Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 3 octombrie 2012

Există şi piese cu valoare sentimentală

Tot navigând pe net ca să descopăr vreo piesă interesantă, am dat peste două cărţi poştale trimise din România în străinătate de către colecţionari ai vremii. Probabil că arhiva unui alt colecţionar a fost scoasă la vânzare şi, uite-aşa, şi aceste piese au apărut într-o licitaţie online.

Trimiterile făcute de colecţionari nu sunt rare în perioadă, dar citind mesajele expeditorilor mi-a rămas privirea pe numele lor.

Una dintre cărţile poştale a fost expediată de brăileanul (la acea dată) Vsevolod Surjicov (îşi mai aduce cineva aminte de el?).


Nu ştiam dacă este vorba despre aceeaşi persoană, aşa că am dat fuga la bibliotecă şi am căutat o cărticică pe care se află câteva rânduri ale autorului.


Chiar dacă scrisul i s-a mai schimbat în timp, semnătura pare aceeaşi. Ce mică e lumea!

Cartea poştală de mai sus a mai fost însoţită de o altă piesă, care poartă de asemenea semnătura unui alt colecţionar. De el îşi mai aduce cineva aminte?


Iată că timpul trece şi, din păcate, noua generaţie de colecţionari este tare "subţire". Cui vom lăsa ştafeta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu