Software: SmartDeblur aduce SF-ul la realitate!

Nu cred că am exagerat în titlu. De ani de zile buni lucrez cu fotografii în format digital şi, ştiind cu ce se mănâncă procesarea de imagine, mai mereu mă umflă râsul când văd în câte un serial gen CSI cum un "meseriaş" ia o fotografie făcută de vreo cameră de supraveghere la 320x240 pixeli şi o transformă în ditamai posterul A3!  Hi-hi-hi...

Cu toate acestea, am dat de un progrămel destul de micuţ (are cam 9 MB tot kitul) care, după ce că nu trebuie instalat (merge pe orice versiune de Win de la XP în sus), mai este şi freeware! Ce credeţi că face? Exact ce-i arată şi denumirea, înlătură blur-ul unei fotografii, făcând-o lizibilă cât de cât.
Să nu vă aşteptaţi că generează vreun efect demn de o expoziţie pentru profesionişti. Îndeplineşte o singură sarcină destul de dificilă, pe care nu am văzut-o rezolvată cu vreun program (cel puţin nu la nivelul la care lucrează această minune micuţă). Un exemplu (click pentru mărire):

Nu-i aşa că pare de domeniul SF-ului?

Am dat de progrămel pe DownloadCrew. L-am descărcat, am despachetat arhiva (kitul este arhivat ZIP), am deschis folderul progrămelului şi am dat un dublu-click pe executabil (altceva nici nu mai este nevoie), lansându-l.
Interfaţa este una simplă. Am încercat să îmbunătăţesc imaginea de probă care vine împreună cu programul, şi care arată cam aşa (click pentru mărire):

Probabil că nu vă daţi seama ce scrie pe afişul acela. Dar după ajustarea parametrilor, progrămelul a început să "rumege" (este destul de lent, din cauza calculelor deosebit de complexe pe care le execută în fundal) şi am obţinut această imagine (click pentru mărire):

Pe mine m-a lăsat cu gura căscată şi tocmai de aceea m-am hotărât să vi-l prezint.

Tehnoredactarea computerizată (8). Crearea efectivă a unei publicaţii

Episoadele anterioare: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7).

Înainte de a descrie practic cum se crează o publicaţie nouă, consider necesar să clarificăm una dintre problemele necunoscute de către aproape toţi utilizatorii unui calculator şi a unui (unor) program(e) de tehnoredactare: care este dimensiunea corectă a paginii.

Corelaţia dintre dimensiunile paginii publicaţiei şi caracteristicile maşinii de imprimare

Cea mai mare parte a tipăriturilor pe care le întâlniţi astăzi sunt executate pe maşini de tipar în sistem offset, alimentate cu hârtie debitată în coli (termenul utilizat în limba engleză şi în mai toată documentaţia tehnică este "Sheetfed offset"). Cele mai notabile excepţii sunt publicaţiile de genul ziarelor şi al unor broşuri-catalog ale unor comercianţi, care sunt imprimate pe maşini alimentate cu hârtie în rolă (termen uzual în limba engleză: "Web offset").

Imprimarea propriu-zisă se efectuează cu ajutorul unor plăci subţiri din tablă de aluminiu cu anumite proprietăţi foto-chimice ale suprafeţei de imprimare, plăci care se fixează prin rulare pe un cilindru al maşinii de imprimare. O astfel de placă poartă impresionată pe faţa fotosensibilă o imagine în negativ a tuturor elementelor care urmează să fie imprimate pe o coală de tipar. În funcţie de caracteristicile maşinii de imprimare, există trei dimensiuni uzuale de imprimare cărora (în mod absolut logic) le corespund trei formate ale colilor de hârtie:
- 35x50 cm;
- 50x70 cm;
- 70x100 cm.
Programele specializate care "preiau" paginile virtuale create în aplicaţiile de tehnoredactare computerizată "ştiu" să aranjeze paginile într-un mod în care suprafaţa imprimabilă să fie utilizată în mod optim, astfel încât pierderile de hârtie (suprafeţele din colile de hârtie care rămân neimprimate şi se îndepărtează pe timpul operaţiilor de finisare a tipăriturii) să fie minime.
Tocmai din această cauză, o lucrare prost executată de către un tehnoredactor nepriceput poate chiar să fie refuzată de către o tipografie sau, atunci când o acceptă totuşi, preţul unitar pe unitatea de tipăritură va îngloba contravaloarea hârtiei neutilizate şi va genera un preţ final dezavantajos pentru cel care a comandat lucrarea.

Într-un episod anterior am recomandat parcurgerea unui articol de pe Wikipedia care descrie standardele existente, referitoare la formatele colilor de hârtie. Dacă nu aţi făcut-o, o puteţi face acum.
În tipografiile mai mari, hârtia se furnizează de către distribuitorii specializaţi ambalată în teancuri, pe paleţi, la dimensiunile mai mari (70x100 cm), urmând ulterior să fie debitată la formatele necesare conform dimensiunilor de tipărire ale maşinilor de imprimare.

Există tipografii şi tipografii. Cele mai multe dispun de software profesional specializat pentru efectuarea impoziţionării (operaţia de aranjare a paginilor lucrării pe o suprafaţă echivalentă cu cea a plăcii utilizate la imprimare). Dar există şi tipografii care nu dispun de astfel de software, solicitând chiar clienţilor lor să li se furnizeze montajele digitale gata făcute. Tocmai din această cauză cred că este necesar să vă prezint o schemă sumară a unei plăci de tipar.

Aceasta este o schemă de principiu a unei plăci de tipar. Ce trebuie să reţineţi este că imprimarea efectivă nu se poate realiza din margine în margine, fiind necesare păstrarea unor spaţii de jur-împrejurul montajului, necesare pentru plasarea unor semne tipografice speciale (despre care voi scrie într-un episod viitor).
Clapa este zona în care placa de tablă intră într-un dispozitiv de prindere pe cilindrul maşinii de imprimare şi care nu poate purta niciun element imprimabil (fiind acoperită).
În unele situaţii, pentru a se face economie de plăci şi numai pentru anumite categorii de lucrări, o placă de tipar poate să fie pregătită cu "clapă dublă", dar şi despre acest subiect voi aminti într-un articol viitor.

Să deschidem un document nou

În explicaţiile de mai jos voi face exemplificări utilizând doar două programe de tehnoredactare computerizată: QuarkXPress, respectiv Adobe InDesign.

Notă: În episoadele următoare voi prezenta mai multe capturi de ecran, atât ale interfeţei programelor de tehnoredactare, cât şi ale unor diverse casete de dialog. Este posibil ca versiunile programelor să difere de la un episod la altul (aceasta va depinde pe ce calculator voi lucra în momentul redactării episodului). În principiu, diferenţele între versiuni sunt minime, dar dacă voi crede necesar, voi face precizările necesare pentru a nu vă dezorienta.
În toate situaţiile, comenzile for fi prezentate corespunzător interfeţelor în limba engleză ale programelor de tehnoredactare.

În QuarkXPress:

Apelaţi comanda File > New > Project... Va apărea caseta de dialog din imagine:

În Adobe InDesign:

Apelaţi comanda File > New > Document... Va apărea caseta de dialog din imagine:

Sunt necesare câteva explicaţii.

Filozofia celor două programe este foarte asemănătoare (în fapt, InDesign este urmaşul celebrului PageMaker creat de firma Aldus, pe care Adobe a cumpărat-o cu ani în urmă, numai că PageMaker a "copiat" oarecum atât interfaţa, cât şi filozofia programului QuarkXPress, scos pe piaţă în anii '80).

În QuarkXPress:

- Layout Name - se introduce numele proiectului, aşa cum doreşte utilizatorul;
- Layout Type - din caseta derulantă se poate alege "Print" (proiect destinat pentru a fi imprimat), "Web" (XPress "ştie" să facă pagini de web în egală măsură) sau "Interactive" (XPress "ştie" de asemenea să construiască pagini interactive, bazate pe tehnologia Flash de la Adobe);
- Single Layout Mode - XPress poate lucra cu proiecte care conţin un document unic, sau cu proiecte care conţin mai multe documente, între care se poate comuta spre vizualizare/modificare folosind taburi, în mod similar cu taburile implementate în majoritatea browserelor web;
- în capitolul Page se poate alege un format prestabilit din caseta derulantă Size, sau se pot introduce direct dimensiunile Width şi High (lăţime şi înălţime), care sunt dimensiunile paginii finite a lucrării;
- la capitolul Margin Guides se poate stabili crearea automată a unor linii de ghidare pe fiecare pagină, putându-se stabili distanţe inegale pentru liniile de ghidare corespunzătoare fiecărei laturi a paginii;
- la capitolul Column Guides se poate stabili numărul de coloane pe care urmează să fie introdus textul lucrării, valoarea Gutter Width reprezentând lăţimea spaţiului vertical dintre coloane, atunci când valoarea este stabilită la 2 sau mai mult.

Mai există două setări: Facing Pages şi Automatic Text Box. Aici sunt necesare câteva explicaţii, care trebuie cunoscute de către tehnoredactor încă din faza de proiectare a lucrării, deoarece alegerea făcută va influenţa modul de funcţionare a programului.

