Ieri a fost publicat un articol cu un titlu tare apropiat de cele întâlnite în tabloide (îmi vine în minte celebra întrebare: "Şi tu, Brutus?!"; la Historia chiar că nu mă aşteptam!): Tezaurul românesc ameninţat: Uite timbrul, nu e timbrul... Îl puteţi citi aici. Dar după ce vă aruncaţi ochii pe el, reveniţi pe acest blog pentru a vă forma o imagine mai cuprinzătoare.
Cineva de la Historia (nu ştiu sigur cine e persoana, deoarece ca autor al articolului apare Andreea Lupsor în fluxul RSS, dar pe pagina online a articolului autorul este indicat ca fiind Ciprian Plăiaşu), s-a dus şi a vorbit cu cei de la Muzeul Naţional Filatelic. Probabil că s-a mai şi documentat puţin, deoarece articole referitoare la acest muzeu au mai apărut în mass-media.
În articolul cu pricina se povesteşte cam ce s-a discutat cu directorul muzeului, o anume doamnă Lia Galic, al cărei nume nu spune absolut nimic niciunui expert. Expert filatelic, nu din alte categorii, care nici nu contează în cazul de faţă. Se povesteşte cam care este situaţia colecţiei deţinute şi, foarte rapid, se abordează problema mărcilor poştale româneşti din patrimoniul muzeului. Că sunt, că valorează, că dreg, că alte alea... Se trece la un control al Curţii de Conturi care a semnalat nereguli, care de fapt nu ar fi chiar aşa (între noi fie vorba, pe oricare ţugulan-contabil de la mai marea Curte de Conturi ai lua şi i-ai da o grămadă de timbre în braţe să o inventarieze, ar începe să transpire şi s-ar plânge că vrea la mama... Am avut de-a face cu astfel de indivizi şi o pot garanta la orice oră din zi şi din noapte: de domeniul nostru sunt complet străini!).
Afirmaţia interesantă este lansată la sfârşitul introducerii, înainte de a se descrie treaba cu controlul Curţii. După ce se arată că Muzeul Naţional Filatelic nu este acreditat, se lansează bomba (sau poate sugestia subliminală?) Citez: "Poate că dacă muzeul ar fi aparţinut direct de Ministerul Culturii, lucrurile ar fi stat puţin diferit şi vina s-ar fi împărţit..."(am încheiat citatul). Chestia asta cu trecerea Muzeului Filatelic la Ministerul Culturii ar reprezenta, în opinia mea, cel mai mare pericol la adresa integrităţii colecţiilor naţionale. Domeniul acesta al nostru are o mare hibă: duce lipsă de experţi, dar şi de persoane pregătite în mod corespunzător, chiar dacă nu sunt experţi. Numai prin simpla lecturare a legislaţiei referitoare la patrimoniul naţional mobil (promovată de onor acest minister) îţi dai seama ce loaze sunt, deoarece mai nimic nu se potriveşte pentru colecţii filatelice!
Fac o scurtă paranteză care cred că este necesară. Legat de inventarul Muzeului Naţional Filatelic, toţi cei care au scris diverse articole prin mass-media nu s-au referit niciodată decât la mărcile poştale româneşti. Cel mai probabil, nu din rea voinţă, ci din neştiinţă, proastă documentare, nepricepere a problemei, necunoaştere a istoriei... (nu mai continui, că sunt înjurat după aceea).
Să facem apel la puţină istorie. În 1874 ia fiinţă Uniunea Poştală Universală. Pe hârtie la început, de facto abia după câţiva ani. Una din problemele noi adoptate de această uniune a fost introducerea schimbului internaţional de timbre între administraţiile poştale membre. Cum vine asta? Orice stat membru al Uniunii trimitea (prin intermediul acesteia) celorlalte state membre câteva exemplare din fiecare marcă poştală pusă în circulaţie, cu scopul de a fi cunoscută de statul partener, pentru a i se permite circulaţia poştală pe propriul teritoriu, în cazul corespondenţelor internaţionale. Acest schimb internaţional se pare că a început să fie executat în mod regulat în jurul anului 1880, iar ulterior, fiecare stat nou care adera la Uniune implicit trebuia să facă şi acest schimb internaţional de mărci poştale.
România a fost unul dintre membrii fondatori ai Uniunii şi a participat încă de la început la schimbul internaţional de mărci. Ce vreau să spun de fapt? Că în tezaurul poştei se găsesc cantităţi foarte mari de mărci poştale străine, inclusiv vechi, mărci provenite din acest schimb. Mai concret, doresc să subliniez că valoarea mărcilor poştale străine din patrimoniul muzeului ar trebui să fie de câteva ori mai mare (sau poate chiar cu un ordin de mărime mai mare, dacă nu chiar cu mai mult) decât valoarea tuturor capetelor de bour şi a colilor de liotgrafiate sau nedantelate din perioada lui Carol al II-lea! Dar ca să poţi realiza acest lucru, ar trebui să te pricepi cât de cât la "lins" un catalog. De curiozitate, cei care sunteţi colecţionari scoateţi din bibliotecă un catalog şi uitaţivă la emisiunile din diverse ţări, din perioada interbelică. Faceţi ceva însumări, aşa - grosso-modo - şi vedeţi cam pe unde ajungeţi... Fiind eu mai curios din fire (nesimţit de curios ar spune unii), întreb (nu ca să mă aflu în treabă): care este situaţia mărcilor poştale străine mai vechi de 1960 din tezaurul Muzeului Naţional Filatelic?
UPDATE - 8 iunie 2012
Autorul articolului din Historia la care am făcut referire a postat astăzi un comentariu, pe care îl pun şi ca update, deoarece m-am mai trezit în situaţia ca unii comentatori să-şi şteargă propria contribuţie, răzgândindu-se:
"Stimate domn. Poate va pricepeti la timbre insa cu siguranta nu intelegeti un fenomen pe care el, autorul articolului (poate ar fi mai nimerit sa va uitati si in editia tiparita a Historia sa vedeti cine semneaza acest articol pe marginea caruia vorbiti), a vrut sa il aduca in atentie. SUNT MILIOANE DE TIMBRE NEINVENTARIATE! Adunate la gramada in saci. Daca ati fi citit cu atentie ati fi vazut ca nu o rapida documentare a adus consistenta unui material extrem de limitat din cauza numarului de semne. Ci accesul la documente si la informatii care la vremea aia erau niste zvonuri ce par a se confirma - falimentul POSTEI.
Hai sa spunem celor care va citesc ce se intampla cu patrimoniul neinventariat al postei cu milioanele de piese neincluse in patrimoniul material mobil. Vine un baiat destept (cvasi-expert) care stie cam cat valoreaza si face niste bani frumosi furand ceea ce v-ati dori sa vedeti intr-un muzeu!
A! Un muzeu neacreditat e ca si cum as fi adunat hainele bunicii si as fi facut un muzeu la mine acasa. Maine daca am chef le dau foc pentru ca sunt proprietatea mea!
Faptul ca merita vazut, nu am nicio retinere in a va indemna sa mergeti acolo (cat o mai fi ceva).
Asadar inainte de a-i face tampiti pe cei de la Curtea de Conturi si senzationalisti pe noi cei care ridicam niste probleme, poate ar fi cazul sa le cunoasteti in profunzime. Asta daca nu aveti vreun interes direct cu privire la acel tezaur de timbre din care se fura ca in condru.
Faptul ca nu o cunoasteri pe directoarea Lia Galic si pentru ca nu spune nimic in lumea specialistilor ar trebui sa va traga un alt semn de alarma. Ca ne-am dus sa vorbim cu ea? Cu cine ati fi dorit sa o facem? Cu experti care nu au nicio putere si nicio autoritate in privinta tezaurului de timbre?
Datul cu parerea e sport national la noi, dar poate inainte de toate ar fi bine sa cunoastem toate coordonatele. Trecerea la Ministerul Culturii este o masura proasta, nimic de spus, dar e una prin care tezaurul de timbre ar ramane.
Daca posta da faliment (ceea ce deja se anunta) nu va mai exista nimic! Va spun eu, autorul articolului, ce o sa ramana: cele 8 serii de timbre inscrise in patrimoniul national si obiectele filatelice inscrise dupa aparitia articolului nostru - cele primite de România de la celebru artist catalan Juan Miro.
Cu stima,
Autorul"
UPDATE - 4 iulie 2012
Din acelaşi motiv ca mai sus postez comentariul făcut astăzi de autorul articolului.
"Ok! Am inteles cu toţii suntem proşti, tâmpiţi, analfabeţi şi neavizaţi cu excepţia dumneavoastră.
Una peste alta, macar revenirea la BNR a tezaurului de timbre este o solutie de compromis care a prins contur. În acest proces de predare primire se vor găsi niste oameni binevoitori sa mai piardă din ele.
In ceea ce priveste contactarea experţilor, nu stii cu cine vorbesti. Fiecare are interesele sale directe. Azi apare în ziar ca mare expert si apărator al patrimoniului filatelic, mâine vinde exemplare rare pe care nu stii cum le-a dobândit. De aceea stiu foarte bine în ce ape mă scald."
UPDATE - 5 iulie 2012
Aşa cum am promis în răspunsul la ultimul comentariu, am publicat un articol care poate fi citit aici.
UPDATE - 5 aprilie 2017
După câteva "săpături" iese la iveală care a fost de fapt situaţia tezaurului. Citiţi acest articol.
Spre rusinea mea nu stiam de existenta acestui muzeu. Din cate stiu muzeele sunt in subordinea autoritatilo locale.
RăspundețiȘtergereErata: autoritatilor.
RăspundețiȘtergereCristi: Acest muzeu este în subordinea Poştei (şi părerea mea este că-i bine aşa...).
RăspundețiȘtergereCa locaţie, el se găseşte în aceeaşi clădire cu cea a Muzeului Naţional de Istorie (fosta Poştă Mare de pe Calea Victoriei, vizavi de CEC). E la parter (îţi pot arăta cei de acolo, dacă ai intenţia să-l vizitezi).
Ohoo, si de cate ori am trecut prin zona... Gata, mi-am amintit. :))
RăspundețiȘtergereCristi: Mie mi-au trebuit câteva luni să aflu câ în capul străzii mele s-a deschis un magazin nou... :))
RăspundețiȘtergereHehe ! Nu cerceta aceste legi, ca esti nebun de le-ntelegi ! Intrebarea pe care ar trebui sa o pui este : mai exista marcile postale straine mai vechi de 1960 in tezaurul...?
RăspundețiȘtergerePS Ai un ping la ART Club !
Zina: Chiar atât de departe nu cred că s-ar fi putut ajunge, adică să se "dea cu jula" de acolo (deşi, în ţărişoara asta, orice ar fi posibil!).
RăspundețiȘtergereVin, nu scap ocazia! :))
pfff, trebuie sa revin asupra textului...nu am reusit sa-l citesc...
RăspundețiȘtergereGânguritu: Ei, nu-s decât două idei, ce-i drept puţin mai "îmbrăcate"...
RăspundețiȘtergere@Max: L-ai vizitat vreodata? Ce-i "la vedere" si ce este restrictionat publicului larg? Intreb asta deoarece, fiind din provincie, nu am avut inca ocazia sa-i trec pragul.
RăspundețiȘtergereKolector: Da, l-am vizitat. Ceea ce este expus se pare că este doar o foarte mică parte din tezaur. Apoi am avut ocazia să discut cu persoane care au avut acces acolo pe vremea lui ceaşcă. Există colecţii întregi de mărci străine. Ce-i drept, nu în coli, ca cele româneşti, dar se pare că perioada de după Primul Răbzoi Mondial este deoseit de bogată.
RăspundețiȘtergereSalve Max !
RăspundețiȘtergereAm vizitat de trei ori Muzeul Naţional Filatelic şi de fiecare dată am scos toate sertarele , înţelegi ce vreau să spun. Abia atunci am realizat că filatelia este o reflectare a istoriei.
M-am bucurat mult şi de partea cu Istoria Poştei.
Am recuperat de pe teren o cutie poştală din epoca RSR cu insemnul heraldic de atunci al statului . Poate că după ce o s-o restaurez le-o voi dărui lor. Nu au aşa ceva.
Am privit cu foarte mare atenţie perlele acestui muzeu şi anume matriţele din oţel cu care s-au tipărit primele timbre Româneşti. Aş fi vrut să cumpăr nişte cărti poştale care să reproducă impresiuni mărite ale acestor matriţe . Dar nu există aşa ceva. Ar face ceva bani adcă ar scoate assemenea cărţi poştale.
Ceea ce mi se pare periculos , ţinând seama de starea clădirii întregului muzeu , este un cutremur . Nu cred că acele matriţe ar mai putea fi găsite intr-o cantitate imensă de moloz. Spun asta deoarece undeva mai în urmă semnalai distrugerea cărţilor unei biblioteci datorită inundării cu apă dintr-o conductă spartă.
