Avem nevoie de termeni specifici în limba română?

Întrebarea din titlu se referă, de bună seamă, la termenii utilizaţi în filatelie, de către filatelişti. Acum trei zile mi s-a făcut o observaţie din cauză că am folosit în articolele de pe blog cuvinte care nu se regăsesc în dicţionarele explicative ale limbii române.
Mai exact este vorba de cuvântul (adoptat de mine din limba engleză) "bid" (care înseamnă de fapt ofertă).

Până când m-am apucat eu (cu prezentul blog) să prezint rezultatele licitaţiilor online, acest lucru nu a mai fost făcut de nimeni (cel puţin nu în forma realizată pe blog: pe lângă preţul final realizat am ţinut să contabilizez şi numărul "bidurilor" - am românizat cuvântul englezesc -, sau al ofertelor pentru fiecare piesă).
Fără îndoială că observaţia care mi-a fost făcută, privită strict din punctul de vedere al "canoanelor", este îndreptăţită. Ştiam că nu respect întocmai DEX-ul şi înainte să primesc această observaţie, dar am ales totuşi să adaptez un "englezism" (cel puţin nu aşa cum povestea chiar duminică Iulia despre prosteala pipiţelor noastre pe Facebook, care de la "te pup" au trecut la "pup", apoi la "poop" - cuvând care înseamnă ce înseamnă în engleză - şi ca verb, şi ca substantiv; cine nu ştie, să apeleze la un dicţionar, e un lucru instructiv!).

Ca să nu ne mai întrebăm de ce, ei bine - licitaţiile online pe internet se pare că au fost prima dată organizate de către americani (normal, în limba engleză). Pentru cei care nu ştiu, licitaţiile (privite la modul general) sunt de multe tipuri şi cu efecte juridice diverse, în raport de modul de organizare şi de finalitatea urmărită.
Licitaţiile online organizate pentru amatorii de obiecte de colecţie (inclusiv mărci şi piese filatelice) sunt aproape fără exceţie din categoria licitaţiilor "cu strigare" (până la un termen fixat dinainte se acceptă oferte, fiind considerată câştigătoare oferta cea mai bună).
În ceea ce priveşte termenii însă, avem nu una, ci mai multe probleme. Este vorba atât de traducere dintr-o limbă în alta, cât şi de sensuri şi de aria de utilizare a cuvintelor din fiecare limbă (engleză, respectiv română).

Hai să vedem ce ne spun dicţionarele:
DEX 1998 ne spune că OFÉRTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Totalitatea mărfurilor destinate consumului, aflate în circulație. – Din it. offerta, germ. Offerte.
Scriban (1939) ne spune: *ofértă f., pl. e (it. offerta, oferire, ceĭa ce se oferă, subst. format din part. offerto, offerta, d. offrire, a oferi; fr. offerte și ob. offertoire, o parte din liturghia catolică cînd preutu [!] îĭ oferă luĭ Dumnezeŭ pînea [!] și vinu în ainte [!] de a le sfinți). Acțiunea de a oferi. Ceĭa ce se oferă.

Dacă luăm cuvântul "ofertă" şi îl traducem în limba engleză, obţinem o listă de echivalente:
- offer - ofertă, preț, propunere;
- tender - ofertă, propunere, paznic, sumă depusă, ofertă de plată, mecanic;
- bid - ofertă, licitație;
- supply - aprovizionare, furnizare, ofertă, stoc, rezervă, provizie;
- offering - ofertă, jertfă, propunere, ofrandă, dăruire, prinos;
- proposal - propunere, proiect, ofertă, sugestie, plan, cerere în căsătorie;
- proposition - propunere, afirmație, ofertă, declarație, teoremă, treabă etc., etc.

Există o disproporţie între echivalenţele din cele două limbi, în sensul existenţei mai multor variante în engleză faţă de română (ciudat, tot noi spunem că interpretările cuvintelor din română sunt fără de egal...).
În final, ideea este că în română nu există un echivalent strict valabil numai licitaţiilor şi care nu poate fi interpretabil (este o situaţie întâlnită şi pentru piaţa financiară sau a valorilor mobiliare - un exemplu este acronimul englez "ETF" - tradus în română ar fi ceva de genul "instrumente" sau "vectori de investiţii", ori "derivate" cum le mai spun economiştii şi finanţiştii). Ne-ar interesa acest lucru? Da, în măsura în care am dori să dezvoltăm consultanţa în domeniul tranzacţionării obiectelor de colecţie.

Hai să vedem şi de unde vine toată această nebunie, cred că sunt necesare unele precizări pentru cei care nu au folosit niciodată sistemul de licitaţii online sau care nu sunt familiarizaţi cu el.

Atunci când o piesă este listată (adică prezentată sau oferită spre vânzare) în sistemul de licitaţie cu strigare, amatorii au posibilitatea de a prezenta oferte în termenul stabilit de vânzător, cam aşa:

Potenţialul amator are posibilitatea să ofere o sumă mai mare decât cea curentă considerată mai cea mai bună (am făcut capturi de ecran pentru o piesă americană pe care o urmăresc). Pentru a se ghida, persoana potenţial interesantă poate examina şi evoluţia celorlalte oferte, atât ca sumă, cât şi ca situare în intervalul "util" de timp.

Aici se poate urmări tabelul cu evoluţia ofertelor (sau a "bidurilor", cum am adaptat eu cuvântul englezesc).

Cam aceasta este ideea termenului. Bineînţeles că aş fi putut foarte uşor să nici nu bag în seamă observaţia, la o adică pe blogul meu eu sunt directorul suprem şi pot face excat aşa cum cred eu de cuvinţă, fără să fiu obligat să dau cuiva socoteală.
Sunt însă de părere că mai multe capete judecă mai bine decât unul singur. Dacă aveţi şi voi o părere referitoare la această problemă, vă rog să nu vă sfiiţi.

Mai sus este doar o singură faţă a problemei termenilor în limba română. Încă sunt destule definiţii utilizate în alte limbi. De pildă, nu există în limbajul colecţionarilor români un echivalent al cuvântului din limba germană "abklatsch". Şi ştiţi care este culmea? Nici francezii nu au, ei utilizează termenul "recto-verso", ceea ce de fapt semnifică o cu totul altă varietate.
Mai sunt şi alte situaţii. De pildă cum i se poate spune formularului poştal austriac din imaginea de mai jos - click pentru mărire (că l-am mai arătat şi altora şi cei mai mulţi mi-au spus că... n-au cuvintele la ei).