Termenul Facing Pages se referă la documente cu file care urmează să fie imprimate pe ambele feţe (reţineţi deci că o filă are două pagini). Închipuiţi-vă o carte pe care o deschideţi undeva, la interior. În stânga aveţi o pagină numerotată cu un număr cu soţ (par), iar în dreapta o pagină numerotată cu un număr fără soţ (impar). Bifând această opţiune, se permite tehnoredactorului să creeze un document la care poate face setări diferite pentru paginile "de stânga" (cele numerotate cu numere pare) de paginile "de dreapta" (cele numerotate cu numere impare). Dacă doriţi să creaţi un simplu afiş care urmează să fie lipit pe un perete, este logic faptul că nu veţi avea nevoie de această opţiune. Dar veţi avea nevoie de ea dacă doriţi să realizaţi o carte, o revistă sau o broşură).

Bifând opţiunea Automatic Text Box, indicaţi programului că doriţi ca acesta să adauge automat numărul de pagini necesare, corespunzătoare lungimii textului importat şi conforme cu setările făcute anterior. Voi reveni însă cu explicaţii, deoarece se fac frecvent greşeli în proiectarea unui document de către utilizatorii neexperimentaţi.

În Adobe InDesign:

- Document Preset - programul permite salvarea unor formate prestabilite de documente; dacă s-a făcut acest lucru, se poate alege un format prestabilit din această listă derulantă; aceasta este şi raţiunea butonului Save Preset din partea dreaptă;
- Number of Pages - opţiunea vorbeşte de la sine;
- Facing Pages - aceeaşi utilizare ca la QuarkXPress explicată mai sus;
- Page Size, Columns şi Gutter - utilizări similare cu cele de la QuarkXPress;
- Margins - valorile sunt similare valorilor Margin Guides din QuarkXPress.

În partea dreaptă a casetei de dialog se poate vedea butonul More Options. Dacă îl veţi apăsa, caseta de dialog se va extinde, ca în imaginea de mai jos.

Acum e acum! Houston, avem o problemă! Ce-s alea "Bleed" şi "Slug"?
Sunt doi termeni care se referă la caracteristici ale documentului pe care trebuie să le stabilim încă din faza de proiectare a acestuia, pentru că de aceste valori va depinde utilizarea viitoare în mod corect a documentului digital creat de tehnoredactor. QuarkXPress nu are nevoie de aceste valori la crearea documentului, dar InDesign are nevoie şi trebuie să vedem ce înseamnă.

Documentele profesionale în format digital (fie că sunt în formatul nativ al unui program profesional de tehnoredactare, fie că sunt în formatul PDF creat pentru print - vor urma explicaţii referitoare la acest tip de fişier într-un episod viitor) încorporează o serie de informaţii legate de formatul fizic şi logic al paginilor. În tehnoredactarea profesională şi în prepress (vezi ce înseamnă "prepress") se utilizează câţiva termeni specifici, după cum urmează:

MediaBox reprezintă, în accepţiunea utilizatorului de nivel mediu, cadrul care corespunde dimensiunii paginii documentului, dar acest lucru nu este valabil şi pentru prepress; în fişierele PDF profesionale, create pentru print, pagina fizică poate avea dimensiuni diferite faţă de o aşa-numită pagină logică, care este totuşi imprimabilă în anumite circumstanţe, dar care este de regulă mai mare decât pagina fizică; pe această pagină logică este aşezată atât pagina fizică (în variantele descrise mai jos), cât şi semne şi texte suplimentare, nedestinate imprimării, ci care au rolul unor adnotări necesare specialiştilor din tipografie. Cadrul corespunzător MediaBox are cea mai mare dimensiune dintr-un document. Celelalte cadre pot avea dimensiuni mai mici sau cel mult egale cu cadrul MediaBox.

CropBox reprezintă cadrul corespunzător marginilor până la care sunt reprezentate elementele existente pe pagina documentului. În prepress sunt situaţii în care acest cadru nu este utilizat deloc.

BleedBox reprezintă cadrul până la care se "revarsă" elementele grafice ale paginii, peste dimensiunile finite ale documentului. În limbajul uzual al tipografilor şi specialiştilor în prepress, cadrul semnifică formatul brut al paginii. Valoarea "bleed" este de regulă de 3 la 5 mm peste formatul finit al paginii.

TrimBox reprezintă cadrul corespunzător dimensiunilor finite ale paginilor documentului. Faţă de acest cadru se determină toate celelalte măsurători în programele profesionale de grafică (este luat drept baza poziţionării în realizarea montajelor).

Valoarea "Slug" din caseta de dialog a InDesign reprezintă lăţimea spaţiului până la care se "întinde" caseta MediaBox, amintită mai sus.

Pentru exemplificare, vă arăt în câteva imagini cam despre ce este vorba cu aceste "box"-uri:

Printscreen realizat în QuarkXPress v. 9 al unei pagini dintr-un proiect. Cadrul negru reprezintă formatul finit al paginii, liniile verzi reprezintă linii de ghidare create pentru marcarea BleedBox (valoare pentru "bleed" de 5 mm). Se observă că suprafeţele colorate în verde se extind peste dimensiunile paginii finite cu valoarea "bleed".

Prinscreen realizat în Acrobat Pro X pentru un PDF pentru print obţinut din documentul creat în QuarkXPress. Marginile paginii albe reprezintă MediaBox, cadrul subţire albastru reprezintă BleedBox (pagina la dimensiune brută), iar cadrul subţire verde reprezintă TrimBox (pagina la dimensiune finită).

Ne întoarcem la Automatic Text Box/Master Text Frame

În casetele de dialog care apar atunci când creăm un document nou în QuarkXPress sau Adobe InDesign există câte un "checkbox" - o casetă de opţiuni, care se poate bifa/debifa, iar în funcţie de aceasta, cele două programe vor funcţiona în mod diferit.

Aceste opţiuni sunt legate de două filozofii diferite care se pot adopta în lucrul cu fiecare din cele două programe şi care depind de tipul lucrării pe care dorim să o facem.

Dacă bifăm această opţiune, fiecare din cele două programe crează în mod automat pe pagina documentului o casetă de text, definită cu elementele stabilite la inserarea valorilor pentru celelalte opţiuni: lăţimea marginilor faţă de fiecare latură a paginii, numărul de coloane şi lăţimea spaţiului dintre coloane.
Atunci când caseta de text creată în mod automat de program este selectată, apoi se importă un text mai lung dintr-un procesor de texte sau dintr-un fişier de text (vom vedea mai târziu cum se face acest lucru), programul aşează textul în caseta de text creată, iar dacă textul importat nu încape pe o pagină, programul crează automat un număr de pagini necesare introducerii întregii cantităţi de text, fiecare pagină respectând specificaţiile stabilite de noi la crearea documentului, în caseta de dialog prezentată mai sus.
Această opţiune este bună şi se recomandă să fie utilizată atunci când dorim să realizăm o carte sau o broşură, care nu este prea "împănată" cu alte elemente grafice (mai pe scurt, ar face parte din categoria denumită în mod uzual "literatură").

Dimpotrivă, dacă avem de realizat o lucrare tehnică sau ceva de genul unei reviste, plină de tabele, ilustraţii şi alte elemente grafice, atunci este mai bine să lăsăm acele opţiuni nebifate, să creăm manual paginile de care avem nevoie şi să adăugăm, tot manual, casetele de text şi/sau de imagine atunci când avem nevoie de ele şi, mai ales, acolo unde avem nevoie de ele.

Dacă avem de realizat o lucrare care face parte din a doua categorie şi bifăm opţiunile, ne vom trezi că în cuprinsul lucrării ne apar pagini acolo unde nu dorim şi, dacă nici nu prea avem experienţă şi nu ştim cum să reparăm proiectul, atunci ne putem lua adio de la el.
Din păcate, acest lucru nu prea este menţionat prin niciun manual, ţine de tehnica de lucru (iar manualele "merg" cel mai adesea pe descrierea comenzilor şi funcţiilor programelor, nu pe utilizarea anumitor tehnici de lucru).

(Va urma)

©2012 Max Peter. Toate drepturile rezervate

Scrisoare militară clasică neobişnuită

De curând a fost vândută pe eBay o scrisoare clasică faţă de care am mai multe probleme. Flerul îmi spune că ar putea fi ceva în neregulă cu ea.

Imaginile nu sunt prea strălucite, aşa le-a postat vânzătorul.
Sunt mai multe elemente care mă nedumiresc.
Expeditorul se poate identifica, după ştampila cu stemă aplicată pe faţa scrisorii, în colţul stâng superior. Dar adresa (care se rezumă doar la "Casieria - Ismail" o cam face improprie pentru expedierea prin poşta de stat (sunt prea puţine elemente pentru identificarea destinatarului). Apoi numărul de înregistrare de pe faţă ("N: 1575") este propriu corespondenţelor oficiale, care se expediau nefrancate.
După ştampila de sosire de pe verso ("degetar" JSMAIL 15 MAR 72) se poate data anul în care a fost expediată scrisoarea (ştampilele tip "degetar" au fost introduse abia în 1872), dar este cel puţin neobişnuită francarea ei cu o marcă de 18 bani "favorit" din 1868 (o scrisoare simplă internă avea nevoie de doar 10 bani).
Datele ştampilelor ar corespunde oarecum unei logici: plecare din Calafat pe 11 martie, tranzit în Galaţi pe 12 martie şi sosire la Ismail pe 15 martie.
Bănuiala mea însă este că marca de 18 bani a fost aplicată ulterior pe o scrisoare oficială nefrancată.
Piesa a fost vândută cu 262 dolari (3 biduri).

"Corpo Spedizione Italiano in Russia"

Am văzut piesa din ilustraţiile de mai jos absolut întâmplător (click pe imagini pentru mărire) pe un portal online, ea neprezentând, la prima vedere, nimic deosebit. Dar partea interesantă este persoana expeditorului, înscrisă pe faţă, în colţul stâng superior, în spaţiul special destinat prin formularistica întregului poştal.

Este o carte poştală românească, expediată în august 1941 din gara Burdujeni în Italia, la Milano. Ea este francată conform tarifului şi poartă ştampilele cenzurii române pe faţă, dar nu are şi ştampilă de sosire.
Textul este scris în limba italiană, iar expeditorul este un militar italian din Batalionul 217, Compania a 2-a, "Corpo Spedizioni Italiano in Russia".
Fără îndoială că piesa face parte dintr-o categorie extrem de interesantă a istorie poştale din acele vremuri.
O piesă frumoasă expediată prin poşta militară italiană este prezentată în articolul lui Dan Grecu, pe propriul site.

Scrisoare căzută în rebut

Am văzut un plic deosebit de interesant din punct de vedere al istorie poştale. Este vorba de o scrisoare care nu a putut fi predată destinatarului, dar nici expeditorului, într-un termen stabilit de reglementările poştale. Din cauza acestui lucru, ea a fost considerată "căzută în rebut". În mod normal, conform regulamentului din acea perioadă, astfel de corespondenţe se distrugeau sau se predau la topit (ca deşeuri de hârtie). Tocmai de aceea, numărul pieselor care au supravieţuit este destul de mic (click pe imagini pentru mărire).

Scrisoarea a fost expediată în aprilie 1909 din Turnu Severin la Tokio, în Japonia. Francatura corespunde tarifului în vigoare la acea dată (25 bani tarif pentru scrisoare externă, plus 25 bani taxa de recomandare). La sosire în capitala ţării Soarelui Răsare, recomandata nu a putut fi predată destinatarului, iar poşta japoneză a ataşat plicului mai multe note de serviciu (nu mă întrebaţi ce scrie pe ele, că n-am cuvintele la mine!).
Fiind o trimitere înregistrată, ea a fost înapoiată în ţara de expediţie (România). Poşta română văd că nu a făcut nicio marcare a plicului (ştampila REBUTS nu cred că este românească).
Piesa a fost vândută pentru o sumă cu puţin peste o sută de dolari.

Corespondenţă scrisă în ebraică şi idiş

Acum câteva zile citeam un articol pe blogul lui Trevor Pateman, care are acelaşi subiect.

Mi-am adus aminte că tocmai văzusem o carte poştală românească care mi s-a părut însă interesantă nu pentru textul mesajului de pe verso, ci prin faptul că marca fixă a fost obliterată cu o ştampilă comercială particulară, în timp ce ştampila de zi a oficiului de expediere este aplicată lateral, lângă aceasta - este o situaţia întâlnită ceva mai rar (click pe imagini pentru mărire).

Cartea poştală a fost recent vândută pe eBay cu 35 dolari (12 biduri), bănuind că acest preţ a fost obţinut nu pentru textul mesajului, ci pentru cartea poştală în sine, care este destul de rară circulată efectiv şi în stare bună.

Trevor aminteşte în articolul său (referindu-se la una dintre piesele pe care le descrie) de masacrul petrecut la Odesa în perioada 22-24 octombrie împotriva evreilor, citând un articol din Wikipedia. Recunosc faptul că am fost curios să citesc sursele. Varianta în limba engleză a articolului este ceva mai săracă, dar am găsit şi varianta în limba română, mult mai amplă şi cu mai multe surse bibliografice.
Să dea Dumnezeu să nu se mai repete asemenea grozăvii niciodată!

Revenind la piesele poştale, corespondenţele româneşti mai vechi care poartă texte în idiş nu sunt chiar aşa de rare. Aceasta se datorează poate şi numărului destul de mare al populaţiei evreieşti mai ales în localităţile din Moldova, spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Făcături la kil!

Am urmărit lotul din imaginile de mai jos preţ de trei luni! A fost pus la vânzare pe eBay pentru câţiva euro, dar văd că nu se înghesuie nimeni. Nici nu ar avea de ce, sunt nişte făcături ordinare, fără valoare filatelică. Aşa ceva nu poate avea vreo valoare mai mare decât suma mărcilor obliterate.
Deşi poate că vi se va părea că sunr aceleaşi piese, ele diferă. Cel care le-a "moşit" la data aceea le-a făcut să arate la fel. Existau şi atunci destui întreprinzători.

O raritate de vânzare, mâine, la Cherrystone

Casa americană de licitaţii oferă din nou una din marile rarităţi ale filateliei ruse, este vorba de un unicat neuzat (cu şarnieră) al mărcii de poştă aeriană din 1935, care a marcat zborul transatlantic Moscova - San Francisco.

Raritatea piesei constă în faptul că supratiparul este răsturnat şi mai prezintă şi cunoscuta eroare "f" ("f" mic în loc de "F") în "San Francisco".
S-au semnalat numai două coli cu supratiparul răsturnat, iar eroarea "f" mic apare în cinci poziţii în coala supratipărită. Ar exista teoretic numai zece exemplare având şi supratiparul răsturnat, şi eroarea "f" mic. Totuşi, numai şase exemplare sunt cunoscute că ar exista în circuitul filatelic, celelalte patru fiind probabil pierdute (sau, cine ştie, nedescoperite încă).
Piesa de faţă a făcut parte din celebra colecţie de marcă rusească a lui Mikulski, fiind însoţită de un certificat de autenticitate semnat de expertul rus Paul Buhsbaiev.
Casa Cherrystone a mai vândute piese similare la două licitaţii anterioare, preţurile realizate fiind în ambele rânduri greu de trecut cu vederea. Piesa oferită la licitaţia din mai 2008 (lotul nr. 1776) a realizat un preţ final de 603.750 dolari (cu toate taxele incluse), iar piesa vândută în iunie 2008 a realizat un preţ de 718.750 dolari (taxele incluse).
Eroarea este evaluată de catalogul rusesc Standard la un preţ de 600.000 euro.
Piesa de faţă are un preţ de strigare de 450.000 dolari.

La aceeaşi licitaţie mai este oferită o piesă rusească deosebit de rară.

Este vorba de marca de 10 kopeici din emisiunea 1904 a poştei ruseşti din China, cu hârtia vărgată vertical. Din această marcă se cunosc doar câteva blocuri de patru neuzate. Faţă de marca precedentă, preţul de strigare pentru acest bloc este mult mai mic însă: "doar" 23.000 dolari.

Din filatelia europeană mai este oferit un lot de rarităţi (click pe imagine pentru mărire):

Este vorba de seria de mărci porto a ocupaţiei italiene din Zante, din 1941. Mărcile sunt însoţite de certificate semnate de A. Diena (1942) şi Oliva (1963), fiecare fragment fiind semnat şi de Raybaudi.
Preţul de strigare pentru această serie a fost stabilit la 23.000 dolari.
În opinia mea însă, aceste mărci fac parte din categoria de "fiţe pentru spart în figuri", deoarece cred că apariţia lor are un caracter filatelic, şi nu pur poştal.

În ceea ce priveşte aria noastră de interes, piesele oferite nu constituie rarităţi, dar merită semnalate:

- o scrisoare din 1863 francată cu un unicat de 30 parale Principatele Unite (1862) expediată de la Ploieşti la Galaţi (preţ de strigare: 230 dolari);

- o scrisoare foarte frumoasă expediată din Bucureşti la Paris în mai 1868, francată cu câte o pereche orizontală din mărcile Levantului austriac de 5 şi 15 soldi. Este o piesă deosebit de atractivă, care are un preţ de strigare stabilit la 450 dolari;

- un unicat neuzat din marca de 1,75 lei "Recensământul" din 1956, cu centrul răsturnat (preţ de strigare: 575 dolari);

- o scrisoare recomandată frumoasă, expediată în 1852 din Haczfeld (Jimbolia) la Pressburg (Praga), francată cu două mărci de 3 kreuzer şi una de 9 kreuzer din prima emisiune austriacă; preţ de strigare: 290 dolari;

- un ziar sârbesc, expediat în martie 1857 şi francat cu un "Mercur" albastru pentru ziare (emisiunea 1851) obliterat TEMESVAR; preţ de strigare: 160 dolari;

- o scrisoare cu o francatură foarte frumoasă (1 franc şi 50 centime), expediată în martie 1866 de la oficiul francez din Galaţi la Atena (scrisoarea provenind însă de la Brăila); mărcile sunt obliterate cu ştampila romb cu cifre mari 5085, iar pe faţa scrisorii a fost aplicată şi ştampila dublu cerc GALATZ MOLDAVIE; pe verso au fost aplicate ştampile de tranzit la Constantinopol şi Pireu; preţ de strigare: 450 dolari;

- ultima piesă pe care o recenzez este una deosebit de frumoasă din punctul de vedere al istorie poştale din perioada clasică: scrisoare expediată din Marsilia, având ca destinaţie Bucureştiul; scrisoarea a fost obliterată la bordul unui pachebot francez (LIGNE U - Paq. Fr. No. 2), a ajuns la Brăila (via Constantinopol), unde a fost francată cu mărcile de 20 şi 40 centime, obliterate cu ştampila maritimă "ancoră"; pe verso a fost aplicată ştampila de zi a oficiului franţuzesc IBRAILA VALACHIE, iar pe faţă a fost aplicată ştampila oficiului românesc din Brăila (cerc dublu cu agrafă simplă); scrisoarea a fost considerată cu porto (iniţial 60, ulterior 85 bani), fiind expediată la Bucureşti (unde a primit ştampila de sosire, pe verso); personal cunosc puţine astfel de piese, iar preţul de strigare stabilit la 450 dolari mi se pare unul potrivit (în ciuda celorlalte preţuri ale pieselor româneşti, care mi se par uşor umflate).

