Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 3 octombrie 2012

Carte poştală de propagandă din 1941

În 1941, poşta a pus în circulaţie câteva întreguri poştale cu marcă fixă, având imprimate pe una din feţe o serie de imagini care aveau scopul de a face o propagandă favorabilă regimului aflat la putere la acea dată.
Unul din întregurile respective este o carte poştală ilustrată care îi înfăţişează pe conducătorii Germaniei naziste şi României, împreună cu un scurt citat al conducătorului statului român.


Piesa din imaginile de mai sus a fost oferită cu câteva zile în urmă pe eBay de către un negustor maghiar. Ea s-a păstrat într-o stare foarte bună, relativ puţine exemplare păstrate până astăzi având un asemenea nivel de calitate.
Fără îndoială că această piesă constituie şi o mărturie istorică a acelei epoci, în egală măsură.
Ilustrata a fost vândută cu 87 dolari (17 biduri).

8 comentarii:

  1. a. Noi ăştia născuţi la...'48, am fost obişnuiţi cu propaganda.Cele două puteri care şi-au dat mâna la 23 august 1939 au excelat în aşa ceva.Au câştigat însă "roşii", adică...ruşii...După război şi după dec.1947, făceai ani de temniţă grea dacă ţi se găsea acasă o asemenea "ilustrată" rătăcită prin bibliotecă.
    b. Cel eclipsat de Führer în poză este celebrul interpret şi memorialist Paul Schmidt (1899-1970) : http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Schmidt_(interpreter)
    Rămâne totuşi o piesă interesantă pentru istoria poştală.Vă mulţumesc pentru această semnalare inedită ţi vă urez o seară bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveţi dreptate, după ce că nu a avut un tiraj însemnat, multe exemplare cred că au fost distruse după 1948, de frică să nu fie descoperite de noile autorităţi.
      Nu ştiam nimic despre Paul Schmidt, vă mulţumesc pentru precizare. Nu m-am întrebat niciodată cine sunt celelalte persoane din ilustraţie.
      Vă doresc şi eu o seară cât mai bună!

      Ștergere
  2. Bine-i spunea Mihail Sebastian istoriei calendar al accidentelor ...
    Cu o neînsemnată, maxim două modificări mesajul e de-o cumplită şi completă actualitate "federativă"!
    Mulţumesc, Max!

    Pot să împrumut imaginea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Calendar al accidentelor! Este o definiţie surprinzător de adevărată.

      Bineînţeles, cred că imaginea este mai veche de cei 70 de ani menţionaţi în Legea dreptului de autor şi a intrat în patrimoniul public (oricum, nu este creaţia mea, aşa că nu pot eu emite vreo pretenţie).

      Eu îţi mulţumesc, Doru!

      Ștergere
  3. Tot despre propagandă şi...mareşali :
    În timpul Regimului de la Vichy al Mareşalului Pétain, propaganda guvernului pro-fascist a "scos" un cântec patriotic-naţionalist-omagial (cântat de André Dassary) care se intitula "Maréchal, nous voilà!" http://www.youtube.com/watch?v=Guneu-DgGy4
    Cuvintele din acest omagiu propagandistic sunt mai mult decât forţate şi constituie o gravă insultă la adresa memoriei celor ce au murit în Rezistenţa Franceză (FFI).
    Dictaturile se bazează întotdeauna pe propagandă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre colaboraţioniştii din Franţa am citit. Nu ştiam de acest cântec (n-am fost niciodată pasionat de istoria Franţei), dar vă mulţumesc pentru menţionare.

      Ștergere
  4. ”Herr Bufniț, nu-ți stă butonul de la cămasă cum trebe”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai făcut să mă uit îndelung la mâneci. :))

      Ștergere