Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 3 noiembrie 2011

Care este preţul mărcilor poştale? (5)

Episoadele anterioare le puteţi găsi aici: (1), (2), (3), (4).

Ştampilate, sau neştampilate?

De câte ori am câte o discuţie cu cineva care nu are pasinea aceasta, invariabil mi se adresează o serie de întrebări tipice: "Ai multe timbre? Ai timbre vechi? Dar câte clasoare ai? Dar cap de bour ai? Auzi, dar care sunt mai scumpe, timbrele neştampilate, nu-i aşa?" Toate aceste întrebări, de cele mai multe ori spuse pe nerăsuflate, îi fac să zâmbească puţin pe colecţionarii cu ceva vechime şi, din păcate (din cauza lipsei cunoştinţelor de specialitate) primesc de cele mai multe ori răspunsuri evazive sau cam în doi peri.

În primul rând, trebuie să spun că nu există o regulă general valabilă care să facă mărcile poştale neştampilate (neuzate) mai rare decât cele ştampilate (obliterate, uzate). Există însă câteva reguli generale care determina ca una dintre aceste două categorii de piese să fie mai scumpă decât cealaltă, dar de la caz la caz.

Puţină teorie...

Pentru o perioadă destul de lungă de timp după ce au fost inventate, mărcile poştale au avut o destinaţie cât se poate de precisă: se utilizau la francarea diferitelor categorii de corespondenţă poştală (adică se lipeau pe ele), conform valorilor nominale, care trebuiau să "acopere" contravaloarea serviciului ce urma să fie prestat. În timp, au existat situaţii când unele administraţii poştale au "inventat" şi mărci poştale cu destinaţie specială, adică mărci ce urmau a fi utilizate pentru anumite categorii de corespondenţă, ori pentru anumite categorii de servicii poştale. Aşa au apărut mărcile poştale de serviciu (destinate francării corespondenţelor oficiale), mărcile porto (pentru corespondenţele nefrancate sau francate insuficient), timbrele pentru telegraf (destinate francării telegramelor sau formularelor telegrafice), timbre cu francare obligatorie (adică timbre care trebuiau aplicate obligatoriu pe corespondenţe, pe lângă mărcile poştale propriuzise, cu ajutorul cărora se colectau unele taxe de altă natură decât cea poştală), precum şi alte categorii de mărci şi timbre.

Pe de altă parte, cursul istoriei într-o regiune sau într-o anumită ţară a influenţat enorm de mult emiterea şi utilizarea mărcilor poştale. Şi putem enumera aici o sumedenie de situaţii care s-au tot întâmplat pe parcursul timpului: schimbarea monarhilor, schimbarea formei de guvernământ, modificarea frontierelor, reformele monetare, conflicte militare care au făcut imposibilă circulaţia poştală "normală", care a fost înlocuită de poştele militare şi de campanie. Au mai fost, de-a lungul timpului, şi alte evenimente care a afectat în primul rând activitatea poştală: lipsa mărcilor necesare în anumite zone, pe perioade limitate de timp (care au dus la punerea în circulaţie a unor mărci poştale cu putere de francare regională); existenţa unor servicii poştale alternative, de genul celor asigurate de către unele companii de navigaţie fluvială şi/sau maritime, ori servicii poştale ale unui stat, executate pe teritoriul altui stat etc. Astfel de situaţii sunt numeroase şi numai o simplă enumerare a lor ar constitui indexul unui catalog filatelic general.

Ceva mai târziu şi-au făcut apariţia şi obiceiurile "proaste" ale administraţiilor poştale: au început să fie emise mărci şi emisiuni destinate în primul rând pieţei filatelice, nu consumului poştal. Mai rău, au existat destule administraţii poştale care au "dublat" fiecare marcă poştală dintr-o perioadă cu producţii destinate în exclusivitate filateliştilor (de genul mărcilor ieftine, preobliterate sau obliterate de complezenţă). Dar acestea sunt excepţii de la regula generală şi le voi trata separat.

Regula generală

Distincţia între preţul mărcilor neştampilate şi cele ştampilate este făcută de proporţia în care mărcile respective au fost consumate în circuitul poştal, conform destinaţiei acestora. Adică, mai pe scurt, cu cât tirajul unei mărci a fost consumat în propoţie cât mai mare, cu atât marca respectivă este mai rară neuzată decât uzată. Această regulă are şi un revers: există anumite mărci poştale care, din tirajul total imprimat, au fost folosite în circuitul poştal numai o foarte mică parte. În acest caz, exemplarele ştampilate vor fi întotdeauna mult mai scumpe decât cele neştampilate. Deci, ca regulă generală, numărul de exemplare existent din fiecare stare a piesei îi determină preţul. Şi iată că am amintit de un cuvânt magic, starea în care se poate găsi o marcă poştală. Nu vă grăbiţi, nu e vorba de calitatea ei, ci de altceva.

Starea mărcilor poştale

Mărcile poştale pot fi în una dintre cele două stări de bază: neştampilate (filateliştii le mai denumesc neuzate sau neobliterate), respectiv ştampilate (obliterate, uzate). În absolut toate cataloagele filatelice, fie ele generale, specializate sau nu, globale sau regionale (naţionale) se pot găsi cel puţin două coloane de preţuri (filateliştii le mai spun şi "cote"): pentru cele neştampilate, respectiv pentru cele ştampilate.
Acum, pe ce bază sunt determinate aceste preţuri (cote)? Păi factorii sunt numeroşi, printre ei putându-se enumera:
- valoarea nominală (de regulă - dar nu este o regulă generală - nominalele mai mari capătă preţuri mai mari decât nominalele mici);
- tirajul mărcii respective (pentru tiraje mai mici, preţurile sunt mai mari decât pentru restul);
- vechimea (nici aici nu este o regulă universal valabilă, dar se presupune că dintr-o marcă mai veche, numărul de exemplare rămase în circuitul filatelic este mai mic în comparaţie cu o marcă mai nouă, din cauza aşa-zisului "consum natural": mărci care se deteriorează, mărci care se pierd în incendii, inundaţii sau alte calamităţi sau care pur şi simplu ajung la gunoi etc.).

Ceea ce vreau să subliniez este că în procesul de atribuire a preţurilor (cotelor) în cataloage nu există o formulă matematică de calcul. Preţurile reprezintă rezultatul unui proces de lungă durată, prin care practic mărcile poştale sunt "aşezate" pe o scară ierarhică a rarităţii. De fapt, o catalogare corectă (deci şi preţuri "corecte") rezultă atunci când se face într-un mod cât mai just aprecierea relativă a rarităţii unei mărci, comparată cu alte mărci din aceeaşi perioadă, ţară, nominal, stare etc. Este de la sine înţeles din această cauză că nu oricine se poate apuca să atribuie cote (preţuri) mărcilor. Acest lucru nu se poate face decât de către persoane cu o experienţă foarte bogată şi cu un bagaj extrem de solid de cunoştinţe de specialitate.

Alte "stări" ale mărcilor poştale

Unele cataloage indică preţuri (cote) pentru mărcile aflate pe corespondenţe întregi. Adică pe scrisori, pe cărţi poştale, pe formulare sau documente poştale, pe frahte telegrafice, pe mandate sau pe orice alt obiect care a fost transportat de către un serviciu poştal. Asemenea piese sunt colecţionate, de regulă, de filateliştii mai specializaţi. Aici există o recomandare pe care orice filatelist ar face-o: dacă întâlniţi astfel de corespondenţe mai vechi de anii '60 ai secolului trecut, nu dezlipiţi mărcile de pe acestea şi nu le decupaţi cu foarfeca sau lama. Există situaţii în care astfel de piese întregi pot fi de sute de ori mai scumpe decât mărcile pe care le poartă, deci aţi face o mare greşeală! Este drept, astfel de situaţii nu sunt prea dese, dar... niciodată nu se ştie de unde sare iepurele! Cel mai bun lucru este să le arătaţi unui colecţionar şi să-i cereţi părerea.

Filatelia fără timbre

Mai există o categorie de obiecte de corespondenţă care poate avea preţuri deosebite: corespondenţele fără mărci poştale. De regulă, astfel de piese sunt căutate tot de către colecţionarii mai specializaţi, ele putând fi încadrate în următoarele categorii principale:
- corespondenţele prefilatelice, sau acele scrisori sau documente poştale care au "trecut" prin poştă înainte de introducerea mărcilor poştale în ţara respectivă;
- corespondenţele oficiale sau de serviciu, care sunt corespondenţe care, datorită specificului reglementărilor poştale, puteau circula de la expeditor la destinatar fără să fie francate cu mărci poştale;
- coresopndenţele nefrancate, dar care poartă semne ale utilizării poştale.
Ce anume îi interesează pe colecţionarii specializaţi la astfel de piese: păi aici intră amprentele ştampilelor oficiilor (birourilor, agenţiilor) poştale, unele ştampile şi/sau etichete de serviciu (de genul celor cu inscripţii "recomandat", sau "expres" etc.), amprente ale unor oficii (birouri) de cenzură militară şi/sau civilă (pe timpul conflagraţiilor), iar câteodată pur şi simplu unele inscripţii făcute cu mâna, cu creion negru sau colorat, ori cu cerneală, şi care au diverse conţinuturi (cifre sau chiar operaţii aritmetice simple de adunare, indicaţii de genul "cu ştafeta" sau "urgent" sau "via localitatea" sau "via poşta austriacă" sau "cu vaporul" sau altele asemenea.
Aici există numeroase cazuri şi situaţii în care numai o simplă inscripţie manuală de acest fel poate face dintr-un document oarecare o piesă de mare interes istoric.

Dar vom continua într-un episod viitor cu alte "povestiri" referitoare la preţuri.

Sunt pregătit să răspund la întrebările voastre, dacă le menţionaţi în comentarii.
Vă doresc o zi cât mai frumoasă!

38 de comentarii:

  1. Deci un timbru cu cat este mai rar cu atat este mai scump.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cristi: Ca regulă relativ generală, cam aceasta este ideea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multe lucruri interesanta am aflat din postarile tale. O seara faina!

    RăspundețiȘtergere
  4. Minoki: Te pomeneşti că mâine-poimâine devii o colecţionară înfocată... :))
    La fel îţi doresc şi eu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Pacat ca nu am stiut lucrurile astea cand eram copil. pastram numai timbrele nestampilate, pe cele stampilate le aruncam sau le tineam intr-un dosar, gramada. cam asa faceau toti cei pe care-i stiam. multumesc pentru multele detalii, iti doresc numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. RobertN: Sincer, şi eu aş fi vrut să ştiu aceste lucruri când eram tânăr. Din păcate, aşa ceva nu este publicat până acum în niciun fel de lucrare şi cred că fac un lucru bun prin acest serial.
    Şi eu îţi mulţumesc pentru lectură şi îţi doresc, la rândul meu, numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Care este cel mai valoros timbru la noi in tara?

    RăspundețiȘtergere
  8. Marycix: Nu înţeleg prea bine întrebarea ta, dar încerc să-ţi răspund:
    - cel mai valoros timbru românesc este un exemplar neştampilat din prima emisiune Cap de bour, care a fost vândut acum câţiva ani la o licitaţie din Elveţia pentru circa 100.000 franci elveţieni (acest preţ a fost obţinut datorită calităţii excepţionale a pisei, deoarece piese similare se pot achiziţiona pe piaţa liberă cu câteva mii de euro); piesa nu se găseşte în ţară;
    - cea mai valoroasă piesă românească a fost vândută la aceeaşi licitaţie din Elveţia ca şi precedenta, pentru circa 700.000 franci elveţieni (un ziar de epocă pe care se găsesc opt exemplare dintr-un cap de bour din a doua emisiune; el este considerat în acelaşi timp, pe piaţa filatelică, drept "cel mai scump ziar din lume"); nici această piesă nu se găseşte în ţară;
    - cea mai valoroasă piesă românească existentă în ţară se pare că este o coală originală dintr-o marcă denumită "Carol cu barbă, impresiune defectuoasă", din 1872; coala se găseşte în tezaurul Muzeului Naţional Filatelic, iar specialiştii o evaluează la peste un milion de euro;
    - nu se ştie cu exactitate care ar putea fi cea mai scumpă marcă poştală străină existentă în România, deoarece colecţiile particulare nu sunt cunoscute în totalitate (ori proprietarii nu doresc publicitate).

    RăspundețiȘtergere
  9. multumiri pt. toate articolele pe teme filatelice - si nu numai - novicii stiu de ce :D
    toata stima!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Robert: Cine mai are răbdare, va afla şi mai multe... :D
    Mulţumesc pentru apreciere!

