Întreguri poştale rare

Mandatele poştale circulate sunt deosebit de interesante datorită informaţiilor pe care acestea le oferă, precum şi a ştampilelor utilizate. Unele mandate sunt ceva mai comune, dar altele, cum sunt cele cu valoare fixă, sunt rar întâlnite atât în licitaţii, cât mai ales în colecţii.
Recent au fost oferite pe un portal de licitaţii online două astfel de mandate.

Primul este un mandat "Bun pentru patru lei", expediat din Bujor în Bucureşti, în octombrie 1908. Această piesă a realizat un preţ modest, în opinia mea, de numai 41 dolari.

Al doilea este un mandat "Bun pentru cinci lei", expediat în iunie 1908 de la Agenţia specială Periş, Jud. Ilfov, la Constanţa. Această a doua piesă a fost vândută pentru 160 dolari, un preţ mult mai apropiat de valoarea sa reală.

"Erorile" de la Flora carpatină

Acum vreo două săptămâni mă întreba un cunoscut dacă nu ştiu la cineva cele două "erori" de la emisiunea "Flora carpatină" în blocuri. Ca un făcut, la doar câteva zile după aceasta, o pereche de blocuri a apărut pe eBay.

Nu mă înjuraţi pentru calitatea scanurilor, este exact ce a postat vânzătorul.
Cele două blocuri au fost vândute pentru o sumă destul de bună, în opinia mea, pentru nişte varietăţi din perioada Republicii: 186 dolari, după 20 de biduri.
Morala: atunci când cauţi neapărat ceva, este bine să urmăreşti în mod constant portalurile de licitaţii online.

Grădina...

Ascultam mai devreme capodopera asta pe postul meu favorit de radio. Să nu vă inducă în eroare începutul. Pasajele prog se întrepătrund cu cele rock, cu momente de jazz-rock, dar şi cu pasaje extrem de melodioase. Merită să ascultaţi piesa de la cap la coadă!

Ilustrată rară, vândută cu sute de dolari

Am văzut-o pe eBay, puţin mai devreme. Este vorba de o litografie realizată de Editura J. Dimitrescu din Tecuci, înfăţişând "Sfântul Munte Athos" (click pentru mărire).

Ilustrata este circulată efectiv. Ea a fost francată pe faţă cu o marcă de 10 bani "Spic" şi expediată în februarie 1905 din Bucureşti la Montevideo, în Uruguay. Pe verso se regăseşte ştampila de sosire.
Ilustrata a fost vândută, după 25 de biduri, cu suma finală de 710 dolari - un preţ ceva mai neobişnuit pentru o ilustrată românească.

Şi eseurile se falsifică!

Cu vreo trei săptămâni în urmă, un vânzător din Olanda a prezentat mai multe oferte de mărci româneşti mai vechi, printre care şi câteva loturi de eseuri şi probe ale mărcilor Paris-Bucureşti.
Un lot mi-a atras atenţia în mod deosebit, prin aşezarea neobişnuită a clişeelor (click pentru mărire):

O astfel de aşezare a clişeelor nu a fost întâlnită niciodată până acum şi, se pare, acesta a fost şi motivul pentru care piesa a atras mai mulţi doritori, ea vânzându-se cu 47 dolari, după 24 de biduri.
Din păcate, scanul care a însoţit oferta a fost de o calitate foarte proastă, nepermiţând o examinare adecvată a piesei. Din fericire, vânzătorul a postat şi scanul unui detaliu al piesei.

Aici lucrurile devin simple: ne aflăm în faţa unui fals.

Despre metodica studiului (8)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7.

Un scurt exemplu de studiu pe o marcă

Cel care doreşte să facă un studiu destul de aprofundat are posibilităţi pe care le bănuiesc puţini colecţionari. Câmpurile de studiu sunt practic nebătute în majoritatea cazurilor pentru emisiunile mai vechi. Trebuie să o spun pe cea dreaptă: nu avem colecţionari dispuşi pentru studiu. Din păcate, acesta este motivul pentru care nu avem astăzi un catalog specializat demn de epoca în care am ajuns să trăim, şi tot acesta este motivul pentru care, timp de zeci de ani, tot felul de prostii au fost preluate dintr-un catalog în altul. Stimaţii auotri s-au apucat să scrie, dar au uitat un lucru esenţial: nu a verificat aproape nimeni ce are prin clasoare.

