Despre metodica studiului (1)

După mai bine de un an şi jumătate de la deschiderea prezentului blog, am constatat că totuşi este nevoie de ceva anume pentru colecţionarii aplecaţi spre studiu: un articol (sau o serie de articole) care să explice exact ceea ce este în titlu. Mi-am dat seama de acest lucru atât din întrebările care îmi sunt adresate, cât şi din lipsa anumitor explicaţii din literatura noastră (şi cea contemporană, dar şi cea mai veche).

O imagine de ansamblu se formează destul de greu şi cu eforturi însemnate. Motivul este că e nevoie de studiul unui volum apreciabil de literatură (nu numai românească). Mai este nevoie de făcut corelaţii, de aflat ce au studiat alte ţări la propriile mărci, ce metode de studiu s-au mai aplicat în filatelia tradiţională şi ce sisteme de clasificare s-au folosit. Pentru că trebuie să afirm cu tărie un lucru: roata a fost deja inventată, dar "trăsura" noastră (cea românească) e puţin cam "şchioapă": n-are toate roţile! (şi nu o spun ca o ironie, veţi vedea mai departe că am dreptate).

Puţină istorie

Am câţiva cunoscuţi care m-au criticat cu ceva ani în urmă, poate acum 15-20 de ani (unii chiar m-au "condamnat") pentru faptul că am avut posibilitatea să fac un catalog, dar n-am făcut-o. Mulţi ar fi vrut după revoluţie să vadă un catalog românesc actualizat (unii chiar se şi vedeau cu teşchereaua plină ca distribuitori ai catalogului), dar niciunul nu a realizat ce înseamnă cu adevărat să faci un catalog. Nu mă refer în mod special la munca depusă, ci la calitatea şi corectitudinea informaţiei pe care ar trebui să o aibă o astfel de lucrare. Mi s-a spus de mai multe ori de către diverse persoane că "o să pierd startul", pentru că va fi altcineva care va face un catalog. Am răspuns mereu că m-ar bucura nespus o concurenţă reală, dar uite că nu a făcut nimeni (aproape) nimic. Până la urmă, cred că am făcut bine că "am tras de timp". În ultimii ani am câştigat substanţial la capitolul cunoaştere pentru câteva domenii pe care nu puteam spune că le stăpânesc.

Când mă refer la catalog, nu iau în considerare ce s-a făcut până acum, pentru că trebuie să recunosc cinstit că totuşi ceva-ceva s-a mişcat. Din motive diverse nu citez pe nimeni, cred că e mai bine. Ce mă nemulţumeşte însă la ce s-a făcut este însă exact ceea ce am spus mai sus: calitatea şi corectitudinea informaţiei, dar şi lipsa metodei (sau existenţa unor metode pe care nu le agreez).

Este nevoie de bibliografie de studiu

Ca să ştii ce trebuie să scrii, trebuie să ştii destul de multe lucruri. Din păcate (aici accentuez chiar), autori am avut mulţi, dar metodişti nu au fost în ultimele zeci de ani decât unul, poate doi. Şi tot din păcate, cele două persoane au avut limitări foarte serioase în ceea ce priveşte studiul. Una dintre ele s-a specializat extraordinar de mult pe câteva emisiuni mai vechi. Dacă o "scoteai" din acest domeniu însă, te trezeai că vorbeşti de unul singur. Cealaltă persoană a avut o încercare (deosebită, aş putea spune) de sistematizare a informaţiilor de studiu şi de realizare a unei metode. Lipsa de cultură filatelică însă a făcut ca lucrările sale să rămână limitate, deoarece conţin confuzii grave legate de necunoaşterea procesului poligrafic, dar şi de necunoaşterea unor cutume adoptate în alte ţări de mai bine de o sută de ani de către "aşii" studiului tradiţional.

Lucrurile au cam fost bătătorite. Există zeci de lucrări de studiu publicate de-a lungul anilor în ţări cu tradiţie adevărată (Marea Britanie, SUA, Australia, Germania, Austria). În istoria mărcii româneşti, noi nu am avut vreo piesă executată în mod radical diferit faţă de cele din ţările amintite. Tocmai de aceea, cam ce se studia la mărcile acestor ţări (şi nu în ultimii ani, ci chiar de pe la începutul secolului XX) se poate studia şi la mărcile româneşti. Culmea este (şi acesta este un lucru care mă doare şi îmi răneşte sentimentul naţional) că cele mai mari descoperiri la mărcile româneşti le-au avut întotdeauna străinii!

Apoi ajungem la biblioteca filatelică pe care orice colecţionar ajunge să şi-o formeze, în timp. Pe de o parte este vorba de cataloage, pe de altă parte este vorba de periodice. Încă de pe vremea când eram puşti am început să-mi fac o colecţie paralelă faţă de cea de mărci: colecţia de cataloage. Recunosc faptul că mi-au prins foarte bine. Mai ales cataloagele specializate, pe care le-am "ros" cu mare plăcere. M-am autoeducat să nu urmăresc numai capitolele referitoare la mărcile româneşti (dacă ele existau), ci să încerc să descopăr după ce principii se ghida catalogarea, ce tipuri de varietăţi erau urmărite de autori, în ce constau adăugirile şi modificările făcute în ediţiile ulterioare ale aceluiaşi catalog, care era corelaţia dintre cote şi multe alte variabile, şi tot aşa.

Trebuie să menţionez în mod special că citeam cu mare atenţie introducerile fiecărui catalog. Nu ştiu câţi o fac astăzi, dar informaţiile de acolo au fost întotdeauna extrem de utile.

Ce studiem? Răspunsul: procesul tehnologic!

Ştiu că unii mi-au spus ceva "de dulce" citind subtitlul (haideţi, recunoaşteţi...   :D), dar cam acesta este răspunsul.
Dacă este vorba de mărci litografiate, ne putem uita la câteva state vechi germane, sau poate la provincia Corrientes, sau la mărcile locale din Buenos Ayres, sau... Sunt destule exemple. Na! Franţa, emisiunea Bordeaux!
Dacă este vorba de mărci gravate, tragem cu coada ochiului la primele emisiuni ale Marii Britanii, sau la primele emisiuni din New South Wales, sau la primele emisiuni din Chile - cele cu chipul lui Columb, sau... poate la emisiunile clasice americane. Iar există nenumărate exemple.
Dacă ne referim la mărcile tipografiate, ne uităm la studiile făcute la mărcile franceze Ceres şi Napoleon, sau la cele din Australia (primele emisiuni confederate, cele cu cangurul), sau la mărcile greceşti Hermes cap mare şi cap mic, sau la cele mai târzii din statele australiene, sau poate la cele ale Reichului german.
Dacă ne referim la mărcile imprimate în heliogravură (cu toate variantele sale), avem modele de studiu cataloagele germane pentru RFG sau/şi pentru RDG, sau specializările făcute la emisiunile britanice cu efigia lui George al V-lea, sau... Na! Cataloagele specializate ruseşti pentru emisiunile URSS ulterioare mai marii revoluţii bolşevice (că sunt ceva mai apropiate de noi din punct de vedere geografic).
Despre mărcile imprimate în modernul sistem offset nu mai spun, că sunt nenumărate exemple la mărcile contemporane dintr-o mulţime de ţări.

Cu ce începem, deci?

Păi avem patru mari categorii la care putem face referire:

1. Tiparul şi tot ce este legat de el.
2. Hârtia, cu tot ce este legat de propriul ei proces tehnologic.
3. Separarea - aici este vorba de margini (la nedantelate) şi de dantelură (la restul).
4. Circulaţia - şi aici intră o mulţime de probleme (multiple, utilizarea pe corespondenţă, ştampile şi anulări şi restul).

Deocamdată, acesta a fost doar un articol introductiv. Dacă veţi avea răbdarea să urmăriţi restul episoadelor, sunt sigur că veţi afla lucruri pe care nu vi le-a mai spus nimeni.
Şi ca să pot răspunde cât mai bine aşteptărilor, nu ezitaţi să întrebaţi tot ceea ce aveţi neclar, în cadrul comentariilor.