Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 4 octombrie 2012

Falsuri vândute drept eseuri

Zilele trecute, doi colecţionari şi-au vândut pe un portal online (printre alte piese) şi mai multe falsuri, pe care le-au prezentat drept eseuri. Este vorba de falsuri din categorii pe care le-am mai prezentat în articole anterioare, dar le voi prezenta din nou pentru a-i scuti de eventuale neplăceri pe cei interesaţi de mărcile originale din aceste emisiuni.
Falsurile nu sunt realizate recent, ele sunt cunoscute de mulţi ani, dar continuă să facă victime printre colecţionarii neavizaţi.

O primă categorie o constituie aşa-zisele eseuri ale unor mărci din emisiunea Efigii, din 1903. Să le (re)vedem.


Aceste falsuri sunt uşor de identificat. Ele au fost realizate în tipar înalt cu clişee executate grosolan. O simplă examinare comparată cu mărci originale obliterate poate scoate imediat în evidenţă diferenţele majore pe care le prezintă.

O a doua categorie o constituie aşa-zisele nedantelate la Jubileul Societăţii Române de Geografie din 1927. Falsurile au fost imprimate în coli mici, uneori cuprinzând perechi tête-bêche.


Aceste falsuri se disting prin hârtia de calitate mai inferioară decât cea a originalelor, prin culorile nu prea reuşite, cât mai ales prin detaliile de desen ale clişeelor, care prezintă diferenţe faţă de desenele originalelor. Ceea ce trebuie reţinut la această emisiune este că nedantelate nu au existat niciodată la nicio valoare (se cunosc doar perechi nedantelate la mijloc), iar perechile tête-bêche sunt invenţii. Aceste falsuri au fost semnalate în literatura interbelică, dacă îmi aduc bine aminte, de către Nămoloiu şi Nosca.

Puteţi afla mai multe detalii despre preţurile cu care au fost vândute ţinând mouseul pe imagini şi vizualizând bara de stare a browserului.

2 comentarii:

  1. Par bine lucrate, cu detalii....Deci cineva a muncit la ele :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, doar par. Pe mine mă "zgârie" vizual, pentru că ştiu cum arată originalele.
      Puteau să muncească la ceva care să fie util tuturor, dar au dat dovadă de egoism. ;)

      Ștergere