Jean de Sperati, cel mai bun falsificator al tuturor timpurilor

Am promis cititorilor că voi încerca, în câteva rânduri, să scriu despre celebrul falsificator, precum şi despre falsurile pe care le-a făcut primelor mărci poştale româneşti.

Jean de Sperati (sursa)

S-a născut în 1884 în Italia, la Pisa, dar şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii în Franţa. Încă din copilărie a devenit colecţionar de mărci poştale, fiind atras de micile petice de hârtie.
Rudele sale deţineau o mică imprimerie de cărţi poştale ilustrate şi o făbricuţă de hârtie. De aici, el a deprins încă de tânăr cunoştinţele de bază privind procedeele de tipar, imprimarea litografică şi secretele fabricării hârtiei. A fost atras şi de arta fotografică, care era pe atunci la începuturile sale.
Primele încercări de a face reproduceri au fost ale unor mărci din San Marino. Ele au fost atât de bine executate, încât experţii vremii le-au considerat originale.
Ulterior, a început să reproducă din ce în ce mai multe mărci foarte rare din diverse ţări. Conform inventarelor alcătuite mai târziu de experţi, Sperati a realizat reproducerile unui număr de peste 500 de mărci diferite din toată lumea.
În 1942 a avut primul contact cu legea, după ce a trimis mai multe reproduceri unui negustor de mărci poştale din Lisabona. Plicul său, care conţinea reproducerile unor mărci germane rare, a fost oprit la vama franceză. Autorităţile franceze au vrut atunci să îl acuze de exportul unor valori fără licenţă, dar Sperati a protestat, declarând că mărcile nu constituie valori, ci sunt reproduceri realizate chiar de el însuşi, dar a uitat să le marcheze ca atare. Autorităţile au solicitat experţilor vremii verificarea copiilor, aceştia declarându-le originale. Până la urmă, a reuşit să convingă oficialii că sunt totuşi copii imprimate de el.
Autorităţile franceze l-au acuzat atunci de fraudă, Sperati fiind obligat să apară în faţa judecătorilor în primăvara anului 1948. Pe timpul procesului, el a încercat să arate judecătorilor că nu poate fi acuzat de rea credinţă, deoarece nu a urmărit obţinerea unor câştiguri însemnate din comercializarea copiilor pe care le-a executat, sumele solicitate fiind modice faţă de valoarea de pe piaţă a pieselor originale corespondente.
În ciuda celor declarate de Sperati, procesul s-a încheiat cu condamnarea lui la un an de închisoare, plus plata unei amenzi de 10.000 de franci, pe lângă alte despăgubiri stabilite de judecători la 300.000 franci.
Se spune că pe timpul procesului, o parte din falsurile sale au fost alăturate de judecători cu originale aduse pentru comparaţie, dar ulterior nu au mai putut să le distingă, deoarece le amestecaseră. Aşa că i-ai cerut sprijinul tot lui Sperati, care a pus deoparte copiile executate de el.
Datorită vârstei înaintate (avea la data procesului 64 de ani), nu a executat pedeapsa cu închisoarea. El a promis judecătorilor că va înceta activitatea de imprimare a reproducerilor de mărci şi s-a ţinut de cuvânt.
Mai târziu, în 1954, el a vândut toate reproducerile pe care le mai deţinea, împreună cu toate clişeele şi matriţele de mărci şi de ştampile, Asociaţiei Filatelice Britanice, pentru o sumă importantă la acea dată. El şi-a argumentat hotărârea prin dorinţa de a preveni orice încercare de a i se imita munca.

(Sursa)

Reproducerile realizate de Sperati sunt, fără niciun dubiu, cele mai bune executate vreodată. Datorită cunoştinţelor de care dispunea, el a reuşit să imite de o manieră incredibilă microsemnele caracteristice ale clişeelor şi tuşurile ştampilelor, la reproducerile obliterate. Nu a reprodus decât amprentele ştampilelor aparţinând unor oficii din oraşe mari.
Datorită acurateţii, reproducerile realizate de Sperati şi-au câştigat un loc (meritat ar spune unii) în colecţiile filatelice specializate. Se estimează că numărul total al exemplarelor realizate de falsificator depăşeşte 5000 de piese. Se bănuieşte că ar mai exista în unele colecţii falsuri de-ale sale rămase neidentificate şi considerate (încă) originale.

Alte câteva rânduri despre Jean de Sperati mai puteţi găsi aici, aici şi aici (utilizaţi Google Translate, dacă nu vă descurcaţi cu limba). Munca lui a fost descrisă pe larg într-un volum editat în 1955 de către Robson Lowe, sub îndrumarea British Philatelic Association, "The Work of Jean de Sperati" (nu o căutaţi pe internet, că nu o veţi găsi - ca să vă scutesc de o muncă). Lucrarea a fost reeditată în 2001 (având adăugate reproducerile necatalogate în prima ediţie) de către Robson Lowe şi Carl Walske, sub îndrumarea The Royal Philatelic Society din Londra.

La mărcile româneşti, Sperati a realizat patru reproduceri mari şi late, toate fiind deosebit de căutate de colecţionari. Întâmplarea face ca cele patru falsuri să fie recent oferite, la ultima licitaţie a casei germane Heinrich Koehler. Vi le voi prezenta mai jos (click pe imagini pentru mărire).

Falsul mărcii de 108 parale din prima emisiune Cap de bour a fost oferit pentru 100 euro, dar a obţinut un preţ de 240 euro.

Marca de 5 parale cu cadru spart (sic!) din a doua emisiune a fost a doua "ţintă" a lui Sperati. Falsul a fost oferit pentru 100 euro, dar a realizat 170 euro.

Falsul mărcii de 80 parale din a doua emisiune a avut un preţ de strigare de 80 euro, dar a realizat dublu - 160 euro.

Şi în sfârşit a patra reproducere este a mărcii de 50 bani Carol cu barbă, impresiune defectuoasă, din 1872. Falsul a fost oferit cu 80 euro, dar a fost vândut cu 140!
La acest fals am eu o problemă (ştie unul dintre cititori despre ce e vorba) cu "chelia" efigiei şi cu punctul mic de culoare albastră din colţul drept superior (care este microsemnul unui tip de bloc report).

Sper că m-am ţinut într-un mod onorabil de promisiunea făcută scriind acest articol.
Nu pot să închei fără a vă aminti un lucru pe care eu îl consider important: astăzi (atât în România, cât şi în majoritatea ţărilor din lume) falsificarea mărcilor intră sub incidenţa Codului Penal. Nu aş vrea ca vreunul dintre cititori să capete vreo idee. Nu sfătuiesc pe nimeni să se ţină de prostii!