În Monitorul Oficial nr. 883 publicat ieri (14 decembrie) a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Noul act normativ vine în pregătirea vânzării unor pachete de acţiuni la mai multe companii la care statul român este acţionar majoritar, conform protocolului semnat cu FMI. Conform noii reglementări, în noţiunea de întreprindere publică sunt asimilate şi companiile şi societăţile naţionale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul. În această situaţie se află atât Poşta Română, cât şi Romfilatelia SA.
Ordonanţa are prevederi speciale referitoare la componenţa şi atribuţiile consiliilor de administraţie, selecţia şi atribuţiile administratorilor, la contractul de mandat, la răspunderea administratorilor, la modul în care se face conducerea întreprinderilor publice. Nu sunt lăsate la o parte nici protecţia acţionarilor minoritari, auditul statutar şi intern, transparenţa şi obligaţiile de raportare.
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă, prin ordin al conducătorilor autorităţilor pulbice tutelare se va stabili lista societăţilor/regiilor autonome care urmează să aplice prevederile Ordonanţei.
Sunt curios cum o sa decurga activitatea dupa privatizare. Tot asa ne-am bucurat cand am intrat in UE. :)
RăspundețiȘtergereCristi: Nu cumva ai scris deja, prin legile lui Murphy?... :)
RăspundețiȘtergereBuna seara .
RăspundețiȘtergereDatoria publica a unei tari este platita de carte stat cu banii proveniti de la capacitatile de productie aflate in proprietatea statului. ATENTIE , privatii nu platesc si nu cotribuie la plata datoriei externe. Datoria externa contractata de Ceausescu a fost de 13 miliarde dolari si toti acesti bani , pina la ultimul cent , au fost investiti in construirea de capacitati de productie .Ca unul care m-am nascut in anul 1972 cunosc f. bine cu cite sacrificii a fost achitata aceasta datorie . Intrebare : cum isi poate plati un stat datoria externa daca nu are in proprietate capacitati de productie ?
Angelescu Ion: În prezent, statul nu poate decât să facă o redistribuire a bogăţiei realizate de proprietatea privată, prin taxe, impozite şi contribuţii. Dpdv economic, statul este în prezent cea mai socialistă "persoană".
RăspundețiȘtergereToate taxele si impozitele aplicate privatilor se vor regasi in pretul produseor pe carte acestia le comercializeaza ...
RăspundețiȘtergereIntr-o tara in care statul nu are in proprietate capacitati de productie solide , puterea nu este in mina conducatorului acelui stat. Romania , (dupa parerea mea) este o tara aflata sub ocupatie straina , iar acesta ocupatie se intareste cu fiecare proprietate de stat scoasa la vinzare.Aceste intreprinderi sunt intentionat aduse in pragul falimentului sau prost gestionate pentru ca tocmai cei care ar trebui sa militeze pentru mentinerea lor in proprietate publica, sa-si doreasca privatizarea lor.Aici in occident , statele au in proprietate mari capacitati de productie , unele puternic subventionate de stat insa nimic nu se scoate la vinzare. In unele tari exista chiar legi care restrictioneaza accesul capitalurilor straine pe piata interna (ex. in Italia , prin lege , bancile cu capital strain au acces pe piata italiana in procent de 18% , restul fiind banci cu capital italian).
Vreau sa spun ca (dupa parerea mea) in Romania nu este o solutie vinzarea intreprinderilor publice .Aceste intreprinderi nu merg prost , ci sunt "ajutate" sa ajunga in situatia asta.
Angelescu Ion: Ştiu. Vă recomand:
RăspundețiȘtergerehttp://romanianstampnews.blogspot.com/2011/09/apropo-de-fatarnicie.html
(sunt două clipuri, unul în engleză, celălalt în franceză, dar nu cred că vă împiedică să vă daţi seama despre ce este vorba). Aam întârziat cu răspunsul, pentru că nu mai găseam articolul.