Despre metodica studiului (7)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6.

Despre mărcile gravate

Trebuie neapărat să subliniez un lucru: deşi avem destule emisiuni de mărci poştale gravate, procesul de confecţionare a formei de tipar este (cu extrem de puţine excepţii) total necunoscut cercetătorilor români. De aici rezultă şi lipsa cvasitotală a studiilor acestor emisiuni prin prisma varietăţilor care pot apărea la mărcile gravate. Cauza principală a acestei stări de fapt este lipsa culturii filatelice a cercetătorilor noştri (ştiu că mă vor "gratula" câteva persoane, dar le dau voie să mă contrazică). Mai pe scurt, nu ştiu pe nimeni care să dispună de suficiente cunoştinţe şi care să-i permită să identifice un tip clasic de varietate întâlnită de regulă la acest sistem de imprimare.

Groso modo, mărcile româneşti gravate pot fi clasificate în două grupe principale:
- emisiuni imprimate în străinătate;
- emisiuni imprimate în ţară.

La emisiunile imprimate în străinătate, este clar faptul că tehnologia utilizată a fost cea din ţările respective. Cazurile concrete se referă, de exemplu, la emisiunea "Efigii", 1903 (Franţa), sau la emisiunile imprimate în Anglia ("25 ani de regat" - 1906, "Carol I - 40 ani de domnie" - 1906, sau uzualele valori mari "Londra" - 1931). Problema cu aceste emisiuni (care nu sunt uzuale propriu-zise, cu excepţia emisiunii din 1931) este că nu au tiraje într-atât de mari încât să necesite unele interveţii pe forma de tipar, operaţiuni întâlnite relativ frecvent la mărcile uzuale gravate imprimate în ţările amintite. Poate cu excepţia valorilor de 30 şi 50 de lei din 1931, care au avut (probabil) tiraje ceva mai mari.

Probleme foarte interesante s-ar putea întâlni însă la emisiunile imprimate în ţară. Chiar prima emisiune uzuală imprimată în ţară - "Carol I - gravate", din 1908 - are tiraje suficient de mari care să fi putut determina apariţia mai multor varietăţi specifice sistemului de imprimare. Cazul acestei emisiuni nu este singular. Gândiţi-vă, de exemplu, la cele trei valori uzuale din 1967 ("Stema republicii") din care cel puţin două valori (40 şi 55 bani) au avut o circulaţie mai însemnată pe corespondenţa vremii.

Chestiunea este însă că aceste emisiuni nu au fost cercetate în mod sistematic niciodată, de nimeni.

Să revenim la tehnica imprimării mărcilor gravate. Ca principiu, voi explica tehnica utilizată pentru realizarea unei mărci monocolore.

Totul începe cu matriţa. Pe o placă de metal (de regulă moale - poate fi de cupru sau de oţel neîntărit şi netratat) se gravează prin diverse procedee clişeul unei mărci, în negativ. Pe timpuri, gravarea se făcea manual, cu ajutorul unor ace speciale cu vârful foarte dur (astăzi, gravarea a ajuns să fie efectuată în mod computerizat, cu ajutorul laserului, unii paşi fiind eliminaţi şi gravându-se direct forma de tipar). Este de la sine înţeles că o gravare greşită însemna sfârşitul vieţii unei matriţe, iar treaba trebuia luată de la capăt.
După terminarea gravurii, metalul matriţei suferea o serie de procedee de întărire şi călire, pentru a i se asigura o rezistenţă maximă la acţiuni mecanice.

"Imaginea" clişeului gravat pe matriţă era apoi preluată pe o rolă de transfer, în fapt un cilindru metalic (din cupru sau din oţel netratat şi neîntărit). Preluarea gravurii pe rola de transfer era făcută prin rularea acesteia peste suprafaţa matriţei, fiind apăsată cu o forţă suficientă încât metalul de pe suprafaţa rolei să se "muleze" şi să copieze fiecare detaliu al gravurii de pe matriţă (cam la fel ca atunci când faceţi un mulaj cu plastilină - ca principiu). După ce operaţiunea de copiere este terminată, pe rola de transfer se va afla imaginea mărcii, în pozitiv. Apoi rola de transfer este supusă unor operaţiuni succesive de întărire a suprafeţei, pentru a-i asigura rezistenţa mecanică necesară.

De aici începe procesul de confecţionare a formei definitive de tipar (planşei). Planşa se prezintă sub forma unei plăci de oţel, cu suprafaţa perfect plană şi bine şlefuită. Folosind acelaşi procedeu utilizat la copierea imaginii gravurii de pe matriţă pe rola de transfer, imaginea gravurii este, de această dată, copiată de pe rola de transfer pe planşă, clişeu cu clişeu, prin rularea rolei pe suprafaţa acesteia, până când numărul necesar de clişee este copiat. Se adaugă toate liniile de ghidare, semnele şi inscripţiile marginale (dacă se consideră necesar), apoi planşa este ea însăşi supusă unor tratamente, pentru întărirea suprafeţei.
Dacă planşa este destinată utilizării pe maşini rotative (ca în cazul maşinilor mai noi), atunci ea este supusă unei operaţii de curbare (pentru a se potrivi cu diametrul cilindrului de suport), după care se efectuează operaţiunea de întărire a suprafeţei de imprimare.

Varietăţile de tipar ale mărcilor gravate

Cei care au avut vreodată curiozitatea să citească introducerea unui catalog specializat SCOTT pentru Statele Unite, ori ale unui catalog specializat Stanley Gibbons (volumul dedicat perioadei reginei Victoria) puteau să citească descrierile oferite în aceste lucrări. Având în vedere similitudinea procedeului de confecţionare a planşelor, există o probabilitate însemnată ca ele să se regăsească şi la mărcile româneşti (dar din păcate se pare că numănui nu i-a dat prin cap acest lucru).

Transferul dublu poate apărea tunci când, din dorinţa de a "retuşa" gravura unuia sau mai multor clişee, se utilizează rola de transfer pentru a readuce adâncimea gravurii la stadiul iniţial. Atunci când poziţia rolei de transfer nu coincide în totalitate cu poziţia iniţială, unele detalii (linii, haşuri, contururi) apar dublate.

Clişeul retuşat (este singurul termen corespondent pe care l-am găsit mai apropiat de cel original din limba engleză, "re-entry") poate apărea atunci când, după ce planşa a fost utilizată o perioadă pentru imprimare, gravura unuia sau mai multor clişee sunt readuse la stadiul iniţial cu ajutorul rolei de transfer. Operaţia este cauzată de încercarea de a elimina/atenua uzura planşei. Ca şi în cazul transferului dublu, pot apărea dublări ale unor detalii ale desenului mărcii.

Retuşul propriu-zis apare atunci când unele detalii de gravură sunt refăcute (de regulă manual) cu acele de gravat direct pe planşa de tipar. În această situaţia, detaliile asupra cărora s-a intervenit manual pot diferi uşor ca formă/grosime faţă de forma iniţială a gravurii, conturul unor litere/cifre/haşuri etc. pot apărea tremurate sau apare o altă diferenţă faţă de desenul original.

Deocamdată atât referitor la noţiunile teoretice. În episodul următor vom analiza împreună câteva elemente menţionate de literatura noastră despre mărcile emisiunii "Carol I gravate" din 1908, puse faţă în faţă cu piese examinate în mod direct.