Astăzi m-am confruntat cu o situaţie pe care am mai întâlnit-o şi altă dată şi cred că este bine să o explic tuturor (cel puţin să prezint punctul meu de vedere, deoarece nu sunt jurist de formaţie).
O instituţie doreşte să realizeze o monografie şi a găsit pe blogul meu reproducerea unei cărţi poştale ilustrate vechi (datând dinainte de 1910). Am fost întrebat printr-un interpus dacă am pretenţii privind dreptul de autor. Normal că am răspuns că nu pot ridica nicio pretenţie, deoarece nu eu sunt deţinătorul dreptului de autor.
Povestea aceasta cu "drepturile" pentru ilustratele vechi nu este nouă. Unii colecţionari de ilustrate (cartofili) au impresia că li se cuvin anumite drepturi pentru piesele din colecţia lor. Trebuie să îi dezamăgesc şi să le spun că nu au niciun drept de autor asupra niciunei ilustrate. Ei au doar un drept de proprietate asupra obiectului în sine (asupra ilustratei), nu şi asupra drepturilor de autor.
Hai să lămurim problema şi să vedem cine are drepturile de autor pentru o ilustrată.
Să vedem ce spune legislaţia. Dreptul de autor este reglementat prin Legea nr. 8/1996 (cu modificările ulterioare). Dacă doriţi să o lecturaţi, o puteţi găsi aici. Fişa actului legislativ (cuprinzând toate modificările ulterioare făcute legii) o puteţi găsi aici.
Legea menţionează foarte clar că dreptul de autor îi revine (în anumite condiţii, menţionate în mod expres) autorului (logic, nu?). Aşadar, vorbind concret despre ilustrate, autor nu poate fi decât ori fotograful care a realizat imaginea, ori editorul ilustratei. Posesorul unei ilustrate nu poate avea nici în clin, nici în mânecă cu dreptul de autor, deoarece nu el a creat-o.
Poate însă exista o excepţie: posesorul unei ilustrate vechi poate deţine şi dreptul de autor doar în situaţia în care acesta i-a fost transmis pe calea legală, prevăzută de lege. Ori această cale legală nu poate fi decât moştenirea, iar pentru a face dovada dreptului deţinut, acesta trebuie menţionat ca element în masa succesorală a autorului operei.
Aşadar, simpla enunţare a unei pretenţii nu are nicio valoare.
Aş face o paralelă cu o altă situaţie, pentru a arăta ridicolul pretenţiilor ridicate de unii colecţionari. Să zicem că, la fel, un colecţionar se află în posesia unui ziar vechi. Poate colecţionarul să ridice vreo pretenţie asupra dreptului de autor al ziarului respectiv? Bineînţeles că nu. Ar fi luat urgent peste picior, deoarece conţinutul nu a fost creat de el.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru ilustratele vechi.
Bunul simţ (dar nu şi vreo obligaţie legală) îi îndeamnă pe cei care reproduc ilustraţiile să indice sursa piesei (colecţia din care face parte). Colecţionarii nu trebuie să uită un element pe care de regulă nu îl iau în seamă: spre deosebire de lucrările de artă plastică de exemplu (care sunt unicate), ilustratele vechi sunt doar tipărituri realizate într-un tiraj care poate ajunge şi la mii de exemplare (ele nu sunt unicate). Aceeaşi ilustrată (identificată ca imagine) se poate găsi la fel de bine în mai multe colecţii simultan. Dar simpla prezenţă a ilustratelor în colecţiile respective nu le dă proprietarilor colecţiilor niciun drept de autor asupra imaginii.
O situaţia oarecum asemănătoare este şi cea legată de imaginile unor mărci poştale (obţinute prin scanare sau prin fotografiere clasică/cu o cameră digitală). Dreptul de autor pentru imaginea unei mărci poştale aparţine ori gravorului sau artistului care a creat macheta, ori administraţiei poştale care a pus în circulaţie marca poştală respectivă. Posesorul mărcilor nu are niciun drept în acest sens.
Imaginile mărcilor mai vechi de 70 de ani aparţin patrimoniului public.
Am ţinut să fac şi această menţiune, deoarece acum un an şi ceva am fost ameninţat de către unul din cititori că voi avea probleme juridice. Cu ce greşisem? Popularizasem falsurile postate de către un colecţionar pe un portal de licitaţii online. El spunea că eu n-am dreptul să-i folosesc imaginile. În opinia mea nu are dreptate, deoarece nu deţine niciun drept de autor. El doar a reprodus o creaţie a altuia. Pe de altă parte însă, imaginea unui fals pus la vânzare drept original poate constitui o probă în instanţă pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de legea penală (sau tentativă de producere a acestei infracţiuni).
Dacă mai există şi alte opinii, v-aş ruga să nu ezitaţi.
credeam că numai pe blogurile literare sunt războaiele acestea ale dreptului de autor, dar se pare că ele sunt de fapt peste tot.
RăspundețiȘtergereDa, sunt peste tot, dar nu întotdeauna pretenţiile sunt ridicate în spiritul şi litera legii. Cel puţin în domeniul colecţionarilor.
ȘtergereCreaţiile literare au un regim mai clar. Orice creator (indiferent de locul unde îşi face publică creaţia) beneficiază de protecţia legii (cel puţin în principiu, pentru că mai în fiecare lună aud de tipi/tipe care fură textele altora şi le postează pe propriul blog).
Max, interesant articol.
RăspundețiȘtergerePersonal, sunt adeptul personalizarii imaginilor ce le fac publice (in special numismatica).Nu pt ca ma feresc sa nu imi fure cineva imaginea, cat pt faptul ca sunt destui ca nu stiu sa spuna "te rog". Si am destule piese ce au intrat in articole (bineanteles fara watermark).
Acum cativa ani, Romfilatelia a scos o serie de timbe ce reprezentau monedele medievale din Moldova si Tara Romaneasca.
Un prieten, a avut surpriza (de altfel placuta) ca in serie sa regaseasca imaginea unei monede din colectia lui reprodusa pe unul din timbre (sau vignete - scuze nu mia retin exact). Imaginea fusese facuta publica pe pagina http://romaniancoins.ancients.info/
Deoarece nici moderatorii paginii nu au fost contactati de Romfilatelia pt un acord de folosire a imaginilor (nu era singura folosita de pa pagina), s-au cerut cateva explicatii.
Raspunsul a fost oarecum asemanator, respectiv - imagini publice, ce nu pot fi acoperite de drepturi de autor.
Personal, sunt adeptul de a cere.
In putinele articole de numismatica la care am contribuit, am solicitat dreptul sa folosesc imagini, si am precizat sursa.
Asa este frumos (si de ce nu ... moral) :)
Sunt de acord cu tine, Iulian (şi am scris şi în articol). Este de bun simţ să citezi sursa.
ȘtergereEu nu pun watermark decât la fotografiile făcute de mine (câteodată mă mai "chinuie" pasiunea fotografiei). La imaginile cu timbre sau ilustrate nu pun niciun watermark, dar menţionez de regulă de unde provin (cel mai adesea, din licitaţii).
Salve Max!
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu tine.
Doar am câteva întrebări
- referitor la penultimul aliniat - doar timbrele mai vechi de 70 de ani le vei reproduce în catalog sau vei negocia cu propietarul pentru celelalte ? (care desigur va vrea să te vămuiască)
-la multe articole de studiu filatelic conditionezi reproducerea lor de acordul tău . Practic cum poți face acest lucru dacă postezi sub pseudonim ?
-în cazul cărților poștale scrise de mari personalități (și pe față și pe verso) cum trebuie procedat ? , cui cerem acordul de reproducere ? ( ele cred că sunt chiar unice în acest caz , nu ? )
Mulțumesc !
Pentru un catalog, situaţia este puţin diferită. Legea dă dreptul la utilizarea unor imagini în anumite condiţii. Oricum însă nu mă pasionează perioada contemporană, aşa că cine vrea catalog la nouăţi, n-are decât să-şi facă.
ȘtergereReferitor la articole, există o diferenţă între dreptul de autor şi drepturile de reproducere, pe care le poate acorda sau nu autorul.
La fel stă treaba şi cu diversele adnotări ale unor personalităţi. Opera este un lucru (fiind purtătoare de drepturi de autor), dar o simplă adnotare sau un mesaj nu mai sunt purtătoare de drept de autor deoarece nu constituie o operă (în înţelesul legii).
Şi aici trebuie făcută distincţia între dreptul de autor şi drepturile de reproducere.
Sunt total de acord cu tine.
RăspundețiȘtergereSa luam un alt produs: eu cumpar 5 inele de platina de la ....Pandora Jewels si imi fac un site, le vand acolo mai departe. Printre ele pun si 3 copii facute de mine , identice cu Pandora Jewels dar COPII. Adica le-am furat la randul meu. Am copiat modelul fara sa cer voie cuiva
Indiferent daca scriu pe blog ca sunt copii sau nu - eu nu am inregistrat o marca pe acele inele si nu am un certificat care imi da voie sa le produc, nu sunt omologate pe mine-
Deci e logic, what s the deal :)
oricine poate sa scrie si sa sa isi dea cu parerea despre inelele postate de mine
Nu?
Într-o asemenea situaţie cred că intervine altă dandana. Probabil că Pandora Jewels şi-a înregistrat marca, iar dacă tu ai face copii (e doar presupunere, ştiu că n-ai să faci aşa ceva), atunci vei avea altă problemă: ai produs falsuri ale unei mărci înregistrate.
ȘtergereDar dacă cineva îşi dă seama că unele ilustraţii sunt ale unor copii şi nu ale originalelor, nu văd cine ar putea opri persoana respectivă să îşi dea cu părerea. Mai ales dacă acele copii "sar în ochi" prin elemente vădit diferite.
Asta ar fi interpretarea mea.
Am inteles acum. Dar timbrele dupa care s-au facut copii in povestea ta nu erau - copii ale unor originaluri (marci inregistrate?)
ȘtergereE o altă problemă, e vorba de falsuri integrale executate în dauna filateliştilor (vechi ce-i drept, dar tot falsuri).
ȘtergereTimbrele nu au o marcă, nu se pot înregistra precum orice altă marfă, deoarece emiterea lor (ca şi baterea de monedă) constituie un monopol de stat (asta-i valabil în orice ţară). Din această cauză, se naşte o diferenţă faţă de falsurile făcute unor produse de firmă.
Aha...deci nu e o copie a vreunui produs care nu mai exista pe piata, e un fals ...original :))))
RăspundețiȘtergereEste tot o copie, dar a fost realizată când "produsul" nu mai exista deja pe piaţă, fiind înlocuit de un "produs" mai nou. E o situaţie alambicată, ştiu...
Ștergere