Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 30 octombrie 2012

Corespondenţă scrisă în ebraică şi idiş

Acum câteva zile citeam un articol pe blogul lui Trevor Pateman, care are acelaşi subiect.


Mi-am adus aminte că tocmai văzusem o carte poştală românească care mi s-a părut însă interesantă nu pentru textul mesajului de pe verso, ci prin faptul că marca fixă a fost obliterată cu o ştampilă comercială particulară, în timp ce ştampila de zi a oficiului de expediere este aplicată lateral, lângă aceasta - este o situaţia întâlnită ceva mai rar (click pe imagini pentru mărire).


Cartea poştală a fost recent vândută pe eBay cu 35 dolari (12 biduri), bănuind că acest preţ a fost obţinut nu pentru textul mesajului, ci pentru cartea poştală în sine, care este destul de rară circulată efectiv şi în stare bună.

Trevor aminteşte în articolul său (referindu-se la una dintre piesele pe care le descrie) de masacrul petrecut la Odesa în perioada 22-24 octombrie împotriva evreilor, citând un articol din Wikipedia. Recunosc faptul că am fost curios să citesc sursele. Varianta în limba engleză a articolului este ceva mai săracă, dar am găsit şi varianta în limba română, mult mai amplă şi cu mai multe surse bibliografice.
Să dea Dumnezeu să nu se mai repete asemenea grozăvii niciodată!

Revenind la piesele poştale, corespondenţele româneşti mai vechi care poartă texte în idiş nu sunt chiar aşa de rare. Aceasta se datorează poate şi numărului destul de mare al populaţiei evreieşti mai ales în localităţile din Moldova, spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

2 comentarii:

  1. Wow! Cum reusesc mereu aceste mici carti postale sa poarte cu ele povestea anilor in care au ''trait'' si au fost scrise. Uneori povesti de iubire, alteori de dor de prieteni si de familie si uneori vesti mai putin placute.O seara frumoasa Max!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă nu era o mână de "nebuni" care să le păstreze, să le sorteze, s-ar fi pierdut.
      O seară frumoasă îţi doresc şi eu!

      Ștergere