Uitându-mă cu mai multă atenţie, am înţeles imediat motivul care a stat la baza evaluării piesei. Este vorba de ştampila de plecare.
Este în acelaşi timp şi o ştampilă obliterantă de zi, dar şi o ştampilă specială, care a marcat JAMBOREEA CERCETAŞILOR ROMÂNIEI - POIANA BRAŞOV din 1936. Evenimentul a fost marcat la vremea respectivă şi printr-o emisiune de trei mărci poştale.
Ştampila nu este deloc printre cele comune, ba îndrăznesc să spun că n-am prea văzut-o decât de câteva ori.
În ciuda acestui lucru piesa a rămas nevândută, chilipirgii fugind de piesele evaluate la un nivel mai apropiat de valoarea lor reală.
Cum este oare posibil ca, în 1936, trimiterea să poarte ştampila de expediţie de la Poiana Braşov cu data de 14.08.1936 şi apoi să vedem că poartă ştampila de sosire (destinaţie) cu ziua următoare de 15.08.1936 (Sf.Marie Mare) la...Gura Humorului ?! Asta denotă o perfectă coordonare între Poştă şi C.F.R. Cred că a fost trimisă cu un vagon poştal de la un tren accelerat Bucureşti-Suceava, poate Vatra Dornei, cu locomotivă cu aburi de tip "Pacific" sau poate celebrul automotor de tip "Malaxa" care a mai rulat chiar şi prin anii 1970 (încă !!!), cu care am mers şi eu...
RăspundețiȘtergereO seară bună şi cu spor la cititul în...diagonală! Nu se ştie niciodată ce dă la...iveală! :)))
Nu am verificat ce curse poştale feroviare erau în acea perioadă, dar în mod cert mecanismul funcţiona ca un ceas uns! Mai bine ca astăzi (dar pe undeva este şi de înţeles, poşta uşoară de scrisori nu era încărcată cu sutele de tone de materiale publicitare aşa cum este astăzi. Şi nici nu avea zeci de servicii conexe de asigurat.
ȘtergereO seară bună vă doresc şi eu (şi felicitări pentru spiritul de observaţie!) :))
Buna Max,
RăspundețiȘtergereNu vreau sa supar pe nimeni, insa trebuie sa fim realisti. Cu banii acestia poti cumpara un plic francat cu emisiunea paris/bucuresti sau un lot bunicel de clasice asa ca o astfel de carte postala poate sa prezinte putin interes la acest pret, desi poarta o stamipla rara.
Cat despre chilipirgii atat de blamati, nu mi-e rusine sa recunosc ca vanez si eu, bunaoara, piese romanesti la preturi accesibile, as fi ipocrit sa spun ca n-as cumpara un lot ieftin doar pentru ca nu atinge jumatate din valoarea de catalog... E totusi un lucru bun, ptr ca astfel, multi incepatori isi permit sa cumpere piese pe care poate in alte situatii, nu le-ar putea achizitiona. Preocuparile tineretului de azi se indreapta inspre cu totul alte arii, si deci, putini mai sunt cei ce inca mai aduna hartiutele colorate, in definitiv chiar si oferta de timbre trebuie sa se supuna legilor pietei, a "mainii invizibile". Tocmai de aceea, celor care strang pentru a se inavuti din asta peste ceva vreme, timpul poate sa le rezerve surprize neplacute. Poate pentru unii filatelia e un business insa sa nu uitam ca mai presus de toate fiilatelia e o parte din suflet, o pasiune...
O seara linistia.
Remus, nici eu nu vreau să supăr pe nimeni, din contră, doresc să ofer informaţii care nu se găsesc pe nicăieri în altă parte.
RăspundețiȘtergerePovestea e mai lungă şi ţine de două noţiuni distincte. Una este raritatea şi alta este preţul. În ultimii cinci ani nu cred că am văzut vreo piesă circulată "pe bune" purtând această ştampilă. Dar în aceeiaşi cinci ani am văzut zeci de piese cu Paris-Bucureşti sau clasice. E o chestie de nuanţă şi de apreciat la adevărata valoare o piesă care nu se prea găseşte pe toate drumurile.
Eu nu blamez chilipirgiii, ba chiar am afirmat de mai multe ori că preţul pieţei este făcut de cumpărători, nu de vânzători. Numai că şi aici este o nuanţă. Filatelia este (mai ales pe vremurile acestea) o fudulie, dacă îmi este îngăduit să spun asta. Din păcate, se face cu bani. Ţine de fiecare ce buget alocă pasiunii. Numai că la un buget (mai) restrâns, posesorul lui nu poate să-şi facă vise că va "prinde" cine ştie ce, decât dacă dă norocul peste el sau se păcăleşte singur vreun vânzător. Din păcate, asta-i piaţa şi asta-i viaţa.
În rânduri repetate i-am blamat pe câte unii care cer pentru trei geoarse preţuri nesimţite.
La suma cerută pe piesa asta, cu greu poţi lua o scrisoare cu francatură alta decât cea mai simplă cu Paris-Bucureşti (ca să nu mai vorbesc de clasice). Există totuşi o scară a rarităţii pe care ar trebui să o priceapă pasionaţii, tocmai asta mă străduiesc să arăt pe blog. Nu aş vrea să crezi că fac publicitate cuiva, că nu mă ocup cu aşa ceva.
Piesele trebuie privite prin comparaţie una cu alta. Nu întotdeauna piesele vechi sunt mai rare, acesta este adevărul. Că sunt mai mulţi interesaţi de piesele vechi, asta-i altă treabă.
De vânat, toată lumea vânează. Problema este să îţi asiguri prin nivelul de cunoştinţe un avantaj faţă de cel care vinde.
Ce am scris în articol se vrea doar o lecţie pe care o învaţă cine vrea (în primul rând).
Raritatea unei piese nu depinde de interesul unui amator. De interesul lui poate depinde preţul (un colecţionar de mărci moderne nu dă doi bani pe cartea asta poştală, pe când un colecţionar care strânge tematica cercetăşie, fără această piesă poate spune că n-are nimic). Asta este diferenţa. Aşadar, dacă piesa nu prezintă interes pentru cineva, nu înseamnă că ea este mai puţin rară.