De prin licitaţii

După numărul din ce în ce mai mare al cititorilor care "caută" articolele referitoare la piesele observate prin licitaţii, cred că am făcut o alegere bună pentru amatorii de astfel de piese descriindu-le. Cred că voi face în viitorul apropiat şi un sondaj, ca să mă îndrept spre subiectele care v-ar face mai multă plăcere (sau s-ar dovedi mai utile).

Ce-am mai văzut, ce-am mai observat? În ultima săptămână nu prea au fost piese din cauza cărora să mi se oprească respiraţia atunci când le văd. Ceea ce am observat cam de multicel, este că piaţa este "stricată" chiar de majoritatea vânzătorilor. Mecanismul este relativ simplu, cred eu. Cei ce doresc să vândă, încurcă licitaţia cu magazinul. Doresc preţuri nete. Ori la o licitaţie, tocmai în preţul iniţial este secretul. El trebuie ales de aşa manieră, încât să nu fie nici prea mic (să-ţi pară rău de piesă dacă o dai prea ieftin), nici prea ridicat (ca să-ţi alungi toţi potenţialii clienţi). Cel puţin pe eBay, de ceva timp îşi fac veacul câţiva vânzători care nu prea se pot lăuda cu multe operaţiuni (până în 2000 de tranzacţii), care uneori au piese bunicele spre bune, dar care cer pe piese cu mult chiar peste cotele de catalog! (lăsând la o parte faptul cu sunt indivizi care "lucrează" pe câte două sau trei ID-uri). Sincer, pe aceşti oameni nu prea îi înţeleg, dar până la urmă marfa este a lor. Dar banii sunt ai cumpărătorilor, şi s-ar putea să viseze în zadar încasări fantastice.

Efectul este cam invers decât cel scontat de vânzători: mulţi dintre amatori au început să se sature de aceleaşi şi aceleaşi piese, de aceiaşi indivizi în fiecare săptămână. Aşa că au început să nu se mai uite decât la ce-i mai ieftin. Unii nici măcar nu mai judecă piesa, o văd scumpă şi sar automat la următoarea. Ce vreau să spun este că această categorie de vânzători nu numai că şi-au dat singuri cu tesla-n... vreau să zic, dar au stricat piaţa aproape pentru toată lumea.

Eu nu urmăresc numai piesele româneşti. Am mai multe zone de interes, pentru că sunt interesat de multe ţări, mai ales perioada veche. Ceea ce vreau să spun este că situaţia descrisă mai sus nu prea se întâlneşte la alte ţări. Tocmai de aceea, cred că avem o problemă, iar primii "vinovaţi" suntem chiar noi, colecţionarii români. Mulţi dintre vânzătorii de pe eBay nu prea au cultură, nici filatelică, dar nici comercială. Aşa că aveţi liber la înjurat, dacă vă simţiţi cumva cu musca pe căciulă. Dar fără argumente, vă ignor cu desăvârşire (am uitat să vă spun că până la urmă am banat definitiv vreo trei IP-uri care mă sâcâiau).

Dar să trecem la subiectul propus: timbre..., timbre..., timbre...

Piesă frumuşică, margini bune. Ştampila este aproape completă: Oraviţa tip D, cu agrafă. Nu este o ştampilă comună pe emisiunea 1850.

Chestia aceasta, care nu merită alt nume decât caricatură, a fost vândută cu 60 de dolari, după 12 biduri. Poate e ceva ce-mi scapă... (paranteză: uitasem să spun mai sus, există indivizi pe eBay care-şi cumpără singuri piesele; ştiu din confirmări verbale chiar ale împricinaţilor - nu faţă de mine, ci făcute în grupul lor de cunoştinţe).

Marca de 10 kreuzer din 1867 (este tipul I, celălalt tip a fost pus în circulaţie după ce DDSG-urile nu au mai circulat pe corespondenţele din/în România) este cea mai comună, de aceea este şi potrivită pentru o colecţie de ştampile.Aceasta, chiar dacă nu este o ştampilă "lux", este citibilă (Turnu Măgurele).

Marcă comună, dar ceva mai dificilă de găsit cu ştampilă poştală autentică. Veşnica problemă - obliterările de complezenţă şi încurcarea calendarelor (cred că ştiţi, decalajul de aproape două săptămâni). Dar nu asta doream să spun: piesele purtând ştampile rurale sunt rare (o fi şi asta oare?).

Scrisoare recomandată expediată în 1925 către o destinaţie mai rară, chiar şi pentru emisiunea Ferdinand. Ştiu că există un colecţionar din Ardeal care are un exponat cu francaturi şi tarife la emisiunea Ferdinand. Dar de scris, nu scrie! Păcat, nu avem studii în literatură referitoare la aşa ceva.

Iată o piesă foarte frumoasă şi nu prea comună. Dar vânzătorul vrea mult prea mult pe ea, aşa că o va ţine mult şi bine, mai ales că interesul pentru zeppeline a cam început să scadă şi scad şi preţurile (revăd acum piese la mai puţin de o jumătate din preţul cerut în urmă cu patru ani). Vorba lu' Tomiţă, săracul: aşa-i în tenis!

Iată o piesă frumoasă şi destul de rară, din perioada inflaţiei. S-a vândut, dar sincer să fiu credeam că se va vinde la un preţ ceva mai mare.

Aşa că, în final, rămâne cum am stabilit.