Deşi cele două perioade, prefilatelică şi clasică ale filateliei austriece sunt deosebit de frumoase şi interesante, îmi pare că interesaul colecţionarilor români este destul de limitat. Chiar dacă se găsesc destule piese circulate pe actualul teritoriu al României, în Ardeal, Banat şi Bucovina.
Vă semnalez, în ciuda acestui lucru, câteva piese care mi s-au părut mai interesante şi care au aparţinut ofertei făcute pe 11 noiembrie a.c. de către casa de licitaţii Merkurphila. Dacă vă interesează preţurile de strigare, ele sunt salvate în numele fişierului pentru fiecare imagine. Dacă vă interesează şi preţurile finale, le puteţi obţine de pe pagina casei.
Încep cu un mic fragment purtând mărcile de 6 şi de 9 kreuzer (1850) obliterate cu ştapila oficiului de campanie din Craiova (probabil în 1856).
Aceeaşi combinaţie a fost oferită şi pe o scrisoare întreagă, expediată în 1856 la Viena (click pentru mărire). Din perioada războiului Crimeii, scrisorile provenind de la acest oficiu de campanie se pare că sunt cele mai des întâlnite.
Această piesă (click pentru mărire) mi-a plăcut pentru starea excelentă de conservare în care a fost păstrată. Este vorba de un imprimat francat cu o marcă de 1 kreuzer tipul III (galben-cadmiu), expediat de la Mediaş la Sibiu.
Tot din Mediaş a fost expediată în 1855 scrisoarea simplă francată cu trei unicate de 1 kreuzer din prima emisiune (toate fiind tipul III), la Sibiu.
Cele trei piese din prima emisiune au făcut parte din loturi diferite, dar ce este frumos este că toate poartă aceeaşi ştampilă: Oraviţa, dublu cerc cu agrafă (tip D). Toate mărcile sunt pe hârtie de mână.
O altă piesă frumoasă este acest recto-verso la marca de 1 kreuzer, cu o ştampilă lizibilă "Temesvár".
Tot o ştampilă "Temesvár" poartă şi acest unicat de 9 kreuzer care provine din colţul colii şi care mai prezintă şi o eroare destul de rară, cifra "9" ridicată.
Şi tot o ştampilă "Temesvár" poartă şi acest unicat de 9 kreuzer din marginea de coală inferioară şi care mai are în stânga o porţiune din crucea Sf. Andrei (câmpul "orb").
Aceasta este o scrisoare loco expediată tot în Timişoara, fiind francată cu un unicat de 3 kreuzer din emisiunea 1858. Mi-a plăcut piesa pentru că francatura simplă de 3 kreuzer nu este prea comună şi pentru că este păstrată în condiţii excelente.
Aceasta este o piesă foarte frumoasă şi destul de rară - un buletin de expediţie care a însoţit un colet expediat de la Viena la Bucureşti, via Braşov şi Predeal. Formularul are o francatură grea, în valoare de 35 coroane şi 25 heller! Marca de 10 coroane din emisiunea jubiliară, circulată pe document întreg, nu prea se găseşte pe toate drumurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu