Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 29 octombrie 2012

Din nou despre aşa-zisa ocupaţie în Odesa

Mi-am mai exprimat opiniile cu privire la această aşa-zisă emisiune de ocupaţie în cel puţin două rânduri, dacă îmi aduc bine aminte.
Existenţa unei astfel de emisiuni ridică numeroase îndoieli, după părerea mea. Nu există niicun fel de izvoare care să o ateste (documente, mărturii, literatură - alta decât sumara catalogare din Michel).
Mai mult, între seriile întâlnite până acum (vreo două avute în mână spre examinare, alte vreo patru prin diverse licitaţii) apar diferenţe între forma, poziţia şi dimensiunile cifrelor "supratiparului", demonstrându-mi că provind din surse diferite.
Săptămâna trecută, pe eBay a apărut din nou o astfel de serie:


Aici avem de-a face cu o situaţie ridicolă. Vânzătorul spunea în descrierea lotului că mărcile poartă semnul de garanţie al lui F. Staiger. Într-adevăr, poansonul este vizibil pe verso. Tare aş fi curios să aflu pe ce bază a realizat expertul identificarea pieselor. Pe care anume a "luat-o de bună", de ce această serie ar fi bună şi celelalte (la care apar diferenţe) nu? Dar dacă acelea sunt bune şi astea sunt reproduceri? Care este baza de comparaţie?

Din ce în ce mai mult îmi întăresc convingerea că pe lângă o "listă neagră" a vânzătorilor de falsuri ar trebui să existe şi o altă "listă neagră", a experţilor care încearcă să acrediteze nişte porcării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu