Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 19 noiembrie 2012

Tehnoredactarea computerizată (10). Interfaţa programului Adobe InDesign

Episoadele anterioare: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8), (9).

Precizări

Nu sunt un mare fan al acestui program, dar pentru un curs cu oarecare pretenţii, nici nu-l pot trece cu vederea. Nu îmi plac interminabilele discuţii de genul "ba ăsta e mai bun", deoarece nimeni nu se află în posesia adevărului absolut. Întotdeauna cel mai bun program este acela pe care îl cunoşti.
Am lucrat cu InDesign încă de pe la începutul anilor 2000, când abia apăruse (aveam ceva experienţă cu înaintaşul lui, Aldus PageMaker, ulterior achiziţionat de Adobe, ca să fie înmormântat în definitiv, aşa cum au făcut isteţii de la Adobe şi cu frumuseţea de Freehand de la Macromedia). Pe vremea aia era pe la versiunea 1.5, fiind o mare nereuşită. Abia începând cu versiunea 2.0 a început să mai "mişte".
În linii mari, nu prea există nimic în InDesign care nu se poate face în QuarkXPress (poate cu excepţia tabelelor şi a notelor de subsol, care încă nu au fost implementate într-un mod viabil de către Quark). Dar ca experienţă practică, în tipografie, pe la începuturile lui mi-a cam fost frică să-l utilizez, a avut destule probleme. Acum se pare că s-a mai maturizat, dar parcă tot nu oferă flexibilitatea XPress-ului de la Quark.

Dar să începem

Odată pornit programul, primul contact vizual este făcut cu un ecran de întâmpinare, ca în imaginea de mai jos. Linkurile şi opţiunile vorbesc de la sine, aşa că nu voi insista asupra acestui ecran.


La închiderea ferestrei de întâmpinare, ni se dezvăluie interfaţa programului (click pe imagine pentru mărire).


Nu voi face referiri decât la interfaţa destinată creării sau lucrului cu documentele pentru print. Pentru alte tipuri de documente, interfaţa poate diferi.
În partea superioară se poate distinge bara cu comenzi a programului, precum şi un grup de butoane rapide cu ajutorul cărora se pot seta opţiunile de vizualizare pentru program şi document, se pot aranja ferestrele document (dacă sunt mai multe deschise concomitent) sau se poate alege o interfaţă personalizată dintre cele prestabilite, în funcţie de tipul documentului la care se lucrează.
Sub bara de comenzi este un panou de control care se modifică în funcţie de unealta selectată (activă) şi care are numeroase câmpuri şi butoane care pot asigura accesul rapid la diverse comenzi. Prin comparaţie, panoul de control din InDesign este similar cu paleta de măsurători a programului QuarkXPress.
În partea stângă a ferestrei sunt vizibile butoanele uneltelor. Poziţia lor poate fi stabilită de către utilizator conform dorinţei şi preferinţelor sale. De asemenea, butoanele pot fi afişate pe un singur rând (sau pe o singură coloană), ori pe două (setarea se face cu ajutorul comenzii Edit > Preferences.


Nu am să descriu acum fiecare unealtă, deocamdată cel mai bun lucru pe care îl poate face cel care doreşte să înveţe programul este să explore singur fiecare opţiune. În imagine sunt vizibile şi comenzile rapide de la tastatură pentru activarea fiecărei unelte. Veţi observa că multe dintre aceste shortcut-uri sunt similare sau asemănătoare celor din Photoshop.
În partea dreaptă a ecranului sunt mai multe butoane andocate, cu ajutorul cărora se pot accesa paletele.  Paletele care nu au un corespondent în butoanele andocate pot fi aduse pe spaţiul de lucru utilizând comanda Window:



O paletă are comenzi rapide pentru accesarea diferitelor proprietăţi ale obiectului selectat de pe pagină. O parte a comenzilor poate fi accesate şi cu ajutorul panoului de control descris mai sus. O paletă poate arăta ca în imaginea de mai jos:


În partea inferioară stângă a ferestrei documentului există butoane pentru accesarea paginii (prima, anterioară, următoare, ultima), pentru saltul la paginile machetă (butonul cu un triunghi cu vârful în jos), un marcaj care indică dacă documentul a fost salvat şi un buton pentru accesul rapid la utilitarul „preflight” (acesta este ceva deosebit de important pentru tehnoredactarea dedicată tiparului, probabil că numai pentru acest subiect vor exista vreo două episoade în viitor).


În centrul spaţiului de lucru se află pagina curentă a documentului. Cum se creează un document nou şi care sunt setările necesare am povestit într-un episod precedent, aici.
Nu voi face şi la InDesign ceea ce am făcut la QuarkXPress în ceea ce priveşte descrierea comenzilor. Din două motive: primul este că nu cred că doreşte cineva în mod special să devină expert în ambele programe (i-ar trebui ceva anişori buni, plus experienţă de lucru într-o editură sau o tipografie), iar al doilea pentru că nu cred că este necesar: "filozofia" celor două programe este foarte apropiată, iar cine ştie foarte bine unul in aceste programe se va descurca relativ uşor şi în celălalt.
Nu pot să nu închei fără a face o remarcă nu chiar curtenitoare la adresa celor de la Adobe. La ultima versiune a acestui program, documentaţie este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Flăcăii vor cu tot dinadinsul să te "lege" de siteul lor, trebuie să le accesezi portalul unde poţi citi documentaţia, sau o poţi descărca. Ce faci atunci când nu ai conexiune şi nici nu ai ştiut de această chichiţă? De bună seamă că le spui ceva de dulce... Boala asta e mai veche, datează de la vreo două versiuni mai înainte.
Precizez că testul l-am făcut pe o versiune de probă. Probabil că atunci când va expira, îi voi saluta din mers.

(Va urma)

©2012 Max Peter. Toate drepturile rezervate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu