cu muzeul şi cu dotarea Fabricii de Timbre este şi ea cunoscută, s-a mai scris de treaba asta.
Îţi mulţumesc foarte mult!
La mulţi ani Regelui nostru! Şi să dea Dumnezeu să revină acolo unde-i este locul!
RăspundețiȘtergereAm avut bucuria să-l văd de aproape de câteva ori şi m-a impresionat de fiecare dată. este un om deosebit.
Frumoasă evocare a personalităţii sale prin mijloace filatelice, dragă Peter!
Alexandru: Îţi mulţumesc frumos!
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa colectie si faina istorisirea. Mi-a placut, mica lectie de istorie :)
RăspundețiȘtergereAnca M: Mă bucur mult! Mulţumesc!
RăspundețiȘtergere