Studiul ambulanţelor feroviare constituie o oportunitate excelentă pentru pasionaţii istoriei poştale. Numai că, din nefericire, aproape toţi cei interesaţi nu abordează perioadele şi zonele care sunt aproape necunoscute şi de negăsit prin vreun exponat românesc de istorie poştală sau de ştampilografie, la niciun nivel.
Cele mai urmărite rămân piesele postclasice din Regat care au ştampile de ambulanţe feroviare. Cele mai târzii sunt ignorate, iar ambulanţele din Ardeal, Banat şi Bucovina sunt cvasinecunoscute de către colecţionarii români (în ciuda faptului că ele sunt menţionate într-una din lucrările semnate de ing. Călin Marinescu).
Vă prezint două piese întâlnite pe eBay care, se pare, nu prea au încântat pe nimeni (nu fac reclamă nimănui şi nu le-am câştigat eu, dacă se gândeşte cineva la aceasta).
Carte poştală ilustrată expediată în februarie 1906 prin intermediul ambulanţei nr. 149 Sibiu - Copşa Mică, cu destinaţia Dicio-Sânmărtin. Acest tip de ştampile de ambulanţă a fost utilizat până târziu, pe unele rute fiind chiar preluate de administraţia poştală românească şi utilizate în continuare, după 1919. În ciuda faptului că nu sunt printre cele mai comune piese, ele rămân adesea nevândute prin licitaţii. Tocmai de aceea spun că reprezintă o bună oportunitate.
Corespondenţă externă, pusă la cutia poştală a trenului nr. 232, de pe ruta Praid-Blaj, în 1927. Ştampilele de ambulanţe feroviare utilizate în perioada uzualelor Ferdinand sunt rare. Nu o spun gratuit, ci pe baza experienţei acumulate în urma trierii unor cantităţi semnificative de mărci obliterate (zeci de mii pentru aproape fiecare valoare în parte). Ele se întâlnesc rar. Şi sunt aproape la fel de nebăgate în seamă ca şi cele menţionate mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu