Zolty (o poveste cât se poate de serioasă)

Preiau cele postate de prietenul nostru Teo Negură pe-al său blog, pentru că nişte oameni încearcă să îşi ajute un semen cu care viaţa nu a fost la fel de dreaptă, poate, în comparaţie cu alţii, şi pentru că am credinţa că pe lângă cei implicaţi deja se mai pot ascunde printre noi suflete largi.

Lui Zolty îi plac trandafirii, cireşele, glumele, pomii înfloriţi, primăvara, plimbările, zăpada, nepoţii, parfumul florilor, … să fotografieze grădinile vecinilor, să primeasca vizite, să apara la televizor, să fie conectat la ceea ce se întâmplă în lume prin netul cel de toate zilele.

Încheie orice postare, orice comentariu cu formula “multă sănătate!”. Din partea sa venită, această urare dobândeşte valenţe dramatice: omul ştie dureros de apăsat valoarea acestor două cuvinte!

Zolty, orfan de timpuriu de mamă, a avut o copilărie cenuşie târâită prin internate de şcoli “speciale”. Amintirile depănate de el sunt îngrozitor de gri şi de reci. Viaţa actuală e departe de tonuri mai vii: trăieşte la limita subzistenţei, alături de fratele său (şomer), din pensia de dizabilitate, într-o casă care are nevoie urgentă de consolidare; e ţintuit într-un scaun cu rotile (visează la unul mai performant, dar e vis, costă prea mult!); are dureri aproape tot timpul, i-au mai rămas funcţionale două degete, cu care tastează curajos poveşti mărunte, câteodata naive, câteodată de-a dreptul lirice, despre viaţa lui în comuna Bogata.

Ce m-a uimit citindu-i blogul: neputinţele şi nefericirile nu l-au înrăit, nu pare să târască după el ranchiuni inutile. Spune simplu: ce-a fost a fost, viaţa merge înainte. Preferă să se bucure şi să mulţumească pentru cel mai mărunt ajutor, iar la rândul său, încearcă să-i ajute pe alţi oameni încercaţi de nevoi.

Bun. (Adică nu prea bun, da’ asta e!) Acuma intra în scenă  Groparul. A doua oară! Da, Groparul care se tot joacă de-a râsu’ cu noi, câteodată chiar şi de-a plânsu’ şi – printre picăţele – mai şi încearcă să ajute acolo unde alţii se mulţumesc să ofteze fotogenic, să întoarcă sensibil capul, sau să dea sfaturi preţioase. Şi iacătă cum sună adunarea:

Ce am făcut până acum?

Anul trecut am demarat o campanie pentru a-l ajuta şi am reuşit, împreună cu voi, să-i izolăm bucătăria (la ora actuală, numai bucătăria este locuibilă). Lucru inspirat, deoarece mai ţineţi minte ce geruri am avut astă-iarnă, şi cu ocazia asta au economisit nişte lei cu gazul – lei pe care, de altfel, oricum nu îi aveau. Trupa de bloggeri voluntari de turele trecute au fost Zamfir cu Ulise, dacul liber (esenţial în schemă) şi sibianul zerocrat cu inimă mare, alături de colegul Attila, prietenul Arpi şi Cosmin fără de care nu am fi reuşit nimic.

Ce vrem să facem anul acesta?

Treaba este gata numai pe jumătate! Iar anul acesta avem un plan mai ambiţios. Anul acesta vrem să-i consolidăm fundaţia casei, iar în toamnă să-i mai izolăm măcar încă o cameră.

Cum puteţi ajuta?

Lucrurile acestea costă, iar popularizarea cazului este esenţială.
- avem nevoie, ca şi până acum, de donaţiile voastre, pe care vă rog să le trimiteţi pe numele colegului Attila Ilyes, în contul RO14INGB0000999900198927
- de asemenea, vă rog să şi preluaţi această ştire pe blogurile voastre pentru a populariza cazul cât mai mult. Vă rog să menţionaţi şi povestea lui Zolty, poate senzibilizăm mai multe inimi şi reuşim să strângem o sumă decentă pentru a face ceva frumos şi trainic.

Sper să nu se supere nimeni din cei citaţi în text că am preluat integral mesajul, dar este scris mai bine decât aş fi putut eu să o fac.

Bogata este departe de Bucureşti (oare?), dar poate şi printre "capitalişti" există oameni cu suflet.