Despre metodica studiului (2)

Prima parte a serialului o puteţi citi aici.

Despre formele de tipar

Indiferent de procedeul poligrafic utilizat la imprimarea mărcilor, din punct de vedere fizic se utilizează (conform terminologiei poligrafice) o formă de tipar. Să dăm câteva exemple:
- la imprimarea în tipar înalt (denumită şi "tipografie" în cataloage), forma de tipar este reprezentată ori de un clişeu singular, ori de un ansamblu de clişee, confecţionate din oţel, zinc sau alt metal;
- la imprimarea în litografie, forma de tipar este reprezentată de o piatră litografică;
- la imprimarea în tipar adânc (fie ea gravură ori heliogravură), forma de tipar este constituită ori dintr-o placă de oţel sau de cupru tratat special, ori de către un cilindru din oţel;
- la imprimarea în sistem offset, forma de tipar este placa subţire din aluminiu special (câte una pentru fiecare grup de culoare).

În literatura filatelică, forma de tipar este echivalată cu planşa de tipar (la imprimarea plană), respectiv cu cilindrul de tipar (la imprimarea rotativă). Care este importanţa acestui termen? Ei bine, aşa cum există nenumărate semnalări în cataloagele specializate din diverse ţări, mărcile poştale (de regulă cele uzuale) imprimate în tiraje mari sau chiar de masă au fost realizate cu două sau mai multe planşe (cilindri) de tipar. Să ştiţi că nu este o "găselniţă" (aşa cum spunea un bun amic care ne-a părăsit, din păcate). Este o necesitate rezultată din rezistenţa limitată la utilizare a materialului din care este confecţionată planşa/cilindrul. Este un lucru scris prin mai toate manualele de tehnologie poligrafică: fiecare formă de tipar (indiferent de procedeul folosit) are norme precis stabilite (nu de acum, ci de foarte mulţi ani) de număr maxim de coli de hârtie imprimate. Acest lucru este cauzat de pierderea caracteristicilor iniţiale pe timpul procesului de tipărire. Pentru a se preveni imprimarea cu o formă de tipar uzată (şi deci obţinerea unor produse inferioare din punct de vedere calitativ), atunci când norma maximă de coli imprimate se îndeplineşte, forma de tipar poate fi înlocuită sau, după caz, reparată/retuşată.

Asta ar fi partea teoretică generală. Să revenim la mărcile poştale. Cum am putea oare defini planşa/cilindrul de tipar, că nu se găseşte pe nicăieri aşa ceva în literatura filatelică românească? Să încercăm o definiţie.

Planşa/cilindrul de tipar reprezintă ansamblul realizat de un număr definit de clişee, împreună cu toate semnele şi inscripţiile adiţionale existente pe marginea planşei/cilindrului, atunci când ele există.

O planşă, respectiv un cilindru de tipar au întotdeauna elemente caracteristice definitorii, concretizate prin:

• un număr de clişee aranjate într-o anumită ordine;
• un anumit spaţiu între clişee;
• prezenţa sau absenţa anumitor semne şi/sau inscripţii marginale.

Orice modificare a unei singure caracteristici din cele enumerate denotă utilizarea unei planşe diferite. Vă dau şi câteva exemple concrete:
- o coală are un tete-beche, iar o altă coală nu are perechi întoarse - rezultă planşe diferite;
- o coală are viniete, iar altă coală nu are viniete - rezultă planşe diferite;
- o coală are un clişeu caracteristic într-o anumită poziţie, iar altă coală are acelaşi clişeu în altă poziţie sau nu îl are deloc - rezultă planşe diferite;
- o coală are distanţe mai mari între clişee, iar o altă coală are distanţe mi mici între clişee - rezultă planşe diferite;
- o coală are anumite inscripţii pe margini, iar o altă coală are alte inscripţii sau nu le mai are deloc - rezultă planşe diferite.

Mă  opresc aici pentru această seară. Vă rog să vă formulaţi întrebările, dacă simţiţi că aveţi nevoie. În episodul viitor vom aborda împreună problema tipurilor şi a erorilor (varietăţilor tipice).

© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.