Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 26 iulie 2012

Despre metodica studiului (6)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5.

Rolul erorilor de tipar în studiul metodic

În episodul anterior am prezentat mai multe piese Spic de grâu cu diverse erori de tipar (sau cu defecte tipice de clişeu, ca să împăcăm pe toată lumea).
Singurul comentator la articolul cu pricina (până la momentul redactării prezentului episod) a făcut o afirmaţie pe care o susţin în totalitate: emisiunile Spic de grâu constituie, cu siguranţă, cel mai complex câmp de studiu din întreaga filatelie românească (din punctul de vedere al studiului tradiţional, de marcă, neincluzând deci şi istoria poştală). Deşi chiar şi în domeniul istoriei poştale depăşeşte în mod cert majoritatea celorlalte emisiuni uzuale româneşti.

Acum mulţi ani mi-am propus să realizez o colecţie specializată a acestor mărci. A durat câţiva ani ca să mă dumiresc care era treaba cu filigranele şi hârtiile utilizate. Singura literatură disponibilă era la acea dată catalogul mărcilor româneşti din 1964. Lucrarea descria un număr limitat de varietăţi şi, faţă de ce se cunoştea atunci raportat la acest catalog, eram mereu îndemnat să continui cercetarea tuturor mărcilor pe care mi le puteam procura deoarece găseam mereu noi şi noi combinaţii şi varietăţi pe care nu le ştia nimeni. Pentru mine, mărcile Spic de grâu prezentau un avantaj în acea perioadă, nu dispuneam de cine ştie ce fonduri, erau accesibile, iar numărul de varietăţi descoperite şi nesemnalate până atunci devenea din ce în ce mai mare.

Am trăit cu mare plăcere momentul lansării pe piaţă a catalogului din 1974, realizat de Kiriac Dragomir şi Aurel Surpăţeanu. Deşi nu figurez pe nicăieri prin bibliografie, câţiva dintre cunoscuţii mei mai apropiaţi ştiu că o parte a varietăţilor catalogate pentru prima dată în CMPR '74 mi se datorează. Era perioada în care munceam sortând mărci şi învăţam în acelaşi timp. Făceam vizite destul de dese la "nenea Kiri" (cum îi spuneam toţi, cu mare dragoste, lui Kiriac Dragomir) şi ne întindeam la discuţii interminabile, zgâindu-ne la mărci până ne dureau pe toţi ochii şi începeam să vedem numai "steluţe"...   :D
Atunci, pe timpul acelor vizite am învăţat pentru prima dată că este nevoie de o metodă pentru studiu. Nenea Kiri ne dădea tuturor sfaturi şi se bucura alături de noi pentru fiecare mică descoperire. Cam în acea perioadă m-a sfătuit pentru prima oară să mă ocup de defectele de clişeu (sau de erorile de tipar): să caut să găsesc cât mai multe şi, mai ales, să descopăr pentru fiecare o "piesă-martor", adică să demonstrez repetabilitatea fiecărei erori în parte.

Aş putea spune şi că am fost norocos. În numai câţiva ani am reuşit să îmi procur un material de studiu considerabil din punct de vedere cantitativ (peste două mii de pacheţele de câte o sută de bucăţi). Sortam şi învăţam; sortam şi descopeream mereu câte ceva. Cam aşa aş putea rezuma munca din acei ani.

CMPR '74 a constituit la acea dată nu numai un punct de referinţă, ci începutul unei perioade de emulaţie deosebită: toată lumea era "pusă" pe cercetare, pe identificarea unor varietăţi necatalogate (şi trebuie să spun că pe vremea aceea, în cercul filatelic nu se adunau numai câteva persoane, ca astăzi; toţi cei care ne adunam duminica la cercul de pe Strada 11 Iunie puteam umple cu uşurinţă o sală mare de spectacole!).

Cer scuze pentru divagaţie, dar amintirile plăcute nu m-au lăsat...   :D
Revenind la subiect: tot căutând erori de tipar, numărul celor descoperite a început să devină unul considerabil. Ceea ce găsisem am tot aranjat şi rearanjat, ajungând să observ un lucru: la majoritatea valorilor, toate erorile descoperite se repetau pe parcursul unei perioade, apoi dispăreau; apăreau însă altele, care erau iarăşi prezente pentru o perioadă, şi tot aşa.

Căutând logica a fenomenului, singura explicaţie la care am ajuns a fost că planşele de tipar au fost înlocuite cu unele noi, conţinând alte clişee decât cele utilizate iniţial. Reverificând stocurile pe care mă mai uitasem odată, supoziţia mea s-a confirmat. Mai mult, am început să descopăr tipuri diferite de clişeu la toate valorile nominale mici şi am putut să determin apartenenţa fiecărui grup de erori de tipar la anumite tipuri şi la anumite planşe.
Dispunând de suficient material de studiu, am mers chiar mai departe. Am încercat să încadrez în timp utilizarea fiecărei planşe şi fiecărui tip, pe baza "plajei" puse la dispoziţie de datele din ştampile, dar şi pe baza frecvenţei acestora. Am reuşit astfel să reconstitui - cu o aproximare destul de mică - lunile când planşele vechi au fost înlocuite cu altele noi.

Tot aranjând şi rearanjând mărcile, am mai observat un fenomen: la unele valori, frecvenţa de apariţie a unor erori a fost mai mare decât frecvenţa altor erori. Cauza nu putea proveni din cercetarea stocurilor de către alţi colecţionari, deoarece pacheţelele ajunse la mine erau "la prima mână", ca să spun aşa; ceea ce căutam eu nu mai căutase nimeni până la mine. Şi pentru acest fenomen am căutat explicaţia logică, şi atunci am început să verific apariţia erorilor de tipar la mărcile în perechi, ştraifuri şi blocuri. Atunci am făcut altă descoperire. Am găsit perechi, ştraifuri sau erori la care o marcă avea un anumit defect de clişeu, în timp ce marca vecină avea alt tip de eroare, care diferea de la tiraj la tiraj. Singurul răspuns logic este că planşele se reconstruiau, modificându-se ordinea clişeelor în cadrul formei de tipar.

Iată aşadar că un material de studiu suficient din punct de vedere cantitativ permite formularea unor concluzii, dacă se respectă un principiu simplu: cercetarea să fie făcută metodic şi constant.

Ceea ce mă nemulţumeşte la colegii mai noi de pasiune este că acest studiu metodic şi constant nu se mai face de mulţi ani. În episoadele viitoare am să semnalez aspecte pe care le-am remarcat şi la alte emisiuni uzuale şi care demonstrează că acestea nu au fost studiate de nimeni, din păcate, timp de zeci de ani.

© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.

4 comentarii:

  1. Interesant episodul ... Pe lângă partea tehnică, excelent tratată, m-a făcut şi să-mi amintesc de 11 iunie, care pentru mine, care pe atunci stăteam pe lângă Perla, era în partea cealaltă a Bucureştiului. Grădina unde se desfăşurau ostilităţile vara, chiar şi pe vânt, mi se părea o lume a filateliştilor. Ce poate fi mai captivant?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos!
      Perioada "11 Iunie" cred că a fost cea mai frumoasă.

      Ștergere
  2. Ce-mi mai plac povestile despre timbre , filatelie si oameni filatelisti, asezonate cu date tehnice si multe explicatii.Ce n-as da sa am si eu un prieten filatelist asa de bun incat sa lucrez pentru pasiunea comuna pana vad stele verzi!!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De tine depinde să-ţi faci astfel de prieteni! :))

      Ștergere