Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 3 ianuarie 2013

Gata, m-am hotărât să trec la treabă

Cred că ştie toată lumea zicala: boala lungă e moarte sigură, aşa că e cazul să mă apuc de treabă. Din ultimele zile ale anului care tocmai s-a încheiat m-am hotărât să trec la redactarea formei finale a catalogului. Ce am de gând să fac am scris încă de la începutul activităţii pe blog, iar cei care mi-au urmărit articolele cred că sunt la curent cu ideea.

Despre modul de realizare a catalogului am mai scris, de asemenea. Mi l-am imaginat realizat în mai multe volume, fiecare volum fiind rezervat unei perioade sau unui tip de mărci, poşte, servicii etc. Pentru început, am schiţat primul volum. Acesta urmează să conţină perioada prefilatelică din Moldova şi din Muntenia, precum şi perioada clasică, până în anul 1872.

Perioada prefilatelică urmează să fie împărţită în trei părţi principale: separat Moldova (până la data punerii în circulaţie a primei emisiuni Cap de bour), separat Muntenia (până la punerea în circulaţie a primei emisiuni Principatele Unite) şi separat ştampilele şi sigiliile de carantină (în ciuda faptului că acestea nu au caracter poştal, ci unul administrativ, dar au fost utilizate şi sunt întâlnite inclusiv pe corespondenţele poştale).

Perioada clasică va cuprinde descrierea şi cotarea mărcilor, varietăţilor, ştampilelor şi francaturilor pentru fiecare emisiune începând cu Capetele de bour, continuând apoi cu mărcile celor două emisiuni Principatele Unite, cu mărcile Cuza, apoi cu mărcile Carol I cu favoriţi şi cu barbă. Catalogarea va conţine toate emisiunile până în 1872, exclusiv emisiunea Paris, care urmează să figureze în volumul al doilea, împreună cu celelalte emisiuni postclasice.

În toate situaţiile catalogarea se va referi numai la piesele generate de activitatea poştelor autohtone. Poştele străine care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul Principatelor vor face obiectul unui volum viitor.

Catalogarea va cuprinde (conform celor propuse) şi eseurile mărcilor clasice, precum şi reimpresiunile cunoscute la primele două emisiuni Cap de bour. În mod sigur voi prezenta caracteristicile de desen ale originalelor, pentru fiecare emisiune şi/sau valoare. Nu m-am hotărât încă dacă voi prezenta şi falsurile, deoarece la acest capitol ne lovim de "simfonia neterminată": niciodată nu poţi fi sigur că nu există şi falsuri dintr-un tip pe care nu l-ai întâlnit.

Pentru redactarea catalogului m-am hotărât să utilizez ultima versiune a programului QuarkXPress (pentru care deţin licenţă originală, validă). M-am oprit asupra acestui program deoarece pot ulterior genera versiuni specifice publicaţiilor electronice pe baza layout-ului realizat pentru print. Ca format al lucrării, m-am oprit asupra dimensiunii finite a paginii de 160x230 mm (pentru o coală de tipar de 8 pagini - 4 faţă + 4 verso - nu se face risipă de hârtie). Voi face tehnoredactarea cu ilustraţiile integral în policromie. Dacă în viitor nu va fi posibilă imprimarea color din cauza costurilor, se poate uşor genera o versiune alb-negru a lucrării, fără a fi necesare modificări ale fişierelor-sursă.

Deocamdată acestea sunt informaţiile generale, care se pot însă modifica în urma deciziei colectivului de autori (numele lor nu este public în acest stadiu).

Mai departe vom trăi şi vom vedea. Îmi pare bine că în primele două zile ale lui 2013 am reuşit să pun puţină ordine în baza de date cu imagini pentru perioada clasică, câteva mii de imagini cu mărci, ştampile, francaturi şi alte piese de interes.

Deoarece intenţionez să acord întâietate lucrului la catalog (şi acest lucru îl voi face în timpul meu liber, destul de limitat), este posibil ca numărul şi consistenţa articolelor pe care le voi publica pe blog să scadă în mod semnificativ. Este însă la fel de posibil ca pentru unele probleme legate de conţinutul catalogului să vă cer părerea, dacă voi crede de cuvinţă.
Voi continua să răspund ca şi până acum întrebărilor şi solicitărilor pe care le trimiteţi pe mail.

16 comentarii:

  1. spor Max!
    e o munca mai mult decat dificila din cate inteleg...
    sper doar ca nu vei disparea cu totul de aici...mi-ai lipsi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am de gând să dispar, probabil nu voi mai avea articole aşa de dese şi multe. :)

      Ștergere
  2. Iti tin pumnii. E visul tau, go on, sigur se vor gasi cunoscatori care sa aprecieze ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sănătate si putere să le poti face pe toate!
    Succes şi spor la treabă! Poţi conta pe sprijinul, cel puţin moral, al prietenilor şi al colaboratorilor...

    RăspundețiȘtergere
  4. O.K. !
    Imi pare nespus de bine ! Sunt atatea variabile in vietile noastre ! Trebuie uneori sa marim pasul deoarece necunoscutul ne poate izbi tocmai cand nu ne asteptam si visele noastre sa nu fie duse pana la capat.
    Mult succes !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu eşti primul care îmi spune de treaba asta.
      Îţi mulţumesc, Andrei!

      Ștergere
  5. Spor la treabă! Când te vedem pe Facebook să te trimitem la muncă? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. INIȚIATIVĂ de VALOARE ...
    pentru valori.Ro !!
    LIKE U ! LIKE IT !
    STOPS (pseudonim NICU STOPEL)

    RăspundețiȘtergere