Despre metodica studiului (19)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18.

O confirmare şi câteva precizări

Astăzi de dimineaţă mă hotărâsem să continui cu serialul la care, iată, am făcut o oarecare pauză din lipsă acută de timp (în plus trebuia să caut prin maldărul de clasoare cu Spic de grâu să găsesc piesele cu pricina).
Un articol cu două semnalări făcute de Liviu m-a determinat să mai abordez o problemă care pentru cei mai mulţi colecţionari a rămas "în ceaţă".

Varietatea semnalată de el este cunoscută de mai mulţi ani, fiind semnalată în jurul anului 2000 (dacă mai ţin bine minte) de Răzvan Popescu. Vă mai prezint şi eu un exemplar:

Liviu face referire la cele înscrise în CMPR 1974, unde această marcă este încadrată ca fiind tip I. La mărcile de 1 ban brun fără filigran există de fapt trei tipuri, fiecare cu planşa sa distinctă.
Tipul la care a apărut această varietate este unul ale cărui clişee s-au deteriorat destul de repede, nefiind probabil finisate în mod corepsunzător. De altfel, dacă priviţi cu puţină atenţie clişeul mărcii, veţi observa că acesta este deformat în mod semnificativ. Cardele sunt toate curbate, indicând uzura avansată a clişeului.
La această planşă nu este singurul defect "major", dacă i se poate spune aşa. La un alt clişeu, cifra valorii din cartuşul drept aproape că dispare în totalitate (nu, marca nu este subţiată pe faţă, dacă la asta vă gândiţi).

Care este de fapt "istoria" mărcilor de 1 BAN?

În 1896, în urma scăderii tarifului pentru ziare de la 1½ la 1ban, clişeele mărcii de 1½ bani negru au fost modificate prin îndepărtarea fracţiei "½" din cele două cartuşe ale valorii. Aşa a luat naştere marca de 1 "BANI", care poate fi considerată cea mai tipurie greşeală de machetare printre mărcile româneşti.
În 1901 Poşta s-a hotărât să îndrepte greşeala, prin confecţionarea unor clişee noi, la care moneda apare corect, "BAN", iar cifrele valorii nominale sunt centrate faţă de cadrele cartuşelor.
Aceasta este prima planşă (ordinea am determinat-o prin compararea celor mai timpurii date de pe ştampile):

Caracteristica principală a tipului clişeelor este distanţa aproape inexistentă a haşurilor cartuşului cu BANI faţă de cadrele verticale, plus forma "cârligelor" din partea superioară a cartuşului. Planşa se caracterizează prin distanţe mici între clişee. Se pare că planşa nu a avut o existenţă prea lungă (dacă examinaţi ci atenţie clişeele din bloc veţi constata că aproape toate au diferite defecte). Planşa tipului I a fost utilizată numai la imprimarea mărcilor de 1 ban brun.
După o perioadă scurtă de timp, sunt confecţionate clişee noi, planşa fiind reconstrutiă cu acestea:

Principala caracteristică ce diferenţiază clişeele tipul II de cele tipul I o reprezintă forma "cârligelor" din partea superioară a cartuşului cu BANI. Ca şi la tipul I, haşurile din cartuş aproape că se lipesc de cadrele verticale.
Această planşă are distanţe mai mari între clişee şi a fost utilizată atât la imprimarea mărcilor de 1 ban brun, cât şi a celor de 1 ban negru puse în circulaţie în 1905.
Se pare că nici clişeele acestei planşe nu au rezistat foarte mult, deoarece ulterior se confecţionează clişee noi:

Clişeele noi (tipul III) se deosebesc de cele ale tipurilor I şi II prin spaţiile albe marcate ale haşurilor orizontale din cartuşul cu BANI faţă de cadrele verticale. "Cârligele" au forma oarecum asemănătoare cu cele ale tipului I.
Această planşă a fost utilizată în mod similar cu precedenta: şi pentru narca de 1 ban brun, şi pentru cea de 1 ban negru.

Iată, mărite, clişeele fiecărui tip:

Partea frumoasă este că la marca de 1 ban negru apar tipuri mixte în planşă, existând perechi mixte cu tipuri diferite. Un exemplu se poate vedea în imaginea de mai jos:

Marca superioară din stânga este din tipul II, în timp ce toate celelalte trei mărci sunt din tipul III.

Partea şi mai frumoasă este colecţionarea fiecărei valori pe tipuri, danteluri şi categorii de hârtie. Unele variante sunt rare, în ciuda celor trecute prin cataloagele publicate până acum (care demonstrează că aceste mărci nu prea au fost cercetate cum se cuvine, deşi au împlinit centenarul de ani buni).

Despre hârtii

Şi acum mă întorc la subiectul pe care mi-l propusesem pentru acest episod, hârtiile utilizate la mărcile Spic de grâu fără filigran.

Aproape toate cataloagele menţionează două categorii de hârtie pentru emisiunea Spic de grâu fără filigran:
- o hârtie albă, roz pe verso;
- o hârtie albă pe ambele feţe (indicată ca apărând în 1908).

În principiu aş fi de acord cu această clasificare, care ar "merge" pentru un catalog general. În realitate, mărcile Spic fără filigran au fost imprimate pe mai multe categorii de hârtie, pe care le-aş împărţi în două grupe principale:
- o hârtie de provenienţă franceză, subţire, relativ poroasă, de transparenţă medie, care uneori este uşor colorată roz pe verso; provenienţa franceză este indicată de filigranul de fabrică, ce apare câteodată pe o singură coloană de mărci în coală (este vorba de binecunoscutul JOHANNOT ET Cie ANNONAY);
- un grup de hârtii provenind de la alţi fabricanţi, hârtii care au grosimi diferite, calităţi diferite, au o culoare de regulă albă sau alb-gălbuie pe ambele feţe, şi care prezintă o satinare mai accentuată faţă de hârtia de provenienţă franceză de la Johannot.

Mărcile Spic, mai ales cele cu valori nominale mici au fost imprimate în mai multe tranşe succesive, probabil pe măsura comenzilor primite de la unităţile poştale din ţară. Mai mult ca sigur că Fabrica de Timbre nu a avut un stoc impresionant de hârtie pe care să o utilizeze, ci a comandat hârtia în tranşe, pe măsura nevoilor de imprimare şi în funcţie de comenzile primite de la Poştă. Gândiţi-vă că aceste mărci au fost imprimate până prin 1908 şi este foarte puţin probabil ca Fabrica de Timbre să-şi fi făcut un stoc de hârtie care să-i ajungă pentru o perioadă aşa de îndelungată. Gândiţi-vă numai la ce măsuri de păstrare ar fi trebuit să apeleze, pentru ca aceste stocuri să nu-şi piardă calităţile.

A doua grupă de tipuri de hârtie a fost utilizată la imprimarea valorilor de 1 ban negru, 3 bani brun, 5 bani verde, 10 bani roşu, 15 bani violet, 25 bani albastru, 40 bani verde şi 50 bani galben-portocaliu. Tirajele târzii au fost puse în circulaţie şi înainte de 1908 (aşa cum menţionează literatura), distingându-se nu numai prin hârtie, ci şi prin nuanţele tiparului, de cele mai multe ori distincte de cele ale primelor tiraje (imprimate pe hârtia de provenienţă franceză).

Voi da un singur exemplu, care este probabil cel mai evident, la marca de 3 bani:

Marca din stânga este pe hârtie franceză. Marca din centru este pe hârtie probabil românească, groasă şi satinată, iar marca din dreapta este pe hârtie subţire (aproape pelur), semitransparentă, satinată. Diferenţierea între hârtii nu se poate face după culoare (dacă este sau nu roz pe verso, pentru că este imposibil de făcut această diferenţiere), ci după structura hârtiei, care diferă net.

Am încercat o scanare de mare rezoluţie de pe spatele celor trei exemplare (click pe imagine pentru mărire). Din păcate, este dificil de apreciat calitatea hârtiilor după imagini, experienţa personală şi pipăitul (la propriu) fiecărui sortiment sunt cele care pot fi de mare ajutor.

La mărcile Spic fără filigran s-a semnalat existenţa unui alt filigran în afara filigranului "Johannot" - filigranul "linie" (numerotat cu X în literatura românească), orizontal sau vertical. Până în prezent nu am reuşit să identific decât exemplare din valorile de 5 bani verde şi 15 bani violet cu acest filigran, dar nu este exclus să se întâlnească şi la alte valori din cele menţionate ca aparţinând tirajelor târzii.

La marca de 1 leu brun şi roz s-a semnalat existenţa unei hârtii crem-gălbui, mai groase. M-am dus la sursă, pentru a verifica piesa în cauză, care s-a dovedit a fi un fals în dauna filateliştilor. Aveţi imaginea mai jos (original în stânga, falsul în dreapta, click pentru mărire).

La marca de 2 lei portocaliu şi brun s-au semnalat exemplare cu filigran X. Am umblat cu limba scoasă după această varietate, ajungând în final chiar la cel care a semnalat piesa cu filigran. La o sumară examinare, piesa s-a dovedit un fals integral în dauna filateliştilor (click pe imagine pentru mărire: în stânga este originalul, iar în dreapta falsul).

Şi la marca de 2 lei brun cu negru a fost semnalată o hârtie mai groasă, slab gălbuie. Şi în acest caz am reuşit să ajung la sursa semnalării, marca în cauză dovedindu-se tot un fals integral în dauna filatliştilor (click pe imagine pentru mărire, în dreapta este falsul).

Iată că atunci când sunt "luate la puricat", mărcile noastre prezintă un număr mare de elemente de studiu care sunt interesante şi care nu au fost acoperite cum se cuvine până în prezent, lăsând loc pentru numeroase descoperiri.

© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.