Deşi în aceste zile străvechile credinţe ne spun că trebuie să fim mai buni, mai înţelegători, mai..., uite că m-am cam enervat!
De prin primăvară m-am abonat la newsletter-ele unei instituţii. Lucru care, din punct de vedere tehnic, se face în mod automat. Îţi creezi un cont, laşi adresa validă de mail, apoi urmează să primeşti comunicatele de presă, conţinând informaţii publice. Normal? Foarte normal. Mai ales că legea obligă instituţia respectivă să facă publice anumite informaţii. Care informaţii sunt, ele însele, de interes public.
Dar se petrece un lucru interesant. Transmiterea mailurilor fiind automată, orice modificare a modului în care se transmit informaţiile se poate face ori dacă utilizatorul îşi schimbă preferinţele, ori dacă vreun angajat al respectivei instituţii îşi bagă nasul prin setările serverului şi schimbă câte ceva pe ici, pe colo.
În anumite domenii, orice informaţie devine "fierbinte" prin implicaţiile pe care le are orice decizie luată la nivel guvernamental. Iar interesul este legitim. Se pare că acest interes legitim începe să deranjeze când vrei să preiei informaţia şi să o dai mai departe. Exact atunci când, odată cu preluarea informaţiilor cu pricina mai arăţi şi cum unele persoane din structura instituţiei în cauză nu prea îşi fac treaba conform atribuţiilor şi pentru care primesc şi un salariu din bani publici. Aşa că celui înscris la amintitele newsletter-e i se taie macaroana.
Poate nu merge ceva pe server, se mai întâmplă... Până la urmă, informaţiile se pot regăsi şi pe siteul instituţiei, nu-i aşa? Aşa spune legea! Ce te faci însă când constaţi că IP-ul tău este banat? Aiurea... Cum poţi să afirmi aşa ceva, domnule?
Păi, atunci când foloseşti un proxy, poţi accesa siteul, altfel nu! E ceva putred în Danemarca? Nici pomeneală! Doar pe plaiurile mioritice...
Măi băieţi, chiar nu mai aveţi nicio umbră de ruşine în voi?
Publice si... nu prea! :))
RăspundețiȘtergereoooo nu si tu! te rog sa te calmezi:))))o fi vreo problema a servarului si nu are cine sa o rezolve pentru ca lumea sarbatoreste, inca!nu functioneaza nici siteul institutiei....o fi vreo problema:)...se mai intampla. te rog sa nu fii suparat...
RăspundețiȘtergereCristi: Ai dreptate. :(
RăspundețiȘtergereGeanina: Nu şi eu? Da' cine mai e cu capsa pusă? :))
RăspundețiȘtergereCum să nu-ţi vină toate alea când vezi aşa ceva? Toţi sunt proşti, numai ei sunt ăia deştepţii...
nu ţi se pare că vrei prea multe? e gros şoricul, gros de tot, la unii...
RăspundețiȘtergereCălin: Speram şi io puţină normalitate.
RăspundețiȘtergereufff...imi pare rau ca te-ai necajit...pana la urma se rezolva lucrurile...sau macar avem speranta ca se va intampla asa...
RăspundețiȘtergerePandhora: Lasă că o să-mi treacă! :D
RăspundețiȘtergereRuşinea nefiind aducătoare de voturi şi sinecuri este contraproductivă ...
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău!
Doru: Ca de obicei, o vorbă înţeleaptă. Mulţumesc!
RăspundețiȘtergereTi-ai platit im pozitul - ca sa aiba de unde sa li se plateasca salariu?
RăspundețiȘtergereAlt drept mai ai?!
Zamfir: L-am plătit, desigur. De fapt, aşa e... de ce mă mai ... pe mine grija...
RăspundețiȘtergereBuna Max!
RăspundețiȘtergereImi pare rau pentru tine!
Sarbatori Fericite in continuare,Max!
Elena: Îţi mulţumesc frumos!
RăspundețiȘtergereMax, dacă nu spui și despre ce instituție este vorba, îi înfierezi degeaba... Bine, și așa, tot n-o să mai poată ei, dar e bine să se pună degetul pe rană !
RăspundețiȘtergereZina: Am înaintat o plângere deocamdată, până voi primi răspunsul nu îi voi nominaliza.
RăspundețiȘtergereMax- si eu as spune institutia. cand sunt in alte tari imi dau seama cat noroc avem ca putem spune lucrurilor pe nume
RăspundețiȘtergereSi altadata ma intreb: chiar e noroc?
Eu m-as dezabona de la ei si as citi sau as colabora cu concurenta. Lanoi inca se mai pot face multe alegeri
hapi2233: Aici nu este vorba de concurenţă, este o instituţie de stat unde un bădăran îşi face de cap. Deocamdată nu îi voi nominaliza, până ce aflu dacă individul a făcut-o din proprie iniţiativă, sau a fost pus de vreun şef. Mai am şi eu prieteni care-mi spun de una-alta...
RăspundețiȘtergeresper ca s-a remediat (se va remedia) cat de curand!
RăspundețiȘtergereiti doresc un sfarsit de an lin si placut!
Toate cele bune, de aici din Sibiu :)
Carmen: Sărut mâna şi bine ai venit în RO!
RăspundețiȘtergereSe va rezolva, fără doar şi poate, numai că nu-mi place să fac valuri, dar nici să mint. Se va găsi probabil cea mai potrivită soluţie.
Ca unul care a stat câţiva ani în Sibiu, mai că îmi pare rău că n-am mai fost acolo de mult timp.
Îţi mulţumesc pentru urări şi sper să ai şi tu parte de un sfârşit de an pe cinste.
Salutare! Ceea ce spui tu acolo sus, mi s-a intamplat si mie; si chiar nu mi se pare normal! Oricum, sunt sarbatorile, deci nu am chef sa ma enervez!
RăspundețiȘtergerePS: Am scris un nou articol (comparatie foto intre trecut si prezent) despre primaria orasului Vatra Dornei. Daca ai timp, arunca un ochi, garantez ca iti va placea!! Aaa, si daca se poate sa scrii si cateva cuvinte despre ceea ce incerc acolo sa fac!
PSs: Lasa-mi o adresa de mail, cred ca ne-ar fi amandurora de folos.
Toate bune si sarbatori fericite! ;)
Uuui, dar te-ai făcut „foc și pară”! Mă bucur că nu te-ai oprit la niște nervi pasageri și ai luat măsuri! Dacă toți am avea puterea ta, multe s-ar schimba! Jos pălăria, Peter!
RăspundețiȘtergerePardau Ciprian: Voi veni şi voi vedea.
RăspundețiȘtergereÎmi găseşti adresa de mail la profilul din Blogger (pe coloana din dreapta, timbrul galben cu "Despre mine").
Dana Diaconu: Prea multe n-am făcut, întâmplarea face să am cunoscuţi care îmi mai spun câteodată ce se întâmplă.
RăspundețiȘtergereAi un ping la Lecturi, vino să mai și râzi un pic !
RăspundețiȘtergereZina: Vin, cum să nu vin?! :))
RăspundețiȘtergere@Max, gata, am gasit adresa de email! Sper ca iti place ceea ce incerc sa realizez prin acele articole. Toate bune!
RăspundețiȘtergerePardau Ciprian: Este OK! Am lăsat comentarii la ambele episoade, chiar îmi place!
RăspundețiȘtergere@Max: Am vazut comentariile si le-am publicat! Iti multumesc frumos pentru abonarea la site, pentru comentarii si linkurile din blogroll-ul tau! Voi incerca sa nu dezamagesc cu urmatoarele mele postari! Toate bune! ;)
RăspundețiȘtergerePardau Ciprian: De tine depinde! :))
RăspundețiȘtergerePlăcerea a fost a mea.
Toate cele bune!