    RăspundețiȘtergere
  11. Oaw, m-ai lasat masca cu informatiile astea. Te apreciez pentru cunostintele tale intr-un domeniu atat de vast si....necunoscut muritorilor de rand :)
    Cap de bour auzi......
    Si eu ca Robert - cu timbrele, le ingramadeam prin clasoare. Mai apoi le schimbam pe abtibilduri de la guma.......nu mai stiu ce guma avea fotbalisti........Pe atunci imi placeau fotbalistii. E de inteles, inca nu invatasem tabla inmultirii

    RăspundețiȘtergere
  12. hapi2233: Ai cumva impresia că eu n-am trecut prin faza asta?! :))
    Şi eu m-am "deşteptat" mult mai târziu, după ce m-au păcălit destui hoţomani... :))
    Mulţumesc frumos pentru apreciere.

    RăspundețiȘtergere
  13. Acum am înţeles cum de v-aţi rătăcit pe la mine. Postul este foarte interesant, felicitări pentru pasiune şi pentru faptul că vreţi să transmiteţi şi altora cunoştinţele dumneavoastră.
    Probabil, ca la mulţi alţii, perioda colecţionării de timbre a fost şi pentru mine cea a copilăriei, de la “Filatelia” şi prin schimburi :)

    RăspundețiȘtergere
  14. acuvio: Vă ştiam blogul mai demult (mă mai "joc" şi eu cu imagini, lucrez oarecum şi în domeniu), dar timbrul cu pricina mi l-a arătat unul dintre prietenii comuni. Mi-a plăcut mult ideea... :))
    Mulţumesc frumos pentru aprecieri!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ceva care a meritat sa imi rapeasca o bucatica de timp. Informatii pe care, din necunostinta pana acum nu le-am cautat pe nici unde. Multumim. Te salut.

    RăspundețiȘtergere
  16. Costin: Păi informaţiile aceste ai putea să le cauţi mult şi bine şi nu le vei găsi pe nicăieri.
    Mulţumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  17. O invitaţie la ultimul timbru din seria “Jubileul Traian Băsescu 60 ani” :)

    RăspundețiȘtergere
  18. acuvio: Foarte haios, într-adevăr!

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna ziua!
    Am citit cu admiratie majoritatea articolelor filatelice de pe blog,iar calitatea informatiilor este deosebita.
    Intrebare:De ce dupa anii "60 ultima valoare din serie se gaseste mai greu?

    RăspundețiȘtergere
  20. Bună ziua
    Valorile mari au avut, de regulă, tiraje mult mai mici decât restul valorilor emisiunii respective. Aceste mărci nu au fost, de regulă, distribuite la oficiile poştale, pentru utilizare la francare, fiind în schimb preobliterate şi introduse (uneori) în plicurile filatelice, începând cu mijlocul anilor '60. În rest, ele se puteau achiziţiona numai împreună cu seria (nu şi separat) prin magazinele filatelice de stat, fie neştampilate (la preţul valorii nominale sau la preţul din lista oficială de preţuri, după caz), fie în serii preobliterate (vândute în aceleaşi magazine, de regulă la un sfert din valoarea nominală). Unele nu s-au vândut în stare obliterată decât abonaţilor.
    Sper că răspunsul meu vă este de ajutor.
    Dacă mai aveţi şi alte întrebări, nu ezitaţi să le puneţi.

    RăspundețiȘtergere
  21. Multumesc mult pentru raspuns!

    RăspundețiȘtergere
  22. Buna ziua!
    Rugamintea mea ar fi,daca a-ti putea posta ceva despre tipurile de hartie folosite la tiparirea timbrelor romanesti.Imi este greu sa deosebesc hartia costata,cretata,ripsata,vargata,etc deoarece nu cred ca mi-au trecut prin mana.Ar fi buna o descriere a lor.
    Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  23. Anonim: Am primit deja pe mail mai multe solicitări de a prezenta mărcile Spic de grâu, la care probabil că se întâlnesc cele mai multe varietăţi de hârtie dintre toate emisiunile româneşti. Cred că voi face şi descrierile necesare cu această ocazie, că mi-am planificat deja un alt serial pentru aceasta.
    Mulţumesc pentru observaţie.

    RăspundețiȘtergere
  24. Cat de prost sunt daca ofer 5 bani pe timbre probliterate din tari precum: Romania, Cuba, Mongolia, Ungaria, Cehoslovacia, Guineea Bissau, Yemen, Ajman, Manama si altele de acest gen?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că e corectă întrebarea. În cazul concret, problema ţine de informare, nu de inteligenţă. Odată ce ţi-ai pus această întrebare, nu inteligenţa este problema.
      Dar să nu consideri că ai pierdut prea mult, deoarece ai câştigat alte două lucruri: liniştea sufletească (ocupându-te de o pasiune) şi parcurgerea unei etape prin care - vrând, nevrând - au cam trecut toţi colecţionarii. Depinde numai de tine să faci trecerea la o etapă superioară.
      Oricând ai nevoie de sprijin sau de informaţii, trage-mă de mânecă şi voi încerca să-ţi fiu de folos.