Bandă de ziare multiplă cu francatură suplimentară

Prin combinaţia creată de banda multiplă, francatura suplimentară şi destinaţia obiectului de corespondenţă s-a creat o frumoasă piesă de istorie poştală care se întâlneşte destul de rar în colecţiile specializate (click pe imagini pentru mărire).

Probabil că a fost vorba de o publicaţie din treapta a doua de greutate (10 în loc de 5 bani), expediată în 1912 din Bucureşti (ştampilă uzuală BUCUREŞTI ZIARE) în Turcia, la Constantinopol.
Adresa (sau poate numele destinatarului armean) a fost înscrisă şi în arabă, în creion, pentru funcţionarii care nu stăpâneau alfabetul latin. La sosire s-au aplicat mai multe ştampile din Proti, şi pe faţă, şi pe verso.
Calitatea piesei nu este deosebită (sunt câteva pete de rugină), dar în ciuda acestui lucru, piesa a fost vândută pe un portal de licitaţii online cu 53 dolari.

Corespondenţă clasică Hanovra - Sibiu

Scrisoarea de mai jos a fost oferită cu vreo două săptămâni în urmă pe un portal online. Este o piesă clasică frumoasă, destul de rară din cel puţin două puncte de vedere:
- localităţile din Ardeal au constituit întotdeauna o destinaţie cel puţin neobişnuită pentru corespondenţa provenită din vechile state germane;
- pentru Sibiul acelor ani, corespondenţa sosită din Germania (din oricare din vechile state) era neobişnuită.

Este vorba de o scrisoare expediată în 1859 sau 1860 din Hanovra, cu destinaţia Hermannstadt. Cele două mărci, de 2 şi 3 groşi sunt din emisiunea 1859. Scrisoarea a plecat pe 29 august, sosind la Sibiu pe 2 septembrie. Cred că astăzi, aceeaşi distanţă s-ar acoperi (tot de către administraţiile poştale) cam în dublul acestui interval de timp (dacă nu chiar mai mult).
Nu reuşesc să mă descurc cu tariful micuţului stat german (în epocă exista o conveţie cu Austria care prevedea o modalitate de calcul al tarifelor destul de alambicată), dar absenţa oricărui semn/marcaj de porto (mai ales că scrisoarea a fost expediată recomandat, fiind francată/plătită de către expeditor) mă face să cred că cei 5 groşi au acoperit contravaloarea transportului.
Scrisoarea a fost vândută cu 220 euro (23 biduri).

Din nou despre aşa-zisa ocupaţie în Odesa

Mi-am mai exprimat opiniile cu privire la această aşa-zisă emisiune de ocupaţie în cel puţin două rânduri, dacă îmi aduc bine aminte.
Existenţa unei astfel de emisiuni ridică numeroase îndoieli, după părerea mea. Nu există niicun fel de izvoare care să o ateste (documente, mărturii, literatură - alta decât sumara catalogare din Michel).
Mai mult, între seriile întâlnite până acum (vreo două avute în mână spre examinare, alte vreo patru prin diverse licitaţii) apar diferenţe între forma, poziţia şi dimensiunile cifrelor "supratiparului", demonstrându-mi că provind din surse diferite.
Săptămâna trecută, pe eBay a apărut din nou o astfel de serie:

Aici avem de-a face cu o situaţie ridicolă. Vânzătorul spunea în descrierea lotului că mărcile poartă semnul de garanţie al lui F. Staiger. Într-adevăr, poansonul este vizibil pe verso. Tare aş fi curios să aflu pe ce bază a realizat expertul identificarea pieselor. Pe care anume a "luat-o de bună", de ce această serie ar fi bună şi celelalte (la care apar diferenţe) nu? Dar dacă acelea sunt bune şi astea sunt reproduceri? Care este baza de comparaţie?

Din ce în ce mai mult îmi întăresc convingerea că pe lângă o "listă neagră" a vânzătorilor de falsuri ar trebui să existe şi o altă "listă neagră", a experţilor care încearcă să acrediteze nişte porcării.

Europa - veşnica problemă?

Fără să vreau am dat de o biată carte poştală, pe care am zărit numele unei uitate reviste publicate în Deva acum mai bine de 70 de ani.