Exact din motive de studiu mi-am realizat unele stocuri din mărci sau emisiuni la care ori am observat, ori am bănuit că pot exista un număr însemnat de varietăţi. Tocmai pentru a vă demonstra că există mărci care au împlinit deja centenarul dar nu s-a uitat nimeni la ele, am ales o marcă comună - valoarea de 10 bani "Carol I gravate" din 1908. Vă rog să reţineţi că tot ce este prezentat în articolul de faţă am făcut într-o singură zi. Azi, dis de dimineaţă, am băgat mâna într-un clasor cu stocurile păstrate pentru colecţia de ştampile şi am selectat 33 de blocuri de patru din marca amintită. Le-am scanat relativ repede. Le puteţi vedea în fişierul de prezentare pe care îl puteţi descărca de aici. Fişierul nu va sta prea mult pe server, aşa că descărcaţi-l cât mai puteţi.

Pentru a nu le mai lua şi altă dată "la mână", am realizat şi o foaie de calcul în MS Excel, în care mi-at trecut datele care mă interesau. După ce am realizat toate măsurătorile pe crae mi le-am propus, tabelul arată cam aşa (click pentru mărire):

O variantă la rezoluţia originală o puteţi descărca de aici.

Care sunt informaţiile bune de păstrat în baza de date?
- dantelura;
- ştampila;
- dimensiunile fiecărui clişeu, în milimetri (lăţime/înălţime);
- dimensiunea spaţiului între coloane/rânduri;
- alte informaţii relevante.

Vă voi explica modul de interpretare al informaţiile ceva mai jos. În primul rând, la prima vedere mi-au sărit în ochi câteva catacreristici la unele blocuri:

La blocul 14 mi-au sărit în ochi caracteristici asemănătoare la mărcile de pe aceeaşi coloană: la mărcile din stânga se repetă o întrerupere a cadrului vertical drept, la mijloc, în timp ce la mărcile din dreapta, cadrul interior haşurat lipseşte o porţiune exact la colţul stâng superior.

La blocul 21, forma cifrelor valorii diferă net la mărcile din stânga faţă de cele din dreapta. Voi reveni însă asupra acestui lucru.

Care este importanţa observaţiilor de la aceste două blocuri? Dacă există similitudini de microsemne la mărcile situate pe aceeaşi coloană, înseamnă că multiplicarea clişeelor pe planşa de tipar s-a realizat tot pe coloane. Iar dacă există diferenţe între clişeele din coloane diferite, atunci este destul de probabil ca pentru coloane diferite să se fi utilizat role de transfer diferite. Atunci înseamnă că într-o coală avem tipuri diferite, dacă se dovedeşte existenţa diferenţelor între rolele de transfer.

Care este rolul măsurătorilor şi de ce au fost aşezate într-o foaie de calcul tabelar? Răspunsul este relativ simplu: existenţa unor valori cu diferenţe mai mari faţă de medie indică existenţa unui clişeu diferit, dar caracteristic. Iar atunci când el se repetă la mai multe clişee din aceeaşi coală, atunci ne este indicată existenţa unei planşe distincte. De altfel, la marca de 10 bani "Gravată" am informaţii că există cel puţin două planşe, una cu 180 de clişee şi alta cu numai 100 de clişee.
Introducerea măsurătorilor într-o foaie de calcul tabelar oferă anumite avantaje, mai ales dacă numărul acestora este mare, de ordinul a două-trei mii, deoarece:
- în programele de calcul tabelar se pot utiliza funcţiile "autosort" sau "autofilter", ori chiar funcţia "pivot tables" (în raport de programul utilizat); acestea permit filtrarea rezultatelor după unul sau mai multe criterii:
- datele pot fi importate într-un program de gestiune a bazelor de date, putându-se utiliza interogări SQL.

Să revenim însă la mărcile studiate. Măsurătorile din tabel indică posibilitatea existenţei a nu mai puţin de trei planşe diferite. Bineînţeles că numărul de piese este foarte mic şi este periculos de tras o concluzie demnă de luat în considerare. Dar totuşi, această problemă nu a fost semnalată de nimeni, timp de mai bine de o sută de ani!

La blocul 2 apar diferenţe notabile la conturul cifrei "1" din cartuşele celor patru mărci. Acest lucru se întâlneşte însă şi la majoritatea celorlalte blocuri (examinaţi prezentarea pomenită mai sus).

La marca 1 din blocul 6 apare o pată de culoare pe cadrul stâng. Trebuie urmărit dacă se mai întâlneşte în formă identică la alte mărci.

La mărcile blocului 9 apar diferenţe majore ale formei cifrei 1 în stânga, faţă de dreapta.

La marca 4 de la blocul 17 apare o prelungire a tălpii cifrei 1, destul de evidentă.

La marca 3 de la blocul 27 apare o linie oblică, neregulată de culoare peste primul A din ROMANIA, care pleacă de pe umărul efigiei şi taie cadrul inferior. Rămâne de verificat dacă se mai întâlneşte sub această formă.

Sunt curios să aflu reacţiile pasionaţilor de marcă mai veche.

© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.

Despre metodica studiului (7)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6.

Despre mărcile gravate

Trebuie neapărat să subliniez un lucru: deşi avem destule emisiuni de mărci poştale gravate, procesul de confecţionare a formei de tipar este (cu extrem de puţine excepţii) total necunoscut cercetătorilor români. De aici rezultă şi lipsa cvasitotală a studiilor acestor emisiuni prin prisma varietăţilor care pot apărea la mărcile gravate. Cauza principală a acestei stări de fapt este lipsa culturii filatelice a cercetătorilor noştri (ştiu că mă vor "gratula" câteva persoane, dar le dau voie să mă contrazică). Mai pe scurt, nu ştiu pe nimeni care să dispună de suficiente cunoştinţe şi care să-i permită să identifice un tip clasic de varietate întâlnită de regulă la acest sistem de imprimare.

Groso modo, mărcile româneşti gravate pot fi clasificate în două grupe principale:
- emisiuni imprimate în străinătate;
- emisiuni imprimate în ţară.

La emisiunile imprimate în străinătate, este clar faptul că tehnologia utilizată a fost cea din ţările respective. Cazurile concrete se referă, de exemplu, la emisiunea "Efigii", 1903 (Franţa), sau la emisiunile imprimate în Anglia ("25 ani de regat" - 1906, "Carol I - 40 ani de domnie" - 1906, sau uzualele valori mari "Londra" - 1931). Problema cu aceste emisiuni (care nu sunt uzuale propriu-zise, cu excepţia emisiunii din 1931) este că nu au tiraje într-atât de mari încât să necesite unele interveţii pe forma de tipar, operaţiuni întâlnite relativ frecvent la mărcile uzuale gravate imprimate în ţările amintite. Poate cu excepţia valorilor de 30 şi 50 de lei din 1931, care au avut (probabil) tiraje ceva mai mari.

Probleme foarte interesante s-ar putea întâlni însă la emisiunile imprimate în ţară. Chiar prima emisiune uzuală imprimată în ţară - "Carol I - gravate", din 1908 - are tiraje suficient de mari care să fi putut determina apariţia mai multor varietăţi specifice sistemului de imprimare. Cazul acestei emisiuni nu este singular. Gândiţi-vă, de exemplu, la cele trei valori uzuale din 1967 ("Stema republicii") din care cel puţin două valori (40 şi 55 bani) au avut o circulaţie mai însemnată pe corespondenţa vremii.

Chestiunea este însă că aceste emisiuni nu au fost cercetate în mod sistematic niciodată, de nimeni.

Să revenim la tehnica imprimării mărcilor gravate. Ca principiu, voi explica tehnica utilizată pentru realizarea unei mărci monocolore.

Totul începe cu matriţa. Pe o placă de metal (de regulă moale - poate fi de cupru sau de oţel neîntărit şi netratat) se gravează prin diverse procedee clişeul unei mărci, în negativ. Pe timpuri, gravarea se făcea manual, cu ajutorul unor ace speciale cu vârful foarte dur (astăzi, gravarea a ajuns să fie efectuată în mod computerizat, cu ajutorul laserului, unii paşi fiind eliminaţi şi gravându-se direct forma de tipar). Este de la sine înţeles că o gravare greşită însemna sfârşitul vieţii unei matriţe, iar treaba trebuia luată de la capăt.
După terminarea gravurii, metalul matriţei suferea o serie de procedee de întărire şi călire, pentru a i se asigura o rezistenţă maximă la acţiuni mecanice.

"Imaginea" clişeului gravat pe matriţă era apoi preluată pe o rolă de transfer, în fapt un cilindru metalic (din cupru sau din oţel netratat şi neîntărit). Preluarea gravurii pe rola de transfer era făcută prin rularea acesteia peste suprafaţa matriţei, fiind apăsată cu o forţă suficientă încât metalul de pe suprafaţa rolei să se "muleze" şi să copieze fiecare detaliu al gravurii de pe matriţă (cam la fel ca atunci când faceţi un mulaj cu plastilină - ca principiu). După ce operaţiunea de copiere este terminată, pe rola de transfer se va afla imaginea mărcii, în pozitiv. Apoi rola de transfer este supusă unor operaţiuni succesive de întărire a suprafeţei, pentru a-i asigura rezistenţa mecanică necesară.

De aici începe procesul de confecţionare a formei definitive de tipar (planşei). Planşa se prezintă sub forma unei plăci de oţel, cu suprafaţa perfect plană şi bine şlefuită. Folosind acelaşi procedeu utilizat la copierea imaginii gravurii de pe matriţă pe rola de transfer, imaginea gravurii este, de această dată, copiată de pe rola de transfer pe planşă, clişeu cu clişeu, prin rularea rolei pe suprafaţa acesteia, până când numărul necesar de clişee este copiat. Se adaugă toate liniile de ghidare, semnele şi inscripţiile marginale (dacă se consideră necesar), apoi planşa este ea însăşi supusă unor tratamente, pentru întărirea suprafeţei.
Dacă planşa este destinată utilizării pe maşini rotative (ca în cazul maşinilor mai noi), atunci ea este supusă unei operaţii de curbare (pentru a se potrivi cu diametrul cilindrului de suport), după care se efectuează operaţiunea de întărire a suprafeţei de imprimare.

Varietăţile de tipar ale mărcilor gravate

Cei care au avut vreodată curiozitatea să citească introducerea unui catalog specializat SCOTT pentru Statele Unite, ori ale unui catalog specializat Stanley Gibbons (volumul dedicat perioadei reginei Victoria) puteau să citească descrierile oferite în aceste lucrări. Având în vedere similitudinea procedeului de confecţionare a planşelor, există o probabilitate însemnată ca ele să se regăsească şi la mărcile româneşti (dar din păcate se pare că numănui nu i-a dat prin cap acest lucru).

Transferul dublu poate apărea tunci când, din dorinţa de a "retuşa" gravura unuia sau mai multor clişee, se utilizează rola de transfer pentru a readuce adâncimea gravurii la stadiul iniţial. Atunci când poziţia rolei de transfer nu coincide în totalitate cu poziţia iniţială, unele detalii (linii, haşuri, contururi) apar dublate.

Clişeul retuşat (este singurul termen corespondent pe care l-am găsit mai apropiat de cel original din limba engleză, "re-entry") poate apărea atunci când, după ce planşa a fost utilizată o perioadă pentru imprimare, gravura unuia sau mai multor clişee sunt readuse la stadiul iniţial cu ajutorul rolei de transfer. Operaţia este cauzată de încercarea de a elimina/atenua uzura planşei. Ca şi în cazul transferului dublu, pot apărea dublări ale unor detalii ale desenului mărcii.

Retuşul propriu-zis apare atunci când unele detalii de gravură sunt refăcute (de regulă manual) cu acele de gravat direct pe planşa de tipar. În această situaţia, detaliile asupra cărora s-a intervenit manual pot diferi uşor ca formă/grosime faţă de forma iniţială a gravurii, conturul unor litere/cifre/haşuri etc. pot apărea tremurate sau apare o altă diferenţă faţă de desenul original.

Deocamdată atât referitor la noţiunile teoretice. În episodul următor vom analiza împreună câteva elemente menţionate de literatura noastră despre mărcile emisiunii "Carol I gravate" din 1908, puse faţă în faţă cu piese examinate în mod direct.

Despre metodica studiului (6)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5.

Rolul erorilor de tipar în studiul metodic

În episodul anterior am prezentat mai multe piese Spic de grâu cu diverse erori de tipar (sau cu defecte tipice de clişeu, ca să împăcăm pe toată lumea).
Singurul comentator la articolul cu pricina (până la momentul redactării prezentului episod) a făcut o afirmaţie pe care o susţin în totalitate: emisiunile Spic de grâu constituie, cu siguranţă, cel mai complex câmp de studiu din întreaga filatelie românească (din punctul de vedere al studiului tradiţional, de marcă, neincluzând deci şi istoria poştală). Deşi chiar şi în domeniul istoriei poştale depăşeşte în mod cert majoritatea celorlalte emisiuni uzuale româneşti.

Acum mulţi ani mi-am propus să realizez o colecţie specializată a acestor mărci. A durat câţiva ani ca să mă dumiresc care era treaba cu filigranele şi hârtiile utilizate. Singura literatură disponibilă era la acea dată catalogul mărcilor româneşti din 1964. Lucrarea descria un număr limitat de varietăţi şi, faţă de ce se cunoştea atunci raportat la acest catalog, eram mereu îndemnat să continui cercetarea tuturor mărcilor pe care mi le puteam procura deoarece găseam mereu noi şi noi combinaţii şi varietăţi pe care nu le ştia nimeni. Pentru mine, mărcile Spic de grâu prezentau un avantaj în acea perioadă, nu dispuneam de cine ştie ce fonduri, erau accesibile, iar numărul de varietăţi descoperite şi nesemnalate până atunci devenea din ce în ce mai mare.

Am trăit cu mare plăcere momentul lansării pe piaţă a catalogului din 1974, realizat de Kiriac Dragomir şi Aurel Surpăţeanu. Deşi nu figurez pe nicăieri prin bibliografie, câţiva dintre cunoscuţii mei mai apropiaţi ştiu că o parte a varietăţilor catalogate pentru prima dată în CMPR '74 mi se datorează. Era perioada în care munceam sortând mărci şi învăţam în acelaşi timp. Făceam vizite destul de dese la "nenea Kiri" (cum îi spuneam toţi, cu mare dragoste, lui Kiriac Dragomir) şi ne întindeam la discuţii interminabile, zgâindu-ne la mărci până ne dureau pe toţi ochii şi începeam să vedem numai "steluţe"...   :D
Atunci, pe timpul acelor vizite am învăţat pentru prima dată că este nevoie de o metodă pentru studiu. Nenea Kiri ne dădea tuturor sfaturi şi se bucura alături de noi pentru fiecare mică descoperire. Cam în acea perioadă m-a sfătuit pentru prima oară să mă ocup de defectele de clişeu (sau de erorile de tipar): să caut să găsesc cât mai multe şi, mai ales, să descopăr pentru fiecare o "piesă-martor", adică să demonstrez repetabilitatea fiecărei erori în parte.

Aş putea spune şi că am fost norocos. În numai câţiva ani am reuşit să îmi procur un material de studiu considerabil din punct de vedere cantitativ (peste două mii de pacheţele de câte o sută de bucăţi). Sortam şi învăţam; sortam şi descopeream mereu câte ceva. Cam aşa aş putea rezuma munca din acei ani.

CMPR '74 a constituit la acea dată nu numai un punct de referinţă, ci începutul unei perioade de emulaţie deosebită: toată lumea era "pusă" pe cercetare, pe identificarea unor varietăţi necatalogate (şi trebuie să spun că pe vremea aceea, în cercul filatelic nu se adunau numai câteva persoane, ca astăzi; toţi cei care ne adunam duminica la cercul de pe Strada 11 Iunie puteam umple cu uşurinţă o sală mare de spectacole!).

