Cu cât se mai vinde "Mărţişorul" din 1998?

Colile mici de câte 16 mărci ale acestei emisiuni se întâlnesc destul de rar prin licitaţiile online. Recent am văzut două astfel de oferte pe eBay aparţinând unor vânzători din străinătate.

O pereche de blocuri neuzate a fost vândută cu 110 euro (16 biduri).

O altă pereche de blocuri, de această dată obliterate de complezenţă, a fost vândută cu 36 euro, după 13 biduri (ca o paranteză, nu prea recunosc ştampila aplicată pe cele două blocuri, în sensul că nu ştiu dacă la acea dată era în uz o astfel de ştampilă).

De ce preţurile la "Mărţişor" le depăşesc pe cele obţinute, să zicem, pentru cele două coliţe nedantelate din 1971 (e vorba de "Soiuz 11" şi "Apollo 15")? Pentru că sunt mai rare, chiar dacă sunt mai recente. Şi pentru încă un motiv - îmi dau seama că nu am dat o definiţie adecvată categoriei de "raritate" în cadrul serialului de articole "Care este preţul mărcilor poştale" (dacă nu le-aţi citit, pe ultimul îl puteţi găsi aici, iar de la el puteţi accesa episoadele precedente).

Ar fi vorba de o raritate aşa-zisă sănătoasă, în opoziţie cu raritatea indusă (sau intenţionată, ori speculativă). Să mă explic.

Coliţele nedantelate Soiuz-Apollo din 1971 au fost în mod clar două produse speculative. Cred că la acea dată erau înscrise circa o sută de mii de abonamente făcute de colecţionari prin magazinele filatelice sau ghişeele filatelice de la oficiile poştale din toată ţara. Punerea în circulaţie, la acea dată, a celor două coliţe nedantelate având fiecare un tiraj de numai câte 12.500 exemplare a creat un şoc pe piaţă, majoritatea colecţionarilor rămânând cu buzele umflate din cauza neonorării abonamentelor plătite.

Emisiunea "Mărţişor" din 1998 a avut nominale accesibile, conforme cu două dintre cele mai uzuale categorii de tarife ale poştei de scrisori (scrisoare simplă internă, respectiv recomandată internă, dacă mai ţin bine minte). Datorită acestui lucru, ambele valori ale emisiunii au fost utilizate la francare până aproape de epuizare. Tirajul pe valori a fost de 1.000.000 exemplare pentru valoarea mică, respectiv 80.000 exemplare pentru valoarea mare. Asta înseamnă că tirajul total iniţial al perechii de blocuri de câte 16 mărci a fost de numai 5.000! Dar cea mai mare parte a blocurilor a fost ruptă pe timpul vânzării în oficiile poştale.
Este destul de greu de estimat câte seturi de blocuri complete mai sunt astăzi în circulaţie. Eu presupun că ar mai exista mai puţin de 500 de perechi (poate că dacă cifra ar fi mai mare, diferenţa ar putea fi stocată de către unii negustori; se mai obişnuieşte).

Estimarea mea ar coincide, privind în comparaţie frecvenţa de apariţie a altor serii de blocuri. Dau ca exemplu emisiunea "Victoria" din 1945. În ultimii trei-patru ani, am văzut mai multe seturi de blocuri din această emisiune decât perechi de blocuri ale "Mărţişorului". Tocmai datorită acestui lucru cred că perechea de blocuri din 1998 prezintă încă un potenţial serios de creştere a preţului pe piaţa liberă.

Ceea ce nu s-ar putea spune despre ultimele apariţii româneşti. Ele au, într-adevăr, tiraje mici. Dar nominalele nu sunt în niciun fel adaptate celor mai utilizate trepte de tarife poştale. Dar ele oricum nici nu ajung în oficiile poştale. O certifică datele tehnice publicate de emitent pe propria pagină de internet. Sunt mărci care nu sunt preluate de poştă decât în vreo o mie de exemplare, ori asta numai circulaţie poştală nu se cheamă. Ceea ce rezultă în suficienţa tirajului pentru colecţionari (după ce că numărul de amatori este mic din cauza preţului mult prea piperat, lipsa circulaţiei poştale induce posibilitatea acoperirii necesarului chiar şi la mai mult timp după punerea în circulaţie). Aşa că investirea în astfel de producţii nu poate fi decât o afacere cât se poate de neinspirată. Cu banii daţi pe o emisiune recentă se poate achiziţiona o marcă clasică!