Mânat de curiozitate, am dat să văd despre ce este vorba. Am dat de numele revistei, fără să-i bănui orientarea. Am fost apoi curios să văd cine este scriitorul, pe ale cărui texte nu am apucat să le citesc, preocupările fiindu-mi altele.
Aveau românii temeri şi pe-atunci, de bună seamă, trecea un oarece fior prin al lor sânge.

Marca "Scutit" din 1913

Marca este una cunoscută, fiind prima marcă din punct de vedere cronologic înscrisă în cataloage la capitolul "Mărci pentru scutire de porto". Cu toate acestea, literatura noastră nu prea oferă informaţii referitoare la utilizarea ei. Unii colecţionari o mai denumesc (evident, în mod eronat) "Scutit - Silistra", deşi nu are nici în clin, nici în mânecă cu anexarea Cadrilaterului.

Abia în ultimii ani s-a format o colecţie de studiu foarte bună de către unul din colecţionarii bucureşteni.
Marca cu pricina a fost utilizată pe corespondenţa expediată de către Comitetul Medaliei Dreptul Nostru Mircea şi Carol cel Mare, iar plicurile provenind de la această organizaţie poartă în totalitate o ştampilă-antet a comitetului. Iată spre exemplificare o piesă oferită şi vândută pe eBay luna trecută (55 dolari, 12 biduri; click pe imagini pentru mărire).

Pe faţa plicului se poate distinge, aplicată cu tuş violet, ştampila-antet a Comitetului. Aceasta este o corespondenţă care se încadrează în toate cerinţele avute pentru o circulaţie "pe bune" a mărcii "Scutit" din 1913.

Tot pe eBay, în această lună a mai fost oferită o piesă, expediată din Iaşi (ca toate celelalte piese) în Germania, către cunoscuta firmă filatelică a fraţilor Senf, la Leipzig. Plicul prezintă unele particularităţi (click pe imagini pentru mărire).

- piesa nu poartă ştampila-antet a comitetului;
- plicul a circulat efectiv, dar este curios că ştampila iniţială de plecare din Iaşi nu atinge marca, fiind aplicată lateral, iar corespondenţa a fost considerată una "porto" (vezi taxa manuscrisă mare, cu creion albastru, pe faţa plicului);
- este curioasă obliterarea IAŞI de pe marcă, la returul plicului (după eticheta lipită pe faţă, el a fost refuzat la primire, în Lepzig, poate din cauza taxei porto), obliterare care nu atinge decât marca şi nu plicul.

În colecţia de studiu a filatelistului bucureştean amintit mai sus am văzut piese francate cu acestă marcă şi expediate în străinătate. Numai că absolut toate poartă ştampila-antet a Comitetului, având alături un număr de înregistrare (aşa cum se vede pe faţa plicului la prima piesă). Din această cauză, precum şi din cauzele enumerate mai sus, cred că a doua piesă prezentată a fost expediată de către o persoană care nu avea acest drept, plicul fiind amendat cu porto.
Mai există o posibilitate: pe plic să se fi aflat altceva sau el să nu fi fost deloc francat, iar marca "Scutit" să fi fost lipită ulterior.
Şi a doua piesă a fost oferită pe eBay la un preţ de 75 dolari, dar nu a fost vândută.

Francaturi mai puţin uzuale

Capitolul francaturilor pare a fi o poveste fără sfârşit. Deşi spui câteodată că ai văzut destule, mai mereu poate să apară câte o piesă care să te entuziasmeze sau să te facă să te întrebi: "asta pe unde o fi stat ascunsă?!".
Nu este cazul celor două pise de mai jos (nu sunt chiar aşa de nemaipomenite), ele fiind totuşi mai puţin uzuale.

Prima piesă este un plic recomandat expediat în decembrie 1927 din Dragomireşti la Sutttgart, în Germania. La acea dată, tariful pentru o scrisoare simplă externă era de 10 lei, iar taxa de recomandare tot de 10 lei, aşadar o francatură de 20 de lei ar fi ajuns. Plicul nostru este suprafrancat (făceţi singuri calculul valorii francaturii). Taxa expres încă nu se introdusese, probabil că expeditorul a dorit să facă propagandă cu mărcile având chipul regelui Ferdinand aplicate pe verso.

A doua piesă provine de la instituţia care este menţionată în antetul tipărit, fiind expediată la Paris, la redacţia unei publicaţii aparţinând polonezilor în exil, în 1939 (click pe imagini pentru mărire). La data expedierii (decembrie 1939) este clar că la oficiul respectiv din Bucureşti au lipsit mărcile uzuale cu nominal mai mare, deoarece tariful de 9 lei a fost acoperit (şi depăşit cu încă 3 lei) cu mărci cu nominal mic.