(Revărsarea rîului Arno în Italia 1966 a distrus imense colecţii de timbre deoarece acestea erau depuse in seifuri aflate la subsolurile băncilor.)
Muzeul desigur că merită vizitat . Am indemnat mulţi filatelişti să-l viziteze şi s-au mirat că există aşa ceva .
Toate cele bune !
Andrei , Vatra Dornei
Andrei: Ce este expus este foarte, foarte puţin din colecţie. Sunt numai câteva piese româneşti, iar din cele străine nu este expus nimic.
RăspundețiȘtergereLegat de clădire, muzeul nu are un sediu propriu. Şi aici au fost primiţi destul de greu, după cum s-a auzit la data respectivă. Ce ştiu este că acum câţiva ani clădirea a fost în reparaţii (cel puţin aşa se vedea de afară).
Dar ai dreptate, muzeul merită vizitat.
Toate cele bune!
Stimate domn. Poate va pricepeti la timbre insa cu siguranta nu intelegeti un fenomen pe care el, autorul articolului (poate ar fi mai nimerit sa va uitati si in editia tiparita a Historia sa vedeti cine semneaza acest articol pe marginea caruia vorbiti), a vrut sa il aduca in atentie. SUNT MILIOANE DE TIMBRE NEINVENTARIATE! Adunate la gramada in saci. Daca ati fi citit cu atentie ati fi vazut ca nu o rapida documentare a adus consistenta unui material extrem de limitat din cauza numarului de semne. Ci accesul la documente si la informatii care la vremea aia erau niste zvonuri ce par a se confirma - falimentul POSTEI.
RăspundețiȘtergereHai sa spunem celor care va citesc ce se intampla cu patrimoniul neinventariat al postei cu milioanele de piese neincluse in patrimoniul material mobil. Vine un baiat destept (cvasi-expert) care stie cam cat valoreaza si face niste bani frumosi furand ceea ce v-ati dori sa vedeti intr-un muzeu!
A! Un muzeu neacreditat e ca si cum as fi adunat hainele bunicii si as fi facut un muzeu la mine acasa. Maine daca am chef le dau foc pentru ca sunt proprietatea mea!
Faptul ca merita vazut, nu am nicio retinere in a va indemna sa mergeti acolo (cat o mai fi ceva).
Asadar inainte de a-i face tampiti pe cei de la Curtea de Conturi si senzationalisti pe noi cei care ridicam niste probleme, poate ar fi cazul sa le cunoasteti in profunzime. Asta daca nu aveti vreun interes direct cu privire la acel tezaur de timbre din care se fura ca in condru.
Faptul ca nu o cunoasteri pe directoarea Lia Galic si pentru ca nu spune nimic in lumea specialistilor ar trebui sa va traga un alt semn de alarma. Ca ne-am dus sa vorbim cu ea? Cu cine ati fi dorit sa o facem? Cu experti care nu au nicio putere si nicio autoritate in privinta tezaurului de timbre?
Datul cu parerea e sport national la noi, dar poate inainte de toate ar fi bine sa cunoastem toate coordonatele. Trecerea la Ministerul Culturii este o masura proasta, nimic de spus, dar e una prin care tezaurul de timbre ar ramane.
Daca posta da faliment (ceea ce deja se anunta) nu va mai exista nimic! Va spun eu, autorul articolului, ce o sa ramana: cele 8 serii de timbre inscrise in patrimoniul national si obiectele filatelice inscrise dupa aparitia articolului nostru - cele primite de România de la celebru artist catalan Juan Miro.
Cu stima,
Autorul
Stimate domn,
ȘtergereS-ar putea să înţeleg mult mai bine fenomenul decât aveţi dvs. impresia.
Acele milioane de timbre nu sunt neinventariate. Dintr-o eroare generată de contabilitatea Poştei, valoarea lor a fost înregistrată într-un cont în afara bilanţului (întrebaţi un contabil ce e cu aceste conturi) şi nu într-un cont adecvat de stocuri sau valori. Toate timbrele sunt înscrise în evidenţele muzeului, problema era la departamentul de contabilitate al administraţiei companiei. Aşa că ce s-ar putea întâmpla după aceea sunt poveşti şi supoziţii bazate pe senzaţional, indiferent care va fi în viitor situaţia Poştei, dacă va da sau nu faliment (citiţi Legea patrimoniului, situaţia este prevăzută acolo).