      Ștergere
    2. :) ok, atunci reformulez: Care ar fi pretul unui CTO romanesc de prin anii 70? Dar al unui timbru frumos colorat din Mongolia (sa zicem un urs panda :) )? Sunt constient ca nu va pierdeti vremea cu astfel de "piese" si pentru dumneavoastra nu au nicio valoare dar banuiesc stiti cu cat se comercializeaza.

      Ștergere
    3. Pentru CTO-urile româneşti (valorile mici şi medii, fără piesele "cheie" sau capetele de serie) 5 bani pe bucată e OK. Chestia este că nu cred că se vor ridica vreodată la mai mult de atât. Şi pentru cele din restul ţărilor menţionate preţul este OK, pentru unele poate că ar merge chiar 10 bani pe bucată (dar nu la cantităţi, să zicem, peste 500-1000 de bucăţi). Chiar dacă pe portalurile online de licitaţii se vând mai scump.
      Problema e că şi printre aceste mărci se pot găsi piese mai răsărite (tiraje mai mici sau cote mai bune), dar trebuie cunoscute. Un catalog precum Michel poate fi de ajutor.
      La unele ţări (de exemplu la fosta Germanie Democrată) există chiar piese foarte rare (dar, iarăşi, e nevoie de un catalog pentru a şti care sunt cele în cauză).
      La Mongolia, există şi acolo câteva piese mai bunicele de prin anii '70 (unele din ele s-au găsit în plicurile cu premii vândute prin anii '75-'80).
      Poate că un lucru bun pe care ai putea să-l faci e să îţi aranjezi ce ai strâns până acum pe ţări, apoi să faci rost de un set de cataloage şi să încerci să le clasifici, în ordine cronologică. Aşa ai putea rezolva două lucruri: îţi faci o evidenţă cu ce ai şi cu ce ţi-ar mai trebui (la ţările pe care ai dori să le completezi), dar ţi-ai face şi o idee despre ţările colecţionate (ce există, ce potenţial ai putea avea în viitor).
      Sau, eventual, poate că nu mai doreşti să colecţionezi pe ţări şi în ordine cronologică, ci numai anumite teme. Şi în acest caz ţi-ar prinde bine un set de cataloage.

      Să ştii că am şi eu destule CTO-uri româneşti (cred că vreo câteva zeci de kile... :D). Am cumpărat câteva sortimente de pacheţele de câte o sută, dar nu pentru colecţie sau schimb, ci pentru a le cerceta şi a căuta varietăţi (şi acesta este un alt domeniu de colecţionare, dar este necesară o specializare - în timp, bineînţeles).

      Dacă ai şi alte întrebări, poţi să foloseşti cu încredere adresa de mail pe care o am în profil.

      Ștergere
  25. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  26. Buna ziua domnule Peter
    De curand a reanviat in mine pasiunea pentru timbre si de cateva zile va citesc cu mare interes articolele dumneavoastra.
    Am inteles ca timbrele care au o eroare sunt mai valoroase. Am un astfel de timbru (ma rog, asa consider eu) din DPR Korea emis in 1991. Interesant la el este faptul ca toata stampila este in interiorul timbrului, nu pe colturi cum se intampla de obicei la cele stampilate. Daca vreti va trimit o poza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună seara,

      Din păcate, erorile nu la această situaţie se referă, ci la cu totul altele (imprimări eronate, modificări ale elementelor de desen sau alte situaţii de acest fel). Poziţia ştampilei pe un timbru este chiar de dorit să fie centrată, pentru a se putea citi în totalitate. Ştampilele aplicate doar pe colţuri au constituit doar o modă prost înţeleasă de către unele administraţii poştale emitente (inclusiv de cea a noastră), care au pus în vânzare prin unităţile specializate în comerţ filatelic a timbrelor preobliterate sau obliterate de complezenţă.

      Ștergere
  27. Am si eu o colectie de timbre dar nu ma pricep la asa ceva, cum as putea sa invat sau sa recunosc un timbru valoros?

    RăspundețiȘtergere