Cer scuze pentru divagaţie, dar amintirile plăcute nu m-au lăsat...   :D
Revenind la subiect: tot căutând erori de tipar, numărul celor descoperite a început să devină unul considerabil. Ceea ce găsisem am tot aranjat şi rearanjat, ajungând să observ un lucru: la majoritatea valorilor, toate erorile descoperite se repetau pe parcursul unei perioade, apoi dispăreau; apăreau însă altele, care erau iarăşi prezente pentru o perioadă, şi tot aşa.

Căutând logica a fenomenului, singura explicaţie la care am ajuns a fost că planşele de tipar au fost înlocuite cu unele noi, conţinând alte clişee decât cele utilizate iniţial. Reverificând stocurile pe care mă mai uitasem odată, supoziţia mea s-a confirmat. Mai mult, am început să descopăr tipuri diferite de clişeu la toate valorile nominale mici şi am putut să determin apartenenţa fiecărui grup de erori de tipar la anumite tipuri şi la anumite planşe.
Dispunând de suficient material de studiu, am mers chiar mai departe. Am încercat să încadrez în timp utilizarea fiecărei planşe şi fiecărui tip, pe baza "plajei" puse la dispoziţie de datele din ştampile, dar şi pe baza frecvenţei acestora. Am reuşit astfel să reconstitui - cu o aproximare destul de mică - lunile când planşele vechi au fost înlocuite cu altele noi.

Tot aranjând şi rearanjând mărcile, am mai observat un fenomen: la unele valori, frecvenţa de apariţie a unor erori a fost mai mare decât frecvenţa altor erori. Cauza nu putea proveni din cercetarea stocurilor de către alţi colecţionari, deoarece pacheţelele ajunse la mine erau "la prima mână", ca să spun aşa; ceea ce căutam eu nu mai căutase nimeni până la mine. Şi pentru acest fenomen am căutat explicaţia logică, şi atunci am început să verific apariţia erorilor de tipar la mărcile în perechi, ştraifuri şi blocuri. Atunci am făcut altă descoperire. Am găsit perechi, ştraifuri sau erori la care o marcă avea un anumit defect de clişeu, în timp ce marca vecină avea alt tip de eroare, care diferea de la tiraj la tiraj. Singurul răspuns logic este că planşele se reconstruiau, modificându-se ordinea clişeelor în cadrul formei de tipar.

Iată aşadar că un material de studiu suficient din punct de vedere cantitativ permite formularea unor concluzii, dacă se respectă un principiu simplu: cercetarea să fie făcută metodic şi constant.

Ceea ce mă nemulţumeşte la colegii mai noi de pasiune este că acest studiu metodic şi constant nu se mai face de mulţi ani. În episoadele viitoare am să semnalez aspecte pe care le-am remarcat şi la alte emisiuni uzuale şi care demonstrează că acestea nu au fost studiate de nimeni, din păcate, timp de zeci de ani.

© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.

Despre metodica studiului (5)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4.

Un exemplu de planşe cu tipuri, dar şi cu erori

Cred că cel mai bun exemplu pentru discuţia noastră îl constituie planşele utilizate la mărcile de 5 bani "Spic de grâu" cu filigran PR (albastru - culoarea iniţială, precum şi verde-smarald - culoarea UPU).

Marca de 5 bani albastru a fost imprimată cu cel puţin două planşe diferite, care se diferenţiază în principal prin tipurile de clişeu pe care le conţine fiecare, precum şi prin distanţa între clişee.

Prima planşă a fost utilizată la imprimarea mărcilor din tirajele puse în circulaţie între 1894-1898. Ele conţin cunoscutele tipuri I şi II, care de fapt nu sunt două, ci trei tipuri. Planşa se caracterizează printr-o aliniere cel mai adesea defectuoasă a clişeelor, care sunt dispuse la o distanţă de 2,75-3,25 mm unul de celălalt.

Tipurile planşei I au caracteristice următoarele (prescurtat, pentru a putea fi reţinute mai uşor):
- tipul Ia - coloana din stânga este umbrită, cadrul inferior este drept;
- tipul Ib - coloana din stânga este umbrită, cadrul inferior este curbat în sus spre colţul drept;
- tipul II - coloana din stânga este neumbrită, cadrul inferior ca la tipul Ib.

Exemplul 1 (click pentru mărire). Ştraif de cinci din tirajul 1895, PR mare pe hârtie gălbuie, lucioasă. De la stânga la dreapta, ordinea tipurilor este Ia-II-Ia-Ia-Ia. Chiar dacă există tipuri diferite, există şi erori (după definiţia dată de Sergiu Găbureac), respectiv defecte tipice de clişeu (după definiţia mea - fiţi pe pace, nu ne certăm!   :D).

Prima marcă din stânga are o frumoasă zgârietură a clişeului în partea inferioară, sub BANI şi peste cartuşul valorii.

Marca a 2-a are un lumen alb peste litera N din ROMANIA. Această varietate de clişeu nu poate apărea decât la tipul II, nu şi la tipurile Ia şi Ib, şi numai la clişeele din tipul II aparţinând planşei 1 (revenim cu explicaţiile mai târziu).

Exemplul 2 (click pentru mărire). Bloc neregulat de şapte mărci din acelaşi tiraj. Toate mărcile sunt tip Ia, cu excepţia primei mărci de pe rândul de jos, care este tip II.

Marca tipul II are un defect tipic, un "apostrof" în faţa cifrei valorii nominale.

Marca din dreapta are în partea inferioară o zgârietură oblică peste cifra valorii oarecum asemănătoare cu cea de mai sus, dar mai are o altă zgârietură oblică sub cel de-al doilea A din ROMANIA.

Exemplul 3 (click pentru mărire). Bloc de opt mărci din acelaşi tiraj. Aici puteţi vedea pentru prima dată tipul Ib, la marca a patra de pe primul rând. Componenţa tipurilor este:
Ia - Ia - Ia - Ib
Ia - Ia - II - Ia

Marca tip II are o frumoasă varietate tipică de clişeu, colţul drept superior lipsă.

Exemplul 4 (click pentru mărire): bloc de 12 mărci, acelaşi tiraj. Componenţa pe tipuri este următoarea:
Ia - Ia - II - Ia - Ia - Ia
Ia - Ia - Ia - Ia - Ia - Ia

Prima marcă de pe primul rând are un spaţiu tipografic clar vizibil în colţul stâng inferior.

A doua marcă are şi ea un spaţiu tipografic, de această dată în colţul drept inferior.

A treia marcă (tipul II) este clar descentrată faţă de celelalte mărci de pe rând/coloană şi prezintă "apostroful" în faţa cifrei valorii nominale.

Exemplul 5. Combinaţie mai rară de la planşa 1: Pereche tip Ib+Ib la tirajul din decembrie 1896 (PR mijlociu pe hârtie groasă, netedă, cartonată). Ambele mărci au defecte de clişeu (tipice în ambele cazuri).

Marca din stânga are un defect major la colţul drept superior.

Marca din dreapta are cadrul vertical drept deteriorat şi o deteriorare majoră a clişeului care afectează cifra valorii, ovalul cartuşului valorii şi litera B din BANI.

Exemplul 6: cea mai rară combinaţie de la planşa 1, perechea tip II+II (reţineţi că ambele clişee au cadrul inferior curbat spre colţul drept, aceasta este caracteristica planşei 1). Este interesantă alinierea defectuoasă a clişeelor.

Ca supliment, puteţi vedea defectul de clişeu (sau eroarea, cum o denumeşte prietenul şi colegul nostru Sergiu Găbureac) de la exemplul 3 de mai sus (unicat obliterat şi pe scrisoare recomandată externă).

Buuun... Să trecem acum la planşa 2 a aceleiaşi mărci.

Planşa a început să fie utilizată în a doua jumătate a anului 1897, pe timpul imprimării tirajului cu filigran PR mare, pe hârtie albă, poroasă, de grosime variabilă.
Planşa are în componenţă numai clişee din tipul II, dar atenţie! Tipul II al planşei 2 nu corespunde cu tipul II al panşei 1, deoarece are întotdeauna cadrul inferior drept pe toată lungimea, fără curbura întâlnită la planşa 1.
Distanţa dintre clişee (care sunt mult mai regulat aşezate, cu o aliniere mai bună) este mai mică decât la planşa 1: variază între 2,25 şi 2,50-2,60 mm.
Aceasta este planşa la care s-au descoperit în noiembrie 1897 colile cu eroarea de culoare de 25 bani albastru.

Aceeaşi planşă a fost ulterior utilizată la imprimarea tirajelor în verde cu filigran PR mare şi întors, pe diferite hârtii, a mărcii de 5 bani verde cu filigran "stema mare" şi a primelor tiraje din marca de 5 bani fără filigran.

Necesitatea corelării datelor şi informaţiilor

Se ştie că în 1896 mărcile ci filigran PR de 5 bani albastru, 10 bani verde deschis şi 25 bani violet au fost supratipărite cu valori în parale/piaştri, pentru utilizare la oficiul poştal român din Constantinopol.

Prin licitaţii apar relativ frecvent mărcile supratipărite. Ei bine, la seria de faţă, marca de 5 bani şi cea de 25 bani au, amândouă, supratiparele falsificate, deoarece mărcile aparţin unor planşe care au început să fie utilizate după închiderea oficiului din Constantinopol (SIC!). Nu dezvolt şi caracteristicile planşei la valoarea de 25 bani (nu acesta este scopul articolului), dar la cea de 5 bani este evident faptul că aparţine planşei 2.

Aşadar, iată cum tipurile şi erorile de tipar (treacă de la mine, de fapt sunt defecte tipice de clişeu apărute DUPĂ ce forma de tipar a fost confecţionată) ne complică viaţa. Bineînţeles, dacă ne mai şi implicăm.
Vom continua într-un episod viitor.

© 2012. Preluarea prezentului articol (textul, imaginile sau ambele) se poate face numai pe baza unui acord scris.

QuarkXPress şi OS X Mountain Lion

Dacă rulezi QuarkXPress versiunea 9.3 sau mai timpurie pe MacOS X 10.7 şi vrei să faci upgrade la noul sistem de operare 10.8, poţi avea probleme, anunţă Matthias Guenter pe forumul oficial al Quark.

În OS X 10.8, Apple a introdus o protecţie suplimentară pentru îmbunătăţirea securităţii, aşa-numita Gatekeeper, care permite rularea doar a programelor care au încorporată o semnătură validă de tip Gatekeeper. Este de la sine înţeles că orice soft realizat înaintea lansării mui MacOS 10.8 nu are cum să poarte o astfel de semnătură, iar installer-ele nu vor funcţiona.

Specialiştii de la Quark au arătat că există totuşi două modalităţi de rulare a installer-elor:
- faceţi Ctrl+click (click dreapta) pe iconul programului de instalare şi alegeţi din meniu "Open"; sau
- deschideţi System Preferences, faceţi click pe Security and Privacy, mergeţi la tabul General şi faceţi click pe Allow application downloaded from (după rularea installer-ului, nu uitaţi să reveniţi la setarea de securitate implicită).

În următoarele săptămâni, Quark va publica un update pentru QuarkXPress v. 9 care va face compatibilă această versiune cu noua caracteristică Gatekeeper a Mountain Lion. Aceasta va fi şi prima versiune a XPress care va beneficia de suport sub noul sistem de operare MacOS 10.8.

Această nouă caracteristică a SO-ului de la Apple a fost cam demult introdusă în Windows Vista şi 7 (sub altă formă şi sub un alt nume, ce-i drept ).

Institutul Cantacuzino

Probabil că nu sunt singurul care a remarcat campania declanşată de un post de televiziune în favoarea sprijinului solicitat autorităţilor pentru salvarea de la faliment a Institutului Cantacuzino.
Am dat adineaori pe eBay peste plicul de mai jos (click pentru mărire). Se vede cu cine coresponda în 1936.

Oare chiar nu există nicio soluţie? Voi ce spuneţi?

Procesul de privatizare a Poştei. A fost publicat proiectul Hotărârii de Guvern

Am dat astăzi peste proiectul Hotărârii de Guvern referitoare la procesul de privatizare a CN Poşta Română. O puteţi citi direct aici, fără a mai descărca documentul (click pe imagini pentru mărire).

Odată cu proiectul actului normativ, a fost publicată şi nota de fundamentare, pe care o puteţi citi mai jos.