De văzut, l-am văzut deja.
Pe cei de la Curtea de Conturi nu i-am făcut tâmpiţi, că nu sunt. Sunt doar neiniţiaţi în acest domeniu şi pot demonstra la orice oră din zi şi din noapte că nu sunt în stare să facă singuri o inventariere, pot doar să facă aprecieri sau să determine dacă inventarierea se execută sau nu în condiţiile legii. Expertiza contabilă nu-i tot una cu expertizarea unui patrimoniu. Nici măcar auditul. Pentru expertizarea şi evaluarea unei colecţii de mărci poştale (indiferent de mărime), toate diplomele de facultăţi din lumea asta nu fac nici cât o ceapă degerată dacă nu sunt deţinute de oameni care au experienţă şi vechime în domeniu. Însuşi sistemul este prost croit.
Interesantă chestia cu... "dacă nu aveţi un interes direct". Aveţi grijă prin ce ape navigaţi!
Persoana fostei directoare nu are relevanţă (oricum, acum a fost înlocuită din funcţie cu un... poet!). Dar pentru o mai bună informare, aţi fi putut să scrieţi articolul şi după discuţii cu experţi, poate şi cu controlorii Curţii de Conturi care au fost acolo (eventual cu actul de constatare în faţă). Eventual chiar cu responsabili de la Poştă, de la direcţia lor de contabilitate sau ce-or fi având acolo.
Să ştiţi că există şi literatură de specialitate, care nu e publicată pe net. Aici, zicala "dacă nu e în Google, nu există" nu e valabilă.
Nu contest buna dvs. credinţă în realizarea articolul. Cu informarea nu staţi prea bine.
O trecere la Ministerul Culturii a acestui muzeu ar fi CEA MAI REA opţiune, din cauza absenţei din această instituţie (şi din toate organismele subordonate) a oricărei persoane cât de cât familiarizate cu domeniul. De altfel, cam toată legislaţia şi toate reglementările emanate din acest minister nu se potrivesc aproape deloc la NIMIC legat de filatelie. Nicăieri nu poate fi găsit acolo cineva cât de cât cu ceva cunoştinţe în domeniu (măcar generale). Culmea este însă că acolo se acreditează experţii. De cine? Păi tot de... "specialişti" care nu dispun nici de cea mai elementară expertiză în domeniu.
Aşa că, fără supărare, nu prea îmi dau seama cum este cu datul cu părerea.
Auziţi, dar la dvs. în redacţie, cine pune semnele diacritice, corectura
Dacă văd salariaţii de la muzeu chestia cu "MILIOANE DE TIMBRE NEINVENTARIATE! Adunate la gramada in saci" s-ar putea să vă treziţi cu un proces de nu ştiţi pe unde să scoateţi cămaşa.
ȘtergereOk! Am inteles cu toţii suntem proşti, tâmpiţi, analfabeţi şi neavizaţi cu excepţia dumneavoastră.
ȘtergereUna peste alta, macar revenirea la BNR a tezaurului de timbre este o solutie de compromis care a prins contur. În acest proces de predare primire se vor găsi niste oameni binevoitori sa mai piardă din ele.
In ceea ce priveste contactarea experţilor, nu stii cu cine vorbesti. Fiecare are interesele sale directe. Azi apare în ziar ca mare expert si apărator al patrimoniului filatelic, mâine vinde exemplare rare pe care nu stii cum le-a dobândit. De aceea stiu foarte bine în ce ape mă scald.
Stimate domn, îmi pare rău, dar n-am făcut o astfel de afirmaţie. Am scris că sunteţi doar neinformaţi. Şi ca să vă dovedesc acest lucru, astă seară sau mâine voi scrie un articol referitor exact la acest lucru.
ȘtergerePână una-alta, dacă tot sunteţi pus pe făcut aluzii, v-aş recomanda să strângeţi rapid dovezi în acest sens, pentru că nu mai am de gând să las chestia asta să continue.
În continuare aveţi doar impresia că înţelegeţi ceva din toată chestia, mai ales la partea cu aluzia extrem de nefericită pe care o faceţi şi pe care vă voi obliga să o susţineţi cu probe.
Îmi pare rău, dar e o vorbă românească: gura bate curul! (Îmi cer scuze